ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1217/2016

Decizia nr. 1217/2016

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

prin sentința penală nr. 159/F din 06 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 22 iulie 2016 de către Tribunalul din Monza, secția Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, Italia, pe numele persoanei solicitate A.

A dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile din Italia, cu respectarea regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 06 septembrie 2016 la 05 octombrie 2016, inclusiv.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore la data de 06 septembrie 2016.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

La data de 06 septembrie 2016 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală sub nr. x/2/2016, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A., cetățean român, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 22 iulie 2016 de către autoritățile judiciare din Italia.

În cuprinsul sesizării, s-a arătat că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii, că persoana solicitată este urmărită internațional pentru faptele care fac obiectul mandatului european de arestare, care au corespondent și în legislația română.

S-a mai precizat că prin Biroul Sirene, s-a solicitat autorităților judiciare italiene transmiterea, în regim de urgență, a mandatului european de arestare în limba română, emis împotriva numitului A., în conformitate cu art. 101 alin. (2) și 7 rap. la art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Au fost atașate: lucrarea cu nr. x/II/5/2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ce conține ordonanța de reținere nr. 109 din 06 septembrie 2016; copia actului de identitate a persoanei solicitate; copia cazierului judiciar a numitului A.; adresele de verificare și de depistare a persoanei solicitate; fișa urmăritului, procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, a dreptului de a fi asistat de apărător, mandatul european de arestare în limba italiană și română, formular A.

Fiind prezentă în fața instanței, persoana solicitată A. a fost audiată în prezența apărătorului său ales, aceasta neridicând obiecții privind identitatea și arătând că este de acord cu predarea către autoritățile judiciare italiene pentru a-și lămuri situația juridică, însă cu condiția să nu fie arestat preventiv, precizând că nu este de acord cu punerea în executare a mandatului european de arestare. Acesta a mai arătat că dorește să beneficieze de efectele conferite de regula specialității.

La dosarul cauzei a fost atașat Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. x/II/5/2016.

Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile din Italia la data de 22 iulie 2016, acesta conținând toate informațiile necesare, mandatul fiind emis în vederea efectuării urmăririi penale.

S-a reținut săvârșirea infracțiunii de crimă organizată agravată de transnaționalitate, prev. de art. 416 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. Italian și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 146/2006, art. 81, 110. 112 C. pen. italian, art. 3 alin. (2) nr. 4, 5, 6, 7, 8, 4 alin. (1) nr. 1, 2, 7, din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 146/2006, reținându-se în esență că numitul A., s-a asociat cu alți inculpați cu scopul de a comite o serie de infracțiuni în Italia și în străinătate, relative la donarea de cărți de credit și/sau folosirea pe nedrept a cărților de credit donate, precum și proxenetism în Milano și Elveția, cu recrutarea femeilor din România.

Curtea a apreciat că nu este incident în cauză niciun impediment la predare.

Astfel, cu privire la faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare - prevăzute de art. 416 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. pen. Italian și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 146/2006, art. 81, 110, 112 C. pen. italian, art. 3 alin. (2) nr. 4, 5, 6, 7, 8, 4 alin. (1) nr. 1, 2, 7, din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 146/2006 și pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 15 ani închisoare - s-a constatat că primele trei dintre acestea se încadrează în categoria infracțiunilor care dau loc la predare fără a fi necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1, 11 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind vorba despre infracțiunile de „participare la un grup criminal organizat" și „fapte legate de criminalitatea informatică", iar cea de-a patra constituie infracțiune și potrivit legii române, circumscriindu-se infracțiunii de „proxenetism" prevăzută de art. 213 alin. (2) C. pen. român, fiind astfel îndeplinită și condiția de la art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din examinarea actelor dosarului a rezultat că în raport de aceste infracțiuni, pentru care persoana solicitată este cercetată, nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni in ceea ce privește identitatea sa.

Totodată, contrar susținerilor apărătorului ales al persoanei solicitate, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, deoarece mandatul european de arestare cuprinde o descriere a circumstanțelor în care s-a desfășurat activitatea infracțională, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate.

Curtea a reținut că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

În cauza de față Curtea nu a constatat incidența niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, mandatul cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicata și nu se impun alte informații suplimentare.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație persoana solicitată A., solicitând admiterea contestației, casarea sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel București.

A precizat că nu este de acord să se deplaseze în Italia pentru rezolvarea problemelor de natură juridică și dorește să fie cercetat în stare de libertate, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile privitoare la conținutul mandatului european în sensul că nu este indicată în mod concret presupusa activitate infracțională reținută în sarcina sa.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceiași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. Legea nr. 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de Tribunalul din Monza.

Secția Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, Italia, la data de 22 iulie 2016 în Dosarul nr. x/15/RG/NR/mod/21 și nr. x/16/RG/GIP pe numele persoanei solicitate, referindu-se la săvârșirea de către persoana solicitată a infracțiunii de sustragere de cărți de credit în străinătate prin accesări abuzive în rețea și proxenetism.

Din verificarea mandatului european de arestare depus la dosarul cauzei se constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a)

când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b)

când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c)

când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și a apreciat că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare germane, cât și pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează, Curtea de Apel București apreciind în mod corect faptul că în cauză nu există garanții suficiente pentru a lua față de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura infracțiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar și față de circumstanțele acestei cauze.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 159/F din 06 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 159/F din 06 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2016.