ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 618/2013

Decizia nr. 618/2013

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5174/40/2011 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 5 mai 2011, reclamanta SC A. SA Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Botoșani - prin primar, Direcția de Taxe și Impozite Locale Botoșani, anularea Dispoziției primarului nr. 2570, a Deciziei de impunere nr. 10060 din 28 din 3 martie 2011 și implicit anularea sumei totale de 32.064 RON din care 4.218 RON reprezentând impozit pe teren aflat în Parcul industrial, iar 27.864 RON reprezentând impozit pe clădiri aflate în Parcul Industrial.

Prin Sentința nr. 343 din 25 ianuarie 2012, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA Botoșani, arătând că, în conformitate cu art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal actualizat, „clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt: - clădirile din Parcurile Industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”.

Prin Decizia nr. 3164 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de SC A. SA Botoșani împotriva Sentinței nr. 343 din 25 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/40/2011, în contradictoriu cu Municipiul Botoșani, prin Primar, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele aspecte:

În conformitate cu dispozițiile art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal „impozitul pe teren nu se datorează pentru: (…) terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”.

Dispozițiile pct. 77 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 stabilesc că: „Pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art. 257 lit. l) din C. fisc., se vor avea în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, precum și hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor industriale”.

Dat fiind că dispozițiile Codului fiscal se referă la scutirea de la plata impozitului pe terenurile parcurilor industriale potrivit legii iar cele din Normele metodologice fac trimitere la dispozițiile O.G. nr. 65/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, rezultă că aceste facilități nu sunt acordate automat prin efectul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001 aprobată prin Legea nr. 490/2002 „pentru constituirea și dezvoltarea unui parc industrial se acordă următoarele facilități: (…) reduceri de impozite acordate de administrația publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau județene în a căror rază administrativ-teritorială se află parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile și terenurile transmise în folosința parcului industrial”.

De asemenea, dispozițiile art. 18 din Ordinul nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale stabilesc aceeași procedură de acordare a facilităților fiscale constând în scutiri de la plata impozitului pe teren de către unitățile administrativ teritoriale iar cele ale art. 22 alin. (1) prevăd că scutirea se acordă o singură dată pe an, în fiecare an.

Nu pot fi reținute apărările reclamantei-recurente referitoare la abrogarea implicită a dispozițiilor art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001 întrucât prin art. 298 pct. 6 din C. fisc. au fost abrogate expres dispozițiile art. 7 lit. b) și c) din O.G. nr. 65/2001. Or, dacă intenția legiuitorului ar fi fost să abroge și dispozițiile literei d a acestui text normativ ar fi făcut-o în mod expres. De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001 nu sunt contrare dispozițiilor Codului fiscal pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4) din C. fisc. invocate de reclamanta-recurentă.

Cât privește apărările referitoare la procedura de aprobare a ajutorului de stat prevăzută de Legea nr. 143/1999 și, ulterior, de O.U.G. nr. 117/2006 acestea nu fac decât să vină în sprijinul celor reținute de Curte și anume faptul că facilitatea fiscală nu a fost acordată reclamantei așa încât nu ne aflăm în prezența unei decizii de recuperare a ajutorului de stat nelegal acordat ci a unei simple decizii de impunere pentru colectarea impozitelor și taxelor locale.

Este de observat că reclamanta a solicitat acordarea facilităților fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003, această solicitare fiind respinsă de Consiliul Local Botoșani, însă reclamanta avea posibilitatea de a cenzura acest refuz la instanța de contencios administrativ, conform art. 1, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la trimiterile recurentei vizând jurisprudența în materia analizată trebuie de precizat că prezenta soluție este în acord cu Minuta întocmită la data de 30 noiembrie 2011 în cadrul secției de contencios administrativ a acestei instanțe, conform art. 261 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, minută întocmită în scopul unificării practicii judiciare.

De altfel, în cauza Albu împotriva României, CEDO a statuat că unificarea jurisprudenței necesită o anumită perioadă de timp, astfel încât un interval rezonabil în care există mai multe soluții jurisprudențiale asupra unor situații similare, este compatibil cu dreptul la un proces echitabil. Esențială este existența și funcționarea unui mecanism eficient de unificare într-un termen rezonabil a practicii judiciare.

