ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 440/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1330 din 30 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/211/2015, în baza art. 5 din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este Codul penal anterior și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

S-a recalificat fapta reținută prin rechizitoriul din data de 14 aprilie 2015 din infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2), (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului A. pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare de 5 ani, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86

4

din C. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului că, în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare se dispune, în condițiile legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei, respectiv executarea în întregime a pedepsei cumulate cu pedeapsa ce s-ar dispune pentru noua infracțiune.

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 300 RON în cursul urmăririi penale, iar suma de 300 RON în cursul camerei preliminare și a judecății).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a exercitat apel inculpatul A. solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) sau c) C. proc. pen. raportat și la Decizia Curții Constituționale a României nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015, prin care s-a constatat ca neconstituțională sintagma „la momentul prelevării probelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 313/A din 3 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1330 din data de 30 octombrie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 25 aprilie 2016, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat B. din cadrul Baroului Cluj.

S-au formulat concluzii scrise în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 30 mai 2016, prin care, în baza art. 440 alin. (1) și alin. (4), art. 441 și art. 442 alin. (2) și urm. C. proc. pen., precum și art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., raportat la dispozițiile Deciziei nr. 591/2015 a Curții Constituționale, s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpat și, în urma judecării acesteia respingerea, ca vădit nefondat, a recursului în casație.

Parchetul a opinat în sensul că, prin Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale nu s-a realizat o dezincriminare a infracțiunii din art. 336 alin. (1) C. pen., fiind declarată neconstituțională doar sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice", aspect de natură să nu genereze existența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., deoarece restul ipotezei de incriminare a fost apreciat ca fiind constituțional, rămânând în vigoare în această formă, în lipsa, până în prezent, a unei intervenții legislative.

Orice discuție cu privire la analogia cu vechiul text de incriminare, în opinia parchetului, este fără efect juridic în cauză deoarece inculpatul a fost condamnat în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, acesta comițând fapta sub imperiul art. 5 C. pen., și astfel, a solicitat menținerea deciziei penale atacate ca efect al respingerii recursului declarat în cauză.

Prin Încheierea nr. 250/RC din data de 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 313/A din data de 3 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație, inculpatul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea recursului în casație, deființarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.

În esență, s-a susținut că acesta a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată ca urmare a constatării prin Decizia Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, ca neconstituțională, a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen.

În argumentare, s-a învederat că, pentru faptele care definesc infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prevăzute de dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 sau de dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen., când de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei a fost publicată decizia Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014 în M.Of. (respectiv 27 ianuarie 2015), sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, astfel încât chiar dacă fapta ar exista aceasta nu mai este prevăzută de legea penală, ipoteză prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., împrejurare care prin aplicarea art. 396 alin. (5) C. proc. pen., atrage achitarea.

De asemenea, s-a apreciat că, dacă se consideră că nu sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen. privind aplicarea legii penale de dezincriminare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de disp. art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată (respectiv ale infracțiunii prevăzute de disp. art. 336 alin. (1) C. pen. - instanța de apel reținând dispoziția C. pen., iar nu din O.U.G. nr. 195/2002, reținute de către Judecătoria Cluj-Napoca prin Sentința nr. 1330/2015 ca fiind mai favorabile), declararea neconstituționalității sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. având o influență relevantă asupra întrunirii elementelor constitutive ale faptei, condamnarea depinzând de împrejurarea ca valoarea alcoolemiei la momentul surprinderii în trafic să depășească limita legală (0,80 gr/l), ceea ce în cazul de față nu a fost probat dincolo de orice dubiu.

S-a apreciat de către recurentul inculpat că atât latura subiectivă, cât și cea obiectivă, respectiv elementul material, se analizează prin raportare la acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care la momentul conducerii avea o îmbibație alcoolică peste limita legală, iar nu la momentul prelevării probelor biologice.

Totodată, s-a mai arătat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) C. pen./art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul săvârșirii faptei (al conducerii) avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

S-a susținut prin motivele scrise de recurs în casație că, deși sub aspectul urmării imediate infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea este o infracțiune de pericol, îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge trebuie să existe la momentul conducerii, cel mai târziu la momentul opririi în trafic, iar nu la momentul prelevării mostrelor biologice, altfel consumarea infracțiunii este plasată la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. În opinia recurentului inculpat, odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și respectiv art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică.

