ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2015

Decizia nr. 19/2015

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

La data de 14 martie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară pentru a se dispune sancționarea acestora și a se constata că nu au răspuns la memoriul înregistrat sub nr. x/1151/1154/2014 depus de reclamant la Consiliul Superior al Magistraturii, la data de 15 ianuarie 2014, completat ulterior în luna februarie.

La data de 8 mai 2014 reclamantul a formulat cerere de intervenție forțată, sub forma chemării în judecată a altei persoane - B., în calitate de ministru al Justiției și membru de drept în Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 64 C. proc. civ., cererea de intervenție forțată a fost comunicată părților.

Prin încheierea din 16 iunie 2014 s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție forțată sub forma chemării în judecată a altei persoane - B., în calitate de ministru al Justiției.

Împotriva încheierii, reclamantul a declarat apel la data de 20 iunie 2014, astfel cum rezultă din referatul întocmit de serviciul arhivă al instanței.

Dosarul, în copie certificată, sub nr. x/46/2014/a1, a fost înaintat spre soluționare, conform art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 69 alin. (3) C. proc. civ. Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, prin încheierea de ședința din data de 07 iulie 2014, urmare a exercitării căi de atac, în raport de art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 69 alin. (3), s-a dispus suspendarea judecății, conform art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 01 septembrie 2014, s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, reclamantul arătând că a expirat termenul de soluționare a apelului împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție forțată.

La aceeași dată a depus și o cerere de intervenție forțată pentru președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție - C., arătând că în dubla sa calitate (și membru al Consiliului Superior al Magistraturii) ar putea să ceară Plenului Consiliului Superior al Magistraturii aplicarea în mod unitar a dispozițiilor art. 200 C. proc civ.

Pentru soluționarea cererii de repunere pe rol s-a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2014.

Prin încheierea de ședință din aceeași dată, s-a respins cererea de repunere pe rol și a fost menținută măsura suspendării, întrucât nu a fost soluționat de către Înalta Curte de Casație Justiție apelul declarat în Dosarul nr. x/46/2014/a1.

La data de 30 octombrie 2014, reclamantul A., în temeiul art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., a formulat contestație prin care a invocat încălcarea dreptului său la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.

În motivarea contestației, a arătat că apelul împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție forțată a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție de mult timp, dar nu a fost judecat în termen de 10 zile de la înregistrare și nici până în prezent, sens în care, președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție, ar trebui să intervină.

În cauza de față, a arătat contestatorul, nu a fost finalizată procedura de comunicare a cererii de intervenție forțată către C. - președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție și către celelalte părți potrivnice, așa cum prevede art. 69 C. proc. civ.

Prin neîntocmirea citativului și nerespectarea termenului de 10 zile invocat mai sus, dreptul său la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil a fost încălcat.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că, în condițiile în care prin încheierea din data de 07 iulie 2014, judecata cererii principale ce formează obiectul Dosarului nr. x/46/2014 era suspendată potrivit dispozițiilor imperative ale art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 69 alin. (3) C. proc. civ., măsură care a fost menținută și prin încheierea din 29 octombrie 2014, completul de judecată nu poate să dispună în cauză efectuarea niciunui act de procedură.

Împotriva acestei încheieri, în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ., petentul A. a formulat plângere, arătând că instanța nu a analizat sub nicio formă contestația.

A mai arătat că termenul de 10 zile prevăzut la art. 64 alin. (4) C. proc. civ. pentru soluționarea apelului este un termen imperativ și nu de recomandare, iar la dosar există dovada că Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a soluționat apelul în termenul prevăzut de lege.

Soluția și argumentele Înaltei Curți;

Potrivit art. 522 alin. (2) pct. 1 N.C.P.C., contestația se poate face când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat.

Din economia dispozițiilor art. 522 C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Însă, Înalta Curte constată că, urmare a exercitării de către reclamant a căii de atac împotriva Încheierii din 16 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție forțată sub forma chemării în judecată a altei persoane, respectiv a domnului B., în calitate de ministru al Justiției, instanța a dispus prin Încheierea din data de 07 iulie 2014, în raport de dispozițiile art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 69 alin. (3), suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., măsură menținută prin Încheierea din 29 octombrie 2014.

Prin urmare, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu putea să dispună în cauză efectuarea niciunui act de procedură.

Or, în acest context juridic, nu se poate reține incidența ipotezei prevăzute de art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., republicat.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de A. împotriva Încheierii din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2015.