ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 339/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 339/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 339/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 3659/120/2015,

reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N.,

reprezentați de Sindicatul Valahia - Târgoviște, au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele SC O. SRL și Inspecția Muncii -

București, următoarele: să se constate că au desfășurat

activitate în condiții deosebite în perioada 1 ianuarie 2014 – 31

decembrie 2014, având calitate de salariați ai SC O. SRL - punct de lucru

ASU Târgoviște; să fie obligată pârâta SC O. SRL să

elibereze adeverințe care să ateste că au desfășurat activitate

în condiții deosebite în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2014;

să fie obligată pârâta SC O. SRL să depună

documentația necesară obținerii avizului de încadrare a

locurilor de munca în condiții deosebite, conform legii, la Inspecția

Muncii; să fie obligată pârâta Inspecția Muncii să

primească documentația necesară încadrării locurilor de

muncă în condiții deosebite și să emită avizul

necesar; să fie obligată pârâta SC O. SRL să achite

contribuțiile de asigurări sociale aferente încadrării în

condiții deosebite de muncă pentru perioada aflată în litigiu,

precum și obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de

judecată.

Prin

încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2015,

pronunțată în Dosarul nr. x/120/2015, Tribunalul Dâmbovița Secția

I civilă a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtei

Inspecția Muncii la primirea documentației necesare încadrării

locurilor de muncă în condiții speciale și emiterea avizului

necesar, pentru capătul de cerere disjuns formându-se, pe rolul aceleiași

instanțe, Dosarul nr. y/120/2015.

Prin

Sentința civilă nr. 1877 din data de 24 noiembrie 2015,

pronunțată în Dosarul nr. y/120/2015, Tribunalul Dâmbovița,

secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a

acestei instanțe, ce a fost invocată de pârâta Inspecția Muncii

- București, și a dispus declinarea competenței de

soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul, verificând

competența generală, materială și teritorială, conform

art. 131 C. proc. civ., a reținut că, prin cererea disjunsă din

Dosarul nr. x/120/2015, reclamanții au chemat în judecată pârâta

Inspecția Muncii, solicitând ca aceasta să fie obligată să

primească documentația necesară încadrării locurilor de

muncă în condiții speciale și să emită avizul necesar.

Au fost avute

în vedere de către instanță dispozițiile art. 1 din Legea

nr. 108/1999, potrivit cărora Inspecția Muncii este organ de

specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu sediul în

municipiul București, precum și cele ale art. 2 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, contenciosul administrativ

reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică.

Tribunalul a

arătat că, în prima instanță, cererile în materie de

contencios administrativ se judecă de către curțile de apel,

conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ. și, cum Inspecția Muncii are

sediul în București, a apreciat că prezenta cerere este de

competența Curții de Apel București.

Pricina a

fost înregistrată, la data de 15 ianuarie 2016, pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, sub nr. y/120/2015.

Prin

Sentința civilă nr. 1758 din data de 25 mai 2016,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. y/120/2015, a fost

admisă excepția necompetenței materiale a aceste secții

și a fost trimis dosarul la Secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale a aceleiași

curți de apel, spre competentă soluționare.

Pentru a

pronunța această sentință, în esență, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a apreciat că, în cauza de față, este vorba de un

conflict de muncă între salariați și angajatorul acestora, prin

care aceștia tind să obțină drepturi de care ar fi trebuit

să beneficieze dacă nu ar fi existat pasivitatea societății

în a obține încadrarea locurilor de muncă respective în condiții

deosebite.

Curtea a

considerat că simpla chemare în calitate de pârâtă a unei

autorități publice, cum este cazul speței de față, nu

atrage aplicabilitatea art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost

înregistrată, la data de 25 august 2016, pe rolul Curții de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, sub nr. y/120/2015*.

Prin încheierea

de ședință din data de 16 noiembrie 2016, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

y/120/2015*, a fost admisă excepția de necompetență

funcțională a secției, s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a constatat

ivit conflictul negativ de competență și, în vederea

soluționării acestuia, a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea, reținând că, în raport de

dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, precum și ale art.

267 C. muncii și având în vedere obiectul cererii disjunse supuse

judecății, precum și faptul că pârâta Inspecția Muncii

nu are calitatea de angajator al membrilor de sindicat pentru care a fost

promovată acțiunea privind emiterea avizului legal pentru încadrarea

locurilor de muncă în condiții speciale, a constatat că

soluționarea litigiului nu revine jurisdicției muncii.

