ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 481/RC/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 din data de 26 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Botoșani a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. din 1969 (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.

13

2

din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

).

În baza art. 5 C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 s-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II-a, b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. din 1969 și art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 rap. la art. 5 C. pen. și art. 17 din Legea nr. 187/2012 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii pe o durată de 4 ani, socotită de la data rămânerii definitive a prezentei.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate.

S-au respins pretențiile civile formulate de partea civilă Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

S-a constatat că Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a constatat că în cauză nu s-au luat măsuri asiguratorii.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul Botoșani a reținut că prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din data de 27 ianuarie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 15/16 octombrie 2012, inculpatul având funcția de șef al Sectorului de Poliție de Frontieră Românești, cu gradul de comisar șef, și-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, cu prilejul coordonării activităților de constatare a unei fapte de contrabandă ce a avut loc în aceeași seară în aria de competență a sectorului de frontieră pe care îl conducea și prin aceasta a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 13.295 lei, din care: 1.428 lei - valoarea în vamă a unui număr de 1.244 pachete cu țigări, de proveniență Republica Moldova; 822 lei - taxe vamale; 8.472 lei - accize; 2.573 lei - T.V.A., fapta sa având drept consecință obținerea pentru sine a unor foloase patrimoniale constând în cantitatea de 1.244 pachete cu țigări, provenite din fapta de contrabandă, pe care inculpatul a dispus în mod abuziv să fie scoase din incinta camerei de corpuri delicte a Serviciul Poliției de Frontieră Românești și transportate la o locație părăsită din imediata apropiere a unității, identificată în cauză, loc de unde au fost preluate ulterior, în vederea comercializării, țigările nefiind recuperate până în prezent.

Încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpat a constat în aceea că:

- deși în mod oficial

se afla în concediu de odihnă

în zilele de

15 și 16 octombrie 2012,

acesta și-a exercitat în fapt atribuțiunile de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Românești,

a coordonat activitatea lucrătorilor de poliție de frontieră, a dat

dispoziții abuzive subordonaților săi

de la Sectorul de Poliție a Frontierei Românești de a proceda la încărcarea a 4 saci de rafie cu țigări, provenite din contrabandă (1.244 pachete cu țigări) și de a scoate țigările din incinta camerei de corpuri delicte

fără a se respecta procedura de lucru criminalistică, coletele fiind desfăcute la sediul instituției, din dispoziția sa fără ca acestea să fie examinate, fără a se efectua fotografii judiciare și fără a se inventaria și număra țigările;

- nu a solicitat conducerii Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași nici verbal și nici în scris o eventuală întrerupere a concediului de odihnă;

- nu a informat conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași despre prezența sa la sediul Sectorul de Poliție a Frontierei Românești în seara zilei de 15/16 octombrie 2012, în condițiile în care nu există nicio reglementare care să-i confere dreptul legal ofițerului de a-și exercita atribuțiile de serviciu atât timp cât acestea erau delegate altei persoane, nu exista niciun act normativ care să permită unei persoane să scoată din incinta sectorului o cantitate de pachete de țigări provenită din confiscări sau fapte de contraband

ă

decât pentru predarea lor la camera de corpuri delicate (activitate reglementată strict de lege), iar inculpatul nu a adus la cunoștința conducerii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași despre scoaterea din incinta sectorului a unei cantități de țigări și nici nu a avut o astfel de aprobare în acest sens.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, inculpatul a acționat

în mod premeditat, în scopul creării unui avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul, faptele sale având ca urmare atât o tulburare însemnată a bunului mers a instituției cât și producerea unei pagube bugetului de stat, având în vedere faptul că scopul însușirii țigărilor a fost acela de a fi introduse ulterior în circuitul comercial fără plata taxelor și accizelor. Însușirea țigărilor de către inculpatul A. a reprezentat în același timp și însușirea unor mijloace materiale de probă, iar desfacerea coletelor înainte de finalizarea cercetării criminalistice a condus la neexploatarea posibilelor urme papilare de pe acestea,

a determinat ca cercetările în cauza de contrabandă să nu parcurgă cursul normal și legal, dispunând practic încălcarea celor mai elementare proceduri de ordin criminalistic și polițienesc într-o astfel de cauză și a condus la o cercetare defectuoasă a faptelor.

