ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1667/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1667/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 164 din 7 mai 2013,

pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1081/295/2012, în baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu aplicarea

art. 18

1

C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a fost

achitat inculpatul B.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de

droguri de risc, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, modificată și republicată, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 alin.

(1) lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter

administrativ a amenzii în cuantum de 1000 RON.

În baza art. 17 alin.

(2), (3) din Legea nr. 143/2000, mod. și rep., s-a dispus confiscarea, în

favoarea statului, de la inculpat, a sumei de 850 RON, care s-a evidențiat în

cont separat în bugetul de stat ca venit al bugetului de stat.

În baza art. 17 alin.

(1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, mod. și rep., s-au confiscat,

în vederea distrugerii, de la inculpat următoarele cantități de droguri,

sigilate cu sigiliul tip MI: 2,36 gr. cannabis; 7,51 gr. cannabis.

S-a constatat că

cantitatea de 1,01 gr. cannabis ridicată de la colaboratorul sub acoperire cu

nume de cod P.S., în data de 9 aprilie 2012, a fost consumată în procesul

analizelor chimice de laborator.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de

investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Biroul

Teritorial Arad, emis în Dosar nr. 31D/P/2012, înregistrat pe rolul primei

instanțe sub nr. 4274/108/2013 din 28 martie 2013 s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului B.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit

de droguri de risc în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, modific. și rep., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În fapt, prin actul

de sesizare a instanței, s-a reținut că:

În perioada martie -

iunie 2012, pe raza mun. Arad, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

învinuitul B.A.C. a vândut fără drept, în trei rânduri, investigatorilor sub

acoperire cu nume de cod E.P.R. și I.P. și colaboratorului sub acoperire cu

nume de cod P.S. cantitatea totală de 12,25 grame cannabis, contra sumei totale

de 850 de RON. Astfel:

În data de 14 martie

2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut investigatorului sub acoperire cu nume de

cod E.P.R. cantitatea de 2,94 grame cannabis, contra sumei de 250 RON (în fapt,

învinuitul i-a spus investigatorului că, în punguța de plastic remisă, s-ar

afla 5 grame cannabis).

În data de 9 aprilie

2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod

P.S., cantitatea de 1,01 grame cannabis (în fapt, învinuitul a pretins că, în

plic, s-ar fi aflat 2 grame cannabis), cu suma de 100 RON.

În data de 7 iunie

2012, inculpatul B.A.C. i-a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod

P.S., cantitatea de 8,30 grame cannabis (în fapt, învinuitul a pretins că, în

plic, s-ar fi aflat 11 grame cannabis), cu suma de 500 RON.

Potrivit concluziilor

rapoartelor de constatare tehnico-științifică fizico-chimică pentru relevare

droguri, probele în cauză, vândute de către învinuit, au fost constituite din:

2,94 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de cannabis - proba nr. 1; 1,01

grame fragmente vegetale (inflorescențe) de cannabis - proba nr. 2; 8,30 grame

fragmente vegetale (inflorescențe) de cannabis - proba nr. 3; 2,36 grame

cannabis (proba nr. 1) și 7,51 grame cannabis (proba nr. 3), rămase în urma

analizelor de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip MI și

predate organelor de cercetare penală. Proba ridicată de la colaboratorul sub

acoperire cu nume de cod P.S. în data de 9 aprilie 2012 a fost consumată în

procesul analizelor chimice de laborator.

În ședința de

judecată din data de 9 aprilie 2013, tribunalul a admis cererea inculpatului de

a fi judecat în procedura specială prevăzută de art. 320

1

C. proc.

pen., acesta recunoscând comiterea faptei așa cum a fost reținută de către

organele de urmărire penală cunoscând și însușindu-și probele administrate în

cauză în faza urmării penale.

