ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1667/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 164 din 7 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1081/295/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18 1 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 RON.

În baza art. 17 alin. (2), (3) din Legea nr. 143/2000, mod. și rep., s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la inculpat, a sumei de 850 RON, care s-a evidențiat în cont separat în bugetul de stat ca venit al bugetului de stat. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, mod. și rep., s-au confiscat, în vederea distrugerii, de la inculpat următoarele cantități de droguri, sigilate cu sigiliul tip MI: 2,36 gr. cannabis; 7,51 gr. cannabis. S-a constatat că cantitatea de 1,01 gr. cannabis ridicată de la colaboratorul sub acoperire cu nume de cod P.S., în data de 9 aprilie 2012, a fost consumată în procesul analizelor chimice de laborator.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Biroul Teritorial Arad, emis în Dosar nr. 31D/P/2012, înregistrat pe rolul primei instanțe sub nr. 4274/108/2013 din 28 martie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modific. și rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că: În perioada martie - iunie 2012, pe raza mun.

Arad, în baza aceleiași rezoluții infracționale, învinuitul B.A.C. a vândut fără drept, în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. și I.P. și colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S. cantitatea totală de 12,25 grame cannabis, contra sumei totale de 850 de RON. Astfel: În data de 14 martie 2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod E.P.R. cantitatea de 2,94 grame cannabis, contra sumei de 250 RON (în fapt, învinuitul i-a spus investigatorului că, în punguța de plastic remisă, s-ar afla 5 grame cannabis). În data de 9 aprilie 2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S., cantitatea de 1,01 grame cannabis (în fapt, învinuitul a pretins că, în plic, s-ar fi aflat 2 grame cannabis), cu suma de 100 RON.

În data de 7 iunie 2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S., cantitatea de 8,30 grame cannabis (în fapt, învinuitul a pretins că, în plic, s-ar fi aflat 11 grame cannabis), cu suma de 500 RON. Potrivit concluziilor rapoartelor de constatare tehnico-științifică fizico-chimică pentru relevare droguri, probele în cauză, vândute de către învinuit, au fost constituite din: 2,94 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de cannabis - proba nr. 1; 1,01 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de cannabis - proba nr. 2; 8,30 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de cannabis - proba nr. 3; 2,36 grame cannabis (proba nr. 1) și 7,51 grame cannabis (proba nr. 3), rămase în urma analizelor de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MI și predate organelor de cercetare penală.

Proba ridicată de la colaboratorul sub acoperire cu nume de cod P.S. în data de 9 aprilie 2012 a fost consumată în procesul analizelor chimice de laborator. În ședința de judecată din data de 9 aprilie 2013, tribunalul a admis cererea inculpatului de a fi judecat în procedura specială prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., acesta recunoscând comiterea faptei așa cum a fost reținută de către organele de urmărire penală cunoscând și însușindu-și probele administrate în cauză în faza urmării penale.

Având în vedere ansamblul probator administrat în cauză în condițiile de mai sus și însușit de inculpat prin declarația luată în fața instanței, tribunalul a constatat că, în perioada martie - iunie 2012, inculpatul B.A.C., a vândut fără drept, în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire și colaboratorului sub acoperire introduși în cauză, prin ordonanțele de autorizare date de procuror, în baza aceleiași rezoluții cantitatea totală de 12,25 gr./cannabis, contra sumei totale de 850 RON, fapta comisă de acesta întrunind în mod teoretic, abstract elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată prevăzut și pedepsit de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Analizând însă, în concret fapta săvârșită de către inculpat, prima instanță a apreciat că acesteia îi lipsește una dintre trăsăturile esențiale ale oricărei infracțiuni și anume gradul de pericol social concret, la evaluarea căruia tribunalul a ținut seama de criteriile stabilite de legiuitor prin dispozițiile alin. (2) al art. 18 1 C. pen., astfel cum se desprind ele din probele administrate în faza de urmărire penală, așa cum au fost evidențiate mai sus cât și din probele administrate în faza cercetării judecătorești, în condițiile art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: referatul de evaluare efectuat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, recomandare din partea instituției de învățământ superior, adresă D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Arad. În acest context prima instanță a reținut împrejurarea că, anterior comiterii faptei inculpatul a avut o conduită pozitivă în societate și în cadrul instituției de învățământ superior unde este student având caracterizări deosebite din partea cadrelor universitare și a persoanelor care îl cunosc, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală. S-a reținut astfel de către prima instanță că debutul inculpatului în sfera consumului de droguri s-a produs încă în liceu pe fondul unui context permisiv și facilitator, magazinul de etnobotanice fiind chiar în vecinătatea școlii, trecerea de la consumul de etnobotanice la consumul de cannabis fiind o decizie pe care majoritatea colegilor săi care făceau parte din același cerc de consumatori de astfel de substanțe îl luaseră deja.

