ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3199/2015

HOTĂRÂRE
16.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3199/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3199/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2036 din 23 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că raportul juridic născut între reclamantă și pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, instituție publică centrală, în cadrul scrisorii de garanție bancară emisă în temeiul și în executarea unui contract administrativ, nu poate fi calificat ca fiind de natură privată, civilă.

Tribunalul a apreciat că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este beneficiara scrisorii de garanție bancară în vederea aducerii la îndeplinire a raportului de drept public și s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerându-se că stabilirea competenței materiale a curții de apel este atrasă de calitatea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de organ administrativ central.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1357 din 13 mai 2015, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a acțiunii promovate de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Banca B. SA - Sucursala București și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut, în esență, că obiectul litigiului de fond privește executarea (plata) scrisorii de garanție bancară, acesta constituind un aspect care nu ține de dreptul public, ci de contractul comercial încheiat între banca emitentă și reclamantă (ordonatoarea scrisorii), iar izvorul obligației asumate de B. reprezintă, așa cum a arătat reclamanta, o faptă de comerț.

A apreciat curtea că solicitarea de executare a scrisorii de garanție reprezintă exercitarea unui drept născut în cadrul unui raport juridic privat, iar obiectul litigiului de fond privește constatarea inexistenței dreptului Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de a cere executarea acesteia și nu legalitatea cererii de plată în sine.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Banca B. SA - Sucursala București și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună ca pârâta Banca B. SA - Sucursala București să nu efectueze plata către pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a scrisorii de garanție bancară de restituire avans din 08 august 2014, până la soluționarea procesului de fond prin care reclamanta a solicitat constatarea inexistenței dreptului pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de a cere și de a obține de la pârâta Banca B. SA - Sucursala București plata scrisorii de garanție.

Astfel, cererea de chemare în judecată cu care a fost învestit Tribunalul București în prezenta cauză are ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale.

Or, potrivit dispozițiilor art. 998 C. proc. civ.: „

Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel București, litigiul de fond, având ca obiect

constatarea inexistenței dreptului pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de a cere și de a obține de la pârâta Banca B. SA - Sucursala București plata scrisorii de garanție, se află înregistrat pe rolul Tribunalului București, ceea ce are drept consecință atragerea competenței materiale a tribunalului și în ceea ce privește măsura provizorie solicitată pe calea prezentei ordonanțe președințiale.

De asemenea, faptul că obiectul litigiului de fond privește executarea prin plată a scrisorii de garanție bancară constituie un aspect care nu ține de dreptul public, ci de contractul comercial încheiat între banca emitentă și reclamantă (ordonatoarea scrisorii), astfel că izvorul obligației asumate de Banca B. SA îl reprezintă o faptă de comerț.

Scrisoarea de garanție bancară este expresia unui contract civil, cu caracter autonom, izvorul obligației asumate de bancă prin scrisoarea de garanție bancară reprezentând o faptă de comerț obiectivă, astfel încât raportul născut ca urmare a emiterii scrisorii de garanție are natura unui raport de drept privat încheiat între profesioniști și este distinct de raportul juridic de drept public ce urma a fi stabilit prin încheierea contractului de finanțare.

Scrisoarea de garanție bancară nu își pierde caracterul civil-comercial, chiar dacă a fost emisă în considerarea unei obligații asumate de reclamantă prin contractul de finanțare, neputând fi calificată drept un act/contract administrativ.

Deși constituită în cadrul unei proceduri administrative, scrisoarea de garanție bancară este un contract încheiat între două persoane juridice de drept privat și anume Banca B. SA, în calitate de emitent și SC A. SA, în calitate de ordonator, în scopul garantării obligațiilor asumate de ordonator în raporturile juridice stabilite cu autoritatea contractantă în procedura de achiziție publică.

Fiind un instrument juridic de garantare, constatator al angajamentului unei instituții financiare implicate într-o operațiune de finanțare (creditare), scrisoarea de garanție bancară are ca fundament înțelegerea prin care instituția bancară garantează un client al său față de un terț, cu care clientul are încheiat un contract comercial, până la concurența unei anumite sume și pe o anumită perioadă de timp, că acel client își va respecta obligațiile asumate față de terț.

În consecință, relația dintre garanția bancară și contractul administrativ sau comercial pentru care a fost emisă, precum și conținutul reglementat al scrisorii de garanție bancară nu determină caracterul accesoriu al acesteia față de raporturile juridice dintre reclamantă, ca ordonator și debitor al obligației, pe de o parte și pârâtă, ca autoritate contractantă și beneficiar al garanției, pe de altă parte.

De altfel, în art. 286

3

din O.U.G. nr. 34/2006 pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii

a fost prevăzută competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal numai pentru procesele și cererile privind actele autorităților contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică.

În acest context, raporturile juridice stabilite între reclamantă (în calitate de ordonator), emitent - Banca B. SA și beneficiarul scrisorii - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sunt raporturi juridice de drept privat, independente de raportul juridic de drept public născut între ordonator și beneficiar în temeiul contractului de finanțare.

Solicitarea de executare a scrisorii de garanție reprezintă exercitarea unui drept născut în cadrul unui raport juridic privat, iar obiectul litigiului de fond privește constatarea inexistenței dreptului Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de a cere executarea acesteia și nu legalitatea cererii de plată în sine.

La stabilirea competenței instanței trebuie avut în vedere astfel obiectul cererii de chemare în judecată și natura juridică a scrisorii de garanție bancară, act care nu a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, astfel că nu poate fi supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, fiind supus reglementărilor din materia garanțiilor și operațiunilor de bancă pentru care este competentă a se pronunța în primă instanță secția civilă a tribunalului.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL și pe intimații Banca B. SA - Sucursala București și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Tribunalului București, secția VI civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2770/2016
Decizia nr. 2770/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2945 din 10 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios ad
ÎCCJ 2016-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2016
Decizia nr. 2800/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2015, recla
ÎCCJ 2016-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2016
nță, instanța a reținut că, pe de o parte,autoritatea emitentă a actului presupus vătămător contestat de reclamantă este un centru regional, structură aflată în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,iar, pe de altă parte, î
ÎCCJ 2015-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3831/2015
Decizia nr. 3831/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1071 din 3 martie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepți
ÎCCJ 2019-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2019
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
Sursă