ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2015

Decizia nr. 1818/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cadrul procesual; Prin sentința nr. 3976 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/85/2012, a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei B. Sibiu, a fost obligată pârâta la plata indemnizației și pentru cel de-al doilea copil, născut la data de 19 mai 2007, pentru perioada 20 mai 2007 - 19 mai 2009, precum și la plata dobânzii legale, conform art. 124 C. proc. fisc., de la data de 07 februarie 2012 și până la data plății și a fost respins capătul de cerere privind anularea în parte a Deciziei nr. 9.000305 din 19 septembrie 2007, emisă de C. Sibiu.

Prin Decizia nr. 1232 din 13 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta C. Sibiu împotriva sentinței nr. 3976 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sibiu, și a fost modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat contestație în anulare, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc. civ. 2. Hotărârea recurată; Prin Decizia nr. 10098 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A., reținând că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. 3. Recursul exercitat în cauză; Împotriva deciziei civile nr. 10098 din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. a formulat recurs. Î n motivarea recursului a arătat că nu a avut cunoștință de judecarea recursului și de termenul din data de 13 februarie 2013, întrucât nu a primit citația pentru termenul respectiv, astfel încât, nu a avut posibilitatea de a formula apărări cu privire la recursul formulat. De asemenea, recurenta a arătat că în susținerea contestației în anulare a invocat și incompatibilitatea art. 318 teza a II-a C. proc. civ. cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, deoarece instanța de recurs a omis să analizeze apărările pe care le-a formulat în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză; 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, în raport cu lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, urmează a analiza cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului. Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Art. 299 C. proc. civ. prevede, la alin. (1), că „Hotărârile fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.” Conform art. 377 C. proc.

civ., „(1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile date în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel; 2. hotărârile date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsă sau anulată; 3. hotărârile date în apel; 4. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel.

(2) Sunt hotărâri irevocabile: 1. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, nerecurate; 2. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 3. hotărârile date în apel, nerecurate; 4. hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 5. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.” Astfel, din coroborarea dispozițiilor citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicționala, în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În speță, decizia atacată pe calea contestației în anulare este irevocabilă. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Aceasta concluzie derivă și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoana nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 10098 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2015.