ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 690/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 690/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr.

690

/2016

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 132/2014,

Tribunalul Hunedoara a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei A., a admis excepția în ce privește pe reclamanta

B., s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Societatea

Comercială de Producere a Energiei Electrice Hidroelectrica SA București,

din subordinea Ministerul Industriei și Resurselor, împotriva chematului în

garanție Ministerul Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității

procesuale pasive, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a constatat că

reclamantei i-a fost preluată, prin expropriere, suprafața de 4795 mp,

teren agricol, situat pe raza localității Sântămărie Orlea,

astfel cum a fost identificată de către comisia de evaluare - formată

din experții judiciari C., D. și E. - parte integrantă a prezentei

hotărâri, a obligat pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu

de despăgubiri, suma de 118.963,95 RON, reprezentând valoarea terenului expropriat

și suma de 34.172,6 RON, reprezentând folosul de tras pe perioada 2009-2014,

în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a reținut

că, prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică

de interes național, a lucrării „amenajarea hidroenergetică a râului

Strei pe sectorul Subcetate-Simera”. În scopul realizării obiectivului de utilitate

publică declarat prin H.G. nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei

comunei Sîntămărie Orlea, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor

persoanelor propuse pentru expropriere. Prin intermediul acestei comisii, expropriatorul

a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru

terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990.

S-a avut în vedere

lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experții judiciari

C., D. și E., prin care s-au identificat terenurile expropriate reclamanților.

În ceea ce privește

despăgubirile, reprezentând folosul agricol de tras, având în vedere categoria

de folosință (arabil + fânaț), faptul că în zonă nu se

practică culturi de legume și zarzavaturi pe arii extinse - culturile

de bază fiind porumbul și cartoful - instanța a apreciat că

suma de 15.533 RON/an/ha, este rezonabilă și poate compensa în mod echitabil

prejudiciul ce a fost creat reclamantelor. Cu privire la perioada pentru care au

fost acordate aceste despăgubiri pentru nevalorificarea potențialului

agricol al terenului preluat abuziv, s-a apreciat că acestea se justifică

de la momentul declarării utilității publice a lucrării de interes

național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”,

respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002.

S-a avut în vedere

că suprafața de 354 mp din terenul expropriat, are categoria de folosință

rât, a fost dedusă valoarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință agricolă, pentru această suprafață

de teren neproductiv.

Prin decizia civilă

nr. 38 din 18 decembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă,

a admis apelul pârâtei, a schimbat, în parte, sentința, sub aspectul despăgubirilor

acordate reclamantei, a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri

în sumă totală de 94.140 RON, din care suma de 67.440 RON, reprezintă

valoarea terenurilor expropriate și suma de 26.700 RON, reprezintă lipsa

de folosință a terenurilor pentru 2009-2014, a menținut în rest sentința

atacată.

Excepția

lipsei calității procesual pasive a SC Hidroelectrica SA nu poate fi primită,

atâta timp cât prin actul normativ de declarare a utilității publice,

s-a stabilit că expropriatorul, Statul Român, este reprezentat prin această

societate.

S-a constatat

totodată că reclamanta justifică legitimare procesual activă,

dreptul acesteia de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin

decizii ale instituțiilor administrative ale statului român, astfel că,

reclamanta are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană de Drepturilor Omului. În speță, s-a apreciat și că

reclamanta se poate prevala de protecția acordată de art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenție, având un bun actual în sensul acestui

articol.

Cu privire la

valoarea terenului expropriat, precum și valoarea folosului de tras, prin expertiza

și contraexpertiza efectuate în fața primei instanțe, experții

au arătat că, pe piața imobiliară, nu se tranzacționează

terenuri similare cu cel în litigiu, întrucât acesta este acoperit de apele lacului

Strei din anii 1990, astfel că există o imposibilitate obiectivă

de determinare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de genul

celui în cauză. Metoda care a stat la baza evaluării terenului prin lucrarea

efectuată în fața instanței de fond a fost metoda evaluării

terenului în funcție de ofertele de vânzare a C.N.A.D.N.R., respectiv varianta

I a lucrării, iar valoarea statuată de experți și însușită

de instanță a fost de 24,81 RON/mp.

