ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr. 1794/222/2011 la 18 mai 2011, reclamanta SC A.N. SRL a chemat în judecată pe pârâta S.E., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 586.134,8 lei, reprezentând avans încasat și nedecontat, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume; obligarea pârâtei la predarea documentelor justificative care atestă dreptul de proprietate al societății asupra suprafețelor de teren ce trebuiau achitate cu suma de 586.134.8 lei, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în valoare de 1.000 lei/zi de întârziere. În subsidiar, în ipoteza respingerii primului capăt de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 586.134,8 lei reprezentând îmbogățire fără justă cauză.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în acest litigiu. Prin Sentința civilă nr. 1365 din 15 septembrie 2011, Judecătoria Dorohoi și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția civilă, reținând incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Reclamanta a formulat precizări la cererea introductivă, arătând că obiectul principal al cererii îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 586.134,8 lei și a dobânzilor aferente, în motivarea acestei solicitări aducând ca argumente succesive, atât drepturile și obligațiile specifice contractului de mandat, cât și principiul îmbogățirii fără just temei.

A arătat că obiectul subsidiar al cererii constă în obligarea pârâtei la predarea documentelor justificative privind sumele retrase, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani. Tribunalul prin Sentința civilă nr. 203 din 6 februarie 2013 a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 556.724,92 lei, cu titlu de avans încasat și nedecontat, dobânda legală aferentă acestei sume, de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la plata efectivă, precum și suma de 32.550,35 lei cheltuieli de judecată. Totodată, pârâta a fost obligată să achite expertului numit în cauză onorariul în sumă de 1.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că raporturile juridice dintre părți, care au creat în sarcina fiecăreia obligații speciale, diferite de cele decurgând din contractul de muncă, și care atrag o răspundere civilă deosebită sunt cele decurgând din cele trei mandate încredințate de reclamantă pârâtei, după cum urmează: 1. În baza Hotărârii nr. 1/2008 a Adunării Generale a Asociaților S.C. A.N. S.R.L., pârâta a primit împuternicire să retragă orice sume de bani din conturile societății, deschise la R.B. SA, sens în care i s-a permis să semneze pentru societate, oriunde va fi necesar; 2. În baza procurii speciale autentificate sub nr. 501 din 19 februarie 2009, pârâta a fost împuternicită, singură, pentru suprafețe sub 20 ha.

și împreună cu domnul T.N., pentru suprafețe mai mari de 20 ha, să cumpere în numele societății terenuri agricole pe raza județelor Botoșani și Suceava; 3. În baza procurii speciale autentificate sub nr. 1115 din 27 mai 2009 pârâta a fost împuternicită să efectueze singură schimburi de terenuri pe raza județelor Suceava și Botoșani pentru reclamantă, iar pentru terenurile mai mari de 20 ha. doar împreună cu numitul T.N. S-a constatat că lucrând în baza acestor trei mandate, pârâta a încheiat în perioada 2008 - 2010 un număr de 1933 de contracte de vânzare-cumpărare și procuri, valoarea totală a terenurilor achiziționate fiind de 30.709.068 lei din care suma de 15.702.152,22 lei achitată prin ordine de plată și suma de 15.006.915,78 lei, achitată în numerar.

Suma totală retrasă de pârâtă din contul reclamantei este de 16.987.188 lei, dar prin documente se justifică de către pârâtă suma de 16.430.463,08 lei, încât suma de 556.724,92 lei reprezintă, conform concluziilor raportului de expertiză, prejudiciul cauzat reclamantei. S-a apreciat că împrejurarea invocată de pârâtă în sensul că erau dificultăți de înregistrare în contabilitatea reclamantei a documentelor justificative prezentate de ea pentru achiziții, nu este de natură să o exonereze de culpă deoarece raportul de expertiză dispus în cauză putea cuantifica și documente justificative prezentate de parte. Pârâta nu a fost în măsură să prezinte asemenea documente, iar din depozițiile martorilor ascultați pentru ea nu s-a apărat în concret cu privire la suma pretinsă, martorii nefiind în măsură, ca subordonați ai pârâtei, să cunoască exact sumele de bani de care aceasta dispunea în mod exclusiv.

