ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 382/2015

Decizia nr. 382/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele B. - C. și B. - D. a Județului Hunedoara, solicitând anularea Deciziei nr. 137 din 28 martie 2012, privind soluționarea contestației prealabile formulate de reclamantă, emisă de pârâta B. - C., anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 84 din 21 septembrie 2011, privind obligații suplimentare de plată, emise de B., E. a Județului Hunedoara și a Raportului de inspecție fiscală din 21 septembrie 2011 în ceea ce privește suma de 1.457.266 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar în sarcina reclamantei și 886.272 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, în perioada 15 noiembrie 2010 - 14 septembrie 2011 a fost supusă unei inspecții fiscale pentru activitatea desfășurată în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010, urmare căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. 84 din 21 septembrie 2011.

A arătat reclamanta că, împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală a urmat procedura prealabilă obligatorie, formulând în termenul legal contestația înregistrată la registratura E. Hunedoara sub numărul 57.040 din 28 octombrie 2011.

B. - C. a respins ca neîntemeiată contestația, prin Decizia nr. 137 din 28 martie 2011, argumentele avute în vedere de către autoritatea de soluționare a contestațiilor în susținerea Deciziei pronunțate constând, în esență, în nedovedirea îndeplinirii condițiilor generale de deductibilitate prevăzute de art. 21 din C. fisc. și pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

A precizat reclamanta că, impozitul pe profit în cuantum de 1.457.266 lei, care a fost stabilit suplimentar în sarcina sa, a fost generat de considerarea drept nedeductibile fiscal a anumitor cheltuieli, care au fost înregistrate de aceasta în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010.

Astfel, în mod nelegal si netemeinic nu s-a recunoscut dreptul de deducere pentru cheltuielile în cuantum de 1.572.279 lei, aferente școlarizării personalului SC A. SRL de către SC F. SPA Italia.

A precizat reclamanta că, în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010, SC A. SRL a înregistrat cheltuieli cu formarea personalului în sumă de 1.572.279 lei aferente facturilor emise de SC F. SPA Italia.

Aceste cheltuieli au fost facturate de SC F. SPA în baza contractului de furnizare încheiat între SC A. SRL și SC F. SPA în 20 decembrie 2005 în baza acestui contract, reclamanta a fabricat canapele și fotolii pentru SC F. SPA, respectând condițiile de fabricație impuse de SC F. SPA, ceea ce a implicat punerea la dispoziție de către SC F. SPA a unor desene și modele în baza cărora SC A. SRL a executat canapelele și fotoliile.

Contractul între SC A. SRL și SC F. SPA din 20 decembrie 2005 conține două clauze conform cărora: "la cererea SC A. SRL, SC F. SPA va trebui sa formeze personalul firmei furnizoare la sediul acesteia, pentru realizarea fiecărei comenzi în parte" și "pentru activitatea de formare a personalului SC A. SRL va trebui să achite suma cheltuita de SC F. SPA în acest sens".

În conformitate cu prevederile contractului menționat mai sus, SC F. SPA a emis către societatea reclamantă trei facturi, respectiv, Factura din data de 31 decembrie 2006 în valoare totală de 264.755 euro (echivalentul în lei a sumei de 895.321,98 lei) reprezentând "formare personal în exercițiul 2006 la biroul din Mintia"; Factura din data de 13 mai 2008 în valoare totală de 423.580,01 euro (echivalentul în lei a sumei de 1.557.884,92 lei) reprezentând "formare personal în exercițiul 2007 la biroul din Mintia"; Factura din data de 31 decembrie 2008 în valoare totală de 176.686,72 euro (echivalentul în lei a sumei de 704.131,92 lei) reprezentând "formare personal în exercițiul 2008 la biroul din Mintia".

Reclamanta a înregistrat sumele facturate de SC F. SPA prin cele trei facturi de mai sus drept imobilizări necorporale, prin contul 205 "Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale și alte "drepturi similare" și a dedus fiscal aceste sume prin intermediul amortizării, pe o perioadă de 3 ani.