Prin încheierea din data de 3 februarie 2015 judecătorul de cameră preliminară a respins ca neîntemeiată cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar.

Prin încheierea din data de 10 martie 2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată a arătat că nu dorește ca judecarea cauzei să se desfășoare potrivit procedurii simplificate și a solicitat readministrarea probelor din faza de urmărire penală și, în plus proba cu martori.

Instanța de fond a reținut că din analiza întregului probatoriu administrat în cauză nu s-a confirmat decât parțial situația de fapt reținută prin actul de sesizare. Astfel, probele administrate fac dovada că, în noaptea de 15/16 octombrie 2012, deși se afla în concediu de odihnă, inculpatul s-a deplasat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, a coordonat parțial activitatea lucrătorilor Poliției de frontieră și a dat dispoziție pentru numărarea pachetelor de țigări înainte de finalizarea procedurii criminalistice și pentru scoaterea unei cantități de țigări din incinta camerei de corpuri delicte și transportarea acesteia într-o locație situată în apropierea sectorului.

Sub aceste aspecte au fost relevate următoarele mijloace de probă: dispoziția șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași din 22 decembrie 2011 cu privire la acordarea concediilor de odihnă, compensarea cu timp liber a orelor lucrate suplimentar, părăsirea localității, evidența prezenței la programul de lucru și întocmirea situațiilor pentru acordarea drepturilor bănești; declarațiile lucrătorilor poliției de frontieră aflați în activitate în acel sector în noaptea respectivă.

S-a reținut că, prezența inculpatului la locul de muncă fără aprobarea șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, indiferent de motivația care a stat la baza întreruperii concediului de odihnă, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 7 și art. 8 din H.G. nr. 1578 din 18 decembrie 2002.

Chiar dacă nu exista un acord deplin asupra conținutului dispozițiilor date de către inculpat, toți martorii au indicat că acesta s-a implicat efectiv în activitatea desfășurată, atât în teren, cât și la sediul Sectorului. Mai mult, având în vederea calitatea inculpatului și maniera sa autoritară de conducere, pentru subordonații săi nu prezenta vreo relevanță faptul că se afla în concediu. S-a menționat în acest context atât declarația inculpatului, care arăta că martorul B. i-a spus că „șeful este șef și în pielea goală”, cât și cele ale martorilor C. (era irelevant pentru el că inculpatul se afla în concediu, oricum i-ar fi respectat dispozițiile) și D. (martora a declarat că i-a „raportat” inculpatului ceea ce cunoștea).

S-a mai reținut că, inculpatul a negat că ar fi dat vreo dispoziție privind numărarea pachetelor de țigări ridicate și pentru scoaterea din camera de corpuri delicte a vreunei cantități din aceste țigări. Astfel, inculpatul a susținut că agentul E. le-ar fi spus agenților C. și F. că pachetele cu țigări se pot număra, afirmație care nu a fost susținută însă de niciunul din cei trei agenți: E. a declarat că nu știe cine a desfăcut coletele, iar C. și F. au arătat că au primit dispoziții de la inculpat privind modul în care să procedeze. De asemenea, martorul G. a relatat despre implicarea directă a inculpatului: după ce în cursul urmăririi penale a declarat că a primit dispoziție să desfacă coletele (filele 229-230 d.u.p.), în fața instanței și-a precizat afirmația și a arătat că inculpatul le-a solicitat să se grăbească cu număratul țigărilor, ei înțelegând că trebuie să desfacă coletele (filele 146-147 d.u.p.). De menționat că, după cum a declarat însuși inculpatul, coletele cu țigări, deși aveau conținutul vizibil, nu fuseseră desfăcute, astfel încât, deducția martorului a fost firească.

S-a arătat că, prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul

a acționat

în mod premeditat, în scopul creării unui avantaj patrimonial pentru sine sau pentru altul, faptele sale având ca urmare atât o tulburare însemnată a bunului mers al instituției, cât și producerea unei pagube bugetului de stat, având în vedere faptul că scopul însușirii țigărilor a fost acela de a fi introduse ulterior în circuitul comercial fără plata taxelor și accizelor.

A fost evident că, acționând în modalitatea descrisă anterior, inculpatul a produs o tulburare însemnată în activitatea Poliției de frontieră, concretizată atât în încălcarea unor normative interne, a căror respectare este esențială pentru respectarea principiului subordonării ierarhice și a unei organizări stricte (Dispoziția șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră și Procedura privind organizarea și funcționarea camerei de corpuri delicte - bunuri comune fila 271 d.u.p.), cât și în împiedicarea bunului mers al anchetei în desfășurare, atât prin stoparea activităților criminalistice, cât și prin îndepărtarea unor bunuri ce formau obiectul material al infracțiunii. Nu aceeași certitudine a fost prezentă în stabilirea scopului cu care a acționat inculpatul și a destinației țigărilor transportate în afara sediului Sectorului de Poliție a Frontierei Cert este că martorul F. a părăsit unitatea cu acei saci (aspect dovedit atât de declarațiile martorilor, cât și de imaginile surprinse de camerele de supraveghere), după ce anterior inculpatul afirmase că țigările urmau să fie folosite ca „momeală”. Nu au existat probe certe că inculpatul și-ar fi însușit acea cantitate de țigări ori că ar fi realizat vreun folos de pe urma comercializării lor, direct sau prin interpuși. S-a acordat o atenție deosebită „obiceiurilor” inculpatului, însă niciunul dintre martori nu a fost în măsură să-și susțină afirmațiile cel puțin prin plasarea în timp și spațiu determinat a pretinselor activități nelegale desfășurate chipurile constant de către inculpat, ci doar prin raportare la zvonuri și deducții ce nu au la bază un raționament complet. Nu mai vorbim de credibilitatea martorului H. care, după ce inițial nu cunoștea nimic în legătură cu țigările ridicate (fila 119 d.u.p.), ulterior, la aproape un an, în urma unor investigații proprii, a fost în măsură să ofere date precise despre cantitatea de țigări (filele 163- 165 și fila 158 și urm. d.u.p.). Același martor a pretins că inculpatul ar fi purtat o discuție cu el din care a reieșit dorința de a-l ajuta, susținere infirmată de martorul I. (filele 202-210 d.u.p.), care a declarat că inculpatul nu a rămas singur cu H. și că, mai mult, acesta din urmă știa încă de la acel moment câte țigări se aflau în acel transport. Aceeași rezonabilă îndoială a planat și asupra sincerității martorului J. Acesta a susținut la urmărirea penală că inculpatul i-a solicitat să-i ofere informații și i-a promis în schimb 1000 pachete de țigări (filele 166-168 d.u.p.), pentru ca în instanță să își amintească să precizeze că este rudă cu martorul H. și că, de fapt, inculpatul i-ar fi promis o sumă de bani și ar fi amintit ceva și despre o cantitate de țigări (fila 150 d.u.p.).

De asemenea, s-a reținut că aceste susțineri ale martorilor lucrători ai poliției de frontieră sunt cu atât mai puțin credibile cu cât activități de tipul celor pretins desfășurate de către inculpat (sustragerea unor cantități însemnate de țigări, cel puțin de ordinul a sute de pachete) nu puteau avea loc decât cu largul concurs al tuturor celor implicați în combaterea și descoperirea activităților de contrabandă. S-au avut în vedere că toate acțiunile pe această linie, efectuate în echipă, erau riguros consemnate, iar bunurile ce formau obiectul contravențiilor sau infracțiunilor erau întotdeauna depuse la camera de corpuri delicte. Această predare are loc nu oricum, ci în baza unor documente enumerate expres și limitativ în amintita Procedură privind organizarea și funcționarea camerei de corpuri delicte. Este vorba de prevederile de la punctul 4.3.1. și 4.3.2.:

