ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2281/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2281/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2281/2015

Prin sentința civilă nr. 831 din 25 noiembrie

2009, Tribunalul Brăila a admis în parte acțiunile conexe formulate de reclamantul

A. împotriva pârâtei SC B. SA Brăila pe care a obligat-o la plata sumei de

476.824,32 lei către reclamant, cu titlu de drepturi bănești indexate pe

perioada 2002 - 2008 derivând din calitatea acestuia de inventator. Au fost

respinse ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata

foloaselor nerealizate. A fost obligată pârâta la 2.755,5 lei, cheltuieli de

judecată.

În motivarea acestei

soluții instanța a reținut în esență următoarele:

Reclamantul împreună

cu C., D. și E., angajați ai pârâtei SC B. SA Brăila sunt autorii invenției cu

titlul „placă filtrantă de profunzime pe bază de fibre celulozice și procedeul

de obținere al acesteia”. Invenția a fost brevetată de Oficiul de Stat pentru

Invenții și Mărci care a emis brevetul cu numărul 112039 în baza Hotărârii nr. 7/2891

din 31 martie 1997.

Drepturile asupra

invenției au fost cesionate pârâtei de cei patru inventatori, printr-un

contract de cesiune încheiat între aceștia. Contractul a prevăzut că cedenții

vor primi drepturi pecuniare cuvenite stabilite printr-un contract distinct în

cazul aplicării invenției în următoarele cote: 50% A.; câte 15% C. și D. și

respectiv 20% E.

Tribunalul a reținut

din probele administrate - printre acestea și expertiza întocmită de F. - că

pârâta a aplicat soluțiile tehnice și tehnologice din brevetul de invenție, din

1997 până în prezent.

S-au reținut

concluziile raportului de expertiză cu privire la drepturile cuvenite reclamantului,

din faptul utilizării, în condițiile convenite, de către pârâtă a invenției.

Valoarea drepturilor

indexate s-a făcut anual și a avut ca indicatori profitul pe tonă de produs pe

anul de calcul, producția de plăci filtrante și profitul minim obținut de

pârâtă din vânzarea acestor plăci.

Curtea de Apel Galați

prin Decizia nr. 220/A din 8 iulie 2009 a respins apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței nr. 831/2008 a Tribunalului Brăila precum și apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței de completare nr. 12 din 12 ianuarie

2009 a aceluiași Tribunal.

A fost admis apelul

reclamantului împotriva sentinței civile nr. 83/2008 care a fost schimbată în

ce privește suma datorată de pârâtă reclamantului cu titlu de cheltuieli de

judecată. Cheltuielile de judecată au fost stabilite la cuantumul de 32.755,5

lei.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin Decizia civilă nr. 2857 din 7 mai 2010, a admis recursurile

declarate împotriva Deciziei nr. 220/A din 2 iulie 2009 a Curții de Apel

Galați, de reclamant și de pârâtă, a casat în parte decizia și a trimis cauza

spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

S-a reținut că pe

perioada ulterioară aplicării H.G. nr. 152/1992 (1 ianuarie 2002 - 22 mai

2003), când această Hotărâre de Guvern a fost înlocuită cu H.G. nr. 499/2003

instanța nu a intrat în cercetarea fondului, nearătând argumentele pentru care

nu se poate primi cererea de cumulare a indexării cu dobânda legală.

Ca urmare s-a dispus

ca instanța să analizeze cererea de dobânzi pe întreaga perioadă pusă în

discuție de către reclamant, avându-se în vedere apărările formulate de acesta

care în apel a făcut trimitere la cele două H.G. precum și la dispozițiile C.

civ. în materia executării obligațiilor.

Cu privire la această

problemă pusă în discuție de recurentul reclamant instanța de recurs a reținut

că instanța de apel nu a argumentat de ce nemenționarea acordării dobânzilor în

contractul de cesiune înlătură analiza aplicării dispozițiilor C. civ. S-a mai

constatat că referirea la o dublă sancționare, ca principiu, nu are suport

deoarece inflația acoperă devalorizarea și îl pune pe creditor în situația

primirii sumei datorate, întrucât debitul indexat este echivalent debitului

datorat, înlăturând în ceea ce-l privește pe acesta pericolul devalorizării

monetare.

Creditorul este adus

în aceeași situație ca atunci când i s-ar fi făcut plata debitului la termen.

Instanța de recurs a constatat însă că o asemenea executare, cu întârziere,

este de natură să îl prejudicieze pe creditor, iar întârzierea este sancționată

de art. 1088 C. civ. prin plata dobânzii legale - daune interese.

Criticile referitor

la onorariul apărătorului și respectiv onorariul experților au fost respinse ca

nefondate în raport de soluția dată în recurs și, respectiv, ca lipsite de

interes.

Cât privește recursul

pârâtei nu au fost primite criticile referitoare la neconcordanța raportului de

expertiză cu alte acte din dosar, ele necircumscriindu-se motivului de recurs

prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

A fost respinsă

critica referitoare la calculul profitului net pe tonă de produs, întrucât

pârâta nu a furnizat până la momentul judecării apelului probe din care să

rezulte profitul net pe tonă de produs, rezultat din aplicarea invenției iar în

recurs au fost reluate criticile din apel fără să se indice motivul de

legalitate aferent.

S-a apreciat că cea

de-a doua critică prezintă relevanță sub aspectul întinderii despăgubirilor ce

i se cuvin reclamantului, astfel că va fi avută în vedere cu ocazia

rejudecării.

S-a observat că

instanța a reținut o cotă de 4% datorată grupului de inventatori, fără a indica

la ce se raportează acest procent.

