ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 15/RC/2016

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 295 din data de 14 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, printre altele, în ceea ce privește pe inculpatul A., s-a dispus, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii de grup infracțional organizat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012 i-au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunii de contrabandă prev. de art. 272 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracțiunea de contrabandă prev. de art. 177 raportat la art. 179 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2), 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și cu reținerea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012 i-au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen. anterior cu reținerea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus în cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), c) C. pen. anterior pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară, iar în baza art. 71 C. pen. anterior i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie.

Prin aceeași sentință, în baza art. 397 raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată latura civilă având ca obiect pretențiile părții civile Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F. DGFP Cluj privind obligarea inculpaților B., C., D., E., F., G., A., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. la plata taxelor aferente țigaretelor procurate de la magazinele "duty free" în cuantum de 3.446.475,5 lei

În baza art. 397 C. proc. pen., s-au respins pretențiile părții civile Statul Român prin A.N.A.F. DGFP Cluj privind obligarea inculpaților B., C., D., E., F., G., A., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. la plata sumei de 1.288.073,46 lei reprezentând taxe aferente celor 18.384 cartușe țigarete capturate de către autoritățile austriece (Rechizitoriu nr. x/D/P/2005) și a sumei de 495.632,6 lei reprezentând taxe aferente celor 6.961 cartușe țigarete capturate din depozitul folosit de SC Q. SRL Oradea (Rechizitoriu nr. x/D/P/2006).

De asemenea, în baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații B. și C. la plata sumei de câte 7.000 lei, pe inculpații D., E., F., A. și H. la plata sumei de câte 5.000 și pe inculpatul G. la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații D., F., B., E., C., H., G. și partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, precum și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 335/A din 29 aprilie 201, Curtea de Apel Oradea, secția penală, și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații D. și F. împotriva Sentinței penale nr. 295 din 14 iulie 2014 a Tribunalului Bihor pe care a desființat-o, rejudecând cauza cu privire la inculpați D. și F. conform dispozitivului deciziei, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Totodată, Curtea de Apel Oradea a dispus, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., respingerea, ca nefondate, a celorlalte apeluri formulate împotriva aceleași sentințe, printre care și apelul formulat de inculpatul A.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de la data de 15 iunie 2015 a declarat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., prin avocat R., cu drept de a formula concluzii în fața instanței supreme, astfel cum prevăd dispozițiile art. 436 alin. (2) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prevăzute de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținându-se că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv art. 177 raportat la art. 179 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, cu reținerea art. 5 C. pen. și de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătându-se că instanța a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv 3 ani închisoare pentru fapta prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru art. 272 din Legea nr. 86/2006 este de la 2 la 7 ani.

În motivare, apărarea, în esență, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a arătat că inculpatul A. a fost trimis în judecată conform Rechizitoriului nr. x/P/4 decembrie 2007 al DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 272 din Legea nr. 86/2006, și nu pentru fapta prev. de art. 177 raportat la art. 179 din Legea nr. 141/1997. Dispunând schimbarea încadrării juridice, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul A. pentru infracțiunea prev. de art. 177 raportat la art. 179 din Legea nr. 141/1997, care, în opinia apărării, nu mai era prevăzută de legea penală, aceasta fiind abrogată, reținând că agravanta prevăzută de art. 179 din Legea nr. 141/1997 îi este mai favorabilă inculpatului având în vedere săvârșirea faptei în bandă, în loc de art. 274 din Legea nr. 86/2006 care prevede săvârșirea faptei de mai multe persoane împreună.

S-a susținut în cuprinsul motivelor de recurs că nu a fost dovedită existența bandei, iar procurorul a sesizat instanța fără reținerea acestei agravante (art. 179 din Legea nr. 141/1997). Având în vedere incidența art. 7 din Legea nr. 39/2003 apărarea consideră că reținerea prevederilor art. 179 din Legea nr. 141/1997 nu subzistă, întrucât sancționarea lor concomitentă nu este posibilă. De asemenea, s-a mai arătat în motivare că aplicarea în concurs a art. 272 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu art. 7 din Legea nr. 39/2003 era posibilă numai după intrarea în vigoare a Legii nr. 86/2006 și nu anterior, simpla participare a mai multor persoane la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 din Legea nr. 86/2006, făcând posibilă aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, restul elementelor care definesc banda fiind cuprinse în latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii prev. de art. 7 sau art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Pe cale de consecință, apărarea a considerat că inculpatul A. a fost condamnat pentru o infracțiune care a fost abrogată prin Legea nr. 39/2003, susținându-se că forma prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 nu era incidență la data săvârșirii faptelor (04 octombrie 2004). A mai arătat apărătorul inculpatului că se impune înlăturarea acestei condamnări și condamnarea inculpatului pentru fapta prev. de art. 272 din Legea nr. 86/2006, așa cum a fost sesizată instanța prin rechizitoriu și recunoscută de către inculpat cu ocazia audierii din 29 aprilie 2014, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, la o pedeapsă de până la 1 an închisoare.

