ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1143/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 99/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 829/85/2012 s-au dispus următoarele:

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat.

În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I. la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de viol și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.

Pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

A fost încredințată supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere;

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile R.D. suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale și 50 RON daune materiale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Partea vătămată R.D. este născută în 1997 și în data de 15 mai 2011, după amiază, martora C.A. a invitat-o să o însoțească într-o plimbare până în localitatea B., cu scopul de a se întâlni cu o rudă de-a sa, G.I., de la care trebuia să primească niște bani.

Ajunse în Brateiu, în jurul orei 15:00, cele două au făcut o vizită familiei L.D., pentru a-i vedea copilul nou născut. Au intrat apoi toți în locuința inculpatului L.I., fratele lui L.D., unde inculpatul consuma băuturi alcoolice și asculta muzică.

După scurt timp, L.D. a plecat la oi, în casa inculpatului rămânând, în afara acestuia, partea vătămată și martora C.A.

Inculpatul a dansat cu C.A., apoi observând că partea vătămată R.D. are un telefon mobil, i l-a cerut, motivând că vrea să vadă ce marcă este, după care a refuzat să i-l mai restituie.

A vrut să danseze și cu partea vătămată, aceasta a refuzat, apoi a invitat-o în camera fratelui său, L.T., unde i-a propus acesteia să întrețină raporturi sexuale, și întrucât minora a refuzat, inculpatul s-a enervat și i-a dat o palmă.

Din această cauză, C.A. și R.D. au părăsit imediat casa inculpatului, la care a rămas telefonul mobil al părții vătămate, cele două mergând la locuința martorei G.M., unde se mai afla și fiica acesteia, G.C.

C.A. a plecat în sat să-l întâlnească pe G.I., de la care trebuia să primească niște bani, iar partea vătămată a rămas în locuință la G.M.

La scurt timp după aceasta, inculpatul a venit cu ATV-ul la poarta familiei G. și prin intermediul martorei G.C., care se afla la poartă, a chemat-o pe R.D. afară, motivând că dorește să îi restituie telefonul mobil, care rămăsese la el. Ieșind în stradă, R.D. a fost invitată de inculpat să urce pe ATV-ul acestuia.

Întrucât partea vătămată a refuzat, a prins-o, cu forța, în brațe și a așezat-o pe ATV-ul său, pornind apoi motorul și deplasându-se împreună la marginea satului, cu toată opoziția pe care a avut-o aceasta.

Inculpatul a dus-o pe câmp, în apropierea stânei pe care o avea acesta, în locul numit Gura Șipotului și ajunși acolo a avut cu ea raport sexual.

După aproximativ o oră inculpatul s-a întors cu ATV-ul în sat, aducând-o cu el și pe partea vătămată.

Când inculpatul și partea vătămată s-au întors de pe câmp, după comiterea faptei, aceștia s-au întâlnit în sat cu C.A. și G.C., care îi căutau pe cei doi, iar minora R.D. le-a povestit celor două martore ce i s-a întâmplat, acestea observând tricoul rupt al minorei, starea de agitație și urmele de roșeață de la față.

C.A. și R.D. s-au înapoiat în aceeași seară acasă la ele, în satul Buzd.

În acea perioadă, mama minorei - R.D. se afla la muncă în Spania și minora se afla în grija bunicilor.

Fiindu-i frică, după propriile-i afirmații, atât de inculpat cât și de modul cum ar fi reacționat bunicii aflând ce i s-a întâmplat, minora nu a spus acestora, imediat, ce a pățit.

După comiterea faptei, minora R.D. a povestit, în schimb, ceea ce i s-a întâmplat martorei R.M., mama lui L.I.M., care a trăit în concubinaj, câteva luni cu inculpatul.

La revenirea în țară, mama minorei, R.D. a aflat ce i s-a întâmplat fiicei sale, formulând imediat, plângere la poliție și prezentând-o pe fiica sa D., la medicul legist.

Din Certificatul medico-legal nr. 260/I/c/30.056.2011 al Cabinetului Medico-Legal Mediaș rezultă că minora R.D. a prezentat o deflorare mai veche, completă, a cărei dată nu a putut fi precizată. La data examinării, 30 mai 2011 ținând cont că au trecut 2 săptămâni de la data comiteri faptei reclamate, nu s-au constatat leziuni traumatice pe corpul minorei.

Instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză reiese fără nici o îndoială că inculpatul a întreținut relații sexuale cu partea vătămată în afara satului, această împrejurare fiind confirmată de ambii protagoniști.

