ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2016

Decizie nr. 1491/2016

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 379 din 19 martie 2014, Tribunalul

București, secția a III-a civilă, a respins,ca

neîntemeiată, cererea modificată formulată de reclamanta SC A.

SRL în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C. și a obligat

reclamanta la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 3.319,25 lei

către pârâta SC B. SRL.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin

Decizia nr. 311 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL

împotriva sentinței civile nr. 379 din 19 martie 2014 și împotriva

sentinței civile nr. 106 din 28

ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a schimbat în parte sentința civilă nr. 379 din 19

martie 2014 în sensul că a admis în parte cererea și a anulat

desenele industriale înregistrate din 28 februarie 2011. Totodată,

instanța a menținut soluția în ceea ce privește respingerea

cererii de anulare a mărcii. A anulat sentința civilă nr. 106

din 28 ianuarie 2015 și a reținut cauza spre rejudecare, acordând în

acest sens termen la 23 septembrie 2015, cu citarea părților.

Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanta SC A. SRL a

declarat recurs.

Înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a

urmat procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin

dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Prin

rezoluția din 15 martie 2016, Înalta Curte de Casație și

Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității

în principiu a recursului și, ulterior, la data de 7 iulie 2016,

constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C.

proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți în

vederea depunerii punctelor de vedere asupra acestuia astfel cura prevede art. 493

alin. 4 C. proc. civ.

Comunicarea

raportului a fost îndeplinită așa cum reiese din dovezile

atașate la dosarul cauzei (filele 59 - 61), iar intimata SC B. SRL a depus

punct de vedere la raport, însoțit de practică judiciară, prin

care a solicitat anularea recursului formulat de reclamanta SC A. SRL în

susținerea punctului de vedere, intimata invocă dispozițiile art.

33 alin. (1) din. O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum

și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.

în

esență, intimata susține că recurenta avea obligația

de a achita taxa judiciară de timbru fie odată cu declararea

recursului (sau înăuntrul termenului de recurs), fie, cel mai târziu, în

termenul de 10 zile pus la dispoziție după comunicarea

rezoluției prin care instanța i-a pus în vedere obligația de a

achita o taxă judiciară în cuantum de 200 de lei. Or, susține

intimata, în condițiile în care recurenta nu și-a îndeplinit

obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru

aferentă recursului, intervine sancțiunea nulității

recursului, făcând trimitere în acest sens la dispozițiile art. 486 alin.

(3) din C. proc. civ.

Analizând

recursul in condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care

recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de

recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca

și analiza motivele de casare, Înalta Curte urmează să îl

anuleze ea netimbrat în considerarea următoarelor argumente:

Obligația

de achitare a taxei judiciare de timbru este o obligație legală care

se impune, excepție făcând acele situații expres prevăzute,

tuturor persoanelor fizice sau juridice care învestesc instanțele

judecătorești cu soluționarea unei cereri ori, cum este cazul în

speță, a unei căi de atac, aspect care se desprinde din

dispozițiile coroborate ale art. 1 și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru.

În

ceea ce privește momentul procesual în care partea are obligația de a

face dovada achitării taxei judiciare de timbra aferente cererii

introductive ori căii de atac exercitate, dispozițiile art. 33 din

O.U.G. nr. 80/2013 precizează că taxele judiciare de timbru se

achită anticipat și că, în cazul în care dovada achitării

taxei judiciare de timbra nu este atașată cererii, părții i

se acordă un termen de 10 zile în care are posibilitatea de a face dovada

îndeplinirii acestei obligații, cu trimitere expresă la art. 200 alin.

(3) C. proc. civ. care reglementează ipoteza regularizării cererii de

chemare în judecată.

Văzând

prevederile art. 494 C. proc. civ. potrivit cărora dispozițiile de

procedură privind judecata în primă instanță și apel

se aplică și în procedura recursului, în măsura în care nu sunt

potrivnice dispozițiilor care reglementează procedura în recurs,

instanța constată că dispozițiile 200 alin. (3) sunt deplin

aplicabile și în cadrul procedurii de judecată a căii

extraordinare de atac a recursului, cu mențiunea că, neîndeplinirea

obligației fixate în sarcina recurentului atrage sancțiunea

anulării cererii de recurs în temeiul dispozițiilor speciale

reglementate de art. 486 alin. (3) coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. Instanța va reține și că, prin Deciziile Curții

Constituționale nr. 27, 43 și 583 din 2015, această instanță

s-a pronunțat asupra caracterului conform al dispozițiilor art. 200 C.

proc. civ. cu dispozițiile constituționale relevante.

Așa

fiind, instanța constată că, prin rezoluția din 15 martie

2016, s-a pus în vedere recurentei obligația de achita o taxă judiciară

în cuantum de 200 de lei, calculată în conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) și (2), teza finală, din O.U.G. nr. 80/2013.

Măsura dispusă de instanță a fost comunicată

recurentei la data de 18 manie 2016, așa cum reiese din dovada de comunicare

de la fila 20 din dosar.

Reținând

că obligația de achita taxa judiciară de timbru se impune în

cazul exercitării căii extraordinare de atac a recursului și

că recurenta nu se află în nicio ipoteză derogatorie dintre cele

prevăzute expres de lege, instanța constată

că recurenta nu a făcut

dovada îndeplinirii obligației de timbrare pusă în sarcina sa și

că, din această perspectivă, cererea de recurs nu

îndeplinește condițiile de formă, motiv pentru care, în speță,

se impune anularea prezentului recurs în temeiul dispozițiilor art. 486 alin.

(3) coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează,

ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr.

311/A din 15 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2016.