Împotriva Deciziei nr. 3164 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă SC A. SA Botoșani, invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, societatea recurentă invocă existența a două hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Astfel, precizează revizuenta că instanța de fond a respins irevocabil recursul declarat de Municipiul Botoșani prin Primar împotriva sentinței civile a Tribunalului Botoșani care a admis solicitarea SC A. SA de a anula Dispoziția nr. 11454/2009 care obliga societatea din asocierea Parc Industrial Botoșani la plata sumei de 31.448,04 RON reprezentând impozit nedatorat pe clădirile și terenurile aflate în Parcul Industrial aferente anului 2009. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Municipiul Botoșani prin Primar care a fost soluționată de Înalta Curte la data de 7 februarie 2012 prin respingerea cererii de revizuire - Decizia nr. 603 din 7 februarie 2012 (Dosar nr. x/39/2011).

În data de 5 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava a respins recursul declarat de societate, precum și solicitarea de a anula dispoziția Primarului nr. 2570 prin care aceasta era obligată la plata sumei de 32.064 RON reprezentând impozit nedatorat pe clădirile și terenurile aflate în Parcul Industrial aferente anului 2011. Pentru anul 2009, Curtea a considerat că nu datora impozit pe terenurile și clădirile din Parcul Industrial, iar pentru anul 2011 s-a constatat că datora impozit pe terenurile și clădirile din acest Parc.

Astfel că în cauză există două hotărâri potrivnice, cea de respingere a acordării ajutorului constând în scutire de la plata impozitului pe terenuri și clădiri aflate în Parcul Industrial aferente anului 2011 și cea prin care i s-a acordat această scutire în Dosarul nr. y/40/2009* prin Decizia Curții de Apel Suceava. Hotărârile sunt date de aceleași instanțe de același grad sau de grade diferite - ambele decizii fiind pronunțate de Curtea de Apel Suceava, în una și aceeași pricină, acțiunile societăților vizând scutirea de la plata impozitului pe terenuri și clădiri aflate în Parcul Industrial Botoșani, între aceleași persoane - SC A. și Municipiul Botoșani prin Primar, având aceeași calitate atât în anul 2009, cât și în anul 2011 societatea contestând dispoziția Primarului Botoșani prin care nu acorda acest ajutor prevăzut de lege de scutire de la plata impozitului pe clădiri și terenuri aflate în Parcul Industrial.

În continuare, revizuenta redă într-o manieră detaliata argumente de drept referitoare la impozitul pentru clădirile și terenul aflate în Parcul Industrial Botoșani.

Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7, instanța reține că., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere […] dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.

În jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, „este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuentă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat” (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă, adnotat, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007, p.735).

În cauză, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 3164/2012 a Curții de Apel Suceava din 5 iunie 2012, a fost respins recursul declarat de SC A. SA Botoșani împotriva Sentinței nr. 343 din 25 ianuarie 2012 pronunțata de Tribunalul Botoșani.

Prin Sentința nr. 343 din 25 ianuarie 2012 a fost respinsă acțiunea reclamantei SC A. SA împotriva pârâtului Municipiul Botoșani, formulată împotriva Dispoziției Primarului nr. 2570/2011 și a Deciziei de impunere nr. 10060 din 28 din 3 martie 2011 pentru creanțele datorate bugetului local aferente anului 2011.

Prin Decizia nr. 2132 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosarul nr. y/40/2009* au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Municipiul Botoșani și Primarul municipiului Botoșani împotriva Sentinței nr. 1665 din 8 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Botoșani în contradictoriu cu SC A. SA Botoșani.

Tribunalul Botoșani, prin Sentința nr. 1665 din 8 decembrie 2010, a admis acțiunea reclamantei SC A. SA împotriva pârâtului Municipiul Botoșani, formulată împotriva Dispoziției Primarului nr. 11454/2009 și a Deciziei de impunere nr. 10150 din 4 martie 2009 pentru creanțele datorate bugetului local aferente anului 2009.

Înalta Curte reține că, în privința celor două hotărâri judecătorești nu există identitate de obiect, motiv pentru care, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este nefondată cererea de revizuire formulată de recurenta-reclamantă.

Astfel, este evident că, în cele două cauze în care s-au pronunțat hotărârile invocate ca fiind potrivnice, au fost contestate acte administrativ-fiscale diferite, respectiv decizii de impunere pentru anii fiscali 2009 și 2011, neputând fi astfel reținută tripla identitate impusă de norma legală incidentă.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SA Botoșani împotriva Deciziei nr. 3164 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM