ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2145/2015

Decizia nr. 2145/2015

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 15 octombrie 2010 reclamanta Comuna Șușani, prin Primar A., a chemat în judecată pe pârâții B., C., SC D. SRL, E. SA și F. SA pentru ca instanța să dispună obligarea acestora la plata de daune-interese moratorii în valoare de 4.500.000 RON reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin executarea cu întârziere și defectuoasă a obligației contractuale asumate de societățile care au câștigat licitația organizată de primarul în funcție pârâtul B..

Prin sentința nr. 2819 din 07 mai 2014, Tribunalul Vâlcea a respins cererea formulată de reclamanta Comuna Șușani, prin Primar A., față de pârâta SC D. SRL, ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, a respins cererea față de pârâtul C., ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea față de pârâtul B., ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că după repunerea pe rol, a fost înaintată, la cererea instanței, adresa din 07 aprilie 2014 de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin care se comunică faptul că societatea pârâtă SC D. SRL a fost radiată la data de 08 ianuarie 2014, condiții în care s-a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, având în vedere faptul că poate fi parte în judecată numai persoana care are folosința drepturilor civile.

Cum prin radiere are loc încetarea persoanei juridice, cererea apare ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Cu privire la pretențiile formulate de reclamantă față de pârâtul B., fiind vorba despre o acțiune cu obiect patrimonial, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune.

Excepția este invocată față de dispozițiile art. 1 și 3 alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

În speță, reclamanta a indicat ca temei juridic dispozițiile art. 1073 coroborat cu art. 1082 C. civ., dispoziții conform cărora „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare” și „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.

Aceste dispoziții atrag incidența prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Pentru a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, reține instanța trebuie analizată situația de fapt menționată în cerere raportat la faptele pretins a fi fost săvârșite de către pârâtul B., în calitatea sa de primar al Comunei Șușani.

Prin procesul-verbal de control încheiat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la data de 03 aprilie 2006, ca urmare a efectuării unui control documentar ce a avut ca scop verificarea naturii debitului semnalat de către Direcția Control și Antifraudă pentru proiectul „Alimentare cu apă comuna Șușani”, care a făcut obiectul Contractului de finanțare din 30 mai 2003, s-a reținut că:

La licitația pentru achiziționarea serviciilor de proiectare faza DE+AT, exista un conflict de interese între pârâtul C., care era și administrator la firma G. SRL București (firmă participantă) și în același timp era și asociat la firma D. SRL.

Reclamanta a invocat faptul că fostul primar, pârâtul B., cunoștea acest aspect.

O altă faptă enumerată în cuprinsul cererii este cea privind aprobarea în luna septembrie 2003 a începerii lucrării anterior arătate, de către același pârât, fără predarea amplasamentului lucrării, predare care a avut loc în fapt, după expirarea mandatului pârâtului și în cadrul mandatului primarului A., ce reprezintă unitatea administrativ-teritorială în acest proces.

Reclamanta a depus ordinul de începere a lucrărilor din 22 septembrie 2003 semnat de pârât.

Câștigarea licitației în mod fraudulos, așa cum susține reclamanta, alături de ultimul aspect invocat sunt fapte situate în perioada 30 mai - 22 septembrie 2003, perioadă ce trebuie raportată și la momentul încheierii procesului-verbal de control din data de 03 aprilie 2006 (pentru prima faptă) această perioadă reprezentând data de la care s-a născut dreptul la acțiune.

Având în vedere că data introducerii cererii este 15 octombrie 2010, iar din probele administrate nu reiese existența vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, instanța a constat că dreptul la acțiunea față de pârâtul B. este prescris.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamanta Comuna Șușani, prin Primar A., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2014, curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., a calificat calea de atac formulată ca fiind apelul în temeiul dispozițiilor art. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 282 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia nr. 462/A-C din 03 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Comuna Șușani, prin Primar A., împotriva sentinței nr. 2819 din 07 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă.

Cu privire la critica privind prescripția dreptului material la acțiune față de pârâtul-intimat B., instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Sub aspectul situației de fapt s-a reținut că în perioada 28 martie 2006 - 03 august 2006 apelanta-reclamantă a fost supusă unui control în urma aspectelor reținute în raportul de control din 19 ianuarie 2006 referitor la modul de derulare a contractului încheiat între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Consiliul Local al Comunei Șușani, județul Vâlcea.

Urmare constatării unor nereguli pe parcursul derulării contractului de finanțare arătat, în sarcina apelantei, în temeiul O.U.G. nr. 79/2003, s-a stabilit un debit datorat de 2.730.309,37 RON, sumă care a reprezentat totalul plăților efectuate de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit către Consiliul Local al Comunei Șușani.

Scadența acestei creanțe bugetare stabilită prin procesul-verbal de control din 17 aprilie 2006 a fost stabilită, în raport de data comunicării, dacă este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 15 a lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă între ziua a 16-a și ziua a 31-a lunii, termenul de plată este până la data de 20-a lunii următoare.

S-a stabilit totodată că neplata creanței bugetare conform termenelor stabilite atrage calculul dobânzilor și penalităților de întârziere conform legii.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 15 octombrie 2010, reclamanta a solicitat obligarea pârâților-intimați la plata sumei de 4.500.000 RON.

Curtea de apel a reținut că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în pretenții civile delictuale și, întrucât obiectul cererii este unul patrimonial reclamanta, putea să solicite restituirea sumei pentru acoperirea pretinsului prejudiciu în termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzută de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, incident în speță, în raport de data sesizării instanței.

Potrivit art. 1 din norma precizată „Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

Prescripția conform art. 7 începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde la ea.

Prin urmare, curtea de apel a reținut că în mod legal a reținut instanța de fond că dreptul la acțiune față de acest pârât este prescris.

Prin cererea de chemare în judecată, s-a arătat faptul că pârâtul intimat B. a cunoscut, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Șușani în contractul de achiziție public, neregulile constate în derularea contractului de achiziție publică, prin procesul-verbal din 07 aprilie 2006.

La dosarul de fond s-a depus de către această apelantă ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul „Alimentare cu apă Comuna Șușani, semnat de pârâtul B.”.

Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă cel mai târziu de la data încheierii procesului-verbal din 2006, moment de la care se apreciază că reclamanta a cunoscut paguba, dar și persoana vinovată.

Or, calculând termenul general de prescripție de 3 ani de la data de 07 aprilie 2006, instanța de apel a constatat că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile reclamantei era împlinit la data de 07 aprilie 2009.

Având în vedere că prescripția extinctivă reprezintă o sancțiune pentru titularul dreptului subiectiv și constă în stingerea dreptului material la acțiune ca urmare a neexercitării lui în termenul stabilit de lege, că nu s-a făcut dovadă a incidenței vreunei cauze de întrerupere sau suspendare în sensul art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958, curtea de apel a constatat că în mod legal, instanța de fond a reținut intervenită prescripția dreptului de a obține repararea pretinsului prejudiciu în raport cu intimatul pârât B.

Instanța de apel a constatat că motivul de apel privind lipsa calității procesuale pentru a pârâtului-intimat C. este nefondat, instanța de fond reținând în mod corect incidența excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât raporturile juridice contractuale s-au stabilit între reclamantă și SC D. SRL.

Deși din probatoriul administrat în cauză la instanța de fond, respectiv fișa de furnizare de informații emisă Oficiul Național al Registrului Comerțului la data de 07 aprilie 2014, rezultă că SC D. SRL, cu sediul în București, nu a fost radiată, ci SC D. SRL, cu sediul social în Cluj, iar Consiliul Local al Comunei Șușani nu a criticat sentința cu privire la această constatare, curtea, în limita criticilor formulate, nu poate reforma sentința, care în privința acestui aspect are, față de apelantă putere de lucru judecat. Dar, în ceea ce privește calitatea procesuală activă a pârâtului C., nu poate fi ignorat probatoriul administrat în cauză, potrivit cu care SC D. SRL pârâta intimată indicată în prezenta cauză există, nu a fost radiată, situație față de care în mod legal instanța de fond a reținut că nu are calitate procesuală activă, întrucât raporturile contractuale s-au desfășurat între intimata-pârâtă SC D. SRL și reclamanta-apelantă.

