ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1456/2016

Decizia nr. 1456/2016

Asupra contestațiilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 199/F/DL din 27 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 98 alin. 2 lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004 republicată, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 25 iulie 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Creta (Grecia).

A refuzat executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A., cetățean român.

A respins cererea formulată de procuror, de recunoaștere, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare (Hotărârea nr. 271/2015 a Curții de Apel din Kriti (Creta), Grecia).

A menținut măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A. până la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 107 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, a solicitat Biroului Sirene național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza mandatului european de arestare sus-menționat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare a stabilit să rămână în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 400 de lei, a stabilit să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Împotriva persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Grecia la data de 25 iulie 2016, în vederea executării unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin Hotărârea nr. 271/2015 a Curții de Apel din Kriti (Creta), Grecia, reținându-se săvârșirea a 2 infracțiuni de complicitate la furt calificat, prevăzute de art. 1, 12, 13f, 14, 16, 17, 18, 26§la, 27§1, 45, 51, 52, 60, 63, 79, 80, 98, 372§la, 374 caz d și e C. pen. din Grecia.

Faptele care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana solicitată a fost condamnată au fost comise în Grecia, și au constat, în esență, în aceea că persoana solicitată, împreună cu inculpatul B., precum și cu o a treia persoană necunoscută:

-

la data de 26 august 2009, în Rethymno, a sustras din geanta persoanei vătămate C. suma de 1.500 euro;

-

la data de 1 septembrie 2009, în Rethymno, a sustras din geanta persoanei vătămate D. suma de 900 euro.

Curtea a arătat că în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european, instanța de executare nu analizează în niciun mod fondul cauzei.

După cum a arătat în mod constant Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa, Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 (nr. 2002/5 84/JAI), privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre:

-

„are ca obiect înlocuirea sistemului multilateral de extrădare întemeiat pe Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 cu un sistem de predare între autoritățile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite în scopul executării sentințelor de condamnare sau a urmăririlor, acest din urmă sistem fiind bazat pe principiul recunoașterii reciproce" (Hotărârea West, C-192/12 PPU, pct. 54, Hotărârea Melloni, C-399/11, pct. 36, Hotărârea F., C-168/13 PPU, pct. 34, Hotărârea Lanigan, C-237/15 PPU, pct. 27, Hotărârea Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, pct. 75, Hotărârea Pawel Dn>orzecki, C-108/16 PPU, pct. 26) și

;

-

„vizează astfel, prin introducerea unui nou sistem simplificat și mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea

penală, să faciliteze și să accelereze cooperarea judiciară în scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre" (Hotărârea Melloni, C-399/11, pct. 37, Hotărârea F, C-168/13 PPU, pct. 35, și Hotărârea Lanigan, C-237/15 PPU, pct. 28, Hotărârea Aranyoși și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, pct. 76, Hotărârea Pawel Dworzecki, C-108/16 PPU, pct. 27).

În lumina principiului recunoașterii și încrederii reciproce care trebuie să guverneze cooperarea judiciară dintre statele membre ale Uniunii Europene, fără a pune la îndoială temeinicia hotărârii de condamnare pronunțată de instanța elenă cu privire la persoana solicitată A., Curtea a constatat incidența a două motive de refuz al executării mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei, prevăzute de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004, republicată, motive de refuz opționale cărora înțelege să le dea însă eficiență:

1.

Motivul de refuz al executării prevăzut de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată: mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea privativă de libertate, iar persoana solicitată A. este cetățean român și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent;

2.

Motivul de refuz al executării prevăzut de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată: persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, iar autoritatea judiciară emitentă nu a informat că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(I) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces;

- sau;

(II) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv;

- sau;

(III) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau;

(IV) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Dimpotrivă, potrivit informațiilor comunicate de autoritatea emitentă (fila 125 dosar instanță) și rezultând și din hotărârea de condamnare (fila 127 dosar Curte), inculpata A. a fost citată prin „afișare" la Georgioupoli Chania Creta, hotel „x", deși nu rezultă că a rămas pe teritoriul Greciei după punerea în libertate (fiind arestată preventiv în perioada 13 septembrie 2009-15 septembrie 2009), în cursul urmăririi penale, precum și la sediile avocaților numiți din oficiu, în condițiile în care aceștia nu au putut lua legătura cu aceasta.

Inculpata a fost așadar judecată și condamnată în lipsă, la data de 22 mai 2015, după ce fusese arestată preventiv în perioada 13 septembrie 2009-15 septembrie 2009, pentru infracțiuni comise în 2009, pe baza declarațiilor uneia dintre persoanele vătămate și ale polițistului care a instrumentat cauza, care au recunoscut-o de pe înregistrarea video de la locul comiterii infracțiunilor, din conținutul hotărârii de condamnare rezultând și că instanța, a decis, potrivit legii, față de cuantumul pedepsei aplicate, cu privire la caracterul executoriu al hotărârii, chiar în eventualitatea unui apel declarat în cauză.