Având în vedere

ansamblul probator administrat în cauză în condițiile de mai sus și însușit de

inculpat prin declarația luată în fața instanței, tribunalul a constatat că, în

perioada martie - iunie 2012, inculpatul B.A.C., a vândut fără drept, în trei

rânduri, investigatorilor sub acoperire și colaboratorului sub acoperire

introduși în cauză, prin ordonanțele de autorizare date de procuror, în baza

aceleiași rezoluții cantitatea totală de 12,25 gr./cannabis, contra sumei

totale de 850 RON, fapta comisă de acesta întrunind în mod teoretic, abstract

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în

formă continuată prevăzut și pedepsit de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000,

modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Analizând însă, în

concret fapta săvârșită de către inculpat, prima instanță a apreciat că

acesteia îi lipsește una dintre trăsăturile esențiale ale oricărei infracțiuni

și anume gradul de pericol social concret, la evaluarea căruia tribunalul a

ținut seama de criteriile stabilite de legiuitor prin dispozițiile alin. (2) al

art. 18

1

C. pen., astfel cum se desprind ele din probele

administrate în faza de urmărire penală, așa cum au fost evidențiate mai sus

cât și din probele administrate în faza cercetării judecătorești, în condițiile

art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., respectiv: referatul de evaluare

efectuat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad,

recomandare din partea instituției de învățământ superior, adresă D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Arad.

În acest context

prima instanță a reținut împrejurarea că, anterior comiterii faptei inculpatul

a avut o conduită pozitivă în societate și în cadrul instituției de învățământ

superior unde este student având caracterizări deosebite din partea cadrelor

universitare și a persoanelor care îl cunosc, nu este cunoscut cu antecedente

penale, fiind la primul contact cu legea penală.

S-a reținut astfel de

către prima instanță că debutul inculpatului în sfera consumului de droguri s-a

produs încă în liceu pe fondul unui context permisiv și facilitator, magazinul

de etnobotanice fiind chiar în vecinătatea școlii, trecerea de la consumul de

etnobotanice la consumul de cannabis fiind o decizie pe care majoritatea

colegilor săi care făceau parte din același cerc de consumatori de astfel de

substanțe îl luaseră deja. Activitatea sa, raportată la traficul de astfel de

substanțe s-a limitat la perioada martie - iunie 2012, când pentru a-și procura

droguri pentru consum propriu și fiind sub influența acestora, a intrat în

legături aleatorii cu diverse persoane furnizoare, începând să vândă cantități

mici de cannabis, banii obținuți din vânzare folosindu-i pentru întreținerea

cercului vicios, respectiv pentru a-și cumpăra în continuare droguri pentru

consum propriu, nepermițându-și să ceară bani părinților în acest sens. Așadar,

activitatea de trafic a inculpatului s-a derulat concomitent cu activitatea de

consumator, acest aspect fiind sesizat și din expresiile folosite în

conversațiile telefonice ("eram pișat pe mine, n-am mai știut de mine,

eram bolând"), având o atitudine teribilistă, specifică vârstei sale

fragede, pe fondul consumului de droguri și a prezenței în apropierea sa a unor

persoane din anturaj și a prietenei sale. Astfel, după devoalarea activității

sale de către investigatorii sub acoperire, inculpatul a conștientizat

retroactiv riscurile consumului și traficului de droguri stopând voluntar

consumul acestora și a început să colaboreze cu organele judiciare oferind

informații cu privire la persoanele pe care le cunoștea ca fiind implicate în

sfera traficului de droguri. Chiar dacă prin valorificarea datelor oferite de

către inculpat față de unul dintre traficanții de droguri, cauza a fost

soluționată la data de 22 aprilie 2013, prin scoaterea de sub urmărire penală

și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a persoanei denunțate,

constatându-se de către procuror că fapta nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni, instanța nu poate să omită în conturarea conduitei inculpatului

faptul că acesta a ales voluntar să fie colaborator al organelor judiciare.

Analizând

perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului raportat la resursele

interne ale acestuia (motivația de schimbare, hotărârea de a renunța la consum

și la anturajele nefaste, disponibilitatea de a desfășura activități lucrative

curriculare și extracurriculare), precum și resursele sale externe (suportul

necondiționat al familiei, mediul extern furnizor de modele și principii

pro-sociale, oportunitățile școlare și lucrative), prima instanță a considerat

că inculpatul are capacitatea de a sta, pe viitor, departe de sfera

infracțională având reale șanse de reintegrare socială.