S-a dispus să fie

verificată și această apărare deoarece drepturile cuvenite reclamantului

trebuie calculate în raport de invenția în discuție - fundamentul acțiunii -

deci în funcție de partea din profitul total obținut în urma utilizării invenției

și nu de profitul total obținut de pârâtă.

S-a constatat,

referitor la indicatorii prevăzuți de Regula 79 alin. (4), (5), (6) din H.G. nr.

499/2003, că această critică nu corespunde motivării curții de apel.

Instanța de recurs a

mai reținut referitor la procentul de stabilire a drepturilor cuvenite

reclamantului că acesta a fost justificat, de instanța de apel, prin culpa

pârâtei care nu a perfectat un contract distinct de stabilire a drepturilor

pecuniare ale acestora, deși și-a asumat o asemenea obligație prin contractul

de cesiune, astfel că procentul de participare la realizarea invenției, reținut

în contractul de cesiune este singurul criteriu disponibil.

Rejudecând cauza,

Curtea de Apel Galați prin Decizia civilă nr. 49/A din 9 mai 2012 a admis apelurile

reclamantului și pârâtei împotriva sentinței civile nr. 831/2008 a Tribunalului

Brăila.

A fost schimbată în

parte sentința în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a

sumei de 435.685,27 lei reprezentând drepturi bănești actualizate cu rata

inflației până la data de 31 ianuarie 2012, aferente perioadei 2002 - 2008,

rezultând din calitatea de inventator a reclamantului.

A mai fost obligată

pârâta la plata sumei de 130.472,76 lei cu titlu de dobândă legală calculată de

la data introducerii acțiunii, 13 mai 2005, la data de 31 ianuarie 2012 precum

și la suma de 32.755,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond în loc de

2.755,5 lei.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate și s-au înlăturat din cuprinsul acesteia

dispozițiile contrare Deciziei nr. 49A/2012.

A fost respinsă ca

inadmisibilă cererea de aderare la apel a expertei F..

A fost obligată

apelanta pârâtă la 1.282,8 lei cheltuieli de judecată în rejudecarea apelului,

după compensare.

Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 313 din 29 ianuarie 2013 a admis recursul declarat

de pârâta SC B. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 49/A din data de 9 mai 2012 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis

cauza spre rejudecare, aceleiași Curți de Apel.

A reținut instanța de

recurs că se impune această soluție ca urmare a constatării nelegalității

deciziei atacate, raportat la următoarele considerente:

Prin decizia de

casare s-a stabilit că este necesar să se verifice apărarea pârâtei referitoare

la întinderea despăgubirilor ce se cuvin reclamantului „întrucât drepturile

cuvenite reclamantului trebuie să fie calculate în raport de invenția în

discuție care constituie fundamentul acțiunii, respectiv în funcție de partea

din profitul total obținută în urma utilizării acesteia și nu de profitul total

obținut de pârâtă”.

Îndrumările date

instanței de trimitere sunt obligatorii pentru aceasta, conform art. 315 alin.

(1) C. proc. civ.

După casare, instanța

de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea

instanței a cărei hotărâre a fost casată conform art. 315 alin. (3) C. proc.

civ.

Se constată că

instanța de apel rejudecând cauza și având drept îndrumare verificarea

apărărilor pârâtei sub aspectul precizat a dispus refacerea expertizei cu acest

obiectiv și l-a desemnat pe expertul G. în acest scop.

În considerentele

deciziei se menționează expres că „principala problemă pe care Curtea o are de

soluționat în rejudecarea cauzei, ținând cont de nr. x/2010 este aceea de a

stabili cuantumul drepturilor bănești cuvenite reclamantului” în procentul

cuvenit acestuia de 50% din cota de 4% datorată grupului de inventatori „din

profitul total obținut în urma utilizării invenției”.

Instanța de apel a

reținut concluziile expertului în proprietate intelectuală G. deși în cuprinsul

acestui raport se menționează dificultățile efectuării expertizei în lipsa

lămuririlor suplimentare cerute de expert pârâtei care nu a dat curs acestei

solicitări cu privire la modul de calcul al prețului de cost al produselor

plăci filtrare pe an în perioada 2002 - 2008.

A fost sancționată

depunerea ulterior momentului încuviințării probelor a unor documente

suplimentare - apreciate a fi noi probe a căror administrare nu s-a impus în

cauză conform normelor procedurale - prin respingerea obiectelor la raportul de

expertiză cu solicitarea ca expertul să ia în analiză și acele documente.

Sancțiunea aplicată

de instanța de apel este nelegală și a fost făcută cu încălcarea art. 129 alin.

(4) C. proc. civ. Potrivit acestui text judecătorul este în drept să le ceară

pârâților, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept invocată în

susținerea pretențiilor și apărărilor lor, să prezinte explicații și să le pună

în dezbaterea lor, orice împrejurare de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt

menționate în cerere sau în întâmpinare.

În acest context

împrejurarea că nu au fost menținute ca probe alte înscrisuri decât cele

existente în dosar nu este un motiv suficient pentru a înlătura de la analiză

depunerea ulterioară în dosar a unor asemenea documente mai ales pe fondul

deciziei de casare cu îndrumări exprese și în contextul în care însuși expertul

desemnat în cauză a solicitat o atare precizare sau completare, iar pârâta a

solicitat expres să se ia în examinare și noile documente.