În acest condiții, Curtea a apreciat că autoritatea emitentă trebuia să ofere garanțiile prevăzute la art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (IV) din Legea nr. 302/2004, republicată, în sensul că, imediat după predarea sa, persoanei solicitate i se va înmâna personal hotărârea de condamnare și i se va aduce la cunoștință că aceasta este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată. Or, autoritatea emitentă s-a rezumat la a menționa că persoana solicitată ar putea formula „cerere de anulare" sau de „repetare a procesului", căi de atac care echivalează cu apelul sau contestația în anulare din dreptul procesual român și al căror termen de declarare este însă deja depășit (v. filele 125-126, fila 46 dosar Curte), sentința de condamnare fiind definitivă (v. fila 140 dosar Curte).

Or, nu acestea sunt garanțiile avute în vedere de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (IV) din Legea nr. 302/2004, republicată. Asemenea garanții sunt prevăzute în dreptul român la art. 92 din Legea nr. 302/2004, republicată (Mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa inculpatului), precum și la art. 466-469 C. proc. pen. (Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate), cele dintâi dispoziții menționate fiind introduse pentru transpunerea Deciziei-cadru nr. 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces, care a modificat inclusiv Decizia-cadru

nr.

2002/584/JAI, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

Astfel, art. 4a alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a fost inserat prin art. 2 din Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI și este intitulat „Decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana nu a fost prezentă în persoană", având următorul cuprins:

- autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului membru emitent:

(a) în timp util

;

(i) fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit;

-

și

;

(ii) a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces;

-

sau

;

(b) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;

- sau

;

(c) după ce i s-a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale:

(i) a indicat în mod expres că nu contestă decizia; sau

;

(ii) nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător;

- sau

;

(d) nu i s-a înmânat personal decizia, însă:

(i) i se va înmâna decizia personal și fără întârziere după predare și va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale;

-

și

;

(ii) va fi informată cu privire la intervalul de timp in care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, astfel cum se menționează în mandatul de arestare european relevant.

"

Sesizată cu o cerere de hotărâre preliminară privind dispozițiile menționate, în cadrul unei proceduri referitoare la executarea în Olanda a unui mandat european de arestare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printr-o hotărâre recentă, din 24 mai 2016 (Pawei Dworzecki, C-108/16 PPU), a statuat că acestea trebuie interpretate în sensul că;

-

expresiile,,citată personal", precum și „a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit", care figurează în această dispoziție, sunt noțiuni autonome de drept al Uniunii și trebuie interpretate uniform în întreaga Uniune Europeană;

- o citație precum cea în discuție în litigiul principal, care nu a fost notificată direct persoanei în cauză, ci a fost predată, la adresa acesteia din urmă, unei persoane adulte din gospodăria sa, care s-a angajat să predea citația persoanei solicitate, fără ca mandatul european de arestare să permită să se stabilească, eventual, dacă această persoană adultă a predat efectiv citația persoanei interesate, nu îndeplinește prin ea însăși condițiile prevăzute de art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

S-au apreciat ca fiind relevante pentru prezenta cauză și considerentele Curții Europene din hotărârea menționată (pct. 37-38, 42-43):

- „(…) modalitățile de citare prevăzute la art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia-cadru nr. 2002/584 urmăresc, prin caracterul lor clar și comun, să garanteze un nivel ridicat de protecție și să permită autorității de executare să predea persoana în cauză în pofida absenței acesteia de la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea, respectând, totodată, dreptul său la apărare.

Astfel, respectarea condițiilor de citare prevăzute la art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia-cadru nr. 2002/584 este de natură să asigure faptul că persoana în cauză a primit în timp util informațiile referitoare la data și locul procesului său și permite, astfel, autorității de executare, să considere că dreptul la apărare a fost respectat. (…);

- (...) deși dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces constituie un element esențial al dreptului la un proces echitabil, această cerință nu este absolută. Persoana acuzată poate să renunțe la acesta, de bunăvoie, în mod expres sau tacit, cu condiția ca renunțarea să fie stabilită fără echivoc, să fie însoțită de un minim de garanții corespunzătoare gravității infracțiunii pentru care persoana acuzată este judecată și să nu intre în conflict cu niciun interes public important.

- (…)

Dreptul la un proces echitabil al unei persoane citate să se prezinte în fața unei instanțe penale impune, așadar, ca aceasta să fi fost informată astfel încât să i se permită să își organizeze apărarea într-un mod eficient. (...)."

