ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
198/RC/2016
Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 425 din data de 09 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul penal nr. x/103/2015 s-au dispus următoarele:
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul
A., în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, la 2 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.
În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 290 V.C.P., în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) N.C.P.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate și s-a dispus ca inculpatul A. să o execute pe cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, urmând să execute în total pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., în condițiile art. 60 C. pen., cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.
În baza art. 48 C. pen., rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la 2 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.
În baza art. 386 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 290 V.C.P., în infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) N.C.P.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpate la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate și s-a dispus ca inculpatul B. să o execute pe cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, urmând să execute în total pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
În baza art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani cu respectarea prevederilor art. 93 C. pen.
Instanța a impus condamnatului să execute obligația prev. de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., și anume, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
Potrivit dispozițiilor art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, la dispozițiile Consiliului Local al mun. Curtea de Argeș.
În baza art. 397 alin. (1) și (2) C. proc. pen., rap. la art. 19 alin. (5) C. proc. pen. și art. 981 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă com. Valea Danului, și a obligat în solidar pe cei doi inculpați și pe partea responsabilă civilmente SC C. SRL, la plata despăgubirilor civile în sumă de 64.291,45 lei.
În baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen. și art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus, menținerea măsurilor asigurătorii luate în cauză prin Ordonanța nr. 75/P/2012 din data de 17 aprilie 2013.
În baza art. 404 alin. (4) lit. g C. proc. pen. rap. la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, respectiv, anularea înscrisurilor falsificate, și anume: deviz din 18 noiembrie 2011 și contract execuție de lucrări din 20 noiembrie 2011.
Pe fondul cauzei, în esență
, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului B. constând în aceea că, la data de 21 decembrie 2011, în calitate de reprezentant al SC C. SRL, în baza unei înțelegeri prealabile pe care a avut-o cu inculpatul A., a emis facturile, în sumă totală de 86.471,16 lei, având drept consecință prejudicierea bugetului localității Valea Danului corelativ cu obținerea unui folos necuvenit de către firma reprezentată de acesta, în condițiile în care facturile în cauză conțineau contravaloarea unor lucrări care nu au fost executare de această firmă, lucrările fiind executate de altă societate comercială fără respectarea proiectului de execuție pentru reabilitarea Școlii Generale Valea Danului, precum și în condițiile în care achizițiile respective nu erau oportune și utile, întrucât la momentul respectiv exista în vigoare un alt contract de achiziție publică având ca obiect, printre altele, și efectuarea lucrărilor cuprinse în cele două facturi, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz in serviciu daca funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma continuata, fapta prev. și ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. (doua acte materiale referitoare la facturile din 21 decembrie 2011).
De asemenea, fapta inculpatului B. care, în calitate de reprezentant al SC C. SRL, în baza aceleași rezoluții infracționale, a falsificat devizul ofertă din 18 noiembrie 2011 și contractul de execuție lucrare din 20 noiembrie 2011, în care a atestat mențiuni necorespunzătoare adevărului privind data întocmirii acestor înscrisuri, valoarea sumei și a altor date referitoare la clauzele contractului, care nu au fost înregistrate în evidențele primăriei Valea Danului, înscrisurile respective fiind întocmite pro cauza în scopul creării unei aparențe de legalitate care să justifice achiziția bunurilor și serviciilor menționate în facturile din 21 decembrie 2011, realizează conținutul constitutiv ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privata în forma continuată, faptă prev. si ped. de art. 290 din V.C.P. - 2 acte materiale, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.
Prin Decizia penală nr. 811/A din 07 decembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești și inculpatul B., a desființat în parte sentința și, în rejudecare a înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile privind condamnarea inculpatului B. la pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) N.C.P. și aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen. cu toate consecințele
.
În baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele de 6 luni închisoare și 2 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 86
1
C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în baza art. 86
2
C. pen. anterior.
S-au instituit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86
3
alin. (1) lit. a) - d) C. pen. anterior.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. anterior și a fost menținut și sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 75/P/2012 din data de 25 februarie 2014 asupra bunurilor aparținând inculpatului A.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. pen. și art. 276 alin. (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și efectuate de părți, în cuantumul stabilit de către instanța de fond.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat că în ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond, a avut în vedere în ansamblu toate probele administrate în cauză, a întreprins o evaluare justă și echilibrată a sancțiunilor aplicate ambilor inculpați, atât în privința cuantumului și naturii pedepselor, cât și a modalităților de executare, astfel încât nu a fost cazul pentru a se interveni în regimul sancționator.