Chiar dacă în cauză nu s-a probat îndeplinirea mandatului împotriva intereselor reclamantei ori prin prejudicierea cu intenție directă a acesteia de către pârâtă, art. 1540 din vechiul C. civ. prevede că răspunderea operează și la îndeplinirea defectuoasă cauzată de culpă. Culpa ce se poate imputa în cauză pârâtei este că nu a prezentat reclamantei justificare pentru toate sumele folosite în executarea mandatului.

Chiar dacă în considerarea caracterului gratuit al mandatului răspunderea ar trebui activată cu mai puțină rigoare, în sensul de a nu se pretinde dovezi de detaliu pe care, desigur, după atâta timp de la perioada vizată în cerere pârâta nu le mai poate produce, totuși în cauză aceasta nu a făcut o muncă de voluntariat, de tip caritabil, pentru a fi scuzată că nu a urmărit cu precizie păstrarea documentelor justificative, ci a fost remunerată în raportul de muncă peste care s-a grefat mandatul special, ce îi dădea împuterniciri corespunzătoare pentru îndeplinirea muncii datorate reclamantei. Prin urmare, era necesar ca pârâta să dea seama reclamantei de lucrările sale și să-i remită tot ceea ce a primit în puterea mandatului dacă nu era necesar achizițiilor efectuate, conform art. 1541 C. civ.

vechi. Cum în cauză nu s-a probat că pârâta, mandatară a dat reclamantei, așa cum susține în apărare, justificare corespunzătoare pentru sumele de bani plătite, în mod întemeiat reclamanta este îndreptățită să îi pretindă suma din petit, pentru care nu există documente justificative apte de a descărca și de a fi înscrise în contabilitate. Apărarea pârâtei, susținută prin depozițiile de martori, că lipsa de justificare a sumelor se explică prin deficiențele de înregistrare contabilă nu este dovedită de acte ce nu au fost înregistrate, astfel că nu poate fi reținută.

În ce privește cuantumul sumei nejustificate de pârâta mandatară în cursul activității prestate pentru reclamantă, prima instanță a reținut prejudiciul cuantificat de expertă în primul raport de expertiză, respectiv suma de 556.724,92 lei, având în vedere că experta a avut în vedere la determinarea sumei doar acele documente care erau explicite și conțineau sumele folosite de pârâtă astfel cum explică, de altfel, în răspunsul la obiecțiuni. Prin completarea la raportul de expertiză, efectuată ca urmare a unor noi critici ale pârâtei, s-a concluzionat că înscrisurile prezentate de aceasta nu aduc elemente noi, de natură să modifice concluziile raportului inițial. S-a operat totuși o scădere a prejudiciului stabilit inițial cu suma de 17.745 lei, ce reprezintă contravaloarea unor terenuri consemnate în trei procuri, aspect ce nu are legătură cu obiectivele trasate de instanță.

Având în vedere că sumele astfel cheltuite nu au condus la încheierea actelor autentice de transfer al dreptului de proprietate, deci nu au avut finalitatea urmărită prin mandat, instanța a apreciat că și pentru cheltuirea acestor sume operează răspunderea mandatarei. Pe de altă parte, pe lângă probele directe, respectiv înscrisurile înregistrate în contabilitate, din analiza cărora rezultă cu precizie prejudiciul, împrejurarea că mandatul a fost îndeplinit de către pârâtă într-un mod păgubitor pentru reclamantă rezultă indirect și din informațiile comunicate la cererea instanței de Administrația Finanțelor Publice Dorohoi, conform cu care în anii fiscali 2008, 2009 și 2011 pârâta a realizat venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal în sumă de 7.500 lei, 17.080 lei și 551.947 lei.

Pentru a dobândi asemenea venituri era important ca pârâta să probeze că a avut în patrimoniu imobile de o asemenea valoare, ceea ce aceasta nu a făcut, încât se poate deduce din aceste informații că pârâta a acționat cu intenție directă pentru a o prejudicia pe reclamantă, de vreme ce suma dobândită de ea din vânzarea unor imobile este, în mod surprinzător, similară cu suma ce lipsește din patrimoniul reclamantei și nu este explicată prin documente. Nu a putut fi primită nici susținerea pârâtei că era obligată să înregistreze la finanțe operațiunile de vânzare-cumpărare făcute pentru reclamantă, deoarece acestea au fost mult mai numeroase și s-au realizat în baza mandatului, iar nu în nume personal, ca achiziții proprii.