În ceea ce privește

lipsa de folosință a terenului, aceasta a fost stabilită la suma

de 15.533 RON/ha/an, valoarea fiind însușită de instanța de fond

pentru suprafața de 4.441 mp, care a stabilit un cuantum total al lipsei de

folosință la suma de 34.174 RON, prin raportarea sumei de 15.533 RON la

o suprafață de 0,44 ha și la o perioadă de 6 ani.

În faza de judecată

a apelului a fost efectuat un nou raport de expertiză, fiind puse la dispoziția

experților contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2014-2015,

solicitându-se totodată acestora să facă demersuri în vederea obținerii

de informații de la Camera Notarilor Publici și instituțiile administrative

abilitate, cu privire la tranzacții încheiate recent pentru imobile similare

cu cel în litigiu.

În ceea ce privește

valoarea terenurilor identificate de experți, pe cărți funciare și

categorie de folosință, Curtea a stabilit valoarea acestora în funcție

de concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, care a folosit metoda

comparației directe, respectiv metoda prevăzută de art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994. La estimarea valorii de piață a terenurilor

în litigiu, experții au utilizat contractele de vânzare-cumpărare puse

la dispoziție de instanța de judecată și de părți,

precum și informațiile furnizate de Biroul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Hațeg și Camera Notarilor Publici Hunedoara, acte ce au

fost anexate raportului de expertiză.

Utilizând această

metodă, valorile stabilite de experți au fost următoarele: 21,27

RON/mp - teren intravilan de 2.634 mp; 5,28 RON/mp - teren extravilan arabil de

2.151 mp. În funcție de aceste valori și de categoria de folosință

a terenurilor, indicată de experți, valoarea totală a terenurilor

expropriate pentru care s-a recunoscut calitatea de proprietar a reclamantei este

de 67.440 RON (15.210 euro), defalcată astfel: 56.030 RON pentru terenul intravilan

și 11.410 RON pentru terenul extravilan.

Aceasta este valoarea

reală a terenului expropriat, sintagmă folosită de legiuitor în

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că aceasta va fi suma pe care

pârâtul va fi obligat să o plătească reclamantei, prin reducerea

sumei acordate de instanța de fond, care nu a fost legal stabilită din

punctul de vedere al valorii acestuia.

În ce privește

despăgubirile reprezentând valoarea lipsei de folosință, apelanta

a criticat raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond,

astfel că în apel a fost efectuat un nou raport agricol. De altfel, în apel,

s-a efectuat un raport unic, expertul agricol efectuând lucrarea împreună cu

experții evaluatori. Astfel, este prezentată modalitatea de stabilire

a prejudiciului cauzat pentru lipsa folosului de tras anual, de către expertul

tehnic judiciar în specialitatea agricultură, F. - acesta a stabilit o valoare

de 10.114 RON/an/ha, având în vedere devize estimative pentru culturi de ceapă,

grâu, porumb, cartofi și varză, ceea ce înseamnă un profit mediu

de 4460,16 RON/an pentru suprafața expropriată antecesorilor reclamantei,

de 4441 mp, suprafață pentru care prima instanță a stabilit

acest beneficiu, și necontestată. Curtea a constatat că valoarea

lipsei de folosință acordată de instanța de fond este greșită

și urmează a fi redusă la suma de 26.700 RON, respectiv 4460,16 RON

x 6 ani. Contrar celor susținute de apelantă, reclamanta este îndreptățită

la contravaloarea beneficiului nerealizat.

Terenul în litigiu

a fost ocupat de lacul de acumulare încă de la începutul anilor 1990, exproprierea

pentru cauză de utilitate publică fiind dispusă prin H.G. nr. 392/2002.

Temeiul în care se naște dreptul la despăgubiri pentru folosul nerealizat

prin lipsa de folosință îl reprezintă ocuparea terenului de către

expropriator, fără drept, înainte de transferul dreptului de proprietate.

Așadar, aceste despăgubiri izvorăsc dintr-un fapt ilicit, iar potrivit

art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în

repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă

de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât

paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Ca urmare, cererea reclamantei

pentru obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință, ca urmare a ocupării

fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei

ani anteriori introducerii acțiunii, pentru restul perioadei, acțiunea

fiind prescrisă, cum corect a reținut prima instanță.

Despăgubirile

la care este îndreptățită persoana expropriată cuprind valoarea

de înlocuire a imobilului expropriat și eventualul prejudiciu produs prin expropriere,

cum ar fi cheltuielile de amenajare a unei căi de acces, diminuarea valorii

terenului rămas neexpropriat ca urmare a schimbării categoriei de folosință

din teren arabil în cale acces și alte asemenea despăgubiri.

Ocuparea fără

drept a terenului anterior exproprierii și acordării despăgubirilor,

reprezintă o faptă ilicită ce excede sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se

accepta ipoteza că legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile Legii

nr. 33/1994 să acopere și un astfel de prejudiciu.

Dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 reglementează situația în care

instanța este sesizată de expropriator pentru a se pronunța cu privire

la expropriere, respectiv cu privire la propunerile de expropriere și la ofertele

de despăgubiri. Aceste despăgubiri vizează valoarea imobilelor ce

urmează a fi expropriate, deci sunt ulterioare exproprierii, astfel că

despăgubirea reprezentând lipsa de folosință, anterioară emiterii

hotărârii de expropriere și stabilirii despăgubirilor, nu poate face

obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, în cazul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, cauza cererii

o reprezintă transmiterea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator,

iar dreptul la acțiune curge de la data notificării – în condițiile

art. 14 și urm. din Legea nr. 33/1994 - sau, în lipsa acesteia, de la data

solicitării instanței de a stabili aceste despăgubiri.

În cazul pretențiilor

vizând lipsa de folosință, temeiul cererii îl reprezintă ocuparea

fără drept a terenului proprietatea reclamantei, astfel că dreptul

la acțiune pentru recuperarea acestui prejudiciu începe să curgă

de la data când proprietarul terenului a cunoscut faptul ocupării și pe

cel care l-a ocupat.

Împotriva deciziei

civile nr. 38 din 18 decembrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

I civilă, a formulat cerere de recurs, reclamanta A., prin care a criticat-o

sub următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Instanța

a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cât timp nu

există un criteriu cert pentru delimitarea terenurilor în funcție de destinație,

respectiv pentru încadrarea acestor terenuri în intravilan sau extravilan, iar mențiunile

din cartea funciară sunt vechi de zeci de ani și nu mai exprimă realitatea

cu privire la categoria de folosință.

S-a susținut

că toate terenurile se găsesc sub același lac de acumulare, având

valoare egală, astfel că distincția dintre intravilan și extravilan

nu are nicio logică. Din probațiunea testimonială rezultă că,

în perioada cooperativizării, toate terenurile au fost arate, ca atare ele

aveau aceeași categorie de folosință. Două din cele trei contracte

avute în vedere de către experți pentru comparație sunt încheiate

în anul 2014 și nu la data efectuării expertizei cum prevăd imperativ

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Prețurile cuprinse

în aceste două contracte de vânzare-cumpărare sunt neverosimile, cuprinzând

prețuri de 1 RON/mp, respectiv 0,8 RON/mp. Este evident că aceste prețuri

nu sunt reale și este de notorietate faptul că părțile înserează

în contracte prețuri mai mici pentru a nu plăti taxele aferente încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare. În alte zeci de dosare, având ca obiect

terenuri situate sub același lac de acumulare, prețul mediu pe mp a fost

stabilit la suma de 25 RON, astfel că este absolut inechitabil ca pentru aceleași

terenuri să se stabilească valori atât de diferite, singurul criteriu

fiind persoana celor care efectuează expertiza.

Conform art. 27

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici

mai mare decât cea solicitată de către expropriat. Așa cum rezultă

din hotărârea Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor, din 20

mai 2005, oferta expropriatorului a fost de 2,04 euro/mp pentru terenurile arabile,

în condițiile în care toate terenurile care fac obiectul prezentului dosar

sunt terenuri arabile. Acest preț a fost actualizat la zi prin hotărârea

aceleași comisii din data de 21 martie 2007.

În ceea ce privește

terenul intravilan, experții nu au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare

încheiate la data efectuării expertizei conform art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994. Astfel, s-a susținut că au fost depuse la dosarul cauzei

cinci contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2015 pentru terenuri

simulare situate în aceeași unitate administrativ-teritorială. Prețul

cuprins în aceste contracte este între 9-11 euro/mp, ceea ce presupune o medie de

10 euro/mp.

Instanța

a stabilit pentru terenurile aflate în intravilan, un preț de 4,80 euro/mp

raportat la expertiza efectuată în apel. Concluziile acestei expertize nu pot

fi luate în considerare, în condițiile în care expertiza a ajuns la această

concluzie prin luarea în considerare și a unui contract care cuprinde un preț

de 1,4 euro/mp (6,3 RON/mp). Acest preț este sub prețul oferit de către

expropriator, astfel că și din acest punct de vedere au fost încălcate

prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994. Experții trebuiau să facă

o medie a contractelor de vânzare-cumpărare, concluzionându-se pe cele cu valori

extreme, situație în care ar fi ajuns la concluzia că prețul mediu

per metru pătrat este de 9-10 euro, și nu 4,80 euro/mp.

În ceea ce privește

folosul agricol, acesta a fost stabilit la suma de 10.114 RON/ha de către expertiza

efectuată în apel și la 15.533 RON/ha/an de către expertiza efectuată

în fața instanței de fond. Când au fost stabilite aceste sume, experții

au scăzut deja cheltuielile de producție, astfel că sumele arătate

reprezintă profitul net pe an. Prin hotărârea atacată se mai scad

încă odată cheltuielile de producție, denaturându-se cuantumul despăgubirii

stabilite cu acest titlu.

De asemenea, la

stabilirea acestei despăgubiri, instanța de apel a calculat greșit

și suprafața expropriată aceasta fiind de 4.795 mp și nu de

4.441 mp, cât stabilește instanța de apel.

Instanța

de apel a greșit și atunci când a soluționat excepția lipsei

procesuale active a apelantei SC Hidroelectrica București în exercitarea căii

de atac a apelului. În cauză, calitatea de pârât o are statul român, iar SC

Hidroelectrica este doar reprezentanta acestuia. În aceste condiții, apelanta

nu are calitatea de parte, neputând participa în nume propriu, ci doar în calitate

de reprezentant al pârâtului Statul Român.

Practica judiciară

și literatura juridic au stabilit constant că atunci când o parte declară

o cale de atac fără a arăta că o face în calitate de reprezentant,

se consideră că a exercitat această cale de atac în nume propriu

și, ca atare, nu mai poate susține ulterior că a formulat apel în

numele altei persoane. Declarația ulterioară a apelantei, prin care susține

că a declarat apel în numele Statului Român nu prezintă nicio relevanță

juridică.

Este străină

de obiectul cauzei motivarea cuprinsă în încheierea instanței de apel

prin care s-a respins această excepție, în condițiile în care codul

de procedură civilă nu face nicio distincție între reprezentarea

legală judiciară sau convențională, astfel că nu are nicio

importanță împrejurarea că apelanta a fost desemnată prin hotărâre

de guvern ca reprezentat al Statului Român.

Recursul reclamantei

este nefondat.

S-a susținut

că hotărârea atacată este nelegală, întrucât în ceea ce privește

terenurile extravilane, instanța a luat în considerare calculul experților

din anexa nr. 2 la expertiză, care au ajuns la concluzia că valoarea acestor

terenuri este de 1,19 euro/mp, respectiv 5,28 RON/mp.

Important de subliniat

este faptul că, în faza de judecată a apelului, instanța a fost efectuat

un nou raport de expertiză, cu obiectivul de evaluare a imobilului conform

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv prețul cu care se vând în

mod obișnuit, în aceeași zonă administrativ-teritorială, imobile

de aceeași natură cu cel în litigiu.

Au fost astfel

puse la dispoziția experților noi contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în anii 2014-2015 și s-a solicitat acestora să facă demersuri

în vederea obținerii de informații de la Camera Notarilor Publici și

de la instituțiile administrative abilitate, cu privire la tranzacții

încheiate recent pentru imobile similare cu cel în litigiu.

La estimarea valorii

de piață a terenurilor în litigiu, experții s-au conformat dispozițiilor

legale incidente, respectiv dispozițiilor instanței de apel, valorizând

contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de instanța de

judecată și de părți, precum și informațiile furnizate

de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hațeg și Camera

Notarilor Publici Hunedoara, înscrisuri anexate ulterior raportului de expertiză.

Experții

au identificat terenurile în litigiu pe cărți funciare și categorie

de folosință, iar în ceea ce privește valoarea acestora s-a folosit

metoda comparației directe - metoda prevăzută de art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel a stabilit valoarea acestora în

funcție de concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, fundamentate

pe criterii legale și pe o probațiune adecvată. În funcție de

aceste criterii, valoarea totală a terenurilor expropriate pentru care s-a

recunoscut calitatea de proprietar a reclamantei este de 67.440 RON (15.210 euro).

Prin Decizia

nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr. 685/07.11.2013, Curtea Constituțională a reținut, cu valoare

de principiu, examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin raportare la dispozițiile

art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, că „despăgubirea acordată

pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piață

a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară,

ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru

a asigura o reparație completă și integrală pentru cel expropriat".

Prin urmare, nu

se poate reține că instanța a încălcat prevederile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cât timp această susținere se întemeiază

pe argumente care nesocotesc dispozițiile explicite ale legii de drept material

în materia exproprierii - s-a susținut astfel, în mod nelegal, că nu există

un criteriu cert pentru delimitarea terenurilor în funcție de destinație,

respectiv pentru încadrarea acestor terenuri în intravilan sau extravilan - dar

și dispozițiile procesuale care obligă la stabilirea deplină

a situației de fapt și la valorizarea probatoriului în condițiile

legii și nu în mod arbitrar - s-a susținut, în mod nelegal că mențiunile

din cartea funciară sunt vechi de zeci de ani și că nu ar mai exprima

realitatea cu privire la categoria de folosință.

Toate celelalte

critici ale recurentei-reclamante referitoare la calculul propriu-zis al despăgubirilor,

cu referire directă la elementele probatorii ale cauzei pendinte - probațiunea

testimonială, la prețurile cuprinse în aceste contracte de vânzare-cumpărare,

susținerea că prețurile nu ar fi reale, fiind de notorietate că

părțile înserează în contracte prețuri mai mici pentru a nu

plăti taxele aferente încheierii contractelor de vânzare-cumpărare etc.

- nu pot fi primite, întrucât acestea tind, de o manieră nepermisă în

calea extraordinară de atac promovată, la o devoluare a fondului.

Criticile formulate

prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - despăgubirea

acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită

de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat

sau de altă persoană interesată - nu pot fi primite, întrucât recurenta-reclamantă

doar a enunțat în mod formal această pretinsă nesocotire la legii,

fără să o relaționeze cu datele concrete ale cauzei pendinte.

S-a susținut

că din hotărârea Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor,

din 20 mai 2005, oferta expropriatorului a fost de 2,04 euro/mp pentru terenurile

arabile, în condițiile în care toate terenurile care fac obiectul prezentului

dosar sunt terenuri arabile, fără însă să evidențieze situația

particulară a recurentei-reclamantei, astfel cum aceasta s-a configurat prin

valorificarea probatoriului administrat și reținut în cauză. Era

necesar să se dovedească ipoteza prevăzută de lege, anume aceea

că expropriatorul, prin intermediul acestei comisii, a purtat negocieri cu

recurenta-reclamantă, pentru despăgubirea acesteia, cu o valoare de 2,04

euro/mp.

Nici criticile

referitoare la terenul intravilan, și care reprezintă în esență

o altă modalitate de calculul al despăgubirilor, cu referire la elementele

probatorii favorabile unei valori mult superioare - s-a susținut că experții

trebuiau să facă o medie a contractelor de vânzare-cumpărare, situație

în care ar fi ajuns la concluzia că prețul mediu per metru pătrat

este de 9-10 euro, și nu 4,80 euro/mp - nu pot fi primite, întrucât se urmărește

o reevaluare a probatoriului, situație ce excedează competențelor

instanțelor de recurs.

Criticile referitoare

la folosul agricol, respectiv la faptul că prin hotărârea atacată

se mai scad încă odată cheltuielile de producție, denaturându-se

astfel cuantumul despăgubirii stabilite cu acest titlu, nu pot fi privite din

perspectiva unor critici de nelegalitate, ci din perspectiva modalității

de evaluare a probatoriului, respectiv de eroare de calcul, situații ce excedează

cauzei recursului, respectiv dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Trebuie subliniat

totuși că instanța de apel a menționat expres aspecte importante

în această privință: pe de o parte, faptul că expertul în specialitatea

agricultură a stabilit o valoare de 10.114 RON/an/ha, având în vedere devize

estimative pentru culturi de ceapă, grâu, porumb, cartofi și varză,

ceea ce înseamnă un profit mediu de 4460,16 RON/an pentru suprafața expropriată

antecesorilor reclamantei; pe de altă parte, faptul că s-a avut în vedere

un teren de 4 441 mp, suprafață pentru care prima instanță a

stabilit acest beneficiu, și necontestată; instanța de apel a redus

cuantumul la suma de 26700 RON, prezentând și modalitatea de calcul aritmetic,

4460,16 RON x 6 ani.

S-a susținut

totodată că instanța de apel a calculat greșit și suprafața

expropriată, aceasta fiind de 4.795 mp și nu de 4.441 mp. O astfel de

critică nu poate fi primită, întrucât prin aceasta se tinde, de o manieră

nepermisă în calea extraordinară de atac promovată, la o devoluare

a fondului. Instanța de apel, în expunerea de motive a reținut însă

o situație de fapt ce contrazice flagrant susținerile recurentei-reclamante

- valorile stabilite de experți au fost următoarele: 21,27 RON/mp - teren

intravilan de 2.634 mp; 5,28 RON/mp - teren extravilan arabil de 2.151 mp.

Instanța

de apel nu a greșit nici atunci când a soluționat excepția lipsei

procesuale active a apelantei SC Hidroelectrica București în exercitarea căii

de atac a apelului.

Încă din

fața primei instanțe, s-a reținut corect că prin actul normativ

de declarare a utilității publice de interes național a obiectivului

„Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, a

fost desemnat ca expropriator SC Hidroelectrica SA, în subordinea Ministerului Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri. Aceasta înseamnă că pârâta

nu a stat în procesul pendinte în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al

Statului, calitate confirmată printr-o normă speciale, derogatorie de

la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr. 392/2002. Prin urmare, în această

calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub

aspectul părților fiind corect stabilit.

Faptul că

practica judiciară și literatura juridică a stabilit în mod constant

că atunci când o parte declară o cale de atac, fără a arăta

că o face în calitate de reprezentant, se consideră că a exercitat

această cale de atac în nume propriu, nu poate fi valorificat în contextul

cauzei pendinte, întrucât circumstanțele cauzei, pe deplin stabilite de instanțele

anterioare, configurează în termeni cât se poate de clari și transparenți

cadrul procesual de învestire, astfel încât nici una din părți să

nu poată specula într-un fel sau altul.

Nu este așadar

străină de obiectul cauzei motivarea cuprinsă în încheierea instanței

de apel, prin care s-a respins această excepție, ci doar consecventă

principiilor reprezentării legale, astfel cum aceasta a fost reglementată

în termeni generali de C. proc. civ., respectiv speciali, prin incidența unui

alt act normativ, H.G nr. 392/2002.

Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu poate fi primită

nici o critică pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 38 din data de 18 decembrie

2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 martie 2016.