ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2016

Decizia nr. 468/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul C. și au solicitat rezilierea contractului de antrepriză din 28 mai 2009 și obligarea pârâtului la restituirea sumelor de 68.475 euro (echivalentul a 284.171,25 RON) și 206.555 RON.

Prin cereri succesive, în funcție de probele administrate în cauză, reclamanții și-au precizat acțiunea, micșorând cuantumul pretențiilor la 169.630 RON, sumă reprezentând contravaloarea lucrărilor neefectuate, a lucrărilor nefinalizate și a lucrărilor de reparații necesare; ulterior, au redus cuantumul pretențiilor la 119.808 RON și în final, după contraexpertiză, majorându-l din nou la 157.190 RON.

Prin sentința civilă nr. 3031 din 17 decembrie 2014, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul C. la plata sumei de 60.942,42 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neefectuate în baza contractului de antrepriză din 28 mai 2009; a respins în rest acțiunea; a obligat pârâtul la plata sumei de 2.829,84 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și a compensat în rest cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în esență următoarele:

În cursul anului 2007, între părți a avut loc o înțelegere verbală prin care pârâtul s-a obligat să se ocupe de lucrările de construcție a unei case pentru reclamanți.

La data de 28 mai 2009, părțile au încheiat în formă scrisă un „contract de antrepriză", prin care pârâtul, în calitate de antreprenor, s-a obligat să asigure desfășurarea în cele mai bune condiții a lucrărilor de construcție a casei beneficiarilor.

Pârâtul a recunoscut achitarea, cu titlu de acont, a sumelor de 68.475 euro și 206.555 RON.

În luna octombrie 2009 raporturile contractuale dintre părți au încetat, casa nefiind finalizată în întregime.

Reclamanții nu au dovedit îndeplinirea condițiilor pentru a se dispune rezilierea contractului și anume faptul că și-au îndeplinit în întregime obligațiile asumate prin „contractul de antrepriză" din data de 28 mai 2009, împrejurarea că neexecutarea contractului este imputabilă doar pârâtului și că acesta din urmă a fost pus în întârziere cu privire la obligațiile neexecutate. Prin urmare, acest capăt de cerere a fost respins.

Reclamanții au achitat pârâtului suma de 490.726,25 RON, iar lucrările efectuate la imobilul în litigiu până la data de 4 octombrie 2009 au o valoare de 429.784 RON; prin urmare pârâtul deține fără drept suma de 60.942,5 RON.

Pârâtul nu poate fi obligat să restituie reclamanților contravaloarea lucrărilor neefectuate în întregime sau nefinalizate pentru că aceștia nu au achitat contravaloarea acestor lucrări.

Reclamanții nu au dovedit în cauză existența culpei pârâtului în neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor, astfel că acesta nu poate fi obligat la plata contravalorii lucrărilor executate necorespunzător.

Prin sentința civilă nr. 471 din 6 martie 2015, Tribunalul Timiș a admis cererea experților de completare a sentinței civile nr. 3031 din 17 decembrie 2014, pe care a completat-o în sensul că a obligat pârâtul C. să plătească experților D., E. și F. câte 800 RON, reprezentând diferență onorariu expertiză.

Împotriva sentinței nr. 3031 din 17 decembrie 2014 au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 104 din 3 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelurile.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Din actul numit contract de antrepriză rezultă că pârâtul s-a obligat să asigure desfășurarea în cele mai bune condiții a lucrărilor de construcție a casei reclamanților. Nu s-a stabilit o contravaloare finală a casei sau a lucrării, ci doar s-a consemnat în contractul semnat de ambele părți că s-au plătit „cu titlu de acont, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate până la data convenției" (28 mai 2009), în mai multe tranșe, sumele totale de 68.475 euro și 206.555 RON.

Reclamanții nu au dovedit că neexecutarea contractului a fost imputabilă exclusiv pârâtului, în condițiile în care obiectul contractului nu este clar determinat, în plus nefăcând nici dovada că ei și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract în calitate de beneficiari ai lucrării.

Instanța de fond în mod corect a admis în parte pretențiile bănești ale reclamanților și nu se poate reține că s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut.

Raporturile contractuale dintre părți au încetat înainte de finalizarea lucrărilor, iar ulterior au intervenit și modificări în proiectul inițial al construcției.

Așa cum rezultă din contractul de antrepriză, reclamanții aveau obligația „să monitorizeze realizarea fazelor de lucru, a calității acestora".

În privința echivalentului în lei al sumei de 68.475 euro, pe care pârâtul recunoaște că a primit-o în avans de la reclamanți, nu s-a solicitat o expertiză contabilă la instanța de fond în condițiile art. 208 și art. 212 C. proc. civ., iar pentru expertiza în construcții, inclusiv de evaluare, nu s-a formulat un asemenea obiectiv, pârâtul achiesând prin concluziile scrise la valorile raportului de contraexpertiză.

Așa cum rezultă din răspunsul experților la obiecțiunile pârâtului, nu se impunea aplicarea cotei de TVA și pentru manoperă, întrucât lucrările executate de pârât la imobilul în litigiu au fost executate în regie proprie.

Pârâtul a criticat și faptul că la calculul manoperei, prima instanță nu a luat în calcul și suma de 6000 RON pe lună pe care reclamanții trebuiau să o achite. Însă acesta nu a formulat o cerere reconventională sub acest aspect, iar din contractul încheiat de părți nu rezultă această obligație.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.

Reclamanții critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate.

Instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 977 C. civ., potrivit cărora, clauzele contractului trebuie să fie interpretate după intenția părților, respectiv voința reală și nu cea declarată.

Nu s-a avut în vedere definiția termenului de „locuință" astfel cum este prevăzut în Legea nr. 114/1996 art. 2.

Au fost încălcate dispozițiile art. 1082 C. civ.: „debitorul este dator să-și execute datoria și simpla nerealizare a rezultatului prezumă culpa acestuia". În speță, construcția nu a fost predată cu utilitățile și dotările necesare pentru a putea fi folosită de o familie.

Nu s-au avut în vedere concluziile experților din raportul de contraexpertiză, soluția fiind lipsită de temei, iar argumentele instanței nu au suport probator.

În speță, nu există nicio recepție a lucrărilor, nici măcar pe fazele de lucrări astfel cum se susține că au fost finalizate, contrar dispozițiilor Legii nr. 10/1995, Legii nr. 50/1991 și H.G. nr. 273/1994.

Instanța nu poate reține neîndeplinirea obligațiilor corelative a beneficiarilor reclamanți din prezentul dosar, de plată a prețului manoperei.

Reclamanții au solicitat plata lucrărilor neefectuate, a lucrărilor nefinalizate, a lucrărilor care necesită reparații.

Pârâtul s-a obligat să construiască pentru reclamanți o casă cu parter, etaj, garaj și împrejmuiri, cu utilități și dotări.

Această lucrare nu a fost efectuată corespunzător iar ceea ce s-a executat nu corespunde calitativ.

Recurenții-reclamanți invocă dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Pârâtul C. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză s-a solicitat completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize contabile pentru calculul echivalentului în RON a sumei de 68.475 euro.

Prin obiecțiunile la raportul de contraexpertiză pârâtul susține că a solicitat experților să indice care a fost criteriul aplicat la calcularea în RON a sumei de 68.475 euro.

Instanța a constatat în mod eronat că s-au plătit 284.171,25 RON. În realitate, suma corectă este 245.031,59 RON. Pârâtul consideră că a fost obligat în mod nelegal la plata unei sume cu 39.139,66 RON mai mult.

Experții nu au avut în vedere la stabilirea prețului lucrărilor efectuate TVA-ul aplicat la prețul manoperei.

Părțile au stabilit că pârâtului i se vor achita 6000 RON pentru prestarea activității în baza contractului.

Pârâtul solicită modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanți.

La rândul lor, reclamanții au depus note scrise prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârât.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți:

În cauză au fost respectate dispozițiile legale în ceea ce privește interpretarea clauzelor contractuale. Instanța a reținut în mod corect situația de fapt și intenția reală a părților, care inițial au avut o înțelegere verbală, iar ulterior au încheiat o convenție denumită „contract de antrepriză". Nu are relevanță în speță, definiția termenului de „locuință" din art. 2 Legea nr. 114/1996, ci obligațiile pe care și le-au asumat părțile prin convenția încheiată.

Instanța de apel a analizat aceste obligații și a stabilit în mod legal că recurenții reclamanți nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau astfel încât nu se poate dispune rezilierea contractului de antrepriză.

În ceea ce privește critica referitoare la concluziile raportului de expertiză, aceasta nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 1-8 C. proc. civ.

De asemenea, critici le referitoare la situația de fapt, respectiv că nu s-a realizat recepția la tenninarea lucrărilor, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului.

Cu privire la sumele de bani solicitate de reclamanți privind lucrările neefectuate, lucrările nefinalizate și lucrări care necesită reparații, în mod corect s-a reținut, în contextul obligațiilor asumate de părți, că pârâtul nu datorează aceste sume.

Instanța de apel a interpretat în mod corect clauzele contractului încheiat între părți, iar considerentele deciziei cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Așa fiind, motivarea corespunde exigențelor prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, criticile aduse de reclamanți sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârât.

Criticile privind efectuarea unei expertize contabile urmare a obiecțiunilor formulate de pârât la raportul de contraexpertiză nu constituie un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 1-8 C. proc. civ.

Pârâtul aduce critici privind netemeinicia deciziei pronunțate, precum și critici privind situația de fapt reținută de instanță, care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește critica privind neluarea în calcul a TVA-ului la manoperă instanța de apel a reținut în mod corect faptul că pârâtul a executat lucrările la imobilul în litigiu în regie proprie, astfel că nu se impune aplicarea de TVA și pentru manoperă.

Pe de altă parte, nu rezultă din contractul semnat de părți că reclamanții s-au obligat să achite pârâtului lunar suma de 6000 RON.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B. și A. și de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 104 din 3 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 martie 2016.