ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 22.06.2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2016

HOTĂRÂRE

22.06.2016

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 241/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din data de 15 iunie 2015 a Judecătoriei Carei;

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 18

alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicare art. 5 C. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 96 alin. (4) C. pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 18 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. 1969 cu aplicare art. 5 C. pen. i s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei (una mie lei).

În baza art. 274 alin. (1), art. 272 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei din data de 31 iulie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat" faptă prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. 2014 și cu aplicarea art. 335 alin. (2) C. pen. 2014, art. 41 alin. (1) C. pen. 2014 și art. 96 alin. (4) C. pen. 2014.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 28 decembrie 2012, în jurul orei 15:40, acesta a condus fără drept autoturismul, în punctul de trecere a frontierei Urziceni, pe sensul de ieșire din țară.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că inculpatul A. deținea permis de conducere, dar dreptul de a conduce i-a fost suspendat la data de 23 septembrie 2012 pentru abateri similare, în momentul identificării în trafic, inculpatul aflându-se sub incidența suspendării.

În pofida antecedenței infracționale a inculpatului, instanța de fond având în vedere modul de săvârșire a faptei, împrejurările în care a fost comisă, a apreciat că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege, fapta fiind lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin urmare, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche care prevedea sancțiuni cu caracter administrativ în acest caz.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei,

criticând-o sub aspectul netemeiniciei și solicitând desființarea acesteia în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

În motivarea apelului, s-a susținut că, în raport de modul și mijloacele de comitere a faptei, precum și de faptul că din cazierul inculpatului rezultă că fapta dedusă judecății, concurentă cu alte trei infracțiuni, a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de încercare al pedepsei de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării, aplicată prin sentința penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, se impunea condamnarea inculpatului. S-a apreciat că în raport de perseverența infracțională a inculpatului, chiar dacă acesta are o stare de sănătate precară, nu se poate considera că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 7/A din data de 6 ianuarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei împotriva sentinței penale nr. 69 din 15 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/P/2014.

A fost desființată sentința penală atacată și, în rejudecare, în baza art. 5 C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 și dispozițiile

art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 în forma în vigoare înainte de data de 01 februarie 2014.

În baza art. 386 C. proc. pen. anterior a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de care este acuzat inculpatul A. din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 i-a fost interzis inculpatului A. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii față de condamnarea la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, cu marcaj necorespunzător, peste limita a 10.000 țigări stabilită prin sentința penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/2011, definitivă la data de 13 decembrie 2011 prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 86 C. pen. 1969 raportat la art. 85 C. pen. 1969 a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare aplicate inculpatului A. prin sentința penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea.

Au fost descontopite pedepsele aplicate inculpatului A. prin sentința penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cărei în

Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea și, implicit, prin sentința penală nr. 387 din 15 martie 2013 a Judecătoriei Satu - Mare, definitivă prin nerecurare la data de 09 aprilie 2013, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor după cum urmează:

pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, cu marcaj necorespunzător, peste limita a 10.000 țigări stabilită prin sentința penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2011, definitivă la data de 13 decembrie 2011 prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea;

pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 320

pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. 1969 stabilită prin sentința penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea.

S-a constatat autoritatea de lucru judecat a sporului de 6 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cărei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 s-a contopit pedeapsa de 1 (unu) an închisoare stabilită în prezenta cauză inculpatului A. pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. (cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii) cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare stabilită inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, cu marcaj necorespunzător, peste limita a 10.000 țigări prin sentința penală nr. 304 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/2011, definitivă la data de 13 decembrie 2011 prin Decizia penală nr. 1107/R din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea (primul termen al recidivei postcondamnatorii), și i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare mai sus aplicată cu pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. 1968, art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 și art. 76 lit. d) C. pen. 1969 stabilită prin sentința penală nr. 387 din 15 martie 2013 a Judecătoriei Satu - Mare, definitivă prin nerecurare la data de 09 aprilie 2013, respectiv de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. 1968 stabilită prin sentința penală nr. 307 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/218/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 175/A din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Oradea, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, în final inculpatul A. având de executat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 i-au fost interzise inculpatului A. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale rezultante.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea intimatului inculpat A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu lămurirea chestiunii de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 7/A din data de 6 ianuarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 29 februarie 2016, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Recursul în casație declarat de inculpat a vizat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „ s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

S-a susținut că, în mod nelegal s-a procedat la condamnarea sa în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen., deoarece fapta comisă nu ar fi fost prevăzută de legea penală.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a susținut că instanța de apel i-ar fi aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind criticate operațiunile de descontopire a pedepselor anterior aplicate, operațiunile de contopire și de aplicare a regulilor concursului de infracțiuni și recidivă postcondamnatorie.

S-a solicitat, în principal, achitarea potrivit art. 17 alin. (2) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 18 C. pen. 1969, cu aplicare art. 5 C. pen., iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 martie 2016, când, constatându-se îndeplinită procedura de

comunicare prevăzută de art. 43 9 C. proc. pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză și totodată, s-a stabilit termen în vederea examinării admisibilității cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 172/RC din data de 11 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/218/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorul ales al recurentului inculpat A. a solicitat, în esență, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație declarat împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 6 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/218/2014.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazurile de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. -„inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În concret, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea sa, criticând soluția de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și solicitând în cadrul acestei căi extraordinare de atac, interpretarea probatoriilor administrate, respectiv operațiunile de descontopire, contopire și regulile concursului de infracțiuni și recidivă postcondamnatorie, apreciind, totodată, că instanța de apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării probatoriilor întrucât această instanță a dispus condamnarea sa în baza probelor administrate la instanța de fond care a pronunțat o soluție de achitare.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepționale și numai pentru motive de nelegalitate.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității

procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție, recursul în casație devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând criticile invocate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în realitate criticile vizează greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, având la bază greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina sa, interpretarea probelor administrate de către instanța de apel și a noțiunilor cuprinse în textul de lege incriminator și nu împrejurarea că ar fi fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Cu referire la aceste critici, Înalta Curte constată că este formală încadrarea motivelor invocate în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Prin urmare nu se poate vorbi de o dezincriminare a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, întrucât aceasta are corespondent în legislația nouă, regăsindu-se în dispozițiile art. 335 alin. (2) C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 reținută în sarcina recurentului inculpat A. este prevăzută în legislația penală.

Cât privește motivele de recurs în casație, care, în esență, vizează interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situației de fapt și reevaluarea conținutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În realitate, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de apel.

Nici critica ce are la bază aplicarea unor pedepse în alte limite nu își găsește corespondent, instanța supremă neputând proceda la o individualizare a pedepsei, față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv judecarea conformității

hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dar și față de împrejurarea că instanța de apel, în urma stabilirii situației de fapt și a vinovăției inculpatului, s-a orientat către o pedeaspsă spre minimul special prevăzut de lege în ipoteza reținerii stării de recidivă postcondamnatorie, putând fi încadrate în dispozițiile legale erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de apel prin stabilirea unei pedepse neprevăzute de lege sau prin depășirea limitelor legale.

În ceea ce privește criticile privind modalitatea de aplicare a operațiunilor de descontopire, contopire, a regulilor concursului de infracțiuni și recidivă postcondamnatorie, se reține că, în raport cu natura infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, pedepsele aplicate se încadrează în limitele legii, la fel și cuantumul aplicat conform regulilor concursului de infracțiuni și recidivei postcondamnatorii, fiind invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 6 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/218/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.