ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 394/A/2015

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 596/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/35/P/2015, printre altele, în baza art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea contestatoarei A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut,

sub aspectul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 C. proc. pen., că a fost invocată neconstituționalitatea textului în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 129, art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, apărarea a arătat că art. 426 C. proc. pen. îngrădește, în mod nejustificat și neconstituțional, utilizarea căii de atac a contestației în anulare împotriva dispozițiilor civile ale unei hotărâri penale, creând o discriminare evidentă între cei care exercită acțiunea civilă în procesul penal și cei care exercită acțiunea civilă în fața instanței civile.

Totodată, s-a arătat că se creează o discriminare nejustificată între cei care exercită calea de atac a revizuirii împotriva dispozițiilor civile dintr-o hotărâre penală și cei care ar dori să exercite calea de atac a contestației în anulare împotriva acelorași dispoziții. Astfel, art. 426 C. proc. pen. reglementează 9 cazuri de contestație în anulare ce pot fi invocate împotriva unei hotărâri penale definitive însă, niciunul dintre acestea nu este aplicabil laturii civile din procesul penal, spre deosebire de calea de atac a revizuirii care, permite revizuirea hotărârilor judecătorești penale, exclusiv cu privire la latura civilă.

Curtea de apel a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, având în vedere că

dispozițiile art. 426 C. proc. pen. nu se regăsesc printre temeiurile de drept invocate în cuprinsul cererii de contestație în anulare formulată împotriva dispozițiilor prin care a fost soluționată latura civilă a Deciziei penale nr. 99/A din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, contestatoarea solicitând, de fapt a se reține incidența dispozițiilor art. 2 alin. (2) din N.C.P.C., art. 503 alin. (2) pct. 2 cu aplicarea art. 503 alin. (3) din același cod, cu aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 596/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/35/P/2015, contestatoarea A. a formulat recurs, susținând, în cuprinsul motivelor depuse la dosar prin apărătorul ales la data de 01 octombrie 2015, cât și în cuprinsul concluziilor scrise transmise la dosar la data de 29 octombrie 2015, că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prealabil examinării pe fond a căii de atac formulate de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază calea de atac formulată, ca fiind apel, pentru următoarele considerente:

Pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stabilesc că încheierile de respingere a sesizării Curții Constituționale se atacă cu recurs în 48 ore de la pronunțare, dispoziții ce nu au fost modificate sau abrogate prin din Legea nr. 255/2013 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Înalta Curte apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condițiile în care N.C.P.P. nu mai reglementează calea de atac a recursului, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 hotărârile date în primă instanță după intrarea în vigoare a noii legi sunt supuse căilor de atac prevăzute de noul act normativ.

În plus, aceeași lege prevede în art. 24 că dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale N.C.P.P., împrejurare ce impune o corelare sub aspectul căii de atac a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu cele privind căile de atac ordinare din norma procesual penală care se aplică de la 1 februarie 2014.

Importantă în dezlegarea acestei chestiuni de drept este și Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006 dată în recursul în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că încheierile de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de instanțele de recurs sunt atacate cu recurs la instanța ierarhic superioară, decizie care își produce efectele și în prezent, în lipsa oricărei reglementări legale contrare.

Totodată, calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, decurge și din dispozițiile art. 7 alin. (2) și (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dacă o lege specială prevede că o hotărâre judecătorească este atacată cu recurs, ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă apelului la instanța ierarhic superioară, prevederi care în lumina reglementării din art. 2 alin. (2) C. proc. civ. sunt incidente și în materie procesual penală.

Este de menționat și faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată cu contestație întrucât în art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen. se prevede că o asemenea cale de atac poate fi exercitată doar în cazurile expres prevăzute de lege, ori în speță nu avem o astfel de prevedere și nici o dispoziție tranzitorie care să stabilească în ce condiții calea de atac a recursului poate fi recalificată ca și contestației.

În consecință, Înalta Curte va recalifica în apel calea de atac exercitată împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 596/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/35/P/2015.

Examinând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. a fost formulată de partea civilă A. în procedura contestației în anulare declarată împotriva Deciziei penale nr. 99/A din 10 februarie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care au fost admise apelurile parchetului și părții responsabile civilmente împotriva sentinței penale nr. 1360 din 17 noiembrie 2014 a Judecătoriei Oradea pe care a desființat-o și, în rejudecare, printre altele, a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente în favoarea părții civile A. de la suma de 20.000 euro în echivalent în lei la data plății efective la suma de 10.000 euro.

Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a tuturor motivelor invocate de către apelantă, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale era inadmisibilă, însă pentru argumente parțial distincte de cele avute în vedere de judecătorul curții de apel.

Astfel, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată, prevede că aceasta trebuie

să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Caracterul excepției de neconstituționalitate de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, determină ca cerința privind relevanța ei să fie analizată în concret în raport de faza în care este invocată. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte reține că, în speță, apelanta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen. raportându - se formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate, critica sa vizând o modificare a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., în materia contestației în anulare, în sensul existenței unei prevederi care să reglementeze controlul hotărârilor judecătorești penale definitive cu privire la latura civilă din procesul penal, similar dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen. care reglementează revizuirea.

Pe de altă parte, analizând modalitatea concretă de formulare a cererii de sesizare, rezultă că apelanta însăși a susținut neconstituționalitatea textului art. 426 C. proc. pen. nu din perspectiva conținutului dispozițiilor integrate în cuprinsul său, ci din aceea a lipsei de corelare a acestei norme cu prevederile art. 503 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că similar, dispozițiilor procedurale din materia revizuirii, în situația în care soluționarea apelului este rezultatul unei greșeli materiale, să existe posibilitatea exercitării căii de atac a contestației în anulare la instanța civilă.

Or, așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, această autoritate nu poate analiza critici de neconstituționalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor legale în vigoare și care conțin propuneri de lege ferendă, deoarece controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității dispozițiilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate dintre acestea, iar nu modificarea sau completarea textelor legale atacate în funcție de aprecierea subiectivă a autorului excepției.

A converti, în cazul de față, susținerile apelantei în veritabile critici de neconstituționalitate și a proceda la examinarea textului de lege vizat excedează competența Curții și ar echivala, totodată, cu încălcarea prevederilor art. 61

alin. (1)

din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", precum și a atribuției exclusive a instanțelor judecătorești de a asigura, în procesul de înfăptuire a justiției, interpretarea și aplicarea legislației incidente.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 596/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/35/P/2015, vizând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată apelanta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, apelul formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 596/A din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/35/P/2015, vizând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2015.