Acestea fiind spuse, în speță, afișarea citației menționate la Georgioupoli Chania Creta, hotel „x", unde persoana solicitată din prezenta cauză a stat temporar, nu îndeplinește prin ea însăși condițiile prevăzute de art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

Curtea a mai reținut că autoritatea emitentă nu a înțeles să bifeze niciuna din rubricile de la punctul D din mandatul european de arestare (bifa apărând doar în traducerea în limba română - v. fila 45 dosar Curte, în mod greșit, întrucât lipsește din exemplarele în limba engleză și greacă ale mandatului - v. fila 37 și 25 dosar Curte), ci s-a limitat la a descrie modalitatea de citare, redată mai sus, modalitate de citare descrisă și în cuprinsul hotărârii de condamnare și preluată și în răspunsul autorității emitente la solicitarea de informații și care se încadrează în ipoteza de la art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) din Legea nr. 302/2004 republicată, care o transpune pe cea de la art. 4a alin. (1) lit. (d) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI.

Concluzionând, Curtea a apreciat că, în cauză, persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată și nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, iar autoritatea judiciară emitentă nu a furnizat garanția cerută de art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (IV) din Legea nr. 302/2004, republicată, și de art. 4a alin. (1) lit. (d) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI (în conformitate cu legislația statului emitent, imediat după predarea sa, persoanei condamnate i se va înmâna personal hotărârea de condamnare și i se va aduce la cunoștință că aceasta este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată). Mențiunile de la punctul D din mandatul european de arestare cu titlu de „garanții legale" nu îndeplinesc cerințele prevăzute de normele națională și europeană. Prin urmare, este incident un al doilea motiv de refuz al executării, prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel fiind, Curtea a apreciat că nu poate proceda nici la recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare, dat fiind că potrivit art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta se poate face în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), și nu și atunci când sunt și alte motive de refuz al executării, cum este cazul în speță.

Curtea a dat eficiență motivelor opționale de refuz al executării și în considerarea circumstanțelor personale ale persoanei solicitate (nu este cunoscută cu antecedente penale, are un copil minor în întreținere și suferă de hepatita C).

Prin urmare, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 98 alin. 2 lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 25 iulie 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Creta (Grecia).

A refuzat executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A., cetățean român.

A respins cererea formulată de procuror, de recunoaștere, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare (Hotărârea nr. 271/2015 a Curții de Apel din Kriti (Creta), Grecia).

A menținut măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A. până la rămânerea definitivă a hotărârii, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare și al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la aceasta.

În baza art. 107 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, a solicitat Biroului Sirene național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza mandatului european de arestare sus-menționat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestații Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana solicitată A.

Parchetul a susținut, în esență, că în cauză se impunea recunoașterea hotărârii pronunțată de autoritățile judiciare elene - Hotărârea nr. 271/2015 a Curții de Apel Kriti (Creta) - pe cale incidentală și executarea pedepsei aplicată persoanei solicitate într-un penitenciar din România.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente doar dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) nu și dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

Persoana solicitată A. nu a motivat calea de atac, iar în cursul judecării acesteia a declarat că își retrage contestația.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată ca fiind fondată contestația Parchetului pentru următoarele considerente:

Din actele cauzei rezultă că prin Hotărârea nr. 271/2015 a Curții de Apel din Kriti (Creta), i s-a aplicat persoanei solicitate A. o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 1, 12, 13f, 14, 16, 17, 18, 26§la, 27§1, 45, 51, 52, 60, 63, 79, 80, 98, 372§la, 374 caz d și e C. pen. din Grecia, fapta constând în aceea că în data de 26 august 2009 respectiv 1 septembrie 2009, împreună cu inculpatul B. precum și o altă persoană rămasă neidentificată, au sustras din gentile părților vătămate C. și D. sumele de 1.500 euro respectiv 900 euro.

La data de 25 iulie 2016 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Creta, a emis un mandat european de arestare solicitând autorităților judiciare române arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare.

Principiile recunoașterii și încrederii reciproce impun ca, în caz de refuz al executării mandatului european de arestare să se recunoască hotărârea de condamnare pronunțată în statul emitent, dacă răspunde condițiilor specifice acestei din urmă formă de cooperare judiciară internațională în materie penală, obligându-se să pună în executare, imediat, pe teritoriul României, pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că persoana solicitată a refuzat să execute pedeapsa aplicată de Curtea de Apel din Creta, invocând faptul că nu a fost prezentă la proces și nu a avut cunoștință de întreaga procedură judiciară declanșată împotriva sa.

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente, deopotrivă, atât dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) cât și disp. art. 98 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 304/2004 și ca atare se impune refuzarea executării mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate precum și respingerea cererii formulată de procuror, privind recunoașterea pe cale incidentală, a hotărârii penale străine.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind incidente atât dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) cât și dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit primului text invocat, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privativă de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în mod corect curtea de apel a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile anterior menționate, raportat la manifestarea de voință a persoanei solicitate, în sensul că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, în condițiile în care actele cauzei au confirmat cetățenia română a persoanei solicitate și faptul că acesta locuiește în România.