„În vederea depunerii la camera de corpuri delicte a obiectelor prevăzute la punctul 4.2.1., polițiștii de frontieră care le-au ridicat sau găsit sunt obligați să prezinte spre aprobare Șefului Serviciului Teritorial a Punctului de Frontieră sau înlocuitorului legal, un raport scris înregistrat la secretariatul structurii, ce va cuprinde în mod obligatoriu numărul și data înregistrării dosarului penal, (unde este cazul), formațiunea care instrumentează cauza, datele de stare civilă la persoanei de la care s-au ridicat bunurile, împreună cu unul din următoarele documente: copia procesului-verbal de indisponibilizare în vederea confiscării în cazul cercetării unor infracțiuni, copia procesului-verbal de constatare a contravenției, actele din care rezultă găsirea sau constatarea abandonării unor obiecte și actele de predare altor instituții conform pct. 4.2.3. și 4.2.4.

În actele prevăzute la pct. 4.3.1. polițiștii de frontieră vor face descrierea amănunțită a fiecărui obiect, precizând: denumirea, marca, modelul, proveniența, seria, anul de fabricație, dimensiunile, starea calitativă, aspectul, starea de funcționare, uzura, cantitatea, unitatea de măsură și orice alte date de individualizare și identificare a acestora.”

Față de conținutul acestor dispoziții, orice acțiune de însușire a unor cantități de țigări provenite din contrabandă ar fi trebuit atent planificată și ar fi presupus participarea tuturor celor implicați, inclusiv prin falsificarea înscrisurilor necesar a fi întocmite.

Prin urmare, apreciind că cerința dovedirii dincolo de orice îndoială rezonabilă (conform art. 396 alin. (2) C. proc. pen.) poartă asupra tuturor elementelor ce compun activitatea infracțională descrisă în rechizitoriu iar, în prezenta cauză, această cerință a fost îndeplinită doar parțial, instanța de fond a reținut că inculpatul nu și-a însușit cantitatea de țigări și nici nu a obținut vreun folos necuvenit prin valorificarea acestora.

Având în vedere situația de fapt descrisă mai sus, instanța de fond a constatat că în sarcina inculpatului poate fi reținută doar infracțiunea de abuz în serviciu. Inculpatul, cu știință, și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu prin îndeplinirea defectuoasă a unor acte din compunerea acestor atribuții, cauzând o tulburare însemnată bunului mers al Poliției de frontieră. Prin rechizitoriu s-a reținut că activitatea infracțională ar fi cauzat și un prejudiciu bugetului de stat, constând în contravaloarea taxelor vamale și fiscale aferente respectivei cantități de țigarete. Or, după cum s-a reținut în practica judiciară (Deciziile penale nr. 375 din 16 noiembrie 2012 și nr. 2125 din 18 iunie 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), datoria vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import, iar debitor vamal este orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să știe, la momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal. Datoria vamală este o obligație solidară și este datorată de orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor și care știa sau ar fi trebuit să știe că o astfel de introducere este ilegală (art. 224 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 86/2006), precum și de orice altă persoană care a cumpărat sau a deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe în momentul achiziționării sau primirii că mărfurile au fost introduse ilegal (art. 224 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 86/2006). În speță, inculpatul nu a dobândit și nici nu a deținut țigaretele pentru a fi atrasă răspunderea sa solidară cu autorii infracțiunii de contrabandă.

După cum s-a arătat, inculpatul nu a obținut vreun folos din comiterea acestei fapte, astfel încât nu operează raportarea la prevederile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Nu a putut fi primită nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. Pe de o parte, determinarea agenților F. și C. să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu reprezintă una dintre modalitățile de exercitare abuzivă a funcției de către inculpat, înglobată ca atare în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, și nu o activitate incriminată distinct ca participație improprie la infracțiunea de uzurparea funcției. Pe de altă parte, nu s-a putut vorbi nici de participație improprie la infracțiunea de delapidare deoarece nu s-a dovedit că inculpatul ori cei doi agenți nominalizați mai sus și-ar fi însușit acea cantitate de țigarete.