Societatea comercială are personalitate juridică și participă în nume propriu la circuitul civil, și răspunde pentru obligațiile cu patrimoniul propriu.

Personalitatea juridică îi conferă acesteia calitatea de subiect de drept distinct, cu atribuții de identificare proprii, voința socială proprie, interese proprii, patrimoniu propriu distinct de cel al asociaților. în raporturile sale civile cu alți subiecți de drept își asumă consecințele actelor sau faptelor sale generatoare de prejudicii, pe care le garantează cu patrimoniul propriu.

Având personalitate juridică și deci o responsabilitate juridică proprie, răspunderea societății își găsește temeiul de drept nu numai în prevederile dreptului comun în materie. Răspunzând cu patrimoniul propriu pentru obligațiile asumate, acesta constituie prin urmare gajul general al creditorilor societății, astfel cum este definit art. 1718 C. civ. de la 1864, incident în speță. Răspunderea societății este o răspundere personală pentru obligațiile pe care aceasta și le asumă în cursul existenței sale prin efectuarea actelor de comerț ce corespund obiectului ei de activitate, potrivit art. 34 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954.

Prejudiciul produs în patrimoniul unei terțe persoane o îndreptățește pe aceasta din urmă să cheme în judecată persoana juridică în temeiul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990 și art. 998-999 C. civ., conform art. 35 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 31/1954.

Dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reglementează regula răspunderii subsidiare a asociaților în sensul că terții-creditori sociali nu au dreptul să urmărească asociații pentru realizarea obligațiilor sociale fără ca în prealabil să urmărească societatea. Astfel spus creditorii sociali au obligația să se îndrepte mai întâi împotriva patrimoniului societății și numai dacă urmare a executării acestuia, creanțele lor nu sunt acoperite au dreptul să se îndrepte împotriva patrimoniului personal al asociaților.

Așadar, subsidiaritatea răspunderii asociaților exclude de plano ideea că solidaritatea răspunderii ar fi între societate și asociați.

Instanța de apel a apreciat că este nefondat și cel de-al treilea motiv de apel, instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Astfel s-a reținut potrivit normei mai sus citate că „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Prin încheierea din data de 29 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/105/2010, aflat pe rolul Tribunalului Prahova s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC E. SA.

Această normă imperativă, de ordine publică, a fost apreciată ca având drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului sindic, desemnat în procedura insolvenței. Creditorii ale căror acțiuni au fost astfel suspendate trebuie să-și declare creanțele în cadrul procedurii de insolventă cum de altfel a reținut și instanța de fond.

În concluzie, constatând că în cauză nu sunt motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, curtea de apel în baza dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., s-a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Comuna Șușani prin Primar, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a reținut că obiectul cererii fiind unul patrimonial, ar fi trebuit solicitat în termenul de prescripție extinctivă de trei ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, aspect care în opinia recurentei este eronat având în vedere că instanța de apel a reținut ca act inițial procesul-verbal din 07 aprilie 2006.

Recurenta precizează faptul că procesul-verbal de control din 07 aprilie 2006, constituie o creanță datorată producerii unei nereguli în cuantum de 2.730.309,37 RON, nicidecum suma de 4.500.000 RON, reprezentând daune interse moratorii.

Or, din acest punct de vedere consideră că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au elucidat aspectele litigioase esențiale în această speță, pornind de la premisa că, pentru a reține aplicabilitatea prescripției asupra pretențiilor, acestea trebuiau să observe că debitul final precizat, este altul decât cel inițial și singura probă care tranșa cu exactitate sumele era expertiza contabilă.

Recurenta arată că din înscrisul emis de A.P.D.R.P. București, menționat și de instanța de fond, se reține că la data de 01 august 2013, soldul debit al recurentei-reclamante este de 8.182.656,73, suma rămasă după achitarea în mare parte a lucrării.

Din punct de vedere al jurisprudentei, recurenta consideră relevantă cauza Costanzo.

Critica celui de-al doilea motiv, în raport de reținerile instanței de fond, au vizat lipsa calității procesuale pasive a numitului C., dar recurenta, în preambulul căii de atac, a precizat ca având în contradictoriu pe SC D. SRL.