S-a apreciat că, prima instanță a ținut seama de contribuțiile diferite ale inculpaților în contextul particular de circumstanțe în care aceștia au acționat, de pericolul social al faptelor, limitele de pedeapsă, împrejurarea că inculpatul B. este la prima încălcare a legii penale, constrângerea și reeducarea acestuia putându-se realiza și în alternativa suspendării executării pedepsei, cu deosebirea că, în ce privește legea mai favorabilă pentru acest inculpat, a fost greșit evaluată a fi C. pen. anterior.
Împotriva Deciziei nr. 811/A din 07 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești.
În motivarea recursului în casație s-a arătat că pedeapsa aplicată de Curtea de
Apel Pitești este nelegală, deoarece în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a menționat că instanța de apel a făcut abstracție de schimbarea de încadrare juridică intervenită cu privire la inculpatul B. potrivit legii vechi, pe care a considerat-o ca fiind legea penală mai favorabilă, a aplicat acestuia o pedeapsa de 2 ani închisoare, plasată în alte limite decât cele prevăzute de legiuitor în cazul infracțiunii prevăzute de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, respectiv închisoarea de la 3 la 15 ani.
Totodată, s-a arătat că această situație se încadrează în cazul de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B., situându-se în alte limite decât cele prevăzute de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (respectiv închisoare de la 3 la 15 ani).
Prin Încheierea nr. x/RC din data de 15 aprilie 2015, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.
Analizând recursul formulat de Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, prin prisma cazului de casație invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este întemeiat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, este corespondentul fostului art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de apel prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.
Prin urmare, observând că pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior intimatului inculpat i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a stabilit o pedeapsă nelegală, în condițiile în care aceasta a fost
plasată în alte limite decât cele prevăzute de legiuitor în cazul infracțiunii prevăzute de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, respectiv închisoare de la 3 la 15 ani.
Totodată, se reține că
inculpatul B. a fost condamnat de către instanța de fond, potrivit Codului penal în vigoare, pentru infracțiunea de abuz în serviciu
în baza art. 48 C. pen., rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., stabilind
pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, iar instanța de apel l-a condamnat în baza legii vechi și
în baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 alin. (1) C. pen., fiind condamnat la 2 ani închisoare.
Astfel, limitele de pedeapsă sunt următoarele:
- pentru infracțiunea prev. de art.
248 C. pen. anterior limitele de pedeapsă sunt cuprinse de la 6 luni la 5 ani închisoare;
-
potrivit art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt de la 3 la 15 ani închisoare;
- conform art. 258 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 maximul special al pedepsei se reduce cu 1/3.
Față de încadrarea juridică stabilită de instanța de apel, respectiv, complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 alin. (1) C. pen., pedeapsa care va fi aplicată inculpatului trebuie să se încadreze între limitele de 3 ani și 10 ani închisoare, maximul pedepsei fiind redus ca efect al reținerii art. 258 alin. (1) C. pen. anterior.
Ca atare, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de către instanța de apel este sub limita minimă prevăzută de lege.
Din considerentele deciziei penale recurate reiese că instanța de apel nu a procedat la o reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului B. de către instanța de fond, într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege, desființând sentința doar cu privire la legea penală mai favorabilă pe care a considerat-o a fi C. pen. anterior.
În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție va aplica o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prev. de art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, ale cărei limite speciale de pedeapsă sunt cuprinse între 3 și 10 ani închisoare.
Soluția se impune în raport de faptul că instanța de recurs nu poate proceda la o reindividualizare a pedepsei, față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Întrucât Înalta Curte a aplicat inculpatului o pedeapsă în limitele prevăzute de lege și în coordonatele stabilite cu titlu definitiv de către instanțele de fond și de apel, înlăturând astfel greșita aplicare a legii, astfel că trimiterea cauzei spre rejudecare are caracter nefondat.
Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva Deciziei penale nr. 811/A din 07 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa, în parte, decizia penală recurată și rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor și va majora pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 258 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel cum a fost majorată prin prezenta, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Pe cale de consecință, va majora termenul de încercare la durata de 6 ani și va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale care nu contravin prezentei.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatul B. în cuantum de 65 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești împotriva Deciziei penale nr. 811/A din 07 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează, în parte, decizia penală recurată și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 258 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopește pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel cum a fost majorată prin prezenta, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Majorează termenul de încercare la durata de 6 ani.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. în cuantum de
65
lei se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2016.