În perioada acoperită de Raportul de inspecție fiscală, respectiv 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010, reclamanta a înregistrat cheltuieli totale cu amortizarea aferentă celor 3 facturi menționate mai sus în sumă de 1.572.279 lei, sumă compusă din 373.050 lei reprezentând o parte din amortizarea sumei facturate de SC F. SPA prin factura din data de 31 decembrie 2006 reprezentând "formare personal în exercițiul 2006 la biroul din Mintia", această sumă fiind înregistrată de SC A. SRL în perioada octombrie 2008 - decembrie 2009; 1.081.867 lei reprezentând o parte din amortizarea aferentă facturii din data de 13 mai 2008 reprezentând "formare personal în exercițiul 2007 la biroul din Mintia", o parte din această suma, respectiv 822.217 lei, a fost înregistrată de SC A. SRL în luna decembrie 2009, retroactiv pentru o perioadă de 19 luni, iar restul sumei de 259.650 lei în perioada ianuarie 2010 - iunie 2010; 117.354 lei reprezentând o parte din amortizarea aferentă facturii din data de 31 decembrie 2008 reprezentând "formare personal în exercițiul 2008 la biroul din Mintia, această sumă fiind înregistrată de SC A. SRL în perioada ianuarie 2010 - iunie 2010.

A învederat reclamanta că, cheltuiala în cuantum de 1.572.279 lei, aferentă serviciilor de formare profesională a personalului, îndeplinește condițiile de deductibilitate.

Astfel, pentru cheltuielile de 1.572.279 lei aferente formării profesionale a angajaților SC A. SRL sunt îndeplinite condițiile de deductibilitate prevăzute de C. fisc. și Normele sale de aplicare, după cum urmează:

- cheltuielile cu formarea profesională a personalului, aferente serviciilor prestate și facturare de SC F. SPA îndeplinesc condițiile de deductibilitate menționate la pct. 1 și 2 evocate mai sus, aspect necontestat;

- cheltuielile înregistrate de Societate cu serviciile de formare profesională prestate de SC F. SPA sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și sunt necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității societății reclamante. Astfel, în cadrul prestării serviciilor de formare profesională, personalul SC F. SPA a împărtășit din experiența și cunoștințele, pe care aceștia le dețineau, angajaților SC A. SRL, pentru ca, la rândul lor, aceștia să fie capabili să execute ei înșiși, la standardele impuse de SC F. SPA și clientela acestora, canapelele și fotoliile ce sunt comercializate de SC A. SRL și generează venituri impozabile la nivelul societății reclamante.

Pe de altă parte, necesitatea prestării unor servicii trebuie apreciată prin prisma principiului libertății de gestiune, care permite contribuabilului să angajeze toate cheltuielile pe care le consideră necesare afacerii sale. Astfel, îndeplinirea condiției de deductibilitate referitoare la necesitatea efectuării cheltuielilor cu serviciile de formare profesională rezultă fără echivoc din însăși natura activităților efectuate de SC F. SPA în beneficiul societății reclamante, care este în acord cu specificul activității desfășurate de aceasta.

De asemenea, cheltuielile cu serviciile prestate de SC F. SPA îndeplinesc condiția cerută de lege de a fi efectuate în baza unui contract.

Pe de altă parte, prestarea efectivă a serviciilor de către SC F. SPA poate fi dovedită prin intermediul documentelor justificative deținute de societatea reclamantă, întrucât cheltuielile cu amortizarea în valoare de 1.572.279 lei sunt aferente celor trei facturi emise de SC F. SPA care reprezintă contravaloarea serviciilor de formare profesională prestate în anii 2006, 2007 și 2008, documentele justificative demonstrând faptul că în toți acești ani, personalul SC F. SPA a prestat servicii de formare profesională a angajaților SC A. SRL.

Aceste documente justificative sunt reprezentate de facturi emise de SC A. SRL pentru serviciile de formare profesională însoțite de anexe, ce menționează personalul italian ce a prestat servicii de formare profesională în beneficiul SC A. SRL; documente emise de către organismul privind inspecția muncii din Italia care atestă persoanele angajate ale SC F. SPA care ce au fost detașate în România pentru prestarea de servicii de formare profesională în beneficiul angajaților SC A. SRL și durata șederii fiecăreia din aceste persoane în România în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010; facturi de transport și bilete de avion aferente călătoriilor în România pentru fiecare din angajații SC F. SPA care a fost detașat în România să presteze servicii de formare profesională pentru SC A. SRL; registre trimestriale de prezență în care se precizează numele angajaților SC A. SRL din diverse sectoare de activitate care au beneficiat de formare profesională precum și numele personalul SC F. SPA care a realizat formarea profesională a angajaților SC A. SRL; centralizator cu fișele fiscale ale angajaților depuse la B. în perioada 2006-2008 care atestă faptul că persoanele care au beneficiat de formare profesională, au fost angajați ai SC A. SRL în aceste perioade; procese verbale semestriale în care sunt prezentare aspectele tehnice explicate de personalul SC F. SPA în cadrul cursurilor de formare profesională; manual privind procedurile și instrucțiunile de lucru pentru producerea de canapele și fotolii, ce servește ca suport de curs pentru instruirea/formarea practică a angajaților SC A. SRL; fluturași de salariu pentru personalul SC F. SPA care atestă modalitatea de calcul a sumelor facturate către SC A. SRL, respectiv alocarea costurilor cu salariile persoanelor detașate în România, pe perioada detașării.