Inculpatul, prin apărarea pe care și-a formulat-o, a încercat o fragmentare a stării de fapt, în ideea de a susține că la locul unde s-au produs relațiile intime nu a existat opoziția părții vătămate. Această împrejurare nu este exclusă, dar ea nu poate fi ruptă din întreg contextul faptelor și să i se dea relevanță doar de una singură. Este de observat că inculpatul a acționat de o manieră brutală asupra părții vătămate atunci când a luat-o în brațe și a urcat-o pe ATV la poarta martorei G.M., care, cu toate ezitările din declarațiile repetate, confirmă totuși împrejurarea. Mai mult decât atât, chiar inculpatul recunoaște gestul când redă textul în declarația de la urmărire penală că a chemat-o să-i dea telefonul, aceasta nu a vrut să vină și apucat-o de mână și a tras-o pe ATV.

Or, aceste manifestări violente au fost urmate la puțin timp de întreținerea raportului sexual, ceea ce realizează latura obiectivă a infracțiunii complexe de viol.

Față de această stare de fapt, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol în cea de act sexual cu un minor, s-a apreciat că este neîntemeiată și a fost respinsă.

S-a mai reținut că, altă împrejurare care se cere a fi lămurită și care a formulat obiectul unei alte cereri de schimbare a încadrării juridice o constituie faptul dacă inculpatul cunoștea sau nu vârsta părții vătămate.

Relevantă, în mod decisiv în acest sens, este chiar cererea de schimbare a încadrării juridice din viol în act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., incriminare care are în vedere ca subiect pasiv tocmai minorul care nu a împlinit vârsta de 15 ani, circumstanță care realizează în același timp și forma agravată a infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (3) teza I.

Cererea de schimbare a încadrării juridice, care are în vedere vârsta, trebuie coroborată și cu declarația dată de martora C.A. în fața procurorului la 13 iunie 2012 unde arată că inculpatul și-ar fi putut da seama de minoritatea părții vătămate întrucât o cunoștea din iarna anterioară chiar de la martoră din casă.

În acest sens este de observat că cererea pentru schimbarea încadrării juridice din forma agravată a infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în forma de bază prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. este neîntemeiată și a fost, de asemenea, respinsă.

Așa fiind, instanța de fond a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

La individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine relativ sinceră, își câștigă existența în mod onest prin muncă și are doi copii minori în întreținere.

Din depozițiile martorilor audiați în apărare și din caracterizările scrise ale autorităților locale reiese buna sa comportare anterioară comiterii infracțiunii, în familie și în societate, împrejurare ce a fost reținută ca o circumstanță atenuantă în conformitate cu art. 74 lit. a) C. pen.

Față de toate aceste considerente, inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a reținut că interzicerea tuturor acestor drepturi (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; drepturile părintești; dreptul de a fi tutore sau curator) în totalitatea lor are în vedere infracțiunea comisă sub aspectul naturii ei, care atrage nedemnitatea exercitării lor.

În același timp, s-a interzis conform art. 71 C. pen. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Tribunalul a constatat, totodată, că sunt îndeplinite condițiile art. 86

1

C. pen., pentru ca scopul sancționator și educativ al pedepsei să fie atins și fără privarea inculpatului de libertate, care nu poate fi privit ca unul periculos, mai ales dacă se au în vedere circumstanțele comiterii infracțiunii, respectiv și atitudinea necorespunzătoare a părții vătămate, chiar provocatoare.

Relevante în acest sens sunt declarațiile martorilor L.D. și C.A., care atestă că partea vătămată s-a comportat în casa inculpatului de o manieră inadecvată vârstei. Nu trebuie omis nici faptul că aceasta avea începută viața sexuală, ceea ce reiese din depozițiile unor martori și chiar din propriile-i relatări, coroborate cu concluziile certificatului medico-legal care atestă o deflorare veche.

În consecință, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce constituie termen de încercare.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă prin intermediul Ministerului Public cu suma de 50.000 RON reprezentând daune morale, iar prin intermediul mamei sale (care nu a pretins daune morale pentru fiică) cu suma de 5.000 RON reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal și a cheltuielilor de transport ocazionate de proces.

În ceea ce privește daunele morale s-a apreciat, că acestea nu pot depăși suma de 10.000 RON, față și de comportamentul părții vătămate anterior arătat și în totală discordanță cu vârsta fragedă.

Referitor la daunele materiale, acestea nu au fost dovedite decât pentru suma de 50 RON, contravaloarea certificatului medico-legal.

Având în vedere dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., inculpatul a fost obligat la plata acestor sume.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date genetice Judiciare.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul L.I.

Prin apelul formulat, parchetul a criticat sentința penală atacată, privind individualizarea judiciară a pedepselor, solicitând majorarea acestora, inclusiv a pedepsei complementare, executarea pedepsei închisorii în detenție, majorarea cuantumului daunelor morale, luând în considerare că victima era minoră sub 15 ani, precum și comportamentul inculpatului, care a ademenit-o și a dus-o pe minoră în afara localității unde a violat-o.