Pentru lămurirea unei

situații expres determinate judecătorul avea - corespunzător dispozițiilor

imperative ale alin. (5) ale art. 129 C. proc. civ. - obligația să stăruie prin

toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

Ca urmare,

suplimentarea probei cu înscrisuri prin completarea actelor depuse la dosar cu

noi înscrisuri - chiar tardiv depuse de pârâte în susținerea apărărilor sale -

se impunea în cauză din multiple perspective legale imperative.

În primul rând art. 315

în temeiul căruia instanța de recurs a determinat obiectul cercetării -

stabilirea cuantumului având ca punct de plecare invenția în discuție „care

constituie fundamentul acțiunii”, ceea ce impune analizarea tuturor

documentelor existente în cadrul instituției beneficiare de cesionarea

invenției.

Eliminarea

înscrisurilor încuviințate inițial ca probe pe motivul tardivei lor depuneri la

dosar, după încuviințarea și administrarea acestei probe, este nelegală.

Depunerea cu

întârziere din culpa pârâtei a documentației nu poate fi sancționată cu

înlăturarea probelor ci eventual cu sancționarea părților prin măsurile

procedurale prevăzute în caz de abuz de drept sau obstrucționarea judecății

după analizarea și probarea împrejurărilor care conduc la o asemenea concluzie.

Instanța în mod

nelegal și fără argumente de fapt și de drept a apreciat ca tardive depunerea

înscrisurilor, este o prezumție a inexistenței acestora.

O asemenea

interpretare - bazată pe un singur element - tardivitatea fără să se analizeze

și să se verifice cauzele care au condus la o atare întârziere - este excesivă.

Nu se poate justifica

măsura nici prin decăderile prevăzute de art. 287 alin. (2) cu referire la pct.

3 și 4 ale alin. (1) care reglementează elementele pe care trebuie să le

cuprindă cererea de apel și a căror indicare este permisă pentru motivele în

fapt și în drept și respectiv dovezile invocate în susținerea apelului sub

sancțiunea decăderii, până la prima zi de înfățișare.

Regularitatea cererii

de apel - formulată de pârâtă - nu se discută în cauză ci, potrivit deciziei de

casare, necesitatea completării probelor în verificarea susținerilor și

apărărilor legate de unul din motivele de apel - stabilirea cuantumului

despăgubirilor.

Ca urmare obiectul

rejudecării apelurilor impune cu precădere prin prisma dispozițiilor art. 129 alin.

(5) examinarea și interpretarea probelor în dosar impusă ca urmare a

exercitării prin căile legale de atac a controlului regularității actului de

justiție.

Sub aspectele mai sus

sesizate se constată întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

S-a constatat

întemeiat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sub

aspectul elementelor, contradictorii invocate, referitoare la înlăturarea unor

probe. Deși menționează deficiențele în stabilirea elementelor de fapt în lipsa

documentelor care să le ilustreze, se refuză examinarea acestora.

Prin Decizia civilă nr.

44/A din 25 Martie 2015, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis

apelurile declarate de către reclamantul A. și de pârâta SC B. SA Brăila

împotriva sentinței civile nr. 831 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Brăila.

A schimbat în parte

sentința civilă nr. 831 din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Brăila în sensul

că:

A obligat pe pârâtă

către reclamant la plata sumei de 352.703,09 lei din care: suma de 190.468 lei

reprezintă drepturi bănești rezultând din calitatea de inventator a

reclamantului, suma de 67.836,89 lei reprezintă dobânda legală calculată pentru

perioada 13 aprilie 2005 - 31 decembrie 2014 și suma de 94.398,20 lei

reprezintă rata inflației pentru perioada 13 aprilie 2005 - 31 decembrie 2014.

A admis cererea

formulată de expertul G. privind majorarea onorariului la suma de 12.920 lei

conform decontului justificativ depus la dosar.

A obligat pe pârâtă

la plata către Biroul Local de expertize Galați a sumei de 12.220 lei

reprezentând onorariu expert G. și a sumei de 300 lei reprezentând onorariu

expert H.

A obligat pe pârâtă

către reclamant la plata sumei de 32.755,5 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată la fond.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate și înlătură din cuprinsul acesteia

dispozițiile contrare prezentei decizii.

A obligat pe

apelanta-pârâtă către apelantul-reclamant la plata sumei de 3156,3 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

În a doua rejudecare

a apelului, curtea de apel a considerat că aspectele pe care urmează a le

analiza și lămuri se referă la stabilirea cuantumului drepturilor bănești

cuvenite reclamantului în urma folosirii de către pârâtă a invenției, ținând

cont de procentul de 50 % de participare a acestuia la realizarea invenției,

procent ce urmează a se aplica la cota de 4 % datorată grupului de inventatori

din profitul total obținut în urma utilizării invenției și nu din profitul

total obținut de pârâtă, această cuantificare a drepturilor bănești urmând însă

a fi făcută, conform dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin

raportare la toate probele depuse la dosar, și anume înscrisurile depuse

ulterior rămânerii cauzei în pronunțare, în acea „mapă roșie”.

Având în vedere că

atât reclamantul cât și pârâta, în rejudecarea apelului, au agreat ideea ca

cele două expertize, cea tehnică în domeniul proprietății industriale și cea

contabilă să fie refăcute de către aceiași experți, curtea de apel, la termenul

din 19 februarie 2014, a încuviințat această refacere, cu precizarea că experții,

în analizarea și cuantificarea corectă a drepturilor bănești cuvenite

reclamantului, trebuie să se raporteze și la înscrisurile existente, depuse

ulterior închiderii dezbaterilor și aflate în acea „mapă roșie”.

