ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2016

HOTĂRÂRE

28.01.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 191/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făgăraș, la data de 24 septembrie 2014, sub nr. xxx/226/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data 23 iunie 1994 la Serviciul de Stare Civilă al Oraș Victoria din vina ambilor soți, sau prin acordul lor în situația în care și pârâta va dori acest lucru, după divorț pârâtă sa revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv același, după divorț autoritatea părintească a minorului C., sa fie exercitată în comun de către ambii părinți, iar locuința minorului să fie stabilită la reclamant, să se dispună obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în raport de veniturile pe care aceasta le realizează din muncă, cu cheltuieli de judecată în măsura opoziției la admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin sentința civilă nr. 494 din 08 aprilie 2015, Judecătoria Făgăraș a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a decimat competența de soluționare a cauzei In favoarea Judecătoriei sectorului 5, reținând că părțile locuiesc în străinătate, iar între acestea nu s-a încheiat convenția prevăzută de art. 914 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7863 din 30 octombrie 2015, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș și, constatându-se ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, atât reclamantul cât și pârâta locuiesc în străinătate, în Italia, iar, în cuprinsul art. 915 alin. (2) C. proc. civ. legiuitorul dă în mod expres părților posibilitatea de a înlătura competența Judecătoriei sectorului 5 București, fără a cîrcumstanția în vreun fel condițiile în care ar putea face acest lucru.

Chiar dacă această interpretare poate părea în contra prevederilor art. 915 alin. (2) C. proc.civ. care vorbește despre un „acord", pe care multe instanțe l-au interpretat ca fiind expres, scris, prealabil, ea este similară interpretării date unanim în doctrină și jurisprudență într-un alt caz, cel al prevederilor art. 126 C. proc. civ., care reia art. 19 din vechiul C. proc. civ.

Voința reclamantului de a se judeca la Judecătoria Făgăraș a devenit evidentă odată cu introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Făgăraș, iar pârâta a acceptat competența chiar prin întâmpinarea depusă la dosar, aceasta neinvocând excepția neeompetențet teritoriale și neridicând alte obiecții cu privire la competența instanței, neconsiderând ca este dezavantajată de alegerea reclamantului. In plus ia termenele la care Judecătoria Făgăraș a pus în discuție excepția necompetențeî teritoriale, ambele părți au solicitat respingerea acesteia, atitudine din care rezultă acordul neîndoielnic al acestora de a se judeca la Judecătoria Făgăraș.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

La data introducerii acțiunii de divorț, nici reclamantul și nici pârâta nu mai aveau locuința în România.

În mod corect, ambele instanțe au identificat incidența în cauză a dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează competența teritoriala a instanței competente să judece cererea de divorț în care ambele părți nu mai au domiciliul în România.

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul si nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. în lipsa umâ asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al Municipiului București.

Problema de drept care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență este reprezentată de interpretarea diferită pe care acestea au dat-o noțiunii de acord utilizat de legiuitor în textul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu stabilesc momentul la care părțile trebuie să-și exprime voința cu privire la determinarea instanței competente în soluționarea litigiului ci doar reglementează posibilitatea realizării unui acord, în acest sens. De asemenea, acest text de lege nu prevede vreo cerință de fond sau de formă, pentru ca manifestarea de voință a părților să producă efectele preconizate de legiuitor.

Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește acordul de voință al părților cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț, textul legal mai sus invocat nu cere ca acesta să fie dat printr-un înscris semnat de ambele părți, astfel că interpretarea acordului prevăzut de art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu trebuie să fie una restrictivă, câtă vreme din manifestarea de voință a părților, exprimată în fața instanței, rezultă în mod neândoielnic că sunt de acord ca cererea de divorț să fie soluționată de către instanța sesizată de reclamant.

Or, în speță, așa cum s-a arătat, odată cu introducerea acțiunii de divorț reclamantul și-a manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Făgăraș, în a cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu comun al soților. Pârâta, la rândul său, prin apărător, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, iar la termenul de judecată la care Judecătoria Făgăraș a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pârâta a arătat, expres, că este de acord ca litigiul să fie soluționat de această instanță. Ulterior, a depus în Dosarul nr. xxx/226/2014 al Judecătoriei sectorului 5 București precizare scrisă în acest sens.

Prin urmare, în cauză este întrunit acordul părților cu privire la soluționarea cererii de divorț de către Judecătoria Făgăraș, motiv pentru care Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.