ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2015

Decizia nr. 3936/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/36/2013, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Luncavita și Consiliul Local Luncavita, anularea în parte a H.G. nr. 223/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1360/2011 privind atestarea domeniului public al Județului Tulcea, al municipiului Tulcea, al orașelor și comunelor din județul Tulcea, numai în legătură cu inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Luncavita, anexa nr. 13, număr curent 22, cod clasificare 1.3.7., reprezentând drum stradal, cu următoarele elemente de identificare: P346, L=56m, l=5m, S=280 mp; anularea operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, respectiv constatarea nelegalității Hotărârii Consiliului Local Luncavita nr. 17/2010.

Prin sentința nr. 74 din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Luncavita - și Consiliul Local Luncavita, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanții A., B., C. și D. au formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că instanța de fond a promovat o hotărâre nemotivată în parte deoarece nu s-a pronunțat pe toate cererile și excepțiile formulate de către părți în condițiile în care nu a analizat și legalitatea Hotărârii Consiliului Local Luncavita nr. 17/2010, ca act care a stat la baza emiterii H.G. nr. 223/2011 și nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Guvernul României.

Se invocă încălcarea art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și încălcarea art. 425 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că în dispozitiv nu s-a menționat instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) teza 1 din Constituția României în raport de dispozițiile art. 480 și 481 C. civ. în ceea ce privește verificarea legalității H.G. nr. 223/2011.

Recurenții-reclamanți arată că instanța de fond prin soluția de respingere prin care a fost menționată hotărârea de guvern a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamanților-recurenți contestat prin titlul de proprietate din 7 februarie 2003 intrat în circuitul civil și valabil din punct de vedere juridic.

Instanța de fond în mod greșit reține în considerentele hotărârii recurate cum că suprafața de teren de 210 mp ar figura în anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 51/2009 poziția nr. 23 ca fiind stradă-uliță deoarece chiar din raportul de expertiză topo efectuat în cauză rezultă că: "parcela cu nomenclatura DS 346 este în prezent o fundătură, fără infrastructură, asigură în exclusivitate accesul la imobilul reclamanților și traseul utilităților la locuința acestora, iar suprafața determinată prin măsurători este de 178 mp. Dată fiind poziționarea construcțiilor și limitelor cu proprietarii vecini este cert că face parte din vechiul amplasament al proprietății autorilor". Rezultă în mod cert, neechivoc chiar din raportul de expertiză că în speță nu este vorba despre o stradă, un drum comunal, vicinal, cum greșit reține instanța de fond ci este vorba despre o "fundătură fără infrastructură", porțiune de teren conform titlului de proprietate și care face parte din suprafața totală de 840 mp curți construcții potrivit aceluiași titlu, teren care cu încălcarea dreptului de proprietate a fost trecut în domeniul public al Comunei Luncavita.

Se arată că în mod greșit instanța a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, obiecțiuni care erau de natură a clarifica destinația actuală a terenurilor în litigiu.

În raport de acest motiv de recurs se solicită în principal casarea cu trimitere spre rejudecare pentru refacerea de expertiză și în subsidiar admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimații-pârâți au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenții-reclamanți au solicitat prin răspuns la întâmpinare respingerea susținerilor și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 17 septembrie 2015 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți și s-a fixat termen de judecată în ședința publică.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 nu este fondat prima instanță analizând în considerente toate cererile și excepțiile formulate de părți. Sentința atacată este motivată în fapt și în drept și în cauză nu pot fi reținute încălcări ale dispozițiilor art. 425 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Analizând legalitatea H.G. nr. 223/2011 privind atestarea domeniului public al Județului Tulcea prima instanță a analizat și actele care au stat la baza emiterii acestuia respectiv H.C.L. nr. 51/2009 în care figura la poz. X din anexa 1 termenul în litigiu care figurează ca fiind stradă utilă. În calitate de emitent al H.G. nr. 223/2011 pârâtul-intimat Guvernul României are calitate procesuală pasivă în prezenta acțiune, în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Instanța prin sentința atacată s-a pronunțat pe fondul cererii formulate de recurenți, fără a reține excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Guvernul României.

Nepronunțarea expresă în dispozitiv cu privire la această excepție nu se încadrează în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte neindicarea în dispozitiv a instanței la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac nu reprezintă un motiv de nulitate, respectiv de casare a sentinței. Nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care recursul a fost depus conform legii cu respectarea dispozițiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța care a pronunțat hotărârea recurată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat în cauză instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale și probele administrate pe situația de fapt.

În cauză Curtea apreciază că nu există motive de casare cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de expertiză tehnică. Instanța de fond a admis prin încheierea din 6 martie 2014 - obiectivele formulate de reclamanți la raportul de expertiză, iar expertul desemnat a depus-o precizare la raport în care arată că precizările nu înlătură concluziile expertizei privind situația juridică și faptică a termenului în litigiul care are o utilitate publică consemnată în cadastrul financiar și care a făcut parte din vechiul amplasament al proprietății autorilor, care nu a fost reconstituită cu titlu de proprietate din 7 februarie 2003, fiind o fundătură, fără infrastructură care asigură accesul reclamantelor la proprietatea acestora de pe str. B. Urmează a se analiza în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile aplicării greșite a normelor de drept material în raport de obiectul cauzei.

Soluția de respingere a acțiunii în contencios administrativ este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, neexistând o vătămare a dreptului de proprietate al recurenților cu privire la terenul în litigiu.

Instanța de contencios administrativ în limitele competențelor sale în raport de obiectul cauzei a analizat corect legalitatea H.G. nr. 223/2011 și a actelor care au stat baza emiterii sale, concluzionând că terenul în litigiu a fost identificat corect conform planului cadastral din 1982, ca fiind drum stradal-uliță. Ulterior acest drum stradal - inventariat ca atare a fost constatat prin efectul Legii nr. 213/1998 ca făcând parte din domeniul public al Comunei Luncavita - H.C.L. nr. 17/2010 hotărâre necontestată de reclamanți anterior prezentei cauze.

Instanța de contencios administrativ nu soluționează o acțiune în revendicare de comparare a titlurilor invocate de părți, inclusiv sub aspectul preferinței sau a caracterizării lor din punct de vedere al autorilor, ci face o verificare a legalității emiterii H.G. nr. 223/2011. În această hotărâre cu caracter constatator a fost emisă în temeiul legii privind bunurile proprietate publică, conform documentației cadastrale a Comunei Luncavita județul Tulcea. Iar potrivit acestei documentații și conform raportului de expertiză acest drum stradal - uliță care asigură accesul către proprietatea reclamanților nu și-a modificat destinația ca bun public astfel cum a fost menționată în planul cadastral din 1982.

Iar reclamanții-recurenți nu au în prezenta cauză un drept recunoscut de lege vătămat în condițiile în care expertul arată prin expertiză și răspunsul la obiecțiuni că terenul aparține vechiului amplasament al autorilor reclamanților dar nu se regăsește ca fiind teren reconstituit conform titlului de proprietate din 7 februarie 2003 emis în baza Legii nr. 18/1991. Numai în cadrul unei acțiuni în revendicare de comparare a titlurilor, inclusiv a autorilor ambelor părți se poate stabili definitiv proprietarul terenului în litigiu care în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998 a fost constatat ca făcând parte din domeniul public al Comunei Luncavita.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 74 din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.