În concluzie, făcând și aplicarea prevederilor art. 5 C. pen., instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. 1969, reglementare mai favorabilă atât prin limitele mai reduse de pedeapsă, cât și prin aceea că nu prevede obligativitatea aplicării pedepsei complimentare.

Având în vedere principiul aplicării unitare a legii penale mai favorabile, instanța de fond a individualizat pedeapsa și modalitatea de executare în baza vechiului C. pen., cu referire la dispozițiile art. 12 alin. (1) și art. 17 din Legea nr. 187/2012.

Astfel, față de modalitatea de comitere a faptei, urmările produse, perioada scursă și datele ce caracterizează persoana inculpatului (în vârstă de 56 de ani, fără antecedente penale, cu o conduită profesională anterioară ce a atras evidențierea repetată), instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării conform art. 81 și art. 82 C. pen. din 1969 constituie o sancțiune suficientă. Totodată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata termenului de încercare a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969.

Instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a mai reținut că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în numele și pentru Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, a formulat cerere de constituire de parte civilă pentru suma de 13.295 lei, la care a adăugat și accesoriile aferente.

Apărătorul inculpatului a pus în discuție calitatea de parte civilă a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pornind de la acuzația că inculpatul și-ar fi însușit o cantitate de țigarete aflată în custodia poliției de frontieră. După cum a reieșit și din relațiile comunicate la dosar (fila 194), instituția abilitată pentru aplicarea taxelor și care reprezintă interesele statului în astfel de situații este doar de prin Direcția Regională Vamală Iași. Prin urmare, instanța de fond a constatat că Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Referitor la temeinicia pretențiilor civile instanța de fond a reținut deja că inculpatul nu a dobândit și nici nu a deținut țigaretele pentru a fi atrasă răspunderea sa civilă, separat sau solidară cu autorii infracțiunii de contrabandă și, în consecință, a respins pretențiile civile formulate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, inculpatul A. și partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - pentru Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Prin Decizia penală nr. 353 din 7 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 217 din 26 noiembrie 2015 a Tribunalului Botoșani.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Suceava și Agenția Națională de Administrație Fiscală împotriva sentinței penale nr. 217 din 26 noiembrie 2015 a Tribunalului Botoșani.

A fost desființată sentința apelată și, rejudecând, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prev. de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. din 1969 s-a suspendat sub supraveghere pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe o perioadă de 6 ani care constituie termen de încercare.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969 a stabilit că pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Obligațiile prevăzute la pct. b, c și d s-au comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.

S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 86

4

rap. la art. 83 și 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neexecutării cu rea-credință a obligațiilor civile, precum și în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere menționate mai sus.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 13.295 lei, reprezentând taxe vamale și fiscale, precum și accesoriile aferente sumei conform Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de urmărirea penală și instanța de fond.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Sub aspectul laturii obiective,

curtea de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a analizat corespunzător probatoriul administrat în cauză, astfel că inculpatul apelant A. a comis fapta dedusă judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței penale apelate, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită (mai puțin sub aspectul scopului urmărit).

Apoi, a reținut că din întregul material probator administrat în cauză rezultă că la data de 15 octombrie 2012 inculpatul apelant A. exercita funcția de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Românești jud. Botoșani și se afla în concediu de odihnă. La aceeași dată era planificată la nivelul instituției o acțiune pe linia combaterii contrabandei și a traficului ilegal cu produse accizabile din tutun, acțiune ce urma a fi coordonată de către adjunctul șefului Serviciului Poliției de Frontieră Românești, martorul K.. În considerarea acestor evenimente, în jurul orei 20.00, inculpatul s-a prezentat la serviciu, a solicitat martorei D. (agentul de serviciu) stația sa personală și a comunicat pe tot parcursul desfășurării acțiunii cu adjunctul său, martorul K., care conducea activitatea la fața locului.

De asemenea, s-a reținut că din probatoriul testimonial administrat rezultă că, într-adevăr, inculpatul nu s-a implicat efectiv în organizarea și efectuarea flagrantului, însă a fost în permanență în contact telefonic cu cel care coordona efectiv aceste activități (adjunctul său), acesta din urmă indicând în declarațiile sale că anumite activități i-au fost sugerate de către inculpat. Totuși, din declarațiile martorilor K. și B. rezultă că inculpatul a dispus folosirea câinelui de urmă și a organizat dispunerea lucrătorilor operativi în zonă.

