ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Dorohoi sub nr. 1794/222/2011 la 18 mai 2011, reclamanta SC A.N.

SRL a chemat în judecată pe pârâta S.E., solicitând obligarea acesteia la plata

sumei de 586.134,8 lei, reprezentând avans încasat și nedecontat, precum și a

dobânzii legale aferente acestei sume; obligarea pârâtei la predarea

documentelor justificative care atestă dreptul de proprietate al societății

asupra suprafețelor de teren ce trebuiau achitate cu suma de 586.134.8 lei, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii în valoare de 1.000 lei/zi de

întârziere. În subsidiar, în ipoteza respingerii primului capăt de cerere,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 586.134,8 lei

reprezentând îmbogățire fără justă cauză. De asemenea, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în

acest litigiu.

Prin Sentința civilă

nr. 1365 din 15 septembrie 2011, Judecătoria Dorohoi și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția civilă,

reținând incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Reclamanta a formulat

precizări la cererea introductivă, arătând că obiectul principal al cererii îl

constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 586.134,8 lei și a dobânzilor

aferente, în motivarea acestei solicitări aducând ca argumente succesive, atât

drepturile și obligațiile specifice contractului de mandat, cât și principiul

îmbogățirii fără just temei.

A arătat că obiectul

subsidiar al cererii constă în obligarea pârâtei la predarea documentelor

justificative privind sumele retrase, sub sancțiunea plății de daune

cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani.

Tribunalul prin

Sentința civilă nr. 203 din 6 februarie 2013 a admis acțiunea și a obligat

pârâta să-i plătească reclamantei suma de 556.724,92 lei, cu titlu de avans

încasat și nedecontat, dobânda legală aferentă acestei sume, de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii și până la plata efectivă, precum și suma de 32.550,35

lei cheltuieli de judecată.

Totodată, pârâta a

fost obligată să achite expertului numit în cauză onorariul în sumă de 1.000

lei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că raporturile juridice dintre părți, care au

creat în sarcina fiecăreia obligații speciale, diferite de cele decurgând din

contractul de muncă, și care atrag o răspundere civilă deosebită sunt cele

decurgând din cele trei mandate încredințate de reclamantă pârâtei, după cum

urmează:

nr. 1/2008 a Adunării Generale a Asociaților S.C. A.N. S.R.L., pârâta a primit

împuternicire să retragă orice sume de bani din conturile societății, deschise

la R.B. SA, sens în care i s-a permis să semneze pentru societate, oriunde va

fi necesar;

speciale autentificate sub nr. 501 din 19 februarie 2009, pârâta a fost

împuternicită, singură, pentru suprafețe sub 20 ha. și împreună cu domnul T.N.,

pentru suprafețe mai mari de 20 ha, să cumpere în numele societății terenuri agricole

pe raza județelor Botoșani și Suceava;

speciale autentificate sub nr. 1115 din 27 mai 2009 pârâta a fost împuternicită

să efectueze singură schimburi de terenuri pe raza județelor Suceava și

Botoșani pentru reclamantă, iar pentru terenurile mai mari de 20 ha. doar

împreună cu numitul T.N.

S-a constatat că

lucrând în baza acestor trei mandate, pârâta a încheiat în perioada 2008 - 2010

un număr de 1933 de contracte de vânzare-cumpărare și procuri, valoarea totală

a terenurilor achiziționate fiind de 30.709.068 lei din care suma de

15.702.152,22 lei achitată prin ordine de plată și suma de 15.006.915,78 lei,

achitată în numerar.

Suma totală retrasă

de pârâtă din contul reclamantei este de 16.987.188 lei, dar prin documente se

justifică de către pârâtă suma de 16.430.463,08 lei, încât suma de 556.724,92

lei reprezintă, conform concluziilor raportului de expertiză, prejudiciul

cauzat reclamantei.

S-a apreciat că

împrejurarea invocată de pârâtă în sensul că erau dificultăți de înregistrare

în contabilitatea reclamantei a documentelor justificative prezentate de ea

pentru achiziții, nu este de natură să o exonereze de culpă deoarece raportul

de expertiză dispus în cauză putea cuantifica și documente justificative

prezentate de parte. Pârâta nu a fost în măsură să prezinte asemenea documente,

iar din depozițiile martorilor ascultați pentru ea nu s-a apărat în concret cu

privire la suma pretinsă, martorii nefiind în măsură, ca subordonați ai

pârâtei, să cunoască exact sumele de bani de care aceasta dispunea în mod

exclusiv.

Chiar dacă în cauză

nu s-a probat îndeplinirea mandatului împotriva intereselor reclamantei ori

prin prejudicierea cu intenție directă a acesteia de către pârâtă, art. 1540

din vechiul C. civ. prevede că răspunderea operează și la îndeplinirea

defectuoasă cauzată de culpă.

Culpa ce se poate

imputa în cauză pârâtei este că nu a prezentat reclamantei justificare pentru

toate sumele folosite în executarea mandatului. Chiar dacă în considerarea

caracterului gratuit al mandatului răspunderea ar trebui activată cu mai puțină

rigoare, în sensul de a nu se pretinde dovezi de detaliu pe care, desigur, după

atâta timp de la perioada vizată în cerere pârâta nu le mai poate produce,

totuși în cauză aceasta nu a făcut o muncă de voluntariat, de tip caritabil,

pentru a fi scuzată că nu a urmărit cu precizie păstrarea documentelor

justificative, ci a fost remunerată în raportul de muncă peste care s-a grefat

mandatul special, ce îi dădea împuterniciri corespunzătoare pentru îndeplinirea

muncii datorate reclamantei.

Prin urmare, era

necesar ca pârâta să dea seama reclamantei de lucrările sale și să-i remită tot

ceea ce a primit în puterea mandatului dacă nu era necesar achizițiilor

efectuate, conform art. 1541 C. civ. vechi. Cum în cauză nu s-a probat că

pârâta, mandatară a dat reclamantei, așa cum susține în apărare, justificare

corespunzătoare pentru sumele de bani plătite, în mod întemeiat reclamanta este

îndreptățită să îi pretindă suma din petit, pentru care nu există documente

justificative apte de a descărca și de a fi înscrise în contabilitate.

Apărarea pârâtei,

susținută prin depozițiile de martori, că lipsa de justificare a sumelor se

explică prin deficiențele de înregistrare contabilă nu este dovedită de acte ce

nu au fost înregistrate, astfel că nu poate fi reținută.

În ce privește

cuantumul sumei nejustificate de pârâta mandatară în cursul activității

prestate pentru reclamantă, prima instanță a reținut prejudiciul cuantificat de

expertă în primul raport de expertiză, respectiv suma de 556.724,92 lei, având

în vedere că experta a avut în vedere la determinarea sumei doar acele

documente care erau explicite și conțineau sumele folosite de pârâtă astfel cum

explică, de altfel, în răspunsul la obiecțiuni.

Prin completarea la

raportul de expertiză, efectuată ca urmare a unor noi critici ale pârâtei, s-a

concluzionat că înscrisurile prezentate de aceasta nu aduc elemente noi, de

natură să modifice concluziile raportului inițial. S-a operat totuși o scădere

a prejudiciului stabilit inițial cu suma de 17.745 lei, ce reprezintă

contravaloarea unor terenuri consemnate în trei procuri, aspect ce nu are

legătură cu obiectivele trasate de instanță. Având în vedere că sumele astfel

cheltuite nu au condus la încheierea actelor autentice de transfer al dreptului

de proprietate, deci nu au avut finalitatea urmărită prin mandat, instanța a

apreciat că și pentru cheltuirea acestor sume operează răspunderea mandatarei.

Pe de altă parte, pe

lângă probele directe, respectiv înscrisurile înregistrate în contabilitate,

din analiza cărora rezultă cu precizie prejudiciul, împrejurarea că mandatul a

fost îndeplinit de către pârâtă într-un mod păgubitor pentru reclamantă rezultă

indirect și din informațiile comunicate la cererea instanței de Administrația

Finanțelor Publice Dorohoi, conform cu care în anii fiscali 2008, 2009 și 2011

pârâta a realizat venituri din transferul proprietăților imobiliare din

patrimoniul personal în sumă de 7.500 lei, 17.080 lei și 551.947 lei.

Pentru a dobândi

asemenea venituri era important ca pârâta să probeze că a avut în patrimoniu

imobile de o asemenea valoare, ceea ce aceasta nu a făcut, încât se poate

deduce din aceste informații că pârâta a acționat cu intenție directă pentru a

o prejudicia pe reclamantă, de vreme ce suma dobândită de ea din vânzarea unor

imobile este, în mod surprinzător, similară cu suma ce lipsește din patrimoniul

reclamantei și nu este explicată prin documente.

Nu a putut fi primită

nici susținerea pârâtei că era obligată să înregistreze la finanțe operațiunile

de vânzare-cumpărare făcute pentru reclamantă, deoarece acestea au fost mult

mai numeroase și s-au realizat în baza mandatului, iar nu în nume personal, ca

achiziții proprii.

Este justificată în

acest context reacția reclamantei de pierdere a încrederii în angajata și

mandatara pârâtă, precum și de atragere a răspunderii civile a acesteia pentru

prejudiciul ce i-a fost cauzat în exercitarea mandatului.

Împotriva acestei

sentințe, pârâta a declarat recurs, recalificat la primul termen de judecată ca

fiind apel.

Prin Decizia nr. 139

din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a

fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.E. împotriva Sentinței

civile nr. 203 din 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani, intimată

fiind reclamanta SC A.N. SRL.

În motivare, s-a

reținut că prin Hotărârea nr. 1/2008 a Adunării generale a asociaților

societății reclamante pârâta a fost "împuternicită cu depline puteri (...)

pentru ca în numele societății să depună și să retragă orice sume de bani din

conturile societății deschise la R.B. SA".

Prin Procura specială

autentificată sub nr. 501 din 19 februarie 2009 de BNP B.C. și B.D.A., Rădăuți

reclamanta a împuternicit-o pe pârâtă "cu depline puteri, (...) pentru ca

în numele societății să cumpere terenuri agricole pe raza Județelor Botoșani și

Suceava".

În cuprinsul

mandatului s-a specificat că, în îndeplinirea acestuia mandatara va negocia

clauzele contractului de vânzare-cumpărare pe care îl va semna, în formă

autentică, va achita vânzătorilor prețul și va îndeplini toate formalitățile

pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară și pentru

înscrierea în evidențele fiscale, va face tot ceea ce crede de cuviință pentru

apărarea drepturilor și intereselor patrimoniale ale societății, va efectua

orice formalitate necesară, semnând în numele reclamantei și pentru aceasta

oriunde va fi necesar.

S-a specificat, de

asemenea, că mandatul este gratuit și netransmisibil și este valabil în scopul

precizat, până la îndeplinire.

Prin Procura specială

autentificată sub nr. 1115 din 21 mai 2009 de BNP B.D.A., Rădăuți, județul

Suceava, societatea reclamantă a împuternicit-o pe pârâtă să încheie contracte

de schimb cu alte persoane fizice sau juridice, din țară sau din străinătate,

cu respectarea legilor în vigoare, privind bunuri imobile, contracte de schimb

având ca obiect imobile proprietatea societății de pe raza județelor Suceava și

Botoșani. Obligațiile stabilite în sarcina mandatarei pentru îndeplinirea

mandatului, limitele și forma împuternicirii sunt cele din procura menționată

anterior.

Având în vedere

dispozițiile art. 1539 - 1544, art. 1537 C. civ., s-a reținut că pârâta, în

baza celor trei mandate menționate, a încheiat în perioada 2008 - 2010 un număr

de 1933 de contracte de vânzare -cumpărare și procuri, valoarea totală a

terenurilor achiziționate fiind de 30.709.068 lei.

În îndeplinirea

mandatelor pârâta a retras din contul reclamantei suma de 16.987.188 lei, însă

prin documentele prezentate și înregistrate în evidențele reclamantei a

justificat suma de 16.430.463,08 lei, diferența de 556.724,92 lei reprezentând

prejudiciu cauzat mandantei.

Analizând întregul

probatoriu administrat în cauză, reținând, totodată că, în speță constatările

expertului nu au fost contestate de părți, instanța de apel a apreciat că

pârâta este în culpă pentru că nu a prezentat reclamantei justificări pentru

întreaga sumă retrasă din contul acesteia în executarea mandatelor primite, iar

răspunderea sa poate fi atrasă, conform dispozițiilor art. 1540 C. civ.,

anterior redat, pentru "culpa comisă în executarea mandatului".

Susținerile pârâtei

din apel, potrivit cărora prejudiciul stabilit de prima instanță nu este real,

iar valoarea acestuia nu este clară, fiind stabilită mai mult pe supoziții

decât pe probe clare nu pot fi primite, fiind infirmate de probatoriul

administrat în cauză.

De asemenea, nu a

putut fi primită critica pârâtei potrivit căreia nu s-ar fi avut în vedere

toate probele administrate. În concret, partea face referire sub acest aspect

la faptul că nu au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei toate

procurile de achiziție prezentate de ea, pe motiv că, neavând stipulat prețul

plătit, nu sunt explicite. Raportul de expertiză întocmit în cauză a relevat

că, într-adevăr, respectivele înscrisuri nu pot constitui documente

justificative ale unor sume de bani câtă vreme nu au stipulate în conținutul

lor astfel de sume.

La solicitarea

pârâtei, expertul numit în cauză a explicat, în detaliu, la instanța de fond

modul de întocmire a raportului de expertiză, cu arătarea tuturor documentelor

avute în vedere, a categoriilor de cheltuieli și a sumelor, precum și a

documentelor ce nu au putut fi valorificate.

Înscrisurile atașate

dosarului de pârâtă în apel se găsesc în lucrarea întocmită de expert, fiind

așadar avute în vedere de prima instanță. Prin urmare, s-a apreciat că acestea

nu sunt de natură a schimba situația de fapt reținută de tribunal prin sentința

pronunțată.

Nici celelalte

apărări ale pârâtei, reiterate în apel, nu au fost de natură a conduce la

schimbarea sentinței atacate.

Cum în mod corect a

sesizat judecătorul fondului, chiar dacă în considerarea caracterului gratuit

al mandatului răspunderea mandatarului ar trebui stabilită cu mai puțină

rigoare, în sensul de a nu se pretinde dovezi de detaliu pe care, dată fiind

perioada de timp vizată în acțiune, este posibil ca pârâta să nu le mai poată

produce, totuși în speță nu se poate face abstracție de faptul că în perioada

dată pârâta a fost remunerată în raportul de muncă pe care îl avea cu

reclamanta, raport pe care s-a grefat mandatul special.

În această din urmă

calitate, potrivit dispozițiilor art. 1541 C. civ., pârâta este datoare,

"(...) oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și

de a-i remite tot aceea ce a primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce

ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului".

Nu poate fi primită

nici cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei de 50.000 lei cu

titlu de daune, cerere care contravine dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.,

fiind formulată direct în calea de atac.

În termen legal,

împotriva deciziei de apel, pârâta S.E. a declarat recurs, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ.

Subsumat motivului de

nelegalitate instituit de pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a

criticat decizia atacată, susținând, în esență, că litigiul este unul de muncă,

astfel că atât prima instanță, cât și instanța de apel au soluționat cauza cu

încălcarea normelor de competență materială de ordine publică.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, susține că a fost angajată la SC A.N. SRL în calitate

de funcționar administrativ.

Arată că în baza

contractelor de muncă a fost retribuită la început cu suma de 800 lei, sumă

care a fost majorată ulterior la 1.200 lei. Contractele de muncă au fost

înregistrate la I.T.M. Suceava.

Activitatea de

achiziție terenuri agricole a desfășurat-o în baza contractelor de muncă.

Mai arată că

retragerea sumelor de bani din contul bancar al reclamantei s-a efectuat doar în

baza Hotărârii Adunării Generale a Asociațiilor A.N. nr. 1/2008, iar până la

emiterea acestei hotărâri nu a achiziționat nicio suprafață de teren agricol, a

efectuat doar activități de identificare a potențialilor vânzători, desfășura

muncă de teren, culegea informații în vederea alcătuirii unei baze de date

privind zonele cu potențial de achiziție.

Necesitatea

întocmirii procurilor din 19 februarie 2008 și respectiv din 27 mai 2009 a fost

impusă de notarii care au întocmit actele de vânzare-cumpărare, procuri care au

fost întocmite cu titlu gratuit.

Ambele procuri au

fost revocate la data de 9 august 2010, contractul de muncă încetând, prin

demisia recurentei, la data de 1 septembrie 2010.

La data încetării

contractului de muncă, i s-a întocmit o fișă de lichidare în care reclamanta a

menționat că pârâta nu are niciun fel de datorii față de societatea

angajatoare.

În condițiile în care

nu a prestat vreo altă muncă pentru reclamantă, în baza contractului de muncă

încheiat, consideră că litigiul dedus judecății este un litigiu de dreptul

muncii.

Așa fiind, solicită

admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei, spre

competentă soluționare Tribunalului Botoșani, secția litigii de muncă.

Totodată, apreciază

că decizia Curții de Apel Suceava se bazează pe o motivare contradictorie, este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii, susține că nu a

prejudiciat societatea reclamantă cu suma de 556.724,92 lei.

Recurenta precizează

că nu și-a însușit această sumă de bani. Toate sumele retrase din contul

societății au fost cheltuite, folosite în interesul societății, în vederea

achiziționării de terenuri agricole.

Suma pretinsă de

reclamantă poate fi justificată, întrucât reprezintă contravaloarea

achizițiilor de terenuri nefinalizate cu încheiere de contracte de

vânzare-cumpărare autentice, costuri notariale și cadastrale adiacente

contractelor de vânzare-cumpărare care nu au fost înregistrate în

contabilitate, chiria pentru biroul din Botoșani, salarii și comisioane agenți.

Toate documentele

justificative: procuri de achiziție, contracte de vânzare-cumpărare, chitanțe,

facturi, bonuri fiscale, rapoarte privind costurile făcute au fost predate la

contabilitatea societății, imediat după plata acestora, aspect conformat și de

cei doi martori propuși de către recurentă.

Fișa de lichidare

reprezintă o dovadă a recunoașterii bunei sale credințe, a activității

desfășurate, a faptului că, după fiecare tranzacție, a depus la contabilitatea

firmei documentele justificative. Martorii audiați în acest sens au confirmat

aceste aspecte.

Expertul care a

întocmit raportul de expertiză nu a avut în vedere promisiunile de

vânzare-cumpărare pentru care s-au întocmit procurile de achiziții cu

proprietarii de teren (procuri în care nu este menționat prețul convenit și

achitat) și nici costurile notariale și cadastrale făcute pentru întocmirea

acestora.

În consecință,

solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare în vederea completării (suplimentării) probatoriului prin

dispunerea unui supliment la raportul de expertiză contabilă.

Intimata-reclamantă

SC A.N. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului.

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările

formulate de intimata-reclamantă SC A.N. SRL Rădăuți, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Contrar susținerilor

recurentei-pârâte, în cauză nu se poate reține incidența motivului de

nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Natura juridică a

litigiului nu intră sub jurisdicția muncii, litigiul este unul în atragerea

răspunderii pârâtei, în temeiul art. 1541 C. civ., derivată din contractatele

de mandat încheiate între părți, în baza cărora pârâta a retras sume de bani

din contul reclamantei.

Or, retragerea

sumelor de bani aflate în discuție nu s-a efectuat în temeiul contractului de

muncă, ci exclusiv în temeiul calității de împuternicit de cont obținută prin

mandatul acordat prin Hotărârea AGA "A.N." nr. 1 din 8 mai 2008.

Recurenta invocă

formal pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., întrucât întreaga construcție a

recursului se fundamentează pe aprecierea greșită a probelor administrate

(relevanța raportului de expertiză, a documentelor justificative - chitanțe,

facturi, bonuri fiscale, etc. -, declarațiile martorilor audiați etc.) în

concret, critici vizând exclusiv restabilirea situației de fapt a căror analiză

excede competenței instanței de recurs.

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea

contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute

de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și

concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente

pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Criticile recurentei

nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii,

ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles

să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie

într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a

fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub

aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este de amintit că

instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea

ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra

oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității,

concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să

procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a

permis instanței de apel să concluzioneze că pârâta este în culpă pentru că nu

a prezentat reclamantei justificări pentru întreaga sumă retrasă din contul

acesteia în executarea mandatelor primite, iar răspunderea sa poate fi atrasă,

conform dispozițiilor art. 1540 C. civ., pentru "culpa comisă în

executarea mandatului".

Amplu argumentat și

legal motivat, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, instanța

de control judiciar a reținut cu justețe că în îndeplinirea mandatelor acordate

(Hotărârea nr. 1/2008 a adunării generale a asociaților societății reclamante,

procura specială autentificată sub nr. 501 din 19 februarie 2009 de BNP B.C. și

B.D.A. procura specială autentificată sub nr. 1115 din 21 mai 2009 de BNP

B.D.A.) pârâta a retras din contul reclamantei suma de 16.987.188 lei, însă

prin documentele prezentate și înregistrate în evidențele reclamantei a

justificat suma de 16.430.463,08 lei, diferența de 556.724,92 lei reprezentând

prejudiciu cauzat mandantei.

Potrivit

dispozițiilor art. 1539 - 1544 C. civ., mandatarul este îndatorat a executa

mandatul atâta timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese

ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Mandatarul este răspunzător nu

numai de doi, dar și de culpa comisă în exercitarea mandatului.

Mandatarul e dator a

plăti dobânzi pentru sumele întrebuințate în folosul său, din ziua

întrebuințării lor, iar dobânzile sumelor rămase, din ziua când i s-au cerut

acele sume.

Conform dispozițiilor

art. 1537 teza I C. civ., mandatarul nu poate face nimic afară din limitele

mandatului său.

Prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este

lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse,

recurenta solicită instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare,

judecând în fond și nu să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul

de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei

atacate din perspectiva acestui motiv.

Or, astfel cum s-a

arătat, situația de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de

instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție

în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar

argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de

natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Așa fiind, se impune

respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele

impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în

această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin

dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Pentru rațiunile

înfățișate, Înalta Curte, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate

instituite de pct. 3, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă,

hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele

evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de pârâta S.E. împotriva Deciziei nr. 139 din 18 decembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat,

menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta S.E. împotriva Deciziei nr. 139 din 18 decembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - NN