ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 224/2014

Decizia nr. 224/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 106 din 4 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. Dolj, prin care solicita anularea Hotărârii nr. 11570 din 10 octombrie 2012 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, prin care să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada efectuării stagiului militar în cadrul unor unități aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență, că este netemeinică și nelegală, întrucât cu actele depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că a efectuat stagiul militar prin muncă, în domeniul construcțiilor, neefectuând instrucție militară.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată.

Rezultă, așadar, că, pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, trei condiții trebuie îndeplinite, cumulativ, de către persoana cetățean român interesată: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, detașamentele de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și perioada stagiului militar să se încadreze între anii 1950-1961.

Or, așa cum rezultă din livretul militar (filele 12-15 dosar fond), reclamantul a efectuat stagiul militar în unitățile militare U.M., din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, structuri care nu se regăsesc pe lista detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, nefăcând, deci, dovada îndeplinirii acestei condiții prevăzute de lege.

De asemenea, faptul că legea acordă drepturile compensatorii numai persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și nu în orice detașament militar de muncă nu reprezintă un viciu legislativ ci un aspect care ține de opțiunea legiuitorului, neconstituind o discriminare ci un tratament juridic diferențiat, justificat obiectiv de situațiile diferite în care s-au aflat beneficiarii, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 888 din 25 octombrie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 835 din 12 decembrie 2012.

De asemenea, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea unificării jurisprudenței în această categorie de litigii, în cadrul unei ședințe a Plenului Secției, la data de 19 iunie 2006, cu unanimitate de voturi, a stabilit ca „pe viitor să se dispună acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 numai persoanelor care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii”.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 106 din 4 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.