Dincolo de argumentele expuse, privitoare la proprietatea asupra bunurilor care constituie surplusul lichidării și care se transmite la asociați la data radierii societății, recurenta consideră că, în virtutea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., dar și în baza unui nou înscris emis și datat 07 aprilie 2014, prin prisma rolului devolutiv al apelului, neexistând putere de lucru judecat, ci doar un viciu de procedură ce putea fi complinit de instanța de apel, se puteau analiza criticile sale nu numai în baza principiului fraus omnia corrumpit, întrucât societatea pârâtă nu era radiată.

Critica are în vedere faptul că însăși, chiar curtea de apel a reținut că „prejudiciul produs în patrimoniul unei terțe persoane o îndreptățește pe aceasta din urmă să cheme în judecată persoana juridică în temeiul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990 și art. 998-999 C. civ., conform art. 35 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 31/1954”.

Ultima critică are în vedere faptul că în mod eronat curtea de apel a considerat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Or, în situația în care cuantumul pretențiilor nu se putea stabili concret și nici determina în raport de solidaritatea obligațiunii din cererea promovată de recurentă deoarece nu era stabilită câtimea certă, lichidă și exigibilă, asta și datorită dosarului penal aflat în cercetare, consideră că nu este incidență norma imperativă susprecizată. Ca o analogie a spetei, învederează instanței de recurs faptul că C.J.U.E. a statuat în cauza Fransson, că se aduce atingere principiului prezentat de art. 4 din Protocolul nr. 7 anexat la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984, intitulat „Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori”.

Astfel, atât în urmărirea fiscală, cât și în urmărirea penală, părțile sunt aceleași: statul și contribuabilul, având o identitate de părți, obiectul este același și cauza este aceeași, cu excepția că urmărirea fiscală sancționează prin plata unor obligații, iar cea penală adaugă și o sancțiune penală. Prezumția autorității de lucru judecat are la bază regula că o constatare (nu neapărat în sens de soluție privind raporturile litigioase dintre părți) făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre: res iudicata pro veritate habetur.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a reiterat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune.

Intimata-pârâtă SC D. SRL București a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile nulității recursului, autorității de lucru judecat în raport de sentința comercială nr. 892/C din 09 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2006, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Examinând cu prioritate excepția privind nulitatea recursului, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, precum și excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata-pârâtă SC D. SRL București, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate de recurentă se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta susținând greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., precum și aplicarea eronată în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, se constată că argumentele invocate prin întâmpinări de intimații-pârâți în susținerea excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. sunt, în realitate, aspecte ce țin de fondul dreptului afirmat de reclamanta-recurentă.

De aceea, Înalta Curte va avea în vedere aceste argumente ale intimaților-pârâți ca apărări de fond ca urmare a analizării motivelor de recurs și nu ca excepții.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 892/C din 09 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2006, în practicaua sentinței, prima instanță a considerat că nu se mai impune analizarea acestei excepții întrucât a invocat din oficiu lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei SC D. SRL, având în vedere datele comunicate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în sensul că societatea a fost radiată la data de 08 ianaurie 2014.

Deși curtea de apel a constatat că potrivit înscrisului de la Oficiul Registrului Comerțului a rezultat faptul că SC D. SRL, cu sediul în București, pârâtă în prezenta cauză, nu a fost radiată, ci SC D. SRL cu sediul social în Cluj, iar reclamanta Comuna Șușani nu a criticat sentința cu privire la această constatare, în limita criticilor formulate și ținând cont de faptul că excepția autorității de lucru judecat nu a mai fost reiterată în apel de intimata-pârâtă SC D. SRL, instanța de apel nu mai putea reforma sentința, care în privința acestor aspecte avea, față de reclamantă putere de lucru judecat.

Prin urmare și excepția autorității de lucru judecat invocată în recurs de intimata-pârâtă SC D. SRL va fi respinsă.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta Comuna Șușani a solicitat obligarea pârâților B., C., SC D. SRL și SC E. SA la plata de daune-interese moratorii în valoare de 4.500.000 RON reprezentând prejudicul cauzat de nerespectarea clauzelor contractuale cuprinse între contractul încheiat între reclamantă și Agenția SAPARD de finanțare nerambursabilă pentru proiectarea și executarea instalației de alimentare cu apă.

