ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1159/2015

HOTĂRÂRE
13.03.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1159/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1159/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1702 din 27 mai 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării cererii și a constatat perimată cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 2833 din 27 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. X/3/2008 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2011, reclamantul A., a formulat cerere de revizuire a Sentinței civile nr. 2833 din 27 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. X/3/2008 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012 cauza a fost suspendată, pentru lipsa nejustificată a părților, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la această dată dosarul a fost rămas în nelucrare de mai mult de 1 an din vina părților, motiv pentru care cauza a fost repusă pe rol în vederea punerii în discuția părților a excepției perimării.

Astfel, în analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății, invocată din oficiu, conform art. 252 C. proc. civ., instanța a reținut că atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părții reclamante începând cu de 13 februarie 2012, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a reclamanților, fiind menținută mai mult de 1 an.

Împotriva sentinței Curții de Apel "A" a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Atât Sentința Civilă 3607 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, în Ședința Publică de la data de 29 mai 2012 mai 2013, în Dosarul nr. X/2/2012, potrivit căreia " (..) Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul "A" (..) împotriva Sentinței civile nr. 2833 din 27 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. X/2008 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata Secretariatul General al Camerei Deputaților (..) ca inadmisibilă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință public, azi 29 mai 2012 ..", cât și, Sentința civilă 1702 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Ședința Publică de la data de 27 mai 2013, în Dosarul nr. X/'2/'2011, prin care" (..) Admite excepția perimării. Constată perimată cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare ..", sunt pronunțate în Dosarul de fond nr. X/3/2008, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Or, omisiunea „(..) de a examina cu temeinicie hotărârile pronunțate în Dosarele Componente ..”, precum și, omisiunea „(..) de a face aplicarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. privitor la întreruperea perimării ..” în mod vădit neîndoielnic, situează instanța de fond în incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 304

1

instanța de fond, nu a manifestat" rol activ, în aflarea adevărului ", C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul 10388/2/2011, revizuentul "A" a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea Sentinței civile nr. 2833 din 27 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. X/3/2008 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2012, instanța, constatând lipsa nejustificată a părților, legal citate precum și față de împrejurarea că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, încheiere supusă căii extraordinare de atac a recursului.

La data de 27 mai 2013, prin Sentința civilă nr. 1702/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea revizuentului "A" privind revizuirea Sentinței civile nr. 2833/2008 pronunțată în Dosarul nr. X/3/2008.

Împotriva Sentinței civile nr. 1702 din 27 mai 2013 prin care instanța a constatat perimată cererea, recurentul-revizuent "A" a formulat prezentul recurs, criticând soluția Curții de Apel București, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 304

1

Recursul este nefondat întrucât prin sentința civilă recurată, instanța a dat eficiență juridică dispozițiilor art. 252 C. proc. civ., constatând din oficiu perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul "A", cauza care a format obiectul Dosarului nr. X/2/2011 fiind lăsată în nelucrare mai mult de un an, fără ca revizuentul înăuntrul termenului de perimare să fi efectuat vreun act de procedură în acest dosar care să fi permis continuarea judecății.

Împrejurarea că cererea de revizuire care a format obiectul unui alt dosar și anume Dosarul nr. X/2/2012, având același obiect - revizuirea Sentinței civile nr. 2833/2008 pronunțată în Dosarul nr. X/3/2008 - a fost soluționat, nu înlătură perimarea care a operat în cauza care a format obiectul Dosarului nr. X/2/2011, întrucât diligențele părții depuse într-o cauză nu constituie temei legal de întrerupere a termenului de perimare într-o altă cauză, în condițiile în care suspendarea în Dosarul nr. X/2/2011 a intervenit potrivit prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul "A" împotriva Sentinței civile nr. 1702 din 27 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2015.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1545/2015
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contextul procesual. Decizia instanței de recurs atacată pe calea revizuirii Prin Decizia nr. 1.997 din 5 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaț
ÎCCJ 2015-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2468/2015
Decizia nr. 2468/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4830 di
ÎCCJ 2018-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 40/2018
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3051 din 17 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins exc
ÎCCJ 2016-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1170/2016
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 4577 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca inadmis
ÎCCJ 2015-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința nr. 5109 din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția netimbrăr
Sursă