De comun acord,

părțile au solicitat și instanța a încuviințat stabilirea acelorași obiective, și

anume:

- stabilirea

cuantumului sumei cuvenite reclamantului, reclamantă din folosirea invenției de

către pârâtă, să se facă prin calcularea unui procent de 50 % din procentul de

4 % aplicat profitului obținut în urma utilizării invenției și nu din profitul

total obținut de societatea pârâtă, așa cum, de altfel, a statuat instanța de

recurs, cu caracter obligatoriu, prin prisma Deciziei de casare, nr. 2857 din 07

mai 2010; - calcularea, ulterioară la această sumă, a dobânzii legale precum și

a indexării, având în vedere că H.G. nr. 499/2003, care a înlocuit H.G. nr. 152/1992

permite cumularea acestora (în același sens s-a și pronunțat instanța de

recurs).

Atât împotriva

expertizei tehnice în domeniul proprietății industriale cât și a celei

contabile (ce a avut ca obiectiv calcularea la acest cuantum a indexării și a

dobânzii legale), pârâta a susținut, pe de o parte, că nu are obiecțiuni

împotriva celor două expertize, mai mult invocându-și propria culpă în

stabilirea unui obiectiv anume, iar, pe de altă parte solicitând refacerea

acestora, rata inflației și dobânda urmând a fi refăcută la o bază de calcul

corect stabilită.

Cu toate acestea,

pârâta a depus la dosar, în trei exemplare, „obiecțiuni” la raportul de

expertiză tehnică judiciară, referitoare la modul de aplicare a prevederilor

legale din H.G. nr. 1585/2002 privitoare la determinarea bazei de calcul a

drepturilor bănești cuvenite inventatorului și la modalitatea și tehnicile de

calcul folosite de expert pentru determinarea bazei de calcul în contradictoriu

cu reglementările contabile: Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001,

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 306/2002, nr. 1826/2003 și nr.

1752/2005, arătând că încadrarea speței SC B. SA la art. 5 alin. (1) lit. c)

din H.G. nr. 1585/2002, determină un calcul eronat, în toate capitolele și

concluziile expertizei.

Instanța de apel,

apreciind că se impune pronunțarea asupra acestor „obiecțiuni” impropriu

invocate, le-a respins, pe de o parte, întrucât obiectivele expertizelor au

fost stabilite de comun acord, la termenul din 19 februarie 2014, pe de altă

parte, instanța de recurs, prin cele două decizii de casare și îndrumare cu

caracter obligatoriu pentru instanța de rejudecare, a tranșat definitiv

chestiunile de drept pe care pârâta a încearcat să le reitereze. Atât timp cât

s-a recomandat instanței de apel atât modalitatea de calcul a drepturilor

bănești cuvenite reclamantului în calitate de inventator cât și posibilitatea

cumulării dobânzii cu indexarea, în baza H.G. nr. 499/2003, orice obiecțiuni cu

privire la corectitudinea reținerii bazei de calcul apare ca fiind neavenită.

Expertiza tehnică în

domeniul proprietății industriale întocmită de către expert G. a concluzionat

că valoarea totală a drepturilor bănești cuvenite reclamantului din folosirea

de către pârâtă a invenției al cărui autor este acesta pentru anii 2002-2008,

este de 190.468 lei.

Expertiza contabilă,

ce a avut ca obiective actualizarea sumei mai sus menționate cu indicele de

inflație și calcularea dobânzii legale la aceasta, a stabilit că baza de calcul

se impune a fi majorată cu suma de 67.836,89 lei - dobândă legal calculată și

respectiv cu suma de 94.398,20 lei - rata inflației, suma totală cuvenită

reclamantului fiind deci de 352.703,09 lei.

Cum instanța de fond,

prin sentința civilă nr. 831 din 25 noiembrie 2008 a obligat pârâta la plata

sumei de 476.824,32 lei, reprezentând drepturi bănești, cuvenite reclamantului,

doar indexate însă, iar noua expertiză efectuată în cauză a stabilit un cuantum

doar de 190.468 lei, care însă se impune a fi majorat atât cu suma cuvenită din

indexarea conform ratei de inflație cât și a dobânzii legale, instanța va

admite ambele apeluri și va schimba hotărârea în sensul precizat.

Cât privește

cuantumul cheltuielilor de judecată, s-a apreciat că și acest aspect a fost

tranșat definitiv de către instanța de recurs, în ceea ce privește onorariul de

avocat astfel că, în rejudecare, instanța de apel a avut în vedere doar

completarea cu cele efectuate în fazele ulterioare de judecată, așa cum rezultă

din actele justificative depuse la dosar.

Pârâta a fost

obligată, separat, și la plata onorariului de expert, având în vedere că în

faza inițială a fost de acord să contribuie la achitarea părții stabilite în

sarcina sa, ulterior însă nu a depus suma rezultată în urma definitivării

onorariului conform decontului final.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA Brăila, solicitând admiterea

recursului; casarea hotărârii recurate având în vedere lipsa motivării (art. 304

pct. 7 C. proc. civ.); casarea hotărârii recurate având în vedere nerespectarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.); casarea

hotărârii recurate având în vedere încălcarea dispozițiilor legale relative la

specialitatea expertului care a efectuat expertiza în domeniul proprietății

industriale, expertiza cuprinzând și aspecte financiar contabile, care exced

atestării expertului (art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.); modificarea deciziei

recurate având în vedere că instanța a dat ceva ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6

C. proc. civ.) și modificarea deciziei recurate avându-se în vedere aplicarea

greșită la speță a formulei de calcul stabilită cu autoritate de lucru judecat

de către Înalta Curte în cele două cicluri procesuale anterioare și convenită

și de părți (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În motivarea

recursului s-au arătat următoarele.

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină.

Prin sintagma

„motivarea hotărârii" se înțelege arătarea în scris a rațiunilor care

determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Motivarea hotărârii

trebuie să înfățișeze considerentele de fapt și de drept care au condus

instanța la respectiva soluție.

În speță, instanța

își „motivează" soluția făcând trimitere exclusiv la expertiza tehnică

întocmită de expertul G. preluând concluzia acestuia (greșită de altfel, câtă

vreme nu s-a supus dispozițiilor obligatorii ale deciziilor de casare și nici

obiectivului dispus de instanța de apel) și la expertiza contabilă, de

asemenea, preluând concluziile acesteia, greșite de altfel, câtă vreme a avut

ca punct de plecare expertiza greșită în domeniul proprietății industriale.

Or, această trimitere

exclusiv la concluziile rapoartelor de expertiză nu reprezintă o motivare a

hotărârii. Hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței. Dacă s-ar fi preocupat de motivarea hotărârii instanța

ar fi observat că expertiza tehnică nu a răspuns obiectivului propus de către

ambele părți și la care instanța apelului face vorbire.

Prin urmare, redarea

concluziilor unor rapoarte de expertiză, care contrazic chiar dispozițiile

anterioare ale instanței, nu acoperă viciul nemotivării hotărârii.

prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. - instanța a nesocotit

dispozițiile imperative ale art. 14 din O.G. nr. 2/2000, nesocotire care are ca

efect nulitatea raportului de expertiză.

În speță, expertul G.

este atestat să efectueze expertiză exclusiv în domeniul proprietății

industriale, el nefiind atestat să efectueze și expertize contabile. Prin expertiza

efectuată expertul G. a stabilit și profitul obținut de pârâtă din folosirea

invenției, or, stabilirea profitului nu intră în sfera de atestare a acestui

expert.

A mai arătat că a formulat

obiecțiune împotriva expertizei pe acest aspect, criticând limitele de

competență ale expertului G. în domeniul financiar contabil, însă obiecțiunile sale

au fost respinse greșit de instanță ca neavenite.

Încălcarea

dispozițiilor imperative ale art. 14 din O.G. nr. 2/2000 este sancționată cu

nulitatea raportului de expertiză câtă vreme o persoană care nu a fost atestată

și în domeniul financiar contabil a efectuat o expertiză în acest domeniu.

Consecința anulării raportului de expertiză ca urmare a constatării nulității

acestuia este refacerea sa, care nu poate fi efectuată decât de către instanța

de fond, având în vedere că potrivit art. 305 C. proc. civ. în instanța de

recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor care pot fi

depuse până la închiderea dezbaterilor.

Față de cele mai sus

expuse se constată că în speță sunt îndeplinite prevederile art. 312 C. proc.

civ., astfel că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză cu respectarea

dispozițiilor art. 14 din O.G. nr. 2/2000 respectiv de către o persoană care să

fie specializată în domeniul financiar contabil, stabilirea profitului obținut

din folosirea invenției neținând de domeniul proprietății industriale ci de

domeniul financiar contabil. Eventual se impune efectuarea unei expertize de 2

experți împreună, unul în domeniul proprietății industriale, iar celălalt în

domeniul financiar contabil.

prevăzut de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. - instanța a nesocotit

dispozițiile art. 315 C. proc. civ., nesocotire care are de efect nulitatea

hotărârii recurate.

Potrivit art. 315 alin.

(1) C. proc. civ. vechi, aplicabil la speță „în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului".

În cea de a doua Decizie

de casare (nr. 313 din 29 ianuarie 2013) Înalta Curte a reținut la fila 16:

h) „Prin Decizia de

casare (nr. 2857 din 07 mai 2010 - n.n.) s-a stabilit că este necesar să se

verifice apărarea pârâtei referitoare la întinderea despăgubirilor ce se cuvin

reclamantului „întrucât drepturile cuvenite reclamantului trebuie să fie

calculate în raport de invenția în discuție, care constituie fundamentul

acțiunii, respectiv în funcție de partea din profitul total obținută în urma

utilizării acesteia și nu de profitul total obținut de pârâtă";

i) „în considerentele

Deciziei menționate (nr. 2857 din 07 mai 2010 - n.n.) se menționează expres că

principala problemă pe care Curtea o are de soluționat în rejudecarea cauzei

este aceea de a stabili cuantumul drepturilor bănești cuvenite reclamantului în

procentul convenit de 50% din cota de 4 % datorată grupului de inventatori „din

profitul total obținut în urma utilizării invenției".

Analizând hotărârea

recurată se observă că deși Curtea de Apel Galați reține că are a stabili

cuantumul drepturilor bănești conform celor stabilite de Înalta Curte, aceasta

nu s-a conformat dispozițiilor obligatorii date prin decizia de casare, adică

nu a calculat cuantumul drepturilor bănești cuvenite reclamantului în procentul

convenit de 50% din cota de 4 % datorată grupului de inventatori din profitul

total obținut în urma utilizării invenției.

Mai mult, instanța de

apel reține că de comun acord părțile au solicitat si instanța a încuviințat

stabilirea acelorași obiective: stabilirea cuantumului sumei cuvenite

reclamantului, reclamantă din folosirea invenției de către pârâtă, să se facă

prin calcularea unui procent de 50% din procentul de 4 % aplicat profitului obținut

în urma utilizării invenției si nu din profitul total obținut de societatea

pârâtă.

Însă, cu toate că

reține corect ce anume trebuie analizat în rejudecare și dispune corect

efectuarea unei expertize care să lămurească cauza, instanța de judecată a

apelului omologhează un raport de expertiză care nu răspunde obiectivului

dispus și implicit nu răspunde dispozițiilor obligatorii ale deciziilor de

casare.

Conform deciziilor de

casare drepturile reclamantului trebuie calculate după cum urmează:

a) Calcularea

profitului obținut de pârâtă din utilizarea invenției.

b) Calcularea

procentului de 4% din acest profit;

c) iar apoi, având în

vedere cuprinsul contratului de cesiune încheiat între autorii invenției și

pârâtă, trebuia să calculeze cât reprezintă 50% din cei 4% din profit.

Or, analizând decizia

recurată și raportul de expertiză în domeniul proprietății industriale (Curtea

de Apel motivându-și soluția exclusiv pe concluzia acestei expertize) se

observa că drepturile reclamantului s-au calculat după o altă formulă de calcul

decât cea dispusă de instanța de judecată și agreată de către părți.

Față de cele mai sus

arătate se impune, casarea deciziei recurate, și, în temeiul art. 312 alin.

(5) teza finală C. proc. civ. solicită trimiterea cauzei altei instanțe egale

în grad.

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut.

Prin cererile de

chemare în judecată formulate la data de 13 aprilie 2005, respectiv 16 aprilie 2008,

reclamantul a solicitat prin petitul ai doilea al celor două cereri „foloasele

necuvenite să fie calculate la rata de referință a B.N.R. și a cursului

inflației pe ultimii 3 ani .

În alte cuvinte,

reclamantul a solicitat calcularea dobânzii și a inflației exclusiv pe ultimii

3 ani de la momentul introducerii acțiunilor.

Prin hotărârea

recurată instanța a obligat-o la plata următoarelor sume:

a) 67.836,89 lei cu

titlu de dobândă legală pentru perioada 13 aprilie 2005 - 31 decembrie 2014;

b) 94.398,20 lei cu

titlu de rată a inflației pentru perioada 13 aprilie 2005 - 31 decembrie 2014.

Or, prin cererile de

chemare în judecată reclamantul nu a solicitat dobânda legală și inflația

pentru această perioadă de timp, ci exclusiv pe ultimii 3 ani calculați de la

momentul introducerii fiecărei acțiuni.

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea este nelegală, instanța

de rejudecare a ignorat dispozițiile obligatorii ale deciziilor de casare.

În continuare, pentru

ipoteza considerării nefondate a motivele de recurs mai sus indicate, recurenta

a calculat drepturile cuvenite reclamantului, după formula de calcul stabilită

de Înalta Curte, plecând însă de la valoarea profitului reținută în expertiza G.

Înalta Curte a

constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai

jos.

În ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., Înalta Curte l-a constatat fondat.

Observând

considerentele deciziei apelate se constată că instanța de apel nu a făcut

altceva decât să rețină sumele rezultate din expertizele efectuate în apel

pe care le-a comparat cu sumele reținute în sentința atacată cu apel,

fără să analizeze criticile pârâtei față de modalitatea de determinare a

bazei de calcul prin raportare la care au fost stabilite drepturile

reclamantului.

Instanța de apel de

apel a mai reținut în considerentele hotărârii recurate că a respins

obiecțiunile formulate de către pârâtă la expertizele administrate în apel

întrucât ”pe de o parte, obiectivele expertizelor au fost stabilite de comun

acord, la termenul din 19 februarie 2014, pe de altă parte, instanța de recurs,

prin cele două decizii de casare și îndrumare cu caracter obligatoriu pentru

instanța de rejudecare, a tranșat definitiv chestiunile de drept pe care pârâta

încearcă să le reitereze. Atât timp cât s-a recomandat instanței de apel atât

modalitatea de calcul a drepturilor bănești cuvenite reclamantului în calitate

de inventator cât și posibilitatea cumulării dobânzii cu indexarea, în baza

H.G. nr. 499/2003, orice obiecțiuni cu privire la corectitudinea reținerii

bazei de calcul apare ca fiind neavenită.”

Această motivare a

instanței de apel nu poate fi reținută întrucât nu are legătură cu

problema învederată de către recurenta pârâtă, și anume că baza de calcul,

adică profitul brut rezultat din aplicarea invenției, nu a fost stabilită

corect de către expert.

Această problemă nu a

fost rezolvată prin deciziile de casare anterioare, ținând de modalitatea

concretă în care a fost realizată expertiza în rejudecare.

De asemenea, ținând

cont de prevederile art. 138 alin. (1) pct. 2 și art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., simplul fapt că nu a fost formulat inițial un anume obiectiv

al expertizei nu este suficient, pentru a se respinge o solicitare care viza

administrarea unei probe suplimentare, atâta timp cât se considera că nu a fost

lămurită o anumită situație de fapt.

Or, instanța de

apel nu a argumentat de ce a considerat că criticile pârâtei față de modul

în care a fost determinată baza de calcul, cu trimitere la anumite prevederi

legale, ar fi nefondate, și că astfel ar fi fost lămurită situația de

fapt prin expertiza efectuată.

De altfel, după cum

se poate observa din încheierile de la termenele din 4 martie 2015 și 11

martie 2015 recurenta pârâtă a formulat obiecțiuni la expertiza efectuată

de către expertul H. legat de modalitatea și tehnicile de calcul folosite

de către expert pentru determinarea bazei de calcul a drepturilor bănești

cuvenite inventatorului, pârâta făcând referire la mai multe reglementări

contabile apreciate ca fiind aplicate greșit de către expert.