Este justificată în acest context reacția reclamantei de pierdere a încrederii în angajata și mandatara pârâtă, precum și de atragere a răspunderii civile a acesteia pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat în exercitarea mandatului. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs, recalificat la primul termen de judecată ca fiind apel. Prin Decizia nr. 139 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.E. împotriva Sentinței civile nr. 203 din 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani, intimată fiind reclamanta SC A.N. SRL. În motivare, s-a reținut că prin Hotărârea nr. 1/2008 a Adunării generale a asociaților societății reclamante pârâta a fost "împuternicită cu depline puteri (...) pentru ca în numele societății să depună și să retragă orice sume de bani din conturile societății deschise la R.B.

SA". Prin Procura specială autentificată sub nr. 501 din 19 februarie 2009 de BNP B.C. și B.D.A., Rădăuți reclamanta a împuternicit-o pe pârâtă "cu depline puteri, (...) pentru ca în numele societății să cumpere terenuri agricole pe raza Județelor Botoșani și Suceava". În cuprinsul mandatului s-a specificat că, în îndeplinirea acestuia mandatara va negocia clauzele contractului de vânzare-cumpărare pe care îl va semna, în formă autentică, va achita vânzătorilor prețul și va îndeplini toate formalitățile pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară și pentru înscrierea în evidențele fiscale, va face tot ceea ce crede de cuviință pentru apărarea drepturilor și intereselor patrimoniale ale societății, va efectua orice formalitate necesară, semnând în numele reclamantei și pentru aceasta oriunde va fi necesar.

S-a specificat, de asemenea, că mandatul este gratuit și netransmisibil și este valabil în scopul precizat, până la îndeplinire. Prin Procura specială autentificată sub nr. 1115 din 21 mai 2009 de BNP B.D.A., Rădăuți, județul Suceava, societatea reclamantă a împuternicit-o pe pârâtă să încheie contracte de schimb cu alte persoane fizice sau juridice, din țară sau din străinătate, cu respectarea legilor în vigoare, privind bunuri imobile, contracte de schimb având ca obiect imobile proprietatea societății de pe raza județelor Suceava și Botoșani. Obligațiile stabilite în sarcina mandatarei pentru îndeplinirea mandatului, limitele și forma împuternicirii sunt cele din procura menționată anterior.

Având în vedere dispozițiile art. 1539 - 1544, art. 1537 C. civ., s-a reținut că pârâta, în baza celor trei mandate menționate, a încheiat în perioada 2008 - 2010 un număr de 1933 de contracte de vânzare -cumpărare și procuri, valoarea totală a terenurilor achiziționate fiind de 30.709.068 lei. În îndeplinirea mandatelor pârâta a retras din contul reclamantei suma de 16.987.188 lei, însă prin documentele prezentate și înregistrate în evidențele reclamantei a justificat suma de 16.430.463,08 lei, diferența de 556.724,92 lei reprezentând prejudiciu cauzat mandantei.

Analizând întregul probatoriu administrat în cauză, reținând, totodată că, în speță constatările expertului nu au fost contestate de părți, instanța de apel a apreciat că pârâta este în culpă pentru că nu a prezentat reclamantei justificări pentru întreaga sumă retrasă din contul acesteia în executarea mandatelor primite, iar răspunderea sa poate fi atrasă, conform dispozițiilor art. 1540 C. civ., anterior redat, pentru "culpa comisă în executarea mandatului". Susținerile pârâtei din apel, potrivit cărora prejudiciul stabilit de prima instanță nu este real, iar valoarea acestuia nu este clară, fiind stabilită mai mult pe supoziții decât pe probe clare nu pot fi primite, fiind infirmate de probatoriul administrat în cauză.