Activitatea sa, raportată la traficul de astfel de substanțe s-a limitat la perioada martie - iunie 2012, când pentru a-și procura droguri pentru consum propriu și fiind sub influența acestora, a intrat în legături aleatorii cu diverse persoane furnizoare, începând să vândă cantități mici de cannabis, banii obținuți din vânzare folosindu-i pentru întreținerea cercului vicios, respectiv pentru a-și cumpăra în continuare droguri pentru consum propriu, nepermițându-și să ceară bani părinților în acest sens. Așadar, activitatea de trafic a inculpatului s-a derulat concomitent cu activitatea de consumator, acest aspect fiind sesizat și din expresiile folosite în conversațiile telefonice ("eram pișat pe mine, n-am mai știut de mine, eram bolând"), având o atitudine teribilistă, specifică vârstei sale fragede, pe fondul consumului de droguri și a prezenței în apropierea sa a unor persoane din anturaj și a prietenei sale.

Astfel, după devoalarea activității sale de către investigatorii sub acoperire, inculpatul a conștientizat retroactiv riscurile consumului și traficului de droguri stopând voluntar consumul acestora și a început să colaboreze cu organele judiciare oferind informații cu privire la persoanele pe care le cunoștea ca fiind implicate în sfera traficului de droguri. Chiar dacă prin valorificarea datelor oferite de către inculpat față de unul dintre traficanții de droguri, cauza a fost soluționată la data de 22 aprilie 2013, prin scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a persoanei denunțate, constatându-se de către procuror că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, instanța nu poate să omită în conturarea conduitei inculpatului faptul că acesta a ales voluntar să fie colaborator al organelor judiciare.

Analizând perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului raportat la resursele interne ale acestuia (motivația de schimbare, hotărârea de a renunța la consum și la anturajele nefaste, disponibilitatea de a desfășura activități lucrative curriculare și extracurriculare), precum și resursele sale externe (suportul necondiționat al familiei, mediul extern furnizor de modele și principii pro-sociale, oportunitățile școlare și lucrative), prima instanță a considerat că inculpatul are capacitatea de a sta, pe viitor, departe de sfera infracțională având reale șanse de reintegrare socială. Față de aceste considerente și ținând seama de circumstanțele reale și personale prima instanță a concluzionat că fapta comisă de către inculpat este de natură a aduce doar o atingere minimă valorii sociale protejate prin legea penală încălcată, fiind în mod vădit lipsită de importanță.

Definind noțiunea de infracțiune prin trimiterea la trăsăturile sale esențiale, C. pen. prevede în art. 17 alin. (1) că infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Așadar pentru ca o faptă să fie inclusă în sfera ilicitului penal și calificată ca infracțiune este necesar ca aceasta să prezinte cumulativ toate cele trei trăsături esențiale expres prevăzute în textul de lege, lipsa vreuneia dintre ele constatată de către organele judiciare chemate să aplice legea, în cursul procesului penal, conducând la inexistența infracțiunii cu toate consecințele ce decurg din această situație. Este adevărat că alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen.

se referă în mod imperativ la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, însă prima instanță a considerat că aceste prevederi nu pot fi aplicate decât prin coroborare cu celelalte dispoziții ale aceluiași articol și care conduc la concluzia că, numai în situația constatării de către instanță, cu privire la faptele recunoscute de inculpat, a tuturor trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, poate fi pronunțată o soluție de condamnare față de acesta. Atitudinea procesuală a inculpatului, susceptibilă să atragă aplicarea procedurii simplificate nu trebuie să constea în recunoașterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată ci doar a faptelor care formează obiectul actului de inculpare, fapte pe care acceptă că le-a comis cu vinovăție.