Stabilirea corectă a

bazei de calcul constituia un element prealabil ce trebuia determinat pentru a

se răspunde la obiectivele încuviințate de către instanță, astfel că

nu se punea problema formulării unui alt obiectiv.

Instanța ar fi

trebuit să aprecieze dacă un astfel de obiectiv excede sau nu

competențelor unui expert în proprietate intelectuală, și să ia toate

măsurile ca expertizele să se efectueze conform prevederilor legale.

Pârâta a formulat

aceste obiecțiuni la termenul din 4 martie 2015, când s-a acordat un alt

termen pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoștință de

conținutul acestora.

La termenul din 11

martie 2015 pârâta a opinat că expertiza ar fi trebuit făcută împreună de către

expertul contabil și expertul în proprietate intelectuală pentru a se

determina corect baza de calcul sau ar fi trebuit să i se ceară în prealabil

expertului contabil să determine baza de calcul.

Instanța de apel

a făcut referire la încheierea din 19 februarie 2014 când au fost

încuviințate probele, după care a respins ca nefondate cererea de

efectuare a noii expertize și a obiecțiunilor, fără a motiva concret

fondul acestor pretenții.

Având în vedere că

instanța de apel nu a motivat de ce a considerat că expertul în

proprietate industrială a determinat conform prevederilor legale aplicabile

profitul total rezultat din aplicarea invenției, nerăspunzând la criticile

în acest sens formulate de către pârâtă, Înalta Curte a constatat că nu au fost

deplin stabilite împrejurările de fapt deduse judecății, fiind aplicabile

prevederile art. 314 C. proc. civ.

În rejudecare,

instanța de apel urmează să aprecieze, în funcție de specializarea

expertului și complexitatea problemelor legate de determinarea profitului

rezultat din aplicarea invenției, dacă era necesar ca, pentru a se

răspunde acestei probleme prealabile determinării drepturilor inventatorului,

să fie implicat și un expert contabil alături de cel în proprietate

industrială, raportat la prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2000, invocate de

către recurenta pârâtă în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs.

În ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., Înalta Curte l-a constat nefondat, având în vedere că recurenta pârâtă

nu mai poate contesta acordarea dobânzii și a ratei inflației pentru

perioada desfășurării procesului calculate în raport cu data efectuării

expertizelor, neformulând aceste critici în cadrul recursului anterior declarat

împotriva Deciziei nr. 49/2012, prin care aceste sume i-au fost acordate reclamantului

nu numai până la data formulării acțiunii, ci în raport de data efectuării

expertizei. Astfel, sunt aplicabile prevederile art. 316 raportat la art. 295 alin.

(1) C. proc. civ., în rejudecare, instanța de apel fiind ținută

și de limitele recursului.

Sunt nefondate

motivele de recurs care se regăsesc în cadrul pct. 5.5 și 5.3 din recurs

prin care se susține încălcarea art. 315 C. proc. civ.

Contrar

susținerilor recurentului, prin niciuna dintre deciziile de casare

anterioare, nu s-a analizat legalitatea pretinsei calculări a drepturilor

reclamantului prin raportare la o cotă de 4% din profitul obținut de către

pârâtă din utilizarea invenției.

Astfel, prin Decizia civilă

nr. 2857 din 7 mai 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție

s-a reținut că în stabilirea drepturilor reclamantului instanța de

apel ”a reținut o cotă de 4% datorată grupului de inventatori, fără a indica la

ce se raportează acest procent” și s-a considerat că este necesar să se

verifice și această apărare ”întrucât drepturile cuvenite reclamantului trebuie

să fie calculate în raport de invenția în discuție, care constituie fundamentul

acțiunii, adică în funcție de partea din profitul total obținut în urma

utilizării invenției și nu de profitul total obținut de pârâtă.”

După cum se poate

observa această statuare a deciziei de casare privea raportarea procentelor

cuvenite inventatorilor la partea din profitul total obținut în urma utilizării

invenției, iar nu cota procentuală care ar fi datorată grupului de inventatori.

Din considerentele

acestei decizii nu rezultă că instanța de recurs s-ar fi considerat

învestită prin motivele de recurs cu analizarea legalității determinării

procentelor datorate grupului de inventatori în ansamblu.

În schimb,

instanța de recurs a statuat cu privire la criteriul procentual de

stabilire a drepturilor reclamantului din suma datorată grupului de

inventatori, reținând că procentul de participare la realizarea invenției,

reținut în contractul de cesiune este singurul criteriu disponibil. Acest

procent este de 50%.

Instanța de

recurs a folosit formularea generică ”cota de 4% datorată grupului de

inventatori” așa cum se regăsește în Decizia dată în apel, nr. 220/2009,

în cadrul căreia, în analiza unui motiv de apel s-a reținut: ”corect a

calculat expertul un procent de 50% din cota de 4% datorată grupului de

inventatori”.

Dacă această

formulare corespunde sau nu datelor dosarului trebuie stabilit prin verificarea

modului de calcul din cadrul expertizei la care se raportează această

instanță de apel, deoarece este o mare probabilitate ca această formulare

să fie una inexactă, iar nu o statuare a primei instanțe de fond

(sentința nr. 831/2008) care să nu fi fost atacată de către reclamant, mai

ales că nu există o motivare a modului cum s-a ajuns la eventuala stabilire a

unui astfel de procent. Formula de calcul este în directă legătură cu suma la

care s-a ajuns prin sentința civilă nr. 831 din 25 noiembrie 2009, a Tribunalului

Brăila prin care pârâta SC B. SA Brăila a fost obligată la plata sumei de

476.824,32 lei către reclamant, cu titlu de drepturi bănești indexate pe

perioada 2002 - 2008 derivând din calitatea acestuia de inventator.