Față de aceste

considerente și ținând seama de circumstanțele reale și personale prima

instanță a concluzionat că fapta comisă de către inculpat este de natură a

aduce doar o atingere minimă valorii sociale protejate prin legea penală

încălcată, fiind în mod vădit lipsită de importanță.

Definind noțiunea de

infracțiune prin trimiterea la trăsăturile sale esențiale, C. pen. prevede în

art. 17 alin. (1) că infracțiunea este fapta care prezintă pericol social,

săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Așadar pentru ca o faptă

să fie inclusă în sfera ilicitului penal și calificată ca infracțiune este

necesar ca aceasta să prezinte cumulativ toate cele trei trăsături esențiale

expres prevăzute în textul de lege, lipsa vreuneia dintre ele constatată de

către organele judiciare chemate să aplice legea, în cursul procesului penal,

conducând la inexistența infracțiunii cu toate consecințele ce decurg din

această situație.

Este adevărat că

alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen. se referă în mod imperativ la pronunțarea

unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura

simplificată, însă prima instanță a considerat că aceste prevederi nu pot fi

aplicate decât prin coroborare cu celelalte dispoziții ale aceluiași articol și

care conduc la concluzia că, numai în situația constatării de către instanță,

cu privire la faptele recunoscute de inculpat, a tuturor trăsăturilor esențiale

ale infracțiunii, poate fi pronunțată o soluție de condamnare față de acesta.

Atitudinea procesuală a inculpatului, susceptibilă să atragă aplicarea

procedurii simplificate nu trebuie să constea în recunoașterea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată ci doar a faptelor care formează obiectul

actului de inculpare, fapte pe care acceptă că le-a comis cu vinovăție.

În această situație

tribunalul, raliindu-se la opinia Înaltei Curți, stabilită într-o decizie de

speță, a avut îndatorirea de a stabili dacă sunt întrunite și celelalte două

trăsături esențiale respectiv constatarea prevederii faptelor în legea penală

și gradul de pericol social al acestora, analiză pe care prima instanță a

făcut-o în considerentele supraexpuse.

Pe de altă parte,

prima instanță a considerat că, dacă s-ar admite teza potrivit căreia, în cazul

aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nu poate fi

pronunțată decât o hotărâre de condamnare, s-ar ajunge la crearea unei situații

discriminatorii pentru cei care uzează de această procedură, în sensul că

aceștia deși au avut o atitudine procesuală sinceră și cooperantă nu pot

beneficia de prevederile art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire

la art. 18

1

C. pen., spre deosebire de alți acuzați care cu toate că

au uzat de dreptul la tăcere sau nu au recunoscut săvârșirea faptelor sunt

îndreptățiți la aplicarea acestor dispoziții legale.

Așa fiind, prima

instanță a procedat la soluționarea cauzei, conform dispozitivului prezentei

sentințe penale.

Împotriva Sentinței

penale nr. 164 din 7 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr.

1081/295/2012 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Serviciul Teritorial Arad, înregistrat pe rolul Curții de Apel

Timișoara la data de 6 iunie 2013, sub nr. 4274/108/2013.

Procurorul, în motivarea

apelului, a arătat că sentința primei instanțe a fost netemeinică și nelegală,

deoarece soluția de achitare a inculpatului, motivat de împrejurarea că fapta

acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu este

posibilă în procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Conform alin. (4) al

art. 320

1

C. proc. pen., așa cum a fost el modificat de O.U.G. nr.

121/2011, prima instanță, în soluționarea laturii penale, trebuia să verifice,

pentru a putea aplica procedura simplificată, întrunirea cumulativă a trei

condiții - fapta nu există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de

inculpat.

Conform art. 17 C.

pen., infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, e săvârșită cu

vinovăție și este prevăzută de legea penală.

Câtă vreme textul

legal impune verificarea de către instanță a condiției ca fapta să constituie

infracțiune, anterior admiterii cererii de judecare în procedură simplificată,

prin urmare a verificării inclusiv a aspectului îndeplinirii condiției

existenței pericolului social al infracțiunii, nu este admisibil ca, după o

asemenea verificare, ulterior admiterii cererii de judecare în procedura

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., instanța să ajungă la

constatarea faptului că, totuși, fapta nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni. Practic, într-o asemenea situație, instanța care procedează

astfel se contrazice singură, invalidându-și primul verdict. În plus, în alin.