În această situație tribunalul, raliindu-se la opinia Înaltei Curți, stabilită într-o decizie de speță, a avut îndatorirea de a stabili dacă sunt întrunite și celelalte două trăsături esențiale respectiv constatarea prevederii faptelor în legea penală și gradul de pericol social al acestora, analiză pe care prima instanță a făcut-o în considerentele supraexpuse. Pe de altă parte, prima instanță a considerat că, dacă s-ar admite teza potrivit căreia, în cazul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., nu poate fi pronunțată decât o hotărâre de condamnare, s-ar ajunge la crearea unei situații discriminatorii pentru cei care uzează de această procedură, în sensul că aceștia deși au avut o atitudine procesuală sinceră și cooperantă nu pot beneficia de prevederile art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., spre deosebire de alți acuzați care cu toate că au uzat de dreptul la tăcere sau nu au recunoscut săvârșirea faptelor sunt îndreptățiți la aplicarea acestor dispoziții legale. Așa fiind, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei, conform dispozitivului prezentei sentințe penale. Împotriva Sentinței penale nr. 164 din 7 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1081/295/2012 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Arad, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 6 iunie 2013, sub nr. 4274/108/2013.

Procurorul, în motivarea apelului, a arătat că sentința primei instanțe a fost netemeinică și nelegală, deoarece soluția de achitare a inculpatului, motivat de împrejurarea că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu este posibilă în procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Conform alin. (4) al art. 320 1 C. proc. pen., așa cum a fost el modificat de O.U.G. nr. 121/2011, prima instanță, în soluționarea laturii penale, trebuia să verifice, pentru a putea aplica procedura simplificată, întrunirea cumulativă a trei condiții - fapta nu există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Conform art. 17 C. pen., infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, e săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală.

Câtă vreme textul legal impune verificarea de către instanță a condiției ca fapta să constituie infracțiune, anterior admiterii cererii de judecare în procedură simplificată, prin urmare a verificării inclusiv a aspectului îndeplinirii condiției existenței pericolului social al infracțiunii, nu este admisibil ca, după o asemenea verificare, ulterior admiterii cererii de judecare în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., instanța să ajungă la constatarea faptului că, totuși, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Practic, într-o asemenea situație, instanța care procedează astfel se contrazice singură, invalidându-și primul verdict. În plus, în alin. (7) al art. 320 1 C. proc.

pen., legiuitorul indică expresis verbis că singura soluție posibilă în procedura specială prevăzută de acest articol este condamnarea inculpatului. Dacă prima instanță ar fi apreciat că lipsa pericolului social al faptei era de natură să prefigureze achitarea inculpatului, aceasta ar fi trebuit să facă aplicarea art. 320 alin. (8) C. proc. pen. și să respingă cererea de judecare în procedura simplificată, urmând a judeca pe mai departe potrivit procedurii dreptului comun.

Soluția contravine inclusiv practicii Tribunalului Arad în materie, în toate spețele similare apreciindu-se corespunzător pericolul social al faptelor și dispunându-se condamnarea inculpaților, în acest sens fiind: Sentința penală nr. 5 din 15 ianuarie 2013, pronunțată în Dosar nr. 8188/108/2012; Sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012, pronunțată în Dosar nr. 7815/108/2012; Sentința penală nr. 393 din 8 octombrie 2012, pronunțată în Dosar nr. 4138/108/2012; Sentința penală nr. 186 din 22 mai 2012, pronunțată în Dosar nr. 2021/108/2012; Sentința penală nr. 52 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosar nr. 295/108/2012; Sentința penală nr. 443 din 24 octombrie 2011, pronunțată în Dosar nr. 4904/108/2011.