Or, a considerat recurentul inculpat, în prezenta cauză nu s-a probat dincolo de orice dubiu faptul că, la momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice avea o alcoolemie peste limita legală, ci doar că la aproximativ o oră și 15 minute după momentul conducerii autoturismului alcoolemia era de 1,60 g

‰

, ceea ce nu este suficient pentru a justifica condamnarea sa pentru fapta prevăzută și pedepsită de disp. art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 sau de art. 336 C. pen. Astfel, recurentul inculpat a învederat că, în baza unui raționament eronat, Curtea de Apel Cluj a reținut că, la momentul conducerii vehiculului, în jurul orei 07:15, gradul de alcoolemie era de 1,60 g

‰

, care, de fapt, a fost stabilit prin raportul de analiză toxicologică pentru ora 8:30, deci după mai bine de o oră și 15 minute de la momentul opririi în trafic a inculpatului.

În opinia recurentului inculpat, motivarea instanței de apel în sensul că este firească existența unui oarecare interval de timp între momentul opririi în trafic și momentul prelevării probelor biologice într-o unitate sanitară abilitată, fapt pentru care s-a apreciat rezultatul primei recoltări de sânge (1,60 g

‰

) ca fiind alcoolemia de la momentul surprinderii în trafic, nu este în măsură să legitimeze condamnarea sa.

De asemenea, s-a învederat că Decizia nr. 3 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - a cărei motivare a fost însușită de Curtea de apel - și-a încetat efectele la data de 27 ianuarie 2015 (când a fost publicată în M.Of. Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale) și, până la viitoare modificări legislative, interpretarea normei penale analizate se realizează în lumina considerentelor deciziei de constatare a neconstituționalității, în sensul că rezultatul primei recoltări nu poate sta la baza condamnării pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de disp. art. 336 alin. (1) C. pen./art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a concluzionat că alcoolemia constatată la momentul prelevării probei, după mai bine de o oră și 15 minute de la momentul surprinderii în trafic, respectiv a încetării acțiunii de conducere, nu poate sta la baza condamnării, nefiind probe suficiente care să conducă la concluzia că la ora la care inculpatul a condus, pe drumurile publice, autovehiculul cu numărul de înmatriculare ..., avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, pentru a angaja răspunderea sa penală.

Pentru aceste motive, s-a susținut că cele criticate se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală - motiv de recurs în casație prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - și cazului în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv - cum este cazul de față - pentru că, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective nu poate fi decât cel de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și anume când fapta nu este prevăzută de legea penală.

Ținând seama că și instanța de fond a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, instanța de apel confirmând Sentința nr. 1330/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație.

Analizând recursul în casație formulat de A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție, recursul în casație devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În privința dezincriminării faptei pentru care inculpatul a fost condamnat, motiv indicat în susținerea cazurilor de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte precizează că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 referitoare la neconstituționalitatea sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice” nu s-a realizat o dezincriminare a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, decizia Curții Constituționale neavând efecte asupra existenței infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 care continuă să aibă corespondent în Codul penal, art. 336 alin. (1) C. pen. Decizia vizează una din condițiile de incriminare, iar atunci când legea modifică o parte din condițiile de incriminare nu ne aflăm în prezența unei dezincriminări, ci a unei continuități de incriminare a faptei.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 reținută în sarcina recurentului inculpat A., constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie în sânge peste limita legală, fiind prevăzută în legislația penală.

Cât privește motivele de recurs în casație care vizează caracterul insuficient al probatoriului cu privire la dovedirea valorii alcoolemiei stabilite de lege pentru existența acestei infracțiuni, Înalta Curte consideră că în realitate, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de apel.

Situația de fapt deja stabilită de instanța de apel nu poate fi modificată, astfel că reanalizarea situației de fapt și reevaluarea conținutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Din situația de fapt, stabilită de instanța de apel în urma aprecierii probelor administrate în cursul procesului penal, reies a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, instanța de apel având în vedere alcoolemia inculpatului de la momentul conducerii autovehiculului în trafic, alcoolemie apreciată de instanța de control judiciar peste limita legală în raport de testele de alcoolemie efectuate inculpatului.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 313/A din data de 3 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală în Dosarul nr. x/211/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 313/A din data de 3 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală în Dosarul nr. x/211/2015.

Obligă recurentul-inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2016.

Procesat de GGC - LM