(7) al art. 320

1

C. proc. pen., legiuitorul indică expresis verbis

că singura soluție posibilă în procedura specială prevăzută de acest articol

este condamnarea inculpatului.

Dacă prima instanță

ar fi apreciat că lipsa pericolului social al faptei era de natură să

prefigureze achitarea inculpatului, aceasta ar fi trebuit să facă aplicarea

art. 320 alin. (8) C. proc. pen. și să respingă cererea de judecare în

procedura simplificată, urmând a judeca pe mai departe potrivit procedurii

dreptului comun.

Soluția contravine

inclusiv practicii Tribunalului Arad în materie, în toate spețele similare

apreciindu-se corespunzător pericolul social al faptelor și dispunându-se

condamnarea inculpaților, în acest sens fiind: Sentința penală nr. 5 din 15

ianuarie 2013, pronunțată în Dosar nr. 8188/108/2012; Sentința penală nr. 497

din 20 decembrie 2012, pronunțată în Dosar nr. 7815/108/2012; Sentința penală

nr. 393 din 8 octombrie 2012, pronunțată în Dosar nr. 4138/108/2012; Sentința

penală nr. 186 din 22 mai 2012, pronunțată în Dosar nr. 2021/108/2012; Sentința

penală nr. 52 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosar nr. 295/108/2012;

Sentința penală nr. 443 din 24 octombrie 2011, pronunțată în Dosar nr.

4904/108/2011.

Un ultim aspect de

nelegalitate a hotărârii Tribunalului Arad l-a constituit greșita aplicare a

legii în privința cheltuielilor judiciare, în contextul în care, achitând

inculpatul în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10

lit. b

1

) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18

1

C. pen.,

incidente ar fi dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen.,

care impun obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de

stat, iar nu lăsarea lor în sarcina statului, cum a dispus instanța de fond.

Prin Decizia penală

nr. 200/A din 16 octombrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul formulat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Arad, împotriva Sentinței penale nr. 164 din 7 mai 2013, pronunțată de

Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4274/108/2013.

A desființat sentința

penală recurată și, rejudecând:

În temeiul art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/200, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. d) C.pen,

l-a condamnat pe inculpatul B.A.C. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă

continuată.

În temeiul art. 71 C.

pen. i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind

termen de încercare de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni în condițiile art. 82 C.

pen.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen., în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni

intenționate, a avut drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu

consecința executării în întregime a pedepsei, care nu s-a contopit cu pedeapsa

pentru infracțiunea ulterioară.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 RON, cheltuieli

judiciare în primă instanță.

S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au

rămas în sarcina statului.

Din analiza sentinței

apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în

limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat

următoarele:

Instanța de apel și-a

însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de

interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului

penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care a rezultat vinovăția

inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri

de risc în formă continuată.

Vinovăția

inculpatului cu privire la infracțiunea reținută prin actul de sesizare al

instanței a fost dovedită potrivit declarațiilor inculpatului, procese-verbale

de percheziție corporală, rapoarte de constatare tehnico-științifică relevare

droguri, rapoarte investigatori acoperiți, procese-verbale de audiere a

colaboratorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul

ambiental și din care a rezultat faptul că inculpatul în perioada martie -

iunie 2012 pe raza municipiului Arad a vândut fără drept în trei rânduri,

investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. și I.P. și colaboratorului

sub acoperire cu nume de cod P.S. cantitatea totală de 12,25 grame cannabis

contra sumei de 850 RON.

De altfel, starea de

fapt nu a fost contestată de către inculpat, acesta uzând de aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea de

vinovăție motiv pentru care instanța a analizat criticile formulate în apel.

În ceea ce privește

pericolul social al faptei săvârșite instanța de apel a constatat că în mod

greșit prima instanță a stabilit că fapta nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni

Potrivit art. 181 C.

pen. "La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama

de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi

putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este

cunoscut."