Din contractul de furnizare încheiat între SC F. SPA și SC A. SRL reiese faptul că natura instruirii/formării realizate de SC F. SPA pentru angajații SC A. SRL nu a avut ca scop obținerea de către angajații SC A. SRL a unor calificări/atestate profesionale, aceștia deținând deja aceste calificări, ci instruirea angajaților SC A. SRL pentru ca aceștia să poată să fabrice efectiv canapele și fotolii pentru SC F. SPA, conform specificațiilor tehnice și standardelor de calitate impuse de SC F. SPA și de clientela acestora.

În aceste condiții, este evident faptul că SC A. SRL nu avea obligația să obțină de la SC F. SPA si ulterior să prezinte organelor fiscale autorizațiile invocate de organele fiscale eliberate de G. și de H.

Nu în ultimul rând, prin faptul că reclamanta a aplicat un tratament contabil eronat și a înregistrat sumele facturate de SC F. SPA drept imobilizări necorporale amortizabile pe o perioadă de 3 ani, SC A. SRL a ajuns să deducă în perioada acoperită prin Raportul de inspecție fiscală, respectiv 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010, o cheltuială mai mică decât cea la care ar fi avut dreptul.

A mai menționat reclamanta că, în mod nelegal si netemeinic nu s-a recunoscut dreptul de deducere pentru cheltuielile în cuantum de 7.304.392 lei aferente prestărilor de servicii facturate de I.

Astfel, în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010 SC A. SRL a înregistrat cheltuieli cu prestări de servicii de 7.304.392 lei aferente facturilor emise de I. în baza contractului de antrepriză încheiat între cele două societăți. Obiectul contractului acoperă o gamă largă de servicii, respectiv: "procese operative cu caracter executiv referitoare la aprovizionare, logistică, marketing, calitate, inclusiv activitățile de direcție, coordonare și planificare a fiecăruia din funcțiile menționate, extragerea și elaborarea datelor de contabilitate primară și complexă, cercetarea, selecția și formarea personalului angajat, consultanță legală și gestionarea contractelor, producția software, analiza și proiectarea noilor tehnologii ce pot fi introduse în procesele productive, controlul proceselor productiv industriale, gestionarea logisticii, gestionarea serviciilor de pază, servicii de curățenie".

În primul rând, a menționat reclamanta faptul că, contractul de antrepriză încheiat între SC A. SRL și SC F. SPA are natura unui contract-cadru.

În fiecare lună din perioada 01 octombrie 2008 -30 iunie 2010 au fost prestate de SC F. SPA în beneficiul SC A. SRL doar o parte din numeroasele categorii de servicii din lista menționată în obiectul contractului, aceste servicii diferind de la o lună la alta.

Natura exactă a serviciilor prestate în fiecare lună rezultă din documentele justificative care atestă prestarea efectivă a serviciilor.

Cheltuielile în cuantum de 7.304.392 lei aferente prestărilor de servicii facturate de I., îndeplineau condițiile de deductibilitate prevăzute de lege.

I. a prestat în beneficiul SC A. SRL servicii constând în principal, în servicii de proiectare si analiza producție și servicii de marketing si control de gestiune.

A menționat reclamanta că aceste servicii acoperă procese vitale, indispensabile pentru desfășurarea activității SC A. SRL și implicit pentru generarea de venituri impozabile din vânzarea producției.

De asemenea, cheltuielile cu serviciile prestate de SC F. SPA îndeplinesc condiția cerută de lege de a fi efectuate în baza unui contract.

