ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1376/2016

Decizia penală nr. 1376/2016

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162/F din data de 08 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 26 septembrie 2016 de autoritățile judiciare din Italia, privind pe persoana solicitată A.

A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la 21 octombrie 2016 până la data de 19 noiembrie 2016 inclusiv, și predarea acesteia, în stare de arest, către autoritățile judiciare italiene în vederea efectuării urmăririi penale și judecării de către autoritățile italiene cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat, cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută, în vederea predării, în baza mandatului european de arestare de la data de 13 octombrie 2016 până la zi.

În temeiul art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

A dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a reținut cheltuielile judiciare avansate de stat în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut că, la data de 13 octombrie 2016 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, semnalarea emisă de Biroul Național Interpol - Sirene privind existența unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene față de numitul A., urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de participare la o organizație infracțională, trafic ilicit de substanțe narcotice și psihotrope, trafic ilicit de substanțe hormonale și alți stimulatori de creștere prevăzute de art. 73 și 74 din Legea drogurilor din Italia, art. 416 C. pen. italian, art. 9 din Legea r. 376/2000 și art. 443 C. pen. italian.

La data de 14 octombrie 2016, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2/2016, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de

autoritățile judiciare italiene față de numitul A., urmărit internațional.

Din mențiunile cuprinse în semnalarea existentă de Biroul Sirene, s-a constatat că pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare la 26 septembrie 2016, de către autoritățile judiciare italiene.

În fapt, s-a reținut că persoana este acuzată de săvârșirea infracțiunii de participare la o organizație infracțională, trafic ilicit de substanțe narcotice și psihotrope, trafic ilicit de substanțe hormonale și alți stimulatori de creștere prevăzute de art. 73 și art. 74 din Legea drogurilor din Italia, art. 416 C. pen. italian, art. 9 din Legea nr. 376/2000 și art. 443 C. pen. italian, acesta înființând un grup infracțional ce avea ca obiect de activitate traficul internațional de substanțe dopante și narcotice, contrafacere a medicamentelor în România și vânzarea acestora în Italia, medicamente ce conțineau nandrolon decanoat și phendermină.

S-a constatat că faptele imputate persoanei solicitate sunt cuprinse între cele pentru care nu este necesară condiția verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1, 3 18 din Legea nr. 302/2004, și sunt sancționate de legea italiană cu o pedeapsă maximă de peste 3 ani și că nu există vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, fapt pentru care s-a dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare italiene în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 26 septembrie 2016, cu respectarea regulii specialității și a condiției ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație persoana solicitată A.

În motivarea contestației a arătat, în esență, că nu se impune executarea mandatului european de arestare întrucât nu sunt probe și indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea că a săvârșit faptele pentru care s-a dispus emiterea acestuia, precum și față de starea sa de sănătate.

Examinând contestația declarată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni i

privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 26 septembrie 2016 de Tribunalul din Trento, Republica Italiană, față de persoana solicitată A. (filele 29-51 dosar fond) are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatorului și că acesta nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, observă că faptele pentru care s-a dispus emiterea mandatului european de arestare, respectiv infracțiunile de participare la o organizație infracțională, de trafic ilicit de substanțe narcotice și psihotrope și trafic ilicit de substanțe hormonale și alți stimulatori de creștere prevăzute de art. 73 și 74 din Legea drogurilor din Italia, art. 416 C. pen. italian, sunt sancționate de statul italian cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este de cel puțin 3 ani, cu precizarea că faptele incriminate de art. 73 din Decretul Prezidențial nr. 309/1990, ce se numără printre acuzațiile aduse persoanei solicitate, se sancționează cu o pedeapsă maximă de 20 de ani închisoare, conform mențiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare(fila 39, pct. c - Informații privind durata pedepsei) și sunt exceptate de la verificarea condiției dublei incriminări, însă în temeiul altor dispoziții legale, respectiv art. 96 alin. (1) pct. 1- participarea la un grup criminal organizat, pct. 5 - traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope și pct. 25 - traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere.

În ceea ce privește motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că acestea sunt enumerate în dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 și se rezumă la următoarele cazuri:

a)

când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b)

când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c)

când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

d)

în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

e)

când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

f) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

g) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

h) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

i) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

j) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

k) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

1) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

;

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

;

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau;

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Analizând incidența vreunui motiv de refuz a predării, în acord cu instanța fondului, pe de o parte, se reține că motivele pentru care contestatorul refuză să fie predat autorităților italiene, respectiv susținerea nevinovăției sale sau starea sa de sănătate, nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte că, în speță, nu este aplicabil nici unul dintre motivele de refuz indicate mai sus.

Pentru motivele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 193/F din data de 21 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 193/F din data de 21 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 noiembrie 2016.