Însă, s-a reținut că, în ceea ce privește activitatea desfășurată la sediul Serviciul Poliției de Frontieră Românești, inculpatul s-a comportat ca într-o zi obișnuită de lucru, dând dispoziții administrative corespunzătoare celor prezenți. În acest sens instanța reține că martora D. nici nu avea cunoștință la momentul respectiv că inculpatul s-ar fi aflat în concediu de odihnă, martorul C., aflat de asemenea în concediu, a fost chemat de urgență la serviciu prin dispoziție telefonică a inculpatului, iar martorii L. și E. au indicat că din dispoziția inculpatului au fost transportați în zona de frontieră cu o mașină din dotarea sectorului. Mai mult, din procesul - verbal de consultare a registrului cu planurile de acțiune din noaptea de 15/16 octombrie 2012, a rezultat că una dintre modificările operate în acest plan de acțiune a fost dispusă de către inculpat.

De altfel, s-a apreciat că toate persoanele care s-au aflat la sediul sectorului și au interferat cu inculpatul au indicat în mod expres că acesta s-a comportat efectiv ca un șef, într-o zi obișnuită de lucru. Atitudinea acestuia s-a schimbat, așa cum rezultă din declarațiile martorilor B., L. și E. (toți trei din cadrul Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, deci nefiind subordonați inculpatului), abia în momentul în care martora l-a întrebat cu privire la motivul pentru care nu au fost respectate procedurile de desfacere a coletelor cu țigări - inculpatul replicând în mod stupefiant (raportat la comportamentul său anterior) că este în concediu, nu are cunoștință, nu-l interesează și că se pot adresa ofițerului de caz.

Faptul că inculpatul a dispus desfacerea coletelor cu țigări fără respectarea procedurilor (respectiv fără a aștepta ca inițial să fie efectuată examinarea acestora de către lucrătorii criminaliști), rezultă nu doar din declarația martorilor

F. și C., ci și din declarația martorului G., care a și desfăcut inițial, împreună cu martorul C., în prezența și din dispoziția inculpatului, coletele cu țigări în vedere numărării. Această primă dispoziție nelegală a inculpatului rezultă în mod clar din probatoriul administrat, iar prin susținerile formulate în cursul procesului penal inculpatul apelant nu a furnizat nicio explicație pertinentă cu privire la motivele pentru care nu s-a așteptat revenirea criminaliștilor înainte de a se proceda la numărarea pachetelor de țigări. În ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că la data respectivă nici măcar nu a intrat în incinta camerei de corpuri delicte, această împrejurare nu este esențială în cauză, în condițiile în care martorul C. a declarat în mod constant că inculpatul l-a chemat în fața camerei de corpuri delicte pentru a dispune umplerea a patru saci de rafie cu țigările ridicate urmare a flagrantului, iar martorul F. a indicat că inculpatul a dat dispoziția de a transporta cei patru saci pe holul unității, în apropierea dispeceratului (locația în care inculpatul s-a aflat în cea mai mare perioadă de timp).

Chiar dacă inculpatul a contestat în mod vehement declarațiile celor doi martori, Curtea constată că acestea se coroborează între ele, iar deși dispozițiile inculpatului au fost date separat fiecăruia dintre cei doi, declarațiile acestora se completează reciproc și conturează ansamblul activității ilicite desfășurate, fără a fi vorba de declarații identice, care ar putea fi preconstituite. Susținerile inculpatului în sensul că martorii ar fi urmărit sustragerea de la răspunderea pentru propriile fapte, dând vina pe el, nu pot fi primite în condițiile în care față de martori s-a dispus deja scoaterea de sub urmărire penală încă din data de 27 martie 2013 (Ordonanța nr. 393/P/2012 a Parchetului de pe lângă curtea de Apel Suceava), instanța nu este sesizată cu faptele acestora și, mai ales, o astfel de activitate de sustragere nu putea avea loc decât cu largul concurs la tuturor celor implicați (așa cum în mod corect a reținut prima instanță, cu motivarea arătată pe larg în motivarea sentinței, raportat la dispozițiile legale incidente și încălcate, concluzii pe care și instanța de apel și le însușește în totalitate).