De asemenea,

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale a mai arătat

că, potrivit art. 1 din Legea nr. 108/1999, Inspecția Muncii este

organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu sediul în

municipiul București, iar, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă

activitatea de soluționare de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică.

Constatând

că, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ

se judecă de către curțile de apel, conform art. 96 pct. 1 C.

proc. civ. și, cum Inspecția Muncii are sediul în București,

instanța a apreciat că cererea supusă judecății este

de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, în considerarea celor

ce succed:

Dispozițiile

art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ

de competență atunci când două sau mai multe instanțe

și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces

sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță

învestită își declină la rândul său competența în

favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, în

speța de față, Înalta Curte reține că Tribunalul

Dâmbovița, secția I civilă și-a declinat competența în

favoarea Curții de Apel București, iar, ulterior, secțiile a

VIII-a contencios administrativ și fiscal și a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale Curții

de Apel București și-au declinat reciproc competența de soluționare

a prezentei cauze.

În ceea ce

privește norma de competență incidentă raportului juridic

litigios, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și

Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale a Curții de Apel București au reținut

prevederile art. 1 din Legea nr. 108/1999, ale art. 2 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 554/2004, precum și pe cele ale art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în

timp ce Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

considerat că sunt aplicabile dispozițiile procedurale din materia conflictelor

de muncă.

Înalta Curte

constată că dosarul cu privire la a cărui soluționare

poartă prezentul conflict de competență, a fost format ca urmare

a disjungerii dispuse, prin încheierea de ședință din data de 27

octombrie 2015, de către Tribunalul Dâmbovița, secția I

civilă în cauza ce forma obiectul Dosarului nr. x/120/2015, această

instanță apreciindu-se competentă să soluționeze

celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Potrivit art.

123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum

și cele incidentale, se judecă de instanța competentă

pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența

materială sau teritorială a altei instanțe

judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120

din același cod (cereri în materia insolvenței sau concordatului

preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a

cărui circumscripție își are sediul debitorul).

Prin urmare,

norma de la art. 123 alin. (1) C. proc. civ. reglementează un caz de

prorogare legală a competenței, în sensul că instanța

competentă să soluționeze o cerere principală devine

competentă a soluționa și cererile accesorii formulate în

aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar

fi intrat în competența sa materială ori teritorială.

Aceste

prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de

competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii,

adiționale și incidentale în favoarea instanței învestite cu

soluționarea cererii principale, sunt norme speciale de

competență, imperative, astfel încât se aplică prioritar,

constituind o derogare de la normele generale de competență

materială sau teritorială exclusivă, de asemenea, norme

imperative.

Din modul de

formulare a pretențiilor deduse judecății și în raport de

dispozițiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., se poate reține

caracterul accesoriu al capătului de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei Inspecția Muncii să primească documentația

necesară încadrării locurilor de muncă în condiții

deosebite, reținând că soluționarea acestuia depinde de

soluția ce urmează a fi dată capătului principal de cerere

vizând constatarea împrejurării că reclamanții au

desfășurat activitate în condiții deosebite în perioada 1

ianuarie 2014 - 31 decembrie 2014, având calitate de salariați ai SC O.

SRL - punct de lucru ASU Târgoviște.

Prorogarea

legală de competență produce efecte pe tot parcursul procesului,

indiferent de măsura disjungerii unui capăt de cerere.

Din

această perspectivă, verificarea competenței instanței

sesizate, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea

principală, nu și cererile accesorii și incidentale, în

privința cărora, ca regulă generală, este aplicabil art.

123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare,

în raport de prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în cauză,

judecarea capătului de cerere ce a fost disjuns din Dosarul nr. x/120/2015

este de competența instanței competente să soluționeze

cererea principală, respectiv Tribunalul Dâmbovița, secția I

civilă, întrucât operează prorogarea legală de

competență, indiferent de competența care ar fi fost atrasă

în situația în care acesta ar fi fost formulat pe cale principală.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Dâmbovița, secția I civilă, instanță care a apreciat

că este competentă să soluționeze cererea principală

ce formează obiectul Dosarului nr. x/120/2015, din care a fost

disjunsă și cererea cu privire la a cărei soluționare s-a

ivit prezentul conflict negativ de competență.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 17 februarie 2017.