De asemenea, s-a mai susținut în cuprinsul motivelor de recurs că, având în vedere că la data întocmirii rechizitoriului, potrivit art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, numai art. 270 și art. 271 din Legea nr. 86/2006 constituiau infracțiunea de contrabandă raportat și la data săvârșirii faptelor (04 octombrie 2004) și Legea nr. 39/2003, infracțiunile pentru care a fost trimis în judecata inculpatul A. - art. 272 din Legea nr. 86/2006 (sau art. 177 din Legea nr. 141/1997) - nu erau considerate infracțiuni de contrabandă. Prin urmare, apărarea a susținut că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la acea dată.

S-a menționat de către avocatul inculpatului că abia prin O.U.G. nr. 54/2010 publicată în M. Of. din 21 iunie 2010 a fost modificat art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, astfel că, art. 272 Legea nr. 86/2006 nu constituie infracțiune de contrabandă, ci o infracțiune prevăzută de Legea nr. 86/2006 și considerată gravă din anul 2010 și nu din 2004 când s-au săvârșit faptele de către inculpatul A.

Cu referire la cazul de casare prevăzut la art. 438 pct. 12 C. proc. pen., în cuprinsul motivelor de recurs, în subsidiar, s-a susținut că, Tribunalul Bihor a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, care, în opinia apărării, se află în altă limită decât cea prevăzută de lege, pedeapsa aplicabilă inculpatului neputând fi mai mare de 1 an închisoare.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată Ministerului Public la data de 29 iunie 2015.

După îndeplinirea procedurii de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, astfel că Dosarul nr. x/111/2012 a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 20 iulie 2015, când s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilității cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen., la data de 09 octombrie 2015, dată până la care s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casație formulat de inculpat, s-a concluzionat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește cerințele prev. de art. 436 alin. (1) lit. b) și alin. (2) precum și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 09 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., cauza fiind înregistrată sub nr. x/1/2015.

La termenul din 22 ianuarie 2016, cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație și înlăturarea greșitei aplicări a legii de către instanțele de fond și apel, întrucât, reținând o încadrare juridică greșită, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind totodată aplicată pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, în opinia apărării, pedeapsa neputând fi mai mare de 1 an închisoare, iar modalitatea de executare să fie cea prevăzută de art. 86 C. pen. anterior. Susținerile apărării au fost pe larg redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru infracțiunea de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale și pentru infracțiunea de contrabandă prev. de art. 177 raportat la art. 179 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) și 35 C. pen. anterior cu reținerea art. 5 C. pen., pedepsele aplicate inculpatului A. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), c) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 71 C. pen. anterior i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ".

Recursul în casație, în reglementarea noului C. proc. pen., în vigoare începând cu 01 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte menționează că pentru a verifica dacă inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestuia, instanța are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond și de apel - care nu poate fi schimbată.

Prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat A., Înalta Curte menționează faptul că, în acest stadiu procesual, se va analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanțele de fond și apel, constituie infracțiuni prin prisma noii legi.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Astfel, se constată că infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care inculpatul A. a fost condamnat în cauză, continuă să fie incriminată în prezent, având corespondent în art. 367 C. pen. De asemenea, fapta prev. de art. 177 din Legea nr. 141/1997 pentru care inculpatul a fost condamnat a fost preluată în conținutul dispozițiilor Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României la art. 272, iar dispozițiile art. 179 din Legea nr. 141/1997 au corespondent în art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În art. 7 din Legea nr. 39/2003 era incriminată inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 și 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În alin. (2) se prevedea că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

Alin. (3) al articolului prevedea că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.