Această concluzie

este susținută de faptul că aceeași instanță de apel a

considerat că expertiza a fost efectuată cu aplicarea, pentru perioada

ulterioară anului 2003 a Regulii 79 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991

aprobat prin H.G. nr. 499/2003.

Potrivit alin. (4)

din regula 79 (Drepturile bănești ale inventatorilor salariați), rectificată

conform celor publicate în M. Of. nr. 540 din 28 iulie 2003, ”la negocierea

clauzelor contractului prevăzut la art. 37 se vor avea în vedere, în special,

următoarele:

a)

drepturile

bănești corespunzând efectelor economice, inclusiv cele derivând din efectele

sociale pe perioada de calcul al profitului, nu pot fi inferioare valorilor din

următorul tabel:

„Efectele economice/sociale (euro)

în milioane lei

Drepturi bănești

(lei)

euro≤250

E × 15%, dar nu mai puțin de 3 milioane

250<euro≤1.250

37,5 milioane+euro × 10%

1250<euro≤2.500

137,5 milioane+euro × 8%

2500<euro≤5.000

237,5 milioane+euro × 6%

euro>5.000

387,5 milioane+euro × 4%“

(…)”.

După cum se poate

observa în tabel apare un procent de 4% aplicat sumei reprezentând

efectele economice/sociale

ale invenției

pe coloana a doua ultima linie, care se adaugă

unei alte sume fixe, pentru cazul în care valoarea acestor efecte este mai mare

de 500.000 lei noi (în tabel suma este cuantificată în lei vechi).

Ca atare,

determinarea acestui procent (care se adaugă unei alte sume fixe, în patru din

cele cinci cazuri menționate în tabel) este în directă legătură cu

determinarea sumei reprezentând

efectele economice/sociale ale invenției, cu privire la

aceasta statuându-se în prima decizie de casare că ar trebui să fie echivalentă

cu ”

profitul total obținut în urma utilizării invenției”.

În ceea ce

privește cea de-a doua Decizie de casare, nr. 313 din 29 ianuarie 2013 a

Înaltei Curții de Casație și Justiție, legat de

același aspect al neanalizării legalității calculării drepturilor

reclamantului prin raportare la o cotă de 4% din profitul obținut de către

pârâtă din utilizarea invenției, sunt relevante următoarele considerente

care se regăsesc în cadrul acesteia, la care a făcut trimitere și

recurentul, dar le-a interpretat eronat.

Astfel, în cadrul Deciziei

nr. 313 din 29 ianuarie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție

s-a făcut referire la Decizia de casare anterioară, nr. 2857 din 7 mai 2010 a

Înaltei Curții de Casație și Justiție, reținându-se că

prin decizia de casare s-a stabilit că este necesar să se verifice apărarea

pârâtei referitoare la întinderea despăgubirilor ce se cuvin reclamantului

„întrucât drepturile cuvenite reclamantului trebuie să fie calculate în raport

de invenția în discuție care constituie fundamentul acțiunii, respectiv în

funcție de partea din profitul total obținută în urma utilizării acesteia și nu

de profitul total obținut de pârâtă” și că îndrumările date instanței de

trimitere sunt obligatorii pentru aceasta, conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.

Apoi, instanța

de recurs a analizat modul cum a aplicat instanța de apel în rejudecare

îndrumările deciziei de casare anterioare.

Pasajul relevant este

următorul:

- Se constată că

instanța de apel rejudecând cauza și având drept îndrumare verificarea

apărărilor pârâtei sub aspectul precizat a dispus refacerea expertizei cu acest

obiectiv și l-a desemnat pe expertul G. în acest scop.

În considerentele

deciziei se menționează expres că „principala problemă pe care Curtea o are de

soluționat în rejudecarea cauzei, ținând cont de nr. x/2010 este aceea de a

stabili cuantumul drepturilor bănești cuvenite reclamantului” în procentul

cuvenit acestuia de 50% din cota de 4% datorată grupului de inventatori „din

profitul total obținut în urma utilizării invenției”.

Din aceste paragrafe

se poate observa că instanța de recurs a menționat ceea ce

reținuse instanța de apel, iar când a folosit exprimarea ”în

considerentele deciziei” de la începutul celui de-al doilea paragraf se referea

la Decizia instanței de apel, nr. 49/2012, iar nu la decizia de casare

anterioară, cum eronat a susținut recurenta. De asemenea, prin sublinierea

cu litere cursive a expresiei „din profitul total obținut în urma utilizării

invenției” rezultă că problema cu a cărei dezlegare s-a considerat învestită,

ținând cont și de cele expuse anterior acestui paragraf, dar și

în continuarea motivării, a fost aceea a legalei determinări sub aspect

probator a acestui profit, iar nu a procentului datorat grupului de inventatori

în ansamblu.

În ceea ce

privește susținerea recurentei în sensul că reclamantul ar fi fost de

acord implicit „cu faptul că întregului grup de inventatori i se cuvine

procentul de 4% din profitul total obținut în urma utilizării invenției, urmând

ca drepturile sale de 50% să fie stabilite în raport de acest mod de calcul,

aceasta urmează să fie verificată de către instanța de apel în rejudecare,

prin aprecierea posibilelor consecințe juridice, sub acest aspect, a

pretinsei atitudini procesuale a reclamantului.

În consecință,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 7 și art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 44/A din data de 25 martie

2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2015.