Un ultim aspect de nelegalitate a hotărârii Tribunalului Arad l-a constituit greșita aplicare a legii în privința cheltuielilor judiciare, în contextul în care, achitând inculpatul în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18 1 C. pen., incidente ar fi dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., care impun obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar nu lăsarea lor în sarcina statului, cum a dispus instanța de fond. Prin Decizia penală nr. 200/A din 16 octombrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Arad, împotriva Sentinței penale nr. 164 din 7 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4274/108/2013.

A desființat sentința penală recurată și, rejudecând: În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. d) C.pen, l-a condamnat pe inculpatul B.A.C. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. În temeiul art. 71 C. pen. i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind termen de încercare de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni în condițiile art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, a avut drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu s-a contopit cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 RON, cheltuieli judiciare în primă instanță. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina statului.

Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele: Instanța de apel și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care a rezultat vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată.

Vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea reținută prin actul de sesizare al instanței a fost dovedită potrivit declarațiilor inculpatului, procese-verbale de percheziție corporală, rapoarte de constatare tehnico-științifică relevare droguri, rapoarte investigatori acoperiți, procese-verbale de audiere a colaboratorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental și din care a rezultat faptul că inculpatul în perioada martie - iunie 2012 pe raza municipiului Arad a vândut fără drept în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. și I.P. și colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S. cantitatea totală de 12,25 grame cannabis contra sumei de 850 RON.

De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de către inculpat, acesta uzând de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție motiv pentru care instanța a analizat criticile formulate în apel. În ceea ce privește pericolul social al faptei săvârșite instanța de apel a constatat că în mod greșit prima instanță a stabilit că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni Potrivit art. 181 C. pen.

"La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut." În cauză, fapta săvârșită de către inculpat a prezentat gradul de pericol social al unei infracțiuni având în vedere numărul de acte materiale săvârșite de către acesta, faptul că a fost dispus să vândă droguri de risc (aproximativ 50 de doze) unor persoane diferite, fapt ce denotă disponibilitatea inculpatului pentru o astfel de activitate ilicită. De asemenea, potrivit declarației inculpatului, acesta a recunoscut faptul că a intrat în atenția organelor de urmărire penală încă din luna noiembrie 2011, când a fost găsit împreună cu mai multe persoane fumând "iarbă", dar nu a tras învățămintele necesare.

Potrivit proceselor-verbale privind înregistrarea convorbirilor din mediul ambiental rezultă faptul că inculpatul era lipsit de orice fel de inhibiții în ceea ce privește încălcarea legii. Referitor la persoana inculpatului, aspectele favorabile acestuia precum lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei vor fi avute în vedere la stabilirea pedepsei, deoarece raportat la circumstanțele cauzei aceste aspecte nu sunt de natură să înlăture pericolul social al faptei săvârșite. În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și republicată, în formă continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.

Din punct de vedere subiectiv fapta a fost săvârșită cu intenție directă, deoarece inculpatul și-a dat seama de rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestuia. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. La stabilirea pedepsei în cazul inculpatului s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la sănătatea și viața persoanelor, forma continuată a infracțiunii, numărul de acte materiale săvârșite - trei, dar și situația personală a inculpatului.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța a constatat că acesta a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, precum și lipsa antecedentelor penale. Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de inculpat la dosar, acesta are o familie, având caracterizări favorabile din partea cadrelor universitare unde este student și a persoanelor care îl cunosc, acestea îl recomandă pe inculpat ca fiind o persoană cu un comportament corespunzător în familie și societate.