În raportul de inspecție fiscală și în decizia de soluționare a contestației se menționează faptul că pentru același tip de servicii cu cele prestate de I. "a fost încheiat contractul de consultanță din 16 iunie 2007, în vigoare pentru anii 2008 și 2010 între SC A. SRL și SC J. SRL Deva".

Or, astfel cum rezultă din documentele deținute de reclamantă, rezultă că serviciile prestate de I. în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010 nu au coincis cu serviciile prestate de SC J. SRL Deva.

În ceea ce privește cheltuielile de 421.018 lei cu chiriile apartamentelor de serviciu folosite de angajații SC A. SRL, a precizat reclamanta că, în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010, aceasta a dedus  cheltuieli cu chiria unor apartamente închiriate de la diverse persoane fizice în sumă de 421.018 lei. Apartamentele, închiriate în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010, au fost folosite de angajații SC A. SRL care au domiciliul în altă localitate decât sediul social al societății reclamante.

Referitor la cheltuielile de 509.399 lei aferente provizioanelor constituite pentru clienți incerți, a arătat reclamanta că, în anul 2009, a considerat deductibilă fiscal suma de 509.399 lei, care a reprezentat valoarea unui provizion pentru 10 clienți incerți.

Organele fiscale au susținut în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală și a deciziei de soluționare a contestației faptul că reclamanta nu avea dreptul să deducă suma de 509.399 lei, întrucât nu a îndeplinit condiția menționată la art. 22 alin. (1) lit. j) pct. 2 din C. fisc.

Această condiție pe care organele fiscale au susținut că SC A. SRL nu a îndeplinit-o se referă la deschiderea procedurii de faliment a debitorilor pentru care SC A. SRL a constituit provizion, pe baza hotărârilor judecătorești care trebuie să ateste această situație.

Având în vedere că societățile debitoare sunt străine, a considerat reclamanta că organele fiscale nu ar fi trebuit să se limiteze la sensul clasic al hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței sau la hotărârea de trecere la faliment, specifice dreptului român, ci ar fi trebuit să analizeze îndeplinirea respectivei condiții prin raportarea la documentele emise de instanțele străine sau de alte autorități publice cu competențe în domeniu, care atestă faptul că societățile respective se confruntă cu dificultăți financiare și s-a demarat în cadrul acestora proceduri echivalente cu procedura de trecere la faliment/lichidare prevăzută de legea română.

1.2. Întâmpinările formulate în cauză;

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 noiembrie 2012, pârâta B. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea actelor administrative atacate ca legale și temeinice.

Prin întâmpinarea depusă la data de 9 noiembrie 2012, pârâta D. a Județului Hunedoara a solicitat respingerea acțiunii în contencios administrativ ca nefondată, cu consecința menținerii actelor administrative fiscale atacate ca fiind legale și temeinice.

1.3. Sentința și considerentele primei instanțe;

Prin sentința nr. 930 din 66 martie 2013, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B.- C. și B.- D. a Județului Hunedoara, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în ceea ce privește critica referitoare la faptul că organul fiscal a considerat nedeductibile cheltuielile în cuantum de 1.572.279 lei aferente școlarizării personalului SC A. SRL de către SC F. SPA Italia, Curtea reține că reclamanta a încheiat la 20 decembrie 2005 un contract cu SC F. SPA Italia intitulat „Contract de furnizare” în cadrul căruia, doar unul dintre cele 16 capitole (pct. 3), se referă la formarea personalului ca activitate conexă altor activități care constituie obiectul principal al contractului.

Este evident că nu este vorba de un contract de prestări servicii în sensul legii fiscale, acesta neprevăzând toate datele impuse de Normele metodologice de aplicare a C. fisc. în forma în vigoare la data încheierii contractului.

În speță, Contractul de furnizare din 2005 nu cuprinde integral datele necesare, ci doar clauze generale.

Se reține și faptul că reclamanta nu a prezentat organului de inspecție fiscală documente din care să rezulte locul de desfășurare a pregătirii, perioada de pregătire, lista cu salariații participanți la pregătirea profesională, înscrisuri din care să rezulte că prestația a fost necesară și efectivă, lista anexată facturii din 13 mai 2008 fiind redactată în limba italiană și neconținând elemente de legătură cu societatea reclamantă în temeiul unei relații contractuale așa cum prevede legea.

