ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2278/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 17 martie 2014, petenta M.L. a chemat în judecată intimatele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Primăria comunei Popești și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura județului Vrancea întrucât refuză sa pună în aplicare Decizia civilă nr. 573 din 06 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Vrancea. Prin Sentința civilă nr. 4885 din 20 noiembrie 2014, Judecătoria Focșani a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M.L., iar prin Decizia nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, s-a respins, ca nefondată, calea de atac. În considerentele hotărârii, tribunalul a reținut, în esență, că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală, pe care a motivat-o în fapt și în drept, analizând toate înscrisurile existente la dosarul cauzei. Prin Decizia nr. 152/R din 11 mai 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.L. împotriva Decizia nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, reținându-se în considerente faptul că obiectul prezentei acțiuni fiind plângere fond funciar, dată în competență, în primă instanță, judecătoriei, conform art. 94 pct. 3 C. proc.

civ., singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii pronunțate la fond este apelul. La data de 23 martie 2015, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrat recursul declarat de petenta M.L. împotriva Deciziei nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 27 aprilie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 12 mai 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punct de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. instituie principiul legalității căilor de atac ce presupune faptul că o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc.

civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Decizia nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, recurată în prezenta cauză, a fost pronunțată în soluționarea unui apel într-un dosar ce are ca obiect plângere fond funciar. În materia fondului funciar, competența expresă a judecătoriei este prevăzută de art. 53 - 56 și art. 64 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. Pornind de la aceste reglementări legale speciale și raportându-le la dispozițiile art. 94 și 95 C. proc. civ., privitoare la competența materială de drept comun a judecătoriei și tribunalului, se constată că legiuitorul, în vederea accelerării judecății în materia fondului funciar, a stabilit norme de urgentare a procedurilor prin excluderea unei căi de atac, în sensul că împotriva plângerii soluționate în primă instanță de judecătorie se poate exercita doar calea de atac a apelului.

Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de apel, pronunțată în soluționarea unui apel într-un dosar ce are ca obiect plângere fond funciar, este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac. Prin urmare, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.L. împotriva Deciziei nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.L. împotriva Deciziei nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015. Procesat de GGC - NN