În cauză, fapta

săvârșită de către inculpat a prezentat gradul de pericol social al unei

infracțiuni având în vedere numărul de acte materiale săvârșite de către

acesta, faptul că a fost dispus să vândă droguri de risc (aproximativ 50 de

doze) unor persoane diferite, fapt ce denotă disponibilitatea inculpatului

pentru o astfel de activitate ilicită. De asemenea, potrivit declarației

inculpatului, acesta a recunoscut faptul că a intrat în atenția organelor de

urmărire penală încă din luna noiembrie 2011, când a fost găsit împreună cu mai

multe persoane fumând "iarbă", dar nu a tras învățămintele necesare.

Potrivit proceselor-verbale privind înregistrarea convorbirilor din mediul

ambiental rezultă faptul că inculpatul era lipsit de orice fel de inhibiții în

ceea ce privește încălcarea legii. Referitor la persoana inculpatului,

aspectele favorabile acestuia precum lipsa antecedentelor penale, recunoașterea

faptei vor fi avute în vedere la stabilirea pedepsei, deoarece raportat la

circumstanțele cauzei aceste aspecte nu sunt de natură să înlăture pericolul

social al faptei săvârșite. În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost

descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de droguri de risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, modificată și republicată, în formă continuată, prevăzută de art. 41

alin. (2) C. pen.

Din punct de vedere

subiectiv fapta a fost săvârșită cu intenție directă, deoarece inculpatul și-a

dat seama de rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestuia.

La individualizarea

judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de

art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de

pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului

și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea

dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul

adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei,

periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și

natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea

săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea

pedepsei în cazul inculpatului s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul

social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la sănătatea și

viața persoanelor, forma continuată a infracțiunii, numărul de acte materiale

săvârșite - trei, dar și situația personală a inculpatului.

Cu privire la

persoana inculpatului, instanța a constatat că acesta a avut o conduită

procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, precum și lipsa

antecedentelor penale. Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de

inculpat la dosar, acesta are o familie, având caracterizări favorabile din

partea cadrelor universitare unde este student și a persoanelor care îl cunosc,

acestea îl recomandă pe inculpat ca fiind o persoană cu un comportament

corespunzător în familie și societate.

De asemenea, raportat

la concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul Arad în care se arată că raportat la resursele interne ale

persoanei (motivația de schimbare, hotărârea de a renunța la consum și la

anturajul nefast) precum și la resursele externe (suportul familiei, mediul

extern furnizor de modele și principii pro-sociale) perspectivele de

reintegrare socială sunt reale, instanța a constatat că o pedeapsă orientată

sub minimul special prevăzut de textul de lege cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

În privința

împrejurărilor care atenuează răspunderea penală, instanța a apreciat că

urmează a se reține ca având un asemenea caracter coordonatele anterior

menționate, astfel că se impune reținerea în favoarea inculpatului a

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., respectiv lipsa

antecedentelor penale potrivit fișei de cazier judiciar, atitudinea

inculpatului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezența sa în fața

autorităților și faptul că este tânăr și poate conștientiza semnificația

socială a activității ilicite, îndreptându-și comportamentul.

În cauză nu au fost

aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece așa cum

rezultă din adresa D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, nu au fost întrunite

cumulativ cerințele textului de lege, deoarece inculpatul nu a facilitat

tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate.

Având în vedere

circumstanțele atenuante arătate mai sus și ținând cont de limitele de pedeapsă

reduse cu o treime în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., de recunoaștere a faptelor imputate și de comportamentul

inculpatului de-a lungul procesului penal, instanța va aplica o pedeapsă

orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege, respectiv 9 luni

închisoare pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc.

De asemenea, a făcut

aplicarea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. raportat la art.

71 C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei a suspendat și executarea pedepselor

accesorii.

Potrivit Deciziei nr.

LXXIV din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un

recurs în interesul legii, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la

pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod

automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție

de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

La stabilirea

pedepselor accesorii instanța a aplicat jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speță (cauza Hirst Contra

Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin

interzicerea dreptului de a alege se încalcă dreptul prev. de art. 3 al

Protocolului nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, nu a

interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul

nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită funcție sau

profesie.