De altfel, reclamanta însăși recunoaște că nu a considerat și nu a înregistrat sumele facturate de SC F. SPA prin facturile din 31 decembrie 2006, 13 mai 2008 și 31 decembrie 2008 ca fiind aferente unor prestări de servicii, ci ca imobilizări necorporale, prin contul 205 „concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi similare”, astfel că reclamanta nu poate invoca deductibilitatea acestor cheltuieli în temeiul art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. și pct. 48 din Norme care se referă expres la prestările de servicii.

Sub aspectul nerecunoașterii dreptului de deducere pentru cheltuielile în cuantum de 7.304.392 lei aferente prestărilor de servicii facturate de I., Curtea a reținut că, între această societate și societatea reclamantă, s-a încheiat în luna iunie 2008 un contract de antrepriză de servicii în legătură cu care au fost emise facturi în valoarea menționată, contractul și documentațiile fiind prezentate organului fiscal în limba italiană, netraduse, aspect recunoscut de reclamantă și prin acțiune, astfel că nu s-a putut verifica necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate și nici efectivitatea prestării serviciilor, culpa aparținând în exclusivitate reclamantei, astfel că soluția organului de inspecție fiscală de neadmitere la deducere a acestor cheltuieli este justificată legal.

În ceea ce privește cheltuielile de 421.018 lei cu chiriile apartamentelor de serviciu folosite de angajații SC A. SRL, prima instanță a apreciat că acestea sunt nedeductibile, întrucât în contractele de închiriere a menționat că obiectul acestora îl constituie folosirea lor temporară ca locuință de către SC A. SRL. Numai din explicațiile verbale ale administratorului societății a rezultat că apartamentele ar fi fost folosite ca locuințe de serviciu pentru angajații care au domiciliul în altă localitate sau de către asociații societății pentru a se caza în timpul șederii în România.

Reclamanta nu a prezentat inspecției lista persoanelor care ar fi beneficiat constant de folosința gratuită a apartamentelor cu titlu de locuințe de serviciu și nici alte documente justificative, cum ar fi vize de reședință ale acestora sau acte adiționale la contractul de muncă sau contracte de subînchiriere ori comodat care să facă vreo legătură între salariați și aceste apartamente.

În plus, cheltuielile făcute pentru asigurarea cazării asociaților nu sunt deductibile conform art. 21 alin. (4) lit. e) C. fisc. și pct. 43 lit. c) din Norme.

Referitor la cheltuielile cu provizioane în sumă de 509.399 lei constituite de societatea reclamantă pentru clienții incerți, Curtea reține că reclamanta nu a făcut dovada contrară situației reținute de inspecția fiscală, în sensul că, pentru cei 10 clienți incerți a căror listă a fost prezentată inspecției, nu au fost prezentate documente justificative (6 clienți), s-au prezentat acte netraduse și al căror conținut nu a putut fi verificat (3 clienți), s-au prezentat acte neconcludente (1 client).

Ori, potrivit art. 22 lit. j) C. fisc., contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai dacă provizioanele constituite în limita unei procent de 100% din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit. d), f), g) și i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007; creanța este deținută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație; nu sunt garantate de altă persoană; sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

2.1. Motivele de recurs

În cadrul motivelor de recurs, s-a susținut că sentința este nemotivată, că s-a cercetat insuficient fondul cauzei, astfel că s-a stabilit incorect situația de fapt, că greșit au fost respinse probe care erau esențiale pentru soluționarea cauzei.

S-a motivat să lipsa traducerilor unor acte nu constituia motiv de respingere a acțiunii, că instanța trebuia să pună în vedere reclamantei să prezinte traducerile, că nu există nicio dispoziție normativă care să interzică probele noi în cursul judecății.

Recurenta a susținut că instanța de fond a confundat noțiunile de documente justificative în plan fiscal și documente care atestă caracterul efectiv al prestării serviciilor.

S-a menționat că prevederile legale au fost aplicate excesiv de formalist, contrar situației fiscale de fapt, deoarece cheltuielile le-a efectuat în scopul obținerii de venituri, motiv pentru care avea drept de deducere, că s-a încălcat principiul proporționalității.

A precizat recurenta că și în cazul unei înregistrări contabile eronate nu se poate pierde dreptul de deducere, deoarece cheltuielile s-au efectuat în scopul desfășurării corespunzătoare a activității societății.

Recurenta a menționat că a efectuat cheltuieli în baza unor contracte de prestări servicii, că serviciile prestate de In Service nu au coincis cu cele prestate de SC J. SRL.