Inculpatul a criticat sentința penală atacată, solicitând achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că victima a consimțit la întreținerea raportului sexual, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei și a daunelor morale, apreciind că a fost provocat de victimă, precum și suspendarea executării pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva Sentinței penale nr. 99/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 829/85/2012.

S-a desființat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale, privind cuantumul pedepsei complementare, și, sub aspectul laturii civile, privind cuantumul daunelor morale și procedând la o nouă judecată în aceste limite:

S-a majorat cuantumul pedepsei complementare la 2 ani și cuantumul daunelor morale la 30.000 RON.

S-au menținut celelalte dispoziții din sentința penală atacată.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.I. împotriva aceleiași sentinței penale.

A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 400 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor și temeiurilor invocate de apelanți și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a apreciat că apelul parchetului este parțial fondat, iar apelul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt din care rezultă că în data de 15 mai 2013, prin constrângere fizică și morală, inculpatul L.I. a avut raporturi sexuale cu minora R.D. în vârstă de 14 ani.

Raportat la starea de fapt reținută, prima instanță a făcut o justă încadrare juridică a faptei, potrivit art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Luând în considerare pedeapsa principală, instanța de apel a apreciat că durata pedepsei complementare se impune a fi majorată la 2 ani.

Având în vedere vârsta minorei, prejudiciul moral cauzat prin săvârșirea faptei de către inculpat, s-a apreciat că se impune majorarea daunelor morale acordate victimei la 30.000 RON, această sumă fiind de natură a asigura o satisfacție echitabilă acesteia.

Instanța de fond nu a comis o eroare gravă de fapt, care să fi avut drept consecință greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de viol, deoarece declarația victimei, care afirmă că nu a consimțit la raporturile sexuale și la deplasarea cu ATV-ul împreună cu inculpatul, se coroborează cu declarația martorei G.C. care afirmă că victima a refuzat să îl însoțească pe inculpat, dar acesta a coborât de pe ATV și a luat-o cu forța, pe sus, punând-o pe ATV, .., iar după ce s-a întors, victima i-a spus că a fost forțată de Inculpat să întrețină relații sexuale fără voia ei și că a fost și bătută, precum și cu declarația inculpatului care a afirmat că victima a refuzat în prima fază în camera fratelui său să întrețină relații sexuale .. iar ulterior a prins-o de mână și a tras-o pe ATV.

Fapta reținută de prima instanță întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., nefiind incidente disp. art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale, corelată cu integrarea socială a inculpatului, care are un loc de muncă, este justificată, fiind și de natură a asigura o bună proporționalizare a pedepsei.

S-a apreciat că susținerile inculpatului în sensul că a fost provocat de victimă, care era îmbrăcată într-un tricou și pantaloni scurți, sunt neîntemeiate, nefiind de natură a reduce cuantumul despăgubirilor civile, neexistând o culpă concurentă a victimei, cu atât mai mult cu cât acesta cunoștea starea de minoritate a părții civile.

De asemenea, s-a mai apreciat că în cauză nu se impune a se da o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei aplicate și suspendarea acesteia, în temeiul art. 81, 82 C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.I.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză, în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac și cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurentul inculpat nu a motivat recursul în scris, încălcându-și obligația ce-i revenea, potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi analizate de instanță din oficiu.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat și în raport de intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, nefiind incidente dispozițiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, până la judecarea definitivă a cauzei.

În determinarea legii penale mai favorabile, în situații tranzitorii, Înalta Curte are în vedere că, nu pot fi combinate dispoziții din legile succesive considerate mai favorabile inculpatului cu privire la fiecare instituție aplicabilă, fiind posibilă doar aplicarea globală a uneia dintre legi, care permite o soluție mai favorabilă situației concrete a inculpatului, în raport cu instituțiile aplicabile.

Astfel, sub aspectul incriminării, fapta de viol, astfel cum a fost săvârșită de inculpat, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. anterior își găsește în prezent corespondent în infracțiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) și 3 lit. c) C. pen.

În condițiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de la 5 la 12 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, care sunt de la 10 la 25 de ani închisoare, însă reducerea limitelor de pedeapsă în noua reglementare pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, este lipsită de relevanță.

Pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată de instanța de fond inculpatului, a fost stabilită prin coborârea sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune (10 ani închisoare) ca efect al dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, întrucât în favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În situația aplicării dispozițiilor noului C. pen., circumstanța atenuantă prevăzută de 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reținută de instanța de fond, nu mai poate produce efecte, întrucât nu mai are corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante.

În concluzie, prin aplicarea dispozițiilor noului C. pen. s-ar ajunge la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat față de pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului de instanța de fond, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv Codul penal anterior.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat și suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă R.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2014.

Procesat de GGC - LM