În cauză, fiind

îndeplinite cumulativ prevederile art. 81 C. pen. în ceea ce privește cuantumul

pedepsei aplicate, 9 luni închisoare, dar și cele privind persoana

inculpatului, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei, împrejurările

care atenuează răspunderea penală reținute în sarcina acestuia și apreciind că

scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate (prev. de art. 52 C. pen.) poate

fi atins și fără privare de libertate, întrucât prin modul de individualizare a

executării pedepsei trebuie avută în vedere, pe lângă reeducarea inculpatului,

și utilitatea socială a unei astfel de măsuri, instanța a suspendat condiționat

executarea pedepsei.

Împotriva deciziei

penale atacate a declarat recurs inculpatul B.A.C., cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4274/108/2013.

Înalta Curte constată

incidența art. 12 alin. (1) din Legea nr. 285/2013, prezenta cauză judecându-se

conform dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Analiza recursului se

va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr.

2/2013.

În cadrul motivelor

de recurs depuse în scris în termenul legal la data de 12 martie 2014,

recurentul inculpat a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei spre minimul

prevăzut de legea penală, arătând că fapta nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni, solicitând, totodată, casarea hotărârii din apel și

menținerea hotărârii instanței de fond care a dispus achitarea sa raportat la

circumstanțele reale și personale.

A mai solicitat

aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen.

Prin motivele de

recurs depuse la data de 8 mai 2014, recurentul inculpat a invocat cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

și 17

2

C.

proc. pen., solicitând casarea hotărârii din apel și menținerea hotărârii de

fond de achitare a inculpatului.

A mai solicitat

aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 față de denunțul inculpatului și

reducerea pedepsei aplicate.

În cadrul

dezbaterilor apărătorul ales al inculpatului a solicitat, în principal,

admiterea recursului, casarea deciziei penale din apel și achitarea

inculpatului în baza art. 18

1

C. pen.

În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei, în raport de aplicarea art. 16 din Legea nr.

143/2000.

Înalta Curte constată

că motivele de recurs depuse la data de 8 mai 2014 și motivele din cadrul

dezbaterilor chiar dacă au fost dezvoltate pe larg sunt în concordanță cu

motivele depuse la data de 12 martie 2014 chiar dacă acestea au fost precizate

succint, ele vizând aceleași considerente.

Examinând însă cazul

de casare invocat prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., raportat la hotărârea atacată, Înalta Curte constată că acesta nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. presupune analizarea

de către instanța de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a

unor dispoziții de drept în soluționarea cauzei, care țin de legalitatea

deciziei atacate. Înalta Curte constată însă că legalitatea hotărârii nu a fost

afectată.

Or, recurentul

inculpat prin criticile aduse a criticat hotărârea atacată din perspectiva

probatoriului administrat pe care instanța l-a analizat, inclusiv adresa

transmisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Biroul Teritorial Arad din 22 aprilie 2013, Dosar 30/D/P/2013,

solicitând reanalizarea probatoriului și pronunțarea unei soluții de achitare

în principal sau reducerea pedepsei în subsidiar.

Se constată că din

perspectiva Legii nr. 2/2013 nu mai este permisă reanalizarea probatoriului în

calea de atac a recursului după o prealabilă analizare în fond și apel.

Prin disp. Legii nr.

2/2013 s-a realizat o nouă etapă devolutivă a recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, altele au fost modificate, restrângându-se

controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca o a

doua cale ordinară de atac, referitoare la chestiuni de drept sau de

nelegalitate a hotărârii atacate.

Art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. nu a fost abrogat dar criticile inculpatului

vizează cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C.

proc. pen., respectiv achitarea inculpatului și reducerea pedepsei stabilite în

sarcina inculpatului, respectiv reindividualizarea judiciară a pedepsei.

Or, cazul de casare

privind disp. art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat prin

Legea nr. 2/2013.

Cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. se poate lua în discuție numai

din oficiu și dacă se constată că au fost aplicate pedepse în alte limite decât

cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată

însă că pedeapsa aplicată este în limitele prevăzute de dispozițiile legii

pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul.

Referitor la legea

penală mai favorabilă, Înalta Curte constată că legea penală veche este mai

favorabilă în cauza prezentă.

Disp. art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu modificările până la data de 1 februarie 2014

prevedeau o limită de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite între 3 și 15 ani

și interzicerea unor drepturi. Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu modificările aduse la data de 1 februarie 2014 prevăd limite de

pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite cuprinse de la 2 la 7 ani închisoare și

interzicerea unor drepturi.