Raportat la natura patrimonială a dreptului valorificat de reclamantă în prezenta cauză și la dispozițiile privind prescripția extinctivă aplicabile drepturilor patrimoniale, în mod legal curtea de apel a confirmat soluția fondului de respingere a acțiunii ca prescrisă, criticile formulate pe acest aspect nefiind fondate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a constatat cu justețe că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este reprezentat de întocmirea procesului-verbal de control din 07 aprilie 2006, întocmit de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care pârâtul-intimat B. a cunoscut, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Șușani în contractul de achiziție publică, neregulile constatate în derularea acestui contract.

Având în vedere faptul că de la data întocmirii acestui proces-verbal, respectiv 07 aprilie 2006 și până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 15 octombrie 2010 au trecut mai mult de trei ani, în mod corect curtea de apel a constatat intervenită prescripția dreptului de a obține repararea pretinsului prejudiciu în raport cu intimatul-pârât B.

Susținerile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât C. sunt nefondate, întrucât în mod corect s-a constatat că nu s-au stabilit raporturi juridice contractuale între reclamantă și acest pârât.

Astfel, reclamanta invocă un prejudiciu cauzat patrimoniului său prin executarea necorespunzătoare a contractului de servicii din 29 iulie 2003 având ca obiect elaborarea detaliilor de execuție, a documentației pentru obținerea autorizației de construire și asistență tehnică pe perioada implementării proiectului pentru obiectivul de investiții „Alimentare cu apă Comuna Șușani” de către SC D. SRL.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea la plata de daune moratorii reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin executarea cu întârziere și defectuoasă a obligației contractuale asumate de SC D. SRL, iar între pârâtul C. și reclamantă nu există niciun raport juridic, nu a fost încheiat niciun fel de contract și nu există nicio obligație asumată și care ar fi trebuit executată.

Instanța de apel, constatând pe baza probatoriului administrat că SC D. SRL, pârâta-intimată în prezenta cauză, există, nefiind radiată, a reținut în mod corect că intimatul-pârât C. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că raporturile contractuale s-au desfășurat între intimata-pârâtă SC D. SRL și recurenta-reclamantă.

Nefondată este și critica privind greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolventei.

În ceea ce privește interpretarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, se reține că orice urmărire individuală împotriva debitorului aflat în procedura insolvenței se suspendă ope legis, pentru a proteja interesele colective ale creditorilor, într-o primă ipoteză, iar în cealaltă ipoteză referindu-se la acțiunile judiciare, extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului bunurilor sale.

Astfel, contrar susținerii recurentei-reclamante, măsura stabilită prin textul de lege prevăzut la art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii stabilite de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar, în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării.

Articolul de lege sus-menționat se referă atât la acțiunile judiciare începute înainte de deschiderea procedurii, cât și la cele începute după deschiderea procedurii, precum și la toate creanțele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolventei.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentei-reclamante, tocmai aceasta fiind finalitatea urmărită de text: suspendarea judecății acțiunii ca urmare a deschiderii procedurii insolventei intimatei-pârâte SC E. SA (prin încheierea din data de 29 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/105/2010 al Tribunalului Prahova) s-a impus tocmai pentru a-i proteja dreptul până la data efectuării declarației de creanțe, urmărirea unei creanțe asupra averii societății-debitoare aflate în procedura insolvenței putând fi făcută numai în cadrul acestei proceduri speciale.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurentă în prima parte a cererii de recurs, se constată că acest text legal este invocat formal, întrucât din dezvoltarea motivelor de recurs nu reiese care ar fi actul juridic dedus judecății, căruia instanța i-ar fi schimbat natura sau înțelesul. Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute la art. 304, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportate la motivul de recurs invocat. în lipsa unor critici care să se încadreze în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte este în imposibilitatea de a cenzura decizia instanței de apel din această perspectivă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității, lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune invocate de intimatul-pârât C.

Respinge excepțiile nulității recursului și autorității de lucru judecat invocate de intimata-pârâtă SC D. SRL București.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Șușani, prin Primar, împotriva deciziei nr. 462/A-C din 03 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2015.