ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2015

HOTĂRÂRE
10.02.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 527/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 martie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată C.S.M. și I.J. pentru a se dispune sancționarea acestora și a se constata că nu au răspuns la Memoriul înregistrat sub nr. x/2014 depus de reclamant la C.S.M., la data de 15 ianuarie 2014, completat ulterior în luna februarie.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004.

La data de 8 mai 2014, reclamantul a formulat cerere de intervenție forțată, sub forma chemării în judecată a altei persoane, a lui B., în calitate de Ministru al Justiției și membru de drept în C.S.M.

Hotărârea instanței de fond

Prin Încheierea de ședință din data de 16 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție forțată sub forma chemării în judecată a altei persoane - Ministrul Justiției B., formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C.S.M. și I.J.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că în litigiul dedus judecății nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 68 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 9 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, astfel cum a fost modificată și completată, ministrul îndeplinește în domeniile de competență ale ministerului, atribuțiile generale prevăzute de lege, precum și atribuțiile specifice prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în Legea nr. 317/2004 privind C.S.M.

Ministrul justiției, prin prisma dispozițiilor art. 14

1

din H.G. nr. 652/2009, exercită atribuțiile prevăzute de lege în calitate de titular al acțiunii disciplinare a judecătorilor și procurorilor potrivit unei proceduri interne stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Justiției.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că a existat o sesizare a Ministrului justiției care să supună controlului Inspecției judiciare aceleași aspecte semnalate de reclamant în Memoriul înregistrat sub nr. x/2014.

Recursul

Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, calea de atac fiind recalificată de către instanță ca fiind recurs.

În motivarea cererii, recurentul a arătat că instanța de fond, în mod eronat, nu a avut în vedere faptul că prin pct. 1 al memoriului înregistrat la C.S.M. a solicitat o informație de interes public, informație pe care ar putea să o solicite și domnul ministru B. sau oricare justițiabil.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii atacate și admiterea cererii de intervenție forțată a ministrului B.

Considerentele și soluția instanței de recurs

În ședința publică din data de 10 decembrie 2013, Înalta Curte a calificat calea de atac exercitată în cauză, ca fiind recurs, ținând seama de natura litigiului dedus judecății și de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 9 din Legea nr. 76/2012.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția tardivității formulării recursului invocată de intimatul-pârât C.S.M. este nefondată, având în vedere faptul că dezbaterile cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție forțată sub forma chemării în judecată a altei persoane au avut loc la termenul de judecată din data de 16 iunie 2014, când, prin încheierea de ședință de la acea dată, instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă, calea de atac formulată de către reclamant împotriva acestei încheieri fiind înregistrată în termenul prevăzut de lege la Curtea de Apel Pitești, la data de 20 iunie 2014.

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) "Oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul."

Așadar, unul din elementele caracteristice cererii de intervenție forțată este acela că terțul chemat în judecată trebuie să poată pretinde aceleași drepturi subiective ca și reclamantul.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că cererea nu întrunește cerințele prevăzute de dispozițiile textului legal menționat.

În speță, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că reclamantul a solicitat sancționarea pârâților C.S.M. și I.J. pentru faptul că nu au răspuns la Memoriul înregistrat sub nr. x/2014 depus de reclamant la C.S.M., la data de 15 ianuarie 2014, redirecționat ulterior pe cale administrativă către I.J., unde a fost înregistrat sub nr. y/2014.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că potrivit prevederilor art. 9 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, astfel cum a fost modificată și completată, ministrul îndeplinește în domeniile de competență ale ministerului, atribuțiile generale prevăzute de lege, precum și atribuțiile specifice prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și în Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., iar prin prisma dispozițiilor art. 14

1

din H.G. nr. 652/2009, ministrul justiției exercită atribuțiile prevăzute de lege în calitate de titular al acțiunii disciplinare a judecătorilor și procurorilor potrivit unei proceduri interne stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Justiției.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, în mod judicios a constatat instanța de fond că nu s-a făcut dovada faptului că a existat o sesizare a Ministrului justiției care să supună controlului I.J. aceleași aspecte semnalate de reclamant în Memoriul înregistrat sub nr. x/2014.

Constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 68 noul C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) noul C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge excepția tardivității formulării recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 16 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2015
Decizia nr. 19/2015 Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei; La data de 14 martie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția J
ÎCCJ 2016-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2016
Decizia nr. 2973/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administ
ÎCCJ 2015-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2249/2015
Decizia nr. 2249/2015 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V
ÎCCJ 2015-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 786/2015
Decizia nr. 786/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 și 7 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Cu
ÎCCJ 2017-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2017
Decizia nr. 365/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Obiectul cauzei; Prin acțiunea înregistrată la data de 23 septembrie 2013 sub nr. x/109/2013 pe rolul Cur
Sursă