Ca atare, s-a dat eficiență motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce privește însă incidența dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. i) din aceeași lege, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o interpretare greșită, ceea ce conduce la împiedicarea executării pedepsei aplicate de autoritatea judiciară străină, fie pe teritoriul statului membru, fie prin executarea acesteia în România.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 constituie un motiv de refuz al executării atunci când persoana condamnată nu a

fost prezentă personal la judecată, nu a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces.

Prin raportare la datele speței, dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 se impun a fi analizate din următoarele perspective: prima are în vedere faptul că persoana solicitată A. a fost arestată preventiv de autoritățile judiciare străine în perioada 13 septembrie 2009 - 15 septembrie 2009, ceea ce înseamnă că aceasta avea cunoștință despre existența unei proceduri penale derulate împotriva sa.

A doua

are în vedere faptul că persoana solicitată avea obligația de a încunoștiința autoritățile judiciare cu privire la locul de comunicare al actelor de procedură, dispoziții similare existând și în codul de procedură penală român.

În fine,

cu privire la aceste elemente, autoritățile emitente au comunicat instanței informații suplimentare - conform art. 103 alin. (1)

2

din Legea nr. 302/2004-, stabilindu-se că persoana solicitată a fost citată prin afișare la hotelul unde își avea reședința precum și la sediile avocaților numiți din oficiu. Persoana solicitată s-a sustras anchetei, aspect recunoscut de aceasta, părăsind teritoriul Greciei fără a informa autoritățile judiciare cu privire la această împrejurare.

Pe de altă parte, în ceea ce privesc dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. IV - persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată - Înalta Curte constată că autoritățile judiciare din Grecia, în informațiile furnizate, au arătat că sunt în măsură să ofere garanția dreptului ca persoana condamnată să fie rejudecată pe baza unei cereri de anulare, dar și prin reluarea procesului.

De asemenea, hotărârea de condamnare îi poate fi înmânată personal pentru ca persoana solicitată să aibă posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de legea străină.

Prin urmare, se constată existența unor garanții reale, solide (apel, cerere de anulare, repetarea procesului) la care autoritățile judiciare din Grecia au făcut referire, garanții aduse la cunoștința persoanei solicitate care de altfel nu a negat săvârșirea faptelor.

Din această perspectivă, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. i) cu referire la art. 98 alin. (2) lit. i) pct. IV ci doar motivul de refuz al executării prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) - persoana solicitată fiind cetățean român și refuză executarea pedepsei în statul membru - instanța de fond trebuia să

examineze cererea prin prisma dispozițiilor art. 150 din Legea nr. 302/2004 potrivit cu care hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state, membre ale Uniunii Europene, se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului recunoașterii reciproce, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.

Potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene, nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 155, atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa, persoanei solicitate i se va înmâna personal hotărârea de condamnare, fiind încunoștiințată că aceasta este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Persoana solicitată a fost judecată în lipsă, dar nu ne aflam în ipoteza cazului prevăzut de dispozițiile art. 151 alin. (1) lit. g) - analizată, în raport cu informațiile furnizate de autoritățile judiciare din Grecia - ci în ipoteza excepției prevăzută de art. 151 alin. (1) lit. g) (iii).

Recunoașterea hotărârii pe cale incidentală nu poate fi însă efectuată în cale de atac exercitată de procuror în condițiile în care trebuie să i se asigure persoanei solicitate un dublu grad de jurisdicție astfel cum se prevede și în art. 154 din Legea nr. 302/2004.

Aceasta cu atât mai mult cu cât faptele săvârșite de persoana solicitată au corespondent în legea română, în dispozițiile art. 228 alin. (1) cu aplicarea art. 35 C. pen. - care sancționează infracțiunea de furt cu pedeapsa închisorii de până la 3 ani - fiind însă incidente și dispozițiile art. 36 alin. (1) C. pen. (infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii), respectiv art. 78 alin. (1) C. pen. care stabilește că în cazul în care există circumstanțe agravante, dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la doi ani.

Cum persoanei solicitate i s-a aplicat, de autoritățile judiciare din Grecia, o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar dispozițiile anterior enunțate fac referire la posibilitatea instanței de a majora pedeapsa, respectiv de a aplica un spor, se impune punerea în discuția părților a acestor aspecte (care au efecte directe asupra pedepsei rezultante), cu posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 154 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte va admite contestația

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și va dispune desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Se va lua act de retragerea contestației formulată de persoana solicitată A.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București

împotriva sentinței penale nr. 199/F/DL din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind persoana solicitată A.

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel București.

Ia act de retragerea contestației formulată de contestatoarea intimată persoană solicitată A.

Menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Obligă contestatoarea inculpată persoană solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2016.