De asemenea, nu a putut fi primită critica pârâtei potrivit căreia nu s-ar fi avut în vedere toate probele administrate. În concret, partea face referire sub acest aspect la faptul că nu au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei toate procurile de achiziție prezentate de ea, pe motiv că, neavând stipulat prețul plătit, nu sunt explicite. Raportul de expertiză întocmit în cauză a relevat că, într-adevăr, respectivele înscrisuri nu pot constitui documente justificative ale unor sume de bani câtă vreme nu au stipulate în conținutul lor astfel de sume. La solicitarea pârâtei, expertul numit în cauză a explicat, în detaliu, la instanța de fond modul de întocmire a raportului de expertiză, cu arătarea tuturor documentelor avute în vedere, a categoriilor de cheltuieli și a sumelor, precum și a documentelor ce nu au putut fi valorificate.

Înscrisurile atașate dosarului de pârâtă în apel se găsesc în lucrarea întocmită de expert, fiind așadar avute în vedere de prima instanță. Prin urmare, s-a apreciat că acestea nu sunt de natură a schimba situația de fapt reținută de tribunal prin sentința pronunțată. Nici celelalte apărări ale pârâtei, reiterate în apel, nu au fost de natură a conduce la schimbarea sentinței atacate. Cum în mod corect a sesizat judecătorul fondului, chiar dacă în considerarea caracterului gratuit al mandatului răspunderea mandatarului ar trebui stabilită cu mai puțină rigoare, în sensul de a nu se pretinde dovezi de detaliu pe care, dată fiind perioada de timp vizată în acțiune, este posibil ca pârâta să nu le mai poată produce, totuși în speță nu se poate face abstracție de faptul că în perioada dată pârâta a fost remunerată în raportul de muncă pe care îl avea cu reclamanta, raport pe care s-a grefat mandatul special.

În această din urmă calitate, potrivit dispozițiilor art. 1541 C. civ., pârâta este datoare, "(...) oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce a primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului". Nu poate fi primită nici cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune, cerere care contravine dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., fiind formulată direct în calea de atac. În termen legal, împotriva deciziei de apel, pârâta S.E. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ. Subsumat motivului de nelegalitate instituit de pct. 3 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată, susținând, în esență, că litigiul este unul de muncă, astfel că atât prima instanță, cât și instanța de apel au soluționat cauza cu încălcarea normelor de competență materială de ordine publică. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, susține că a fost angajată la SC A.N. SRL în calitate de funcționar administrativ. Arată că în baza contractelor de muncă a fost retribuită la început cu suma de 800 lei, sumă care a fost majorată ulterior la 1.200 lei. Contractele de muncă au fost înregistrate la I.T.M. Suceava. Activitatea de achiziție terenuri agricole a desfășurat-o în baza contractelor de muncă. Mai arată că retragerea sumelor de bani din contul bancar al reclamantei s-a efectuat doar în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociațiilor A.N.

nr. 1/2008, iar până la emiterea acestei hotărâri nu a achiziționat nicio suprafață de teren agricol, a efectuat doar activități de identificare a potențialilor vânzători, desfășura muncă de teren, culegea informații în vederea alcătuirii unei baze de date privind zonele cu potențial de achiziție. Necesitatea întocmirii procurilor din 19 februarie 2008 și respectiv din 27 mai 2009 a fost impusă de notarii care au întocmit actele de vânzare-cumpărare, procuri care au fost întocmite cu titlu gratuit. Ambele procuri au fost revocate la data de 9 august 2010, contractul de muncă încetând, prin demisia recurentei, la data de 1 septembrie 2010. La data încetării contractului de muncă, i s-a întocmit o fișă de lichidare în care reclamanta a menționat că pârâta nu are niciun fel de datorii față de societatea angajatoare.

În condițiile în care nu a prestat vreo altă muncă pentru reclamantă, în baza contractului de muncă încheiat, consideră că litigiul dedus judecății este un litigiu de dreptul muncii. Așa fiind, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani, secția litigii de muncă. Totodată, apreciază că decizia Curții de Apel Suceava se bazează pe o motivare contradictorie, este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii, susține că nu a prejudiciat societatea reclamantă cu suma de 556.724,92 lei. Recurenta precizează că nu și-a însușit această sumă de bani. Toate sumele retrase din contul societății au fost cheltuite, folosite în interesul societății, în vederea achiziționării de terenuri agricole.

Suma pretinsă de reclamantă poate fi justificată, întrucât reprezintă contravaloarea achizițiilor de terenuri nefinalizate cu încheiere de contracte de vânzare-cumpărare autentice, costuri notariale și cadastrale adiacente contractelor de vânzare-cumpărare care nu au fost înregistrate în contabilitate, chiria pentru biroul din Botoșani, salarii și comisioane agenți. Toate documentele justificative: procuri de achiziție, contracte de vânzare-cumpărare, chitanțe, facturi, bonuri fiscale, rapoarte privind costurile făcute au fost predate la contabilitatea societății, imediat după plata acestora, aspect conformat și de cei doi martori propuși de către recurentă. Fișa de lichidare reprezintă o dovadă a recunoașterii bunei sale credințe, a activității desfășurate, a faptului că, după fiecare tranzacție, a depus la contabilitatea firmei documentele justificative.

Martorii audiați în acest sens au confirmat aceste aspecte. Expertul care a întocmit raportul de expertiză nu a avut în vedere promisiunile de vânzare-cumpărare pentru care s-au întocmit procurile de achiziții cu proprietarii de teren (procuri în care nu este menționat prețul convenit și achitat) și nici costurile notariale și cadastrale făcute pentru întocmirea acestora. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării (suplimentării) probatoriului prin dispunerea unui supliment la raportul de expertiză contabilă. Intimata-reclamantă SC A.N. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate de intimata-reclamantă SC A.N. SRL Rădăuți, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în cauză nu se poate reține incidența motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Natura juridică a litigiului nu intră sub jurisdicția muncii, litigiul este unul în atragerea răspunderii pârâtei, în temeiul art. 1541 C. civ., derivată din contractatele de mandat încheiate între părți, în baza cărora pârâta a retras sume de bani din contul reclamantei.

Or, retragerea sumelor de bani aflate în discuție nu s-a efectuat în temeiul contractului de muncă, ci exclusiv în temeiul calității de împuternicit de cont obținută prin mandatul acordat prin Hotărârea AGA "A.N." nr. 1 din 8 mai 2008. Recurenta invocă formal pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., întrucât întreaga construcție a recursului se fundamentează pe aprecierea greșită a probelor administrate (relevanța raportului de expertiză, a documentelor justificative - chitanțe, facturi, bonuri fiscale, etc. -, declarațiile martorilor audiați etc.) în concret, critici vizând exclusiv restabilirea situației de fapt a căror analiză excede competenței instanței de recurs. Art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute. Criticile recurentei nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a permis instanței de apel să concluzioneze că pârâta este în culpă pentru că nu a prezentat reclamantei justificări pentru întreaga sumă retrasă din contul acesteia în executarea mandatelor primite, iar răspunderea sa poate fi atrasă, conform dispozițiilor art. 1540 C. civ., pentru "culpa comisă în executarea mandatului". Amplu argumentat și legal motivat, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că în îndeplinirea mandatelor acordate (Hotărârea nr. 1/2008 a adunării generale a asociaților societății reclamante, procura specială autentificată sub nr. 501 din 19 februarie 2009 de BNP B.C.

și B.D.A. procura specială autentificată sub nr. 1115 din 21 mai 2009 de BNP B.D.A.) pârâta a retras din contul reclamantei suma de 16.987.188 lei, însă prin documentele prezentate și înregistrate în evidențele reclamantei a justificat suma de 16.430.463,08 lei, diferența de 556.724,92 lei reprezentând prejudiciu cauzat mandantei. Potrivit dispozițiilor art. 1539 - 1544 C. civ., mandatarul este îndatorat a executa mandatul atâta timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Mandatarul este răspunzător nu numai de doi, dar și de culpa comisă în exercitarea mandatului. Mandatarul e dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuințate în folosul său, din ziua întrebuințării lor, iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut acele sume.

Conform dispozițiilor art. 1537 teza I C. civ., mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului său. Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse, recurenta solicită instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acestui motiv.

Or, astfel cum s-a arătat, situația de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Așa fiind, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 3, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta S.E. împotriva Deciziei nr. 139 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.E. împotriva Deciziei nr. 139 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN