ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1381/2015

ÎNALTA CURTE DE M.AȚIE ȘI JUSTIȚIE

Decizia nr. 1381/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâții B. Timiș, C. și D., a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 1631/822 din 26 octombrie 2012 emisă de către C. - D. - B. Timiș - Biroul Soluționare contestații în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de SC A. SA Timișoara pentru capătul de cerere referitor la plata contribuției trimestriale datorată pentru medicamentele suportate din E. și din bugetul F. (1.030.488 lei), a majorărilor/dobânzilor de întârziere (330.657 lei) și a penalităților de întârziere (154.573 lei), anularea parțială a Deciziei de impunere nr. F/TM/491 din 31 iulie 2012 emisă de B. Timiș în ceea privește obligarea reclamantei la plata sumelor indicate la pct. 1, anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr. 7553 din 31 iulie 2012 în ceea ce privește capitolul referitor la suma menționată la punctul 1, stabilită în sarcina reclamantei cu consecința exonerării de Ia plata sumei de 1.030.488 lei precum și a majorărilor/dobânzilor de întârziere (330.657 lei) și a penalităților de întârziere (154.573 lei).

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor statutului societății, activitatea principală a SC A. SA este "Fabricarea produselor farmaceutice de bază" (cod Caen).

Reclamanta mai arată că este producător de medicamente de uz uman - soluții perfuzabile și a deținut autorizații de punere pe piață a acestora până la data de 09 martie 2011 când autorizațiile sale au fost transferate către SC G. AG Germania, după cum urmează:

- din 04 pentru soluție H., soluție perfuzabilă, transmisă cu adresa din 09 martie 2011 F., I.;

- din 01 pentru soluție J., soluție perfuzabilă, transmisă cu adresa din 09 martie 2011 F., I.;

- din 01 pentru soluție K. 0,9%, soluție perfuzabilă, transmisă cu adresa din 09 martie 2011. F., I.;

- din 01 pentru soluție L. 10%, soluție perfuzabilă, transmisă cu adresa din 09 martie 2011, F., I.;

- din 01 pentru soluție L. 5%, soluție perfuzabilă, transmisă cu adresa din 09 martie 2011, F., I.;

- din 01 pentru soluție apa pentru preparare injectabile, solvent pentru uz parental, transmisă cu adresa din 09 martie 2011, F., I..

În perioada 24 octombrie 2011 - 27 octombrie 2011, la Societate a avut loc un control inopinat din partea unei echipe de inspecție fiscală a B. Timiș, având ca scop verificarea, pentru intervalul trim. IV 2009 - martie 2011, a respectării condițiilor legale referitoare la contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din F. și din bugetul F. prevăzută de art. 361

1

din Legea nr. 95/2006, în concret, o verificare a modului de întocmire a declarațiilor cu privire la lista medicamentelor vândute pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu și cele pentru unitățile sanitare cu paturi (anexele 2a și 2b prevăzute în Ordinul F./M. nr. 928/591/2010).

La finalizarea controlului inopinat a fost încheiat Procesul-verbal din 27 octombrie 2011, document în care s-a reținut că ''societatea a întocmit și depus pentru perioada ianuarie 2010- septembrie 2011, anexele 2a și 2b prevăzute în Ordinul nr. 928/591/2010 constatându-se existența înregistrării acestor declarații la N."

În continuare, reclamanta a mai precizat că prin declarațiile depuse, societatea menționează că nu a înregistrat livrări către acești beneficiari (furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu și cele pentru unitățile sanitare cu paturi n.n.) și nu a constituit și declarat o contribuție bănească către N." iar societatea nu a fost notificată de N. cu privire la valoarea contribuției declarate.

Ulterior, SC A. SA a fost supusă inspecției fiscale nr. F/TM/491 din 31 iulie 2012, care a avut printre obiective și verificarea îndeplinirii obligației fiscale referitoare la contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din F. și din bugetul F. pentru perioada trim. IV 2009 - martie 2011 (aceeași taxă pentru aceeași perioadă făcuse și obiectul controlului inopinat menționat la alin. 2 din prezenta cerere).

În urma acestei inspecții fiscale s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 7553 din 31 iulie 2012, prin care, în mod greșit, organul de inspecție fiscală a reținut faptul că "societatea, livrează în România medicamente suportate din F. și din bugetul F., respectiv medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, condiții în care societatea este considerată plătitor de contribuție de tip clawback."

În consecință, a fost calculată contribuția de tip clawback datorată de SC A. SA până la 09 martie 2011, dată la care a avut loc transferul autorizațiilor de punere pe piață către societatea germană SC G. AG.

Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F/TM/491/31 iulie 2012 s-a stabilit un cuantum al contribuției E. de 1.030.488 lei, fiind calculate totodată și dobânzile/majorările de întârziere (330.657 lei) precum și penalitățile de întârziere aferente (154.573 lei).

Societatea a contestat, în conformitate cu art. 205 și 207 C. proc. fisc. Raportul de inspecție fiscală nr. 7553 din 31 iulie 2012, Decizia de impunere nr. F/TM/491 din 31 iulie 2012 și în ceea ce privește sumele cuprinse în aceste acte ca reprezentând obligație fiscală suplimentară pentru contribuția E., dobânzile/majorările de întârziere precum și penalitățile de întârziere aferente.

Prin Decizia nr. 1631/822 din 26 octombrie 2012, F. - B. Timiș - Biroul Soluționare Contestații a respins ca neîntemeiată contestația, pentru suma de 1.030.488 lei reprezentând contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din F. și din bugetul F., pentru suma de 330.657 lei reprezentând majorări/dobânzi de întârziere și pentru suma de 154.573 lei reprezentând penalitățile de întârziere aferente.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate, reclamanta a arătat că pentru plata taxei de clawback, potrivit dispozițiilor art. 361

1

din Legea nr. 95/2006, sunt necesare anumite condiții pentru medicamentele supuse comercializării în România, care nu sunt întrunite în cauză, respectiv, ca acestea să fie incluse în programele naționale de sănătate, și de aceste medicamente să beneficieze asigurații în tratament ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate sau in tratamentul spitalicesc.

Totodată, a mai învederat că, prin Ordinul comun F./N. nr. 928/591/2010 au fost aprobate Normele metodologice privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea, controlul contribuțiilor prevăzute Ia art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006. Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din aceste Norme, procentul contribuției trimestriale se determină prin aplicarea cotelor prevăzute în Anexa 14 a Legii nr. 95/2006, la "total venituri obținute trimestrial" în funcție de volumul trimestrial al vânzărilor de medicamente din categoriile pentru care se datorează contribuția.

Reclamanta în continuare a mai precizat că, pe baza acestor norme, faptul generator al obligației de plata consta in vânzarea de medicamente compensate, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru, iar modul și forma de raportare a volumului vânzărilor se stabilește pe baza declarațiilor 2a și 2b ale Ordinului nr. 928/591/2010, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate.

Mai precizează faptul că, prin H.G. nr. 720/2008 a fost aprobată Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Anexa acestui act normativ cuprinde trei subliste (A, B și C) care conțin "medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu'' în diferite grade de compensare. Prin urmare, H.G. 720/2008 precum și actele de modificare și completare ulterioare cuprind acele medicamente compensate a căror vânzare atrage obligația, potrivit Legii nr. 95/2006, achitării contribuției clawback. Per a contrario, comercializarea medicamentelor care nu sunt incluse în aceste liste nu poate fi supusă taxării amintite mai sus.

În fine, reclamanta arată, că în mod nefondat i s-a respins contestația administrativă pe baza unui răspuns al O. Timiș, conform căruia "unitățile medicale cu paturi aflate în relație cu C.A.S. .achiziționează medicamentele necesare desfășurării activității conform Nomenclatorului cu medicamente de uz uman, achiziționând inclusiv soluțiile perfuzabile produse de petentă", considerând ca acest răspuns contravine stării de drept mai sus enunțate.

În plus, arata ca, deși N. are atribuții privind evidenta pe plătitori a respectivei contribuții, conform art. 270 alin. (1) lit. x) din Legea nr. 95/2006, în forma in vigoare la momentul controlului, aceasta nu a avut nicio obiecție și nici o cerere de clarificare, privind declarațiile reclamantei cu baza de calcul 0, și nu a notificat reclamanta, potrivit legii, iar prin procesul verbal anterior din 27 octombrie 2011, nu s-a înregistrat nicio nelegalitate din acest punct de vedere.

În fine, considera ca în mod nelegal și abuziv organele de inspecție fiscala au considerat ca Precizările nr. F./N. nr. 7465/5579 din 07 iulie 2010, privind aplicarea Ordinului nr. 928/591/2010, nu sunt incidente în cauza, deși aceste precizări stabilesc în mod clar că la determinarea contribuției trimestriale se iau în calcul doar sumele încasate din vânzările către unitățile sanitare cu paturi și către farmacii (utilizatori/verigi finale), fiind excluse încasările rezultate din volumul vânzărilor către terții distribuitori - situație în care, in mod evident se afla si reclamanta care a realizat vânzări numai către terți distribuitori, fapt consemnat si cu ocazia controlului inopinat încheiat anterior.

În al doilea rând, reclamanta a invocat și motive de nelegalitate a controlului finalizat cu raportul de Inspecție Financiară contestat, susținând ca organele de control au încălcat prevederile art. 105

1

C. proc. fisc, procedând la reverificarea reclamantei pentru contribuția aferenta perioadei trim. IV 2009 - martie 2011.

Astfel, reclamanta a apreciat că a fost încălcat principiul unicității inspecției fiscale consacrat de dispozițiile art. 103 alin. (3) C. proc. fisc, în condițiile în care aceasta a mai fost supusă unui control inopinat anterior, finalizat cu procesul verbal din 27 octombrie 2011, in care s-a consemnat ca nu au fost încălcate prevederile legale privind declararea si plata aceleiași contribuții, pe perioada menționată.

În al treilea rând, reclamanta a considerat ca un alt motiv de nelegalitate se releva prin aceea că, organele fiscale au omis sa facă precizări cu privire la tratamentul fiscal al presupusului debitului datorat. Sub acest aspect, arata ca în situația în care debitul era datorat, contribuția trebuia recunoscuta ca și cheltuiala deductibila, pierderea fiscala reportata trebuia majorata în cuantum egal, iar organul fiscal era obligat sa facă aplicarea pct. 22 din H.G. nr. 44/2004, privind reconsiderarea evidentelor fiscale, întrucât, prin constituirea contribuției către reclamanta era afectat și prețul de transfer către beneficiar, ca parte afiliata implicata.

In ultimul rând, reclamanta a apreciat că s-a realizat o dublă taxare a aceluiași produs și încălcarea principiilor economice, reiterând considerentele potrivit cărora, ca distribuitor principal al sau, în perioada trim. IV 2009 - martie 2011 a declarat și a plătit respectiva contribuție și, întrucât declarațiile sale s-au raportat la prețul de distribuție, a rezultat o suma mai mare decât cea pretins datorată de către reclamanta.

Apărările formulate în cauză

Pârâta B. Timiș, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, reiterând motivele expuse în cuprinsul Deciziei nr. 1631/822d in 26 octombrie 2012.

Pârâta D., prin apărările formulate, a invocat, în principal, excepția lipsei calității sale procesual pasive, având în vedere că nu este emitenta actelor administrative contestate.

Hotărârile pronunțate în cauză;

Prin Încheierea din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara a admis aceasta excepție precum si excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., conform considerentelor încheierii de ședința a admis excepțiile invocate reținând că cele două pârâte nu sunt emitentele actelor contestate în cauză și deci, nu sunt subiecți pasivi în raportul juridic dedus judecății. În acest sens dispune ca cele două pârâte să nu mai fie citate în cauză.

Prin sentința nr. 23 din 23 ianuarie 2013, Curtea Apel Timișoara, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu B. Timiș și, în consecință, a anulat în parte Decizia nr. 1631/822 din 26 octombrie 2012, Decizia de Impunere nr. F/TM/491 din 31 iulie 2012, precum și a Raportul de Inspecție Finală nr. 7553 din 31 iulie 2012, în limita sumei de 1.030.488 lei reprezentând contribuții trimestriale datorate pentru medicamentele suportate din E. și din Bugetul F. și a sumei de 485.230 lei cu titlu de accesorii aferente, calculate conform C. proc. fisc..

Totodată, a exonerat reclamanta de la plata acestor sume.

De asemenea, a respins acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâților C. și D., ca fiind promovată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă în cauză.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la motivele de nulitate invocate de reclamantă, privind inspecția fiscală, instanța a reținut că acestea sunt nefondate.

Sub acest aspect, instanța a reținut că inspecția fiscală nu echivalează cu controlul inopinat, din perspectiva dispozițiilor art. 97 alin. (1) și (2) C. proc. fisc, în timp ce formele inspecției fiscale, sunt doar inspecția fiscală generală și inspecția fiscală parțială, conform art. 96 alin. (1) C. proc. fisc, al căror rezultat se consemnează într-un raport, în condițiile art. 109 C. proc. fisc.

În speță, nu poate fi vorba despre încălcarea principiului unicității impunerii consacrat de art. 105 alin. (3) C. proc. fisