ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2017

Decizia nr. 587/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila,

la data de 25.02.2015, reclamanta Societatea A. SA a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 108.549 lei, reprezentând valoarea, la data acțiunii, a prejudiciului stabilit în raportul de evaluare nr. 911 din 10 februarie 2015.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că, din data de 08.10.2013, pârâta este salariata sa în funcția de primitor-distribuitor cu competențe de gestionar la gestiunea I. În perioada 08.09.2014 - 10.01.2015 s-a efectuat operațiunea de inventariere a acestei gestiuni, în urma căreia s-au constatat: 1) diferența în minus (lipsa în gestiune) față de stocul scriptic: a) gestiunea 002E: țeava alama CuZn 016 - 2.099 kg și țeava de construcții OLT35 12x4x4000 - 1.207 m.l.; b) gestiunea 005E: cablu CYEAbY 3x185 6 kv (uzura 70%) - 160 m.l.; 2) diferența în plus de inventar (plus în gestiune) față de stocul scriptic: gestiunea 003F: țeava OLT45 K3 32x4 - 1.140 m.l. Prin declarația de început de inventariere, pârâta a declarat că nu are cunoștință de existența unor plusuri și, respectiv minusuri în gestiune, însă în declarația de sfârșit de inventar a recunoscut diferența în minus și plus constatate în gestiunea sa, lipsa din gestiune, faptul că operațiunea de inventariere s-a efectuat corect și că toate constatările efectuate de către comisia de inventariere sunt corecte și reale, însă a motivat că diferențele constatate în gestiunea sa au fost generate de metodele de inventariere aferente operațiunii de inventariere din anii 2009-2013.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 C. muncii și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 307 din 14.04.2016, Tribunalul Brăila, secția l civilă,

a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. SA.

A obligat reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 765 din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

s-a admis apelul declarat de reclamanta Societatea A. SA împotriva sentinței civile nr. 307 din 14 aprilie 2016 pronunțate de Tribunalul Brăila. A fost schimbată, în tot, sentința apelată și, în rejudecare, a fost admisă acțiunea. A fost obligată pârâta B. să plătească reclamantei suma de 108.549 lei reprezentând contravaloare prejudiciu.

În esență, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru răspunderea patrimonială a pârâtei, respectiv calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția (culpa) salariatului.

Potrivit art. 40 alin. (2) din Ordinul nr. 2861/2009, în cazul constatării unor lipsuri imputabile în gestiune, administratorii trebuie să impute persoanelor vinovate bunurile lipsă la valoarea lor de înlocuire.

În mod corect și potrivit procedurilor legale, angajatorul a stabilit valoarea de înlocuire a bunurilor lipsă, aceasta fiind de 108.549 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B.,

ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 ianuarie 2017.

Învestită cu soluționarea recursului,

Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 08 februarie 2017, s-a reținut că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar calea de atac este declarata împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 09 februarie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata Societatea A. SA a depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil.

Constatandu-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 07 martie 2017, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 28 martie 2017, fără citarea părților.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauza, Înalta Curte constata următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazuriie în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Litigiul inițiat de reclamanta Societatea A. SA are ca obiect o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 254 C. muncii, care, în alin. (1), prevăd că: „Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor",

Potrivit dispozițiilor art. 266 C. muncii, sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de munca prevăzute de Codul muncii, precum și cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit aceluiași cod.

Din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rezultă că decizia nr. 765 din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat de reclamantă este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza 1 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Mocanu Marîa împotriva deciziei nr. 765 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 765 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2017.