În prezent, această faptă este incriminată în art. 367 C. pen., având denumirea marginală de "Constituire a unui grup infracțional organizat", în care, la alin. (1) se prevede că fapta de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 și 5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

(2)Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Conform art. 126 pct. 1 și 2 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, referitor la Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 2 din legea specială a fost modificat în sensul că noțiunea de grup infracțional organizat este definită de art. 367 alin. (6) din noul C. pen., iar infracțiunea gravă este infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 4 ani, precum și următoarele infracțiuni: supunerea la muncă forțată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 C. pen.; divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 C. pen.; ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 C. pen.; infracțiuni privind concurența neloială; infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; infracțiuni privind traficul de droguri; infracțiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri; infracțiuni privind nerespectarea dispozițiilor privind introducerea în țară de deșeuri și reziduuri, infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Abrogarea art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu echivalează însă cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., text care a intrat în vigoare la 01 februarie 2014, atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, cât și a formei de vinovăție cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea specială veche.

Definiția dată grupului infracțional organizat din noul C. pen. înlătură doar cerința privitoare la scopul constituirii grupului - obținerii direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau material -, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziție legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăție, dimpotrivă, a lărgit sfera noțiunii grupului infracțional organizat.

Totodată, fapta prev. de art. 177 din Legea nr. 141 din 24 iulie 1997 pentru care a fost condamnat inculpatul A. a fost preluată în conținutul dispozițiilor art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, potrivit cărora "folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie infracțiunea de folosire de acte nereale și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi." De asemenea, agravanta reținută de prima instanță în sarcina inculpatului, prevăzută la art. 179 din Legea nr. 141/1997, are corespondent în art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Așadar, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare se constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. au corespondent în noul C. pen. sau nu au fost modificate sub aspectul acestor condiții.

De asemenea, așa cum rezultă din actele dosarului, în determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au constatat că infracțiunile imputate inculpatului A. nu au fost dezincriminate, constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există și că au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege și, făcându-se o corectă încadrare a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, s-a dispus, în consecință, condamnarea acestuia, apreciindu-se totodată că, sub aspectul regimului sancționator al concursului de infracțiuni, Codul penal anterior este mai favorabil.

În concret, criticile aduse de recurentul inculpat A. prin recursul în casație de față subsumate cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., privesc greșita încadrare juridică dată de instanțe faptelor pentru care inculpatul a fost condamnat, contestându-se greșita schimbare a încadrării juridice a faptei prev. de art. 272 din Legea nr. 86/2006 reținută prin rechizitoriu, reținerea concomitentă a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 179 din Legea nr. 141/1197, precum și critici aduse modului de stabilire a legii penale mai favorabile, dar și al modalității de individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și al modalității de executare.

Or, critici referitoare la încadrarea juridică dată faptelor și modalitatea de individualizare a pedepsei nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, exclude rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, nefiind vorba în cauză de o dezincriminare a faptelor pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat, rezultă că instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului sunt neîntemeiate.

De asemenea, examinând cauza prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate în cauză inculpatului sunt evident în limitele prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 438 pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, motivele recursului în casație subscrise, în opinia apărării, acestui caz de casare, constituie o critică adusă modului de aplicare a principiului legii penale mai favorabile și modalității de individualizare și executare a pedepsei, prin nereținerea circumstanțelor atenuante. Totodată, ca și o consecință a greșitei încadrări juridice a faptelor, s-a mai susținut de către apărare că pedeapsa de 3 ani închisoare nu este în limite legale, astfel că, prin reținerea circumstanțelor atenuante pedeapsa aplicabilă inculpatului trebuia să fie sub minimul special de 2 ani (în raport cu art. 272 din Legea nr. 86/2006 care prevede o pedeapsă între 2 - 7 ani închisoare), apărarea solicitând de asemenea să se facă aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. anterior privind suspendarea executării pedepsei.

Or, critica vizând modul de stabilire și aplicare a legii penale mai favorabile sau modalitatea de individualizarea și executare a pedepselor, nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de recurs în casație.

Doar dacă legea ar fi permis cenzurarea modului de stabilire a legii penale mai favorabile, s-ar fi putut ajunge la o reexaminare a aplicării legii mai blânde cu eventuala consecință a unui algoritm diferit de calcul al pedepsei stabilite.

În recurs în casație nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanțelor personale de care instanțele de fond și apel au ținut sau nu seama în procesul de stabilire a pedepsei.

Înalta Curte nu are decât competența de a verifica dacă, în raport de legea penală mai favorabilă, fixată de instanța de apel cu caracter definitiv, pedepsele aplicate sunt în limite legale.

Prin urmare, constatându-se că pedepsele aplicate în cauză inculpatului A. sunt în limite legale, Înalta Curte apreciază că și motivele invocate pe acest aspect al nelegalității pedepsei aplicate, sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 335/A din data de 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/111/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 335/A din data de 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - NN