Însă reducerea atât a

limitei minime, cât și a celei maxime de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deși aparent favorabilă inculpatului

este lipsită de relevanță, având în vedere aplicarea celorlalte instituții

incidente în cauză din legea nouă care a determinat agravarea pedepsei

inculpatului.

Referitor la

sancționarea infracțiunii continuate

Se constată că ambele

legi penale succesive reglementează stabilirea pedepsei în limitele prevăzute

de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui

spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător.

Vechiul C. pen. prevedea un spor de 5 ani comparativ cu cel de 3 ani (art. 36 noul

C. pen.), prev. de noul C. pen., însă nu s-a dat eficiență acestei cauze de

agravare a pedepsei în hotărârea de condamnare din apel.

Raportat la limitele

de pedeapsă vechiul C. pen. este mai favorabil.

Prin urmare, chiar

dacă s-a modificat la infracțiunea continuată regula aplicării pedepsei în ceea

ce privește sporul (3 ani din noul C. pen. față de 5 ani în vechiul C. pen.

respectiv, amenda - 1/3 noul C. pen. față de 1/2 vechiul C. pen., atât pentru

persoana fizică, cât și pentru persoana juridică), vechiul C. pen. este mai

favorabil din punctul de vedere al aplicării sancțiunii pentru infracțiunea

continuată.

Comparând

dispozițiile vechiului C. pen. și dispozițiile noului C. pen., referitoare la

condițiile de existență și tratamentul sancționator, se constată că în ceea ce

privește infracțiunea continuată noul C. pen. a adăugat o cerință suplimentară

și anume, - unitatea de subiect pasiv -, astfel încât, pe vechea reglementare

există calificarea de infracțiune continuată, iar pe noile reglementări, pentru

aceleași fapte există concurs de infracțiuni.

În cauză, din

situația de fapt rezultă că inculpatul B.A.C., în perioada martie - iunie 2012,

pe raza mun. Arad, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut, fără

drept, în trei rânduri, investigatorilor sub acoperire cu nume de cod E.P.R. și

I.P. și colaboratorului sub acoperire cu nume de cod P.S., cantitatea totală de

12, 25 gr. canabis, contra sumei totale de 850 RON.

Prin urmare, nefiind

vorba de subiect pasiv, în cauză potrivit vechiului C. pen. se reține

infracțiunea continuată, iar conform reglementărilor noului C. pen. ar trebui

analizată fiecare din cele trei infracțiuni în parte, apreciindu-se reținerea

concursului de infracțiuni, ceea ce ar agrava situația inculpatului în

aplicarea regimului sancționator.

Astfel, se constată

că legea penală veche este mai favorabilă din perspectiva infracțiunii

continuate.

Referitor la

circumstanțele atenuante, se constată că inculpatului i-au fost reținute

circumstanțele prev. de art. 74 lit. a), c) art. 76 lit. d) C. pen.

Or, în ambele texte

ale reglementărilor penale succesive, conținuturile atenuante legale au fost

modificate.

Din analizarea disp.

art. 75 alin. (2) noul C. pen. se observă că acest text nu a menționat ca

circumstanță atenuantă judiciară nici conduita bună a inculpatului înainte de

săvârșirea infracțiunii și nici atitudinea infractorului după săvârșirea

infracțiunii, circumstanțe care au fost reținute de instanța de apel și a căror

eficiență a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului de pedeapsă de 9

luni închisoare. Astfel, se constată că legea penală mai favorabilă este legea

veche.

Referitor la

suspendarea condiționată a executării pedepsei, se reține că inculpatului i-au

fost reținute disp. art. 81 C. pen. Or, noul C. pen. renunță la suspendarea

condiționată a executării pedepsei, formă de suspendare a executării pedepsei

prev. de vechiul C. pen. și păstrează doar suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere.

Astfel că și din

perspectiva acestei instituții, legea penală favorabilă este vechiul C. pen.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) vechiul C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul

B.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din data de 16 octombrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) vechiul C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva Deciziei penale nr.

200/A din data de 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 15 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