În consecință, Curtea a concluzionat că este dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că în noaptea de 15/16 octombrie 2012 inculpatul A., în calitate de șef al Serviciului Poliției de Frontieră Românești jud. Botoșani a dispus, cu intenție, ca un număr de 1.244 pachete de țigări marca „Plugarul” din Republica Moldova, despre care cunoștea că provin dintr-o activitate de contrabandă, să fie scoase din zona de competență a Serviciului Poliției de Frontieră Românești, cu încălcarea procedurilor interne și a reglementărilor legale, țigările fiind ulterior transportate la o altă locație indicată de inculpat.

În ceea ce privește cantitatea exactă de țigări de contrabandă sustrasă, Curtea a reținut, în acord cu prima instanță, că este vorba de 1.244 pachete având în vedere atât estimările martorilor cât și experimentul judiciar efectuat în cauză.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, s-a reținut că inculpatul prin apărător ales a indicat în mod expres în fața instanței de apel că renunță la cererile de schimbare a acesteia în infracțiunile de participație improprie la uzurparea funcției, prevăzută de art. 52 alin. (2) raportat la art. 300 C. pen. sau de participație improprie la delapidare, prevăzută de art. 52 alin. (2) raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. De altfel, s-a reținut că aceste cereri au fost în mod temeinic respinse de către prima instanță, iar din probatoriul administrat rezultă în mod clar că inculpatul a dat dispoziții contrare legii în exercitarea efectivă a atribuțiilor de serviciu, chiar dacă scriptic figura în concediu de odihnă - fiind astfel realizată situația premisă a infracțiunii de abuz în serviciu.

Referitor la latura subiectivă a infracțiunii și încadrarea juridică a acesteia în infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., Curtea a constatat că motivul invocat de către inculpat față de martorii F. și C., respectiv că țigările ar urma să fie folosite ca „momeală” pentru ceilalți contrabandiști, nu are nicio susținere legală sau faptică.

Din momentul în care țigările de contrabandă au părăsit incinta Serviciului Poliției de Frontieră Românești, au ieșit practic de sub controlul autorităților, fiind la dispoziția inculpatului. Conform textului de lege (art. 13

2

din Legea nr. 78/2000), majorarea pedepsei se aplică în cazul în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. În consecință, s-a reținut că dat fiind cerințele laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu din legea specială, corecta încadrare juridică este cea reținută prin rechizitoriu și nu prin sentința de condamnare.

În ceea ce privește apelul formulat de către Parchet s-a apreciat că este întemeiat și în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, chiar dacă în mod corect s-a reținut că legea penală mai favorabilă inculpatului este V.C.P. (din perspectiva limitelor de pedeapsă mai reduse și din perspectiva condițiilor de supraveghere a suspendării mai puțin severe), prima instanță trebuia să acorde eficiența cuvenită și circumstanțelor reale legate de gravitatea ridicată a faptelor chiar în condițiile în care inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut anterior un comportament corespunzător în familie, societate și la locul de muncă, totuși faptele săvârșite sunt de o gravitate ridicată, demonstrată de funcția ocupată de inculpat, de modalitatea concretă în care a procedat și de împrejurarea că, în lipsa unei reacții vehemente a lucrătorilor criminaliști, ar fi existat posibilitatea ca activitatea infracțională să nu fi fost descoperită.

Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod corect că debitor vamal este orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să știe, la momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal.

S-a reținut că inculpatul avea cunoștință despre regimul juridic al țigărilor, respectiv că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă, iar din momentul în care țigările au fost scoase din Serviciul Poliției de Frontieră Românești, din dispoziția inculpatului, acesta a avut posibilitatea efectivă de a dispune de ele (erau practic în sfera sa de dispoziție). În consecință s-a apreciat că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale, în condițiile în care autorii introducerii țigărilor în țară nu au fost identificați.