De asemenea, raportat la concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad în care se arată că raportat la resursele interne ale persoanei (motivația de schimbare, hotărârea de a renunța la consum și la anturajul nefast) precum și la resursele externe (suportul familiei, mediul extern furnizor de modele și principii pro-sociale) perspectivele de reintegrare socială sunt reale, instanța a constatat că o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

În privința împrejurărilor care atenuează răspunderea penală, instanța a apreciat că urmează a se reține ca având un asemenea caracter coordonatele anterior menționate, astfel că se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale potrivit fișei de cazier judiciar, atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezența sa în fața autorităților și faptul că este tânăr și poate conștientiza semnificația socială a activității ilicite, îndreptându-și comportamentul. În cauză nu au fost aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece așa cum rezultă din adresa D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Arad, nu au fost întrunite cumulativ cerințele textului de lege, deoarece inculpatul nu a facilitat tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate. Având în vedere circumstanțele atenuante arătate mai sus și ținând cont de limitele de pedeapsă reduse cu o treime în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., de recunoaștere a faptelor imputate și de comportamentul inculpatului de-a lungul procesului penal, instanța va aplica o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege, respectiv 9 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc. De asemenea, a făcut aplicarea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

raportat la art. 71 C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a suspendat și executarea pedepselor accesorii. Potrivit Deciziei nr. LXXIV din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

La stabilirea pedepselor accesorii instanța a aplicat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speță (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă dreptul prev. de art. 3 al Protocolului nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, nu a interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită funcție sau profesie. În cauză, fiind îndeplinite cumulativ prevederile art. 81 C. pen.

în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, 9 luni închisoare, dar și cele privind persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei, împrejurările care atenuează răspunderea penală reținute în sarcina acestuia și apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate (prev. de art. 52 C. pen.) poate fi atins și fără privare de libertate, întrucât prin modul de individualizare a executării pedepsei trebuie avută în vedere, pe lângă reeducarea inculpatului, și utilitatea socială a unei astfel de măsuri, instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei. Împotriva deciziei penale atacate a declarat recurs inculpatul B.A.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4274/108/2013.

Înalta Curte constată incidența art. 12 alin. (1) din Legea nr. 285/2013, prezenta cauză judecându-se conform dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Analiza recursului se va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013. În cadrul motivelor de recurs depuse în scris în termenul legal la data de 12 martie 2014, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei spre minimul prevăzut de legea penală, arătând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, solicitând, totodată, casarea hotărârii din apel și menținerea hotărârii instanței de fond care a dispus achitarea sa raportat la circumstanțele reale și personale.

A mai solicitat aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen. Prin motivele de recurs depuse la data de 8 mai 2014, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 și 17 2 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii din apel și menținerea hotărârii de fond de achitare a inculpatului. A mai solicitat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 față de denunțul inculpatului și reducerea pedepsei aplicate. În cadrul dezbaterilor apărătorul ales al inculpatului a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei penale din apel și achitarea inculpatului în baza art. 18 1 C. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, în raport de aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte constată că motivele de recurs depuse la data de 8 mai 2014 și motivele din cadrul dezbaterilor chiar dacă au fost dezvoltate pe larg sunt în concordanță cu motivele depuse la data de 12 martie 2014 chiar dacă acestea au fost precizate succint, ele vizând aceleași considerente. Examinând însă cazul de casare invocat prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., raportat la hotărârea atacată, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente: Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. presupune analizarea de către instanța de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziții de drept în soluționarea cauzei, care țin de legalitatea deciziei atacate.

Înalta Curte constată însă că legalitatea hotărârii nu a fost afectată. Or, recurentul inculpat prin criticile aduse a criticat hotărârea atacată din perspectiva probatoriului administrat pe care instanța l-a analizat, inclusiv adresa transmisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad din 22 aprilie 2013, Dosar 30/D/P/2013, solicitând reanalizarea probatoriului și pronunțarea unei soluții de achitare în principal sau reducerea pedepsei în subsidiar. Se constată că din perspectiva Legii nr. 2/2013 nu mai este permisă reanalizarea probatoriului în calea de atac a recursului după o prealabilă analizare în fond și apel.