Cu privire la cheltuielile cu chiria s-a arătat că acestea sunt deductibile, spațiile închiriate fiind folosite de angajații care au domiciliul în altă localitate, astfel cum rezultă din lista persoanelor care au folosit apartamentele închiriate.

Referitor la cheltuielile cu provizioanele constituite pentru clienți incerți s-a precizat că trebuia să se verifice documentele instanțelor străine care atestă că pentru aceste societăți s-au demarat proceduri echivalente cu procedura de faliment din legea română.

2.2. Întâmpinarea formulată;

Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului, cu precizarea că în contractele de furnizare din 2005 nu sunt cuprinse integral datele necesare, că nu au fost prezentate actele traduse.

2.3. Analiza motivelor de recurs;

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Urmare a unei inspecții fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare compuse din 1.457.266 lei impozit pe profit și 886.272 lei accesorii.

Aceste sume au fost stabilite prin excluderea unor cheltuieli efectuate de societate de la cheltuielile deductibile.

Prima instanță a considerat că actele fiscale sunt legale, pentru motivele expuse în sentință, între altele s-a avut în vedere că nu au fost depuse actele doveditoare pentru prestațiile primite, traduse.

Trebuie precizat că la termenul din 14 noiembrie 2012, s-au depus 4 volume de documente, însoțite de opis.

Instanța de fond a considerat că o parte din înscrisuri nu pot fi analizate pentru a justifica caracterul deductibil al unor cheltuieli, pentru că sunt în limba italiană.

Înalta Curte apreciază că, cel puțin sub acest aspect, soluția este eronată pentru că instanța trebuia să pună în vedere reclamantei să depună actele traduse în limba română, cu atât mai mult cu cât s-a susținut că aceste acte atestă realitatea prestării serviciilor contractate.

Cu privire la raporturile contractuale cu SC F. SPA, s-a arătat că nu au fost îndeplinite cumulativ prevederile pctt.48 din H.G. nr. 44/2004.

Împrejurarea că în contractul de furnizare încheiat cu SC F. SPA sunt trecute numai clauze generale, nu poate conduce prin sine însăși la premisa că acele servicii nu au fost prestate.

De asemenea, faptul că sumele aferente acestui contract au fost înregistrate ca imobilizări necorporale nu produce consecințe fiscale pentru că determinantă este operațiunea reală și nu înregistrarea contabilă, care poate fi corectată.

Pentru cheltuielile efectuate în cadrul contractului cu In Service s-a considerat că lipsa actelor traduse este de natură a conduce la justificarea soluției adoptate de organul fiscal.

Având în vedere că instanța de fond nu a pus în vedere reclamantei să depună actele traduse în limba română și astfel a considerat acele acte inexistente, urmează ca sentința să fie casată cu trimitere la prima instanță, pentru a se avea în vedere la soluționarea cauzei actele traduse depuse la instanța de recurs.

De asemenea, se vor avea în vedere toate actele care atestă realitatea prestărilor de servicii.

Prima instanță va dispune, eventual și efectuarea unei expertize care să verifice starea de fapt existentă în cauză.

În ceea ce privește sumele aferente contractului de închiriere, instanța de fond va trebui să analizeze starea de fapt prin raportare la prevederile art. 21 alin. (2) lit. e) din C. fisc., care permite deducerea cheltuielilor efectuate pentru cazarea personalului și a administratorilor sau a persoanelor fizice asimilate.

Sub acest aspect va trebui să se aibă în vedere și pct. 27 din H.G. nr. 44/2004.

Cu privire la provizioanele constituite se vor avea în vedere actele depuse de reclamantă, dacă sunt de natură a justifica deducerea provizioanelor, urmând a se face și proba dreptului străin.

Înalta Curte precizează că depunerea actelor în limba italiană pentru o firmă persoana juridică română este o evidentă eroare, însă această eroare nu poate afecta substanța drepturilor unui contribuabil.

Remediul erorii săvârșite în primă instanță este acela al casării cu trimitere, pentru a se depune probatoriile în limba română și în raport de actele prezentate se va verifica existența condițiilor prevăzute de art. 21 și 22 din C. fisc. și H.G. nr. 44/2004, pentru deductibilitatea cheltuielilor.

În consecință, având în vedere prevederile art. 312 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie admis, casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 930 din 6 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2015.