Împotriva hotărârii instanței de apel la data de 9 august 2016, a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A. care, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a solicitat achitarea întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, a solicitat lăsarea nesoluționată a laturii civile.

Prin Încheierea nr. x/RC din 14 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 353 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2015 și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 353 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2015 face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) Înalta Curte, constată următoarele:

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând că soluția de condamnare dispusă față de acesta de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar este nelegală din perspectiva incidenței Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În esență, a susținut raportat la motivarea deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale că, prin rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată și s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu cu încălcarea unor proceduri și reglementări interne și nu prin încălcarea unei legi sau Ordonanțe a Guvernului. De aceea, a apreciat că hotărârea la care a făcut referire anterior produce efectele unei veritabile dezincriminări a faptei pentru care a fost judecat și condamnat prin cele două hotărâri judecătorești.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

În acest sens, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 591 din data de 1 octombrie 2015, publicată în M. Of., Partea I, nr. 861 din data de 19 noiembrie 2015 raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. se constată că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, se constată că recurentul inculpat a fost condamnat prin Decizia penală nr. 353 din 07 aprilie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În considerentele decizie recurate s-a reținut faptul că activitatea infracțională a inculpatului A. constă în aceea că, în noaptea de 15/16 octombrie 2012, deși se afla în concediu de odihnă, inculpatul s-a deplasat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, a coordonat parțial activitatea lucrătorilor Poliției de frontieră și a dat dispoziție pentru numărarea pachetelor de țigări înainte de finalizarea procedurii criminalistice și pentru scoaterea unei cantități de țigări din incinta camerei de corpuri delicte și transportarea acesteia într-o locație situată în apropierea Sectorului, fiind încălcate, printre altele dispozițiile art. 7 și 8 din H.G. nr. 1578 din 18 decembrie 2002.

Prin urmare, a fost relevat că, în mod cert, acțiunile inculpatului A. au produs o tulburare însemnată în activitatea Poliției de frontieră, prin încălcarea unor normative interne, a principiului subordonării ierarhice, a procedurii privind organizarea și funcționarea camerei de corpuri delicte-bunuri comune și au permis scoaterea unui număr de 1.244 de pachet țigări marca „Plugarul” din zona de competență a Serviciul Poliției de Frontieră Românești, fiind eludată plata taxelor către bugetul statului, urmare specifică infracțiunii pentru care a fost condamnat recurentul inculpat.

Ca atare, din analiza motivelor de recurs în casație invocate se constată că, în realitate acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, solicitarea

recurentului inculpat A.

de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor

Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016, trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1)) din Constituția României, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, (…) constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”, iar în dispozițiile alin. 4) teza finală ale aceluiași articol, se precizează în mod expres, că deciziile Curții Constituționale „au putere numai pentru viitor.”

În cauză, decizia penală prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu a fost pronunțată la data de 7 aprilie 2016, anterior pronunțării și publicării în M. Of. al României a deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate privind

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) C. pen. și ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,

adoptată de instanța de contencios constituțional (

Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016), ale cărei efecte se întind numai ex nunc. Ca atare, pornind de la limitele legale și scopul recursului în casație care vizează îndreptarea erorilor de drept comise de către curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, respectiv verificarea hotărârii din perspectiva legalității raportat la cazurilor de casație expres prevăzute de art. 438 C. proc. pen., se constată argumentele invocate de recurentul inculpat se circumscriu doar formal cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Totodată, trebuie remarcat și faptul că, legiuitorul a instituit un alt remediu procesual, inclus tot în categoria căilor extraordinare de atac, pentru ipoteza pronunțării unei hotărâri întemeiată pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, cale de atac care nu intră în contradicție cu prevederile constituționale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional.

În consecință, față de argumentele în cele ce preced, criticile invocate de

inculpatul A.

sunt neîntemeiate

și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 353 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat A., în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 353 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/40/2015.

Obligă recurentul - inculpat A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul - inculpat A., în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 noiembrie 2016.