Prin disp. Legii nr. 2/2013 s-a realizat o nouă etapă devolutivă a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele au fost modificate, restrângându-se controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca o a doua cale ordinară de atac, referitoare la chestiuni de drept sau de nelegalitate a hotărârii atacate. Art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. nu a fost abrogat dar criticile inculpatului vizează cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului și reducerea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, respectiv reindividualizarea judiciară a pedepsei. Or, cazul de casare privind disp. art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013. Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. se poate lua în discuție numai din oficiu și dacă se constată că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte constată însă că pedeapsa aplicată este în limitele prevăzute de dispozițiile legii pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul. Referitor la legea penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că legea penală veche este mai favorabilă în cauza prezentă. Disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu modificările până la data de 1 februarie 2014 prevedeau o limită de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite între 3 și 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu modificările aduse la data de 1 februarie 2014 prevăd limite de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite cuprinse de la 2 la 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. Însă reducerea atât a limitei minime, cât și a celei maxime de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deși aparent favorabilă inculpatului este lipsită de relevanță, având în vedere aplicarea celorlalte instituții incidente în cauză din legea nouă care a determinat agravarea pedepsei inculpatului. Referitor la sancționarea infracțiunii continuate Se constată că ambele legi penale succesive reglementează stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător.

Vechiul C. pen. prevedea un spor de 5 ani comparativ cu cel de 3 ani (art. 36 noul C. pen.), prev. de noul C. pen., însă nu s-a dat eficiență acestei cauze de agravare a pedepsei în hotărârea de condamnare din apel. Raportat la limitele de pedeapsă vechiul C. pen. este mai favorabil. Prin urmare, chiar dacă s-a modificat la infracțiunea continuată regula aplicării pedepsei în ceea ce privește sporul (3 ani din noul C. pen. față de 5 ani în vechiul C. pen. respectiv, amenda - 1/3 noul C. pen. față de 1/2 vechiul C. pen., atât pentru persoana fizică, cât și pentru persoana juridică), vechiul C. pen. este mai favorabil din punctul de vedere al aplicării sancțiunii pentru infracțiunea continuată.

Comparând dispozițiile vechiului C. pen. și dispozițiile noului C. pen., referitoare la condițiile de existență și tratamentul sancționator, se constată că în ceea ce privește infracțiunea continuată noul C. pen. a adăugat o cerință suplimentară și anume, - unitatea de subiect pasiv -, astfel încât, pe vechea reglementare există calificarea de infracțiune continuată, iar pe noile reglementări, pentru aceleași fapte există concurs de infracțiuni. În cauză, din situația de fapt rezultă că inculpatul B.A.C., în perioada martie - iunie 2012, pe raza mun. Arad, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut, fără drept, în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. și I.P.

și colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S., cantitatea totală de 12, 25 gr. canabis, contra sumei totale de 850 RON. Prin urmare, nefiind vorba de subiect pasiv, în cauză potrivit vechiului C. pen. se reține infracțiunea continuată, iar conform reglementărilor noului C. pen. ar trebui analizată fiecare din cele trei infracțiuni în parte, apreciindu-se reținerea concursului de infracțiuni, ceea ce ar agrava situația inculpatului în aplicarea regimului sancționator. Astfel, se constată că legea penală veche este mai favorabilă din perspectiva infracțiunii continuate. Referitor la circumstanțele atenuante, se constată că inculpatului i-au fost reținute circumstanțele prev. de art. 74 lit. a), c) art. 76 lit. d) C. pen.

Or, în ambele texte ale reglementărilor penale succesive, conținuturile atenuante legale au fost modificate. Din analizarea disp. art. 75 alin. (2) noul C. pen. se observă că acest text nu a menționat ca circumstanță atenuantă judiciară nici conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii și nici atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, circumstanțe care au fost reținute de instanța de apel și a căror eficiență a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului de pedeapsă de 9 luni închisoare. Astfel, se constată că legea penală mai favorabilă este legea veche. Referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei, se reține că inculpatului i-au fost reținute disp.

art. 81 C. pen. Or, noul C. pen. renunță la suspendarea condiționată a executării pedepsei, formă de suspendare a executării pedepsei prev. de vechiul C. pen. și păstrează doar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Astfel că și din perspectiva acestei instituții, legea penală favorabilă este vechiul C. pen. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) vechiul C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din data de 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) vechiul C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din data de 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 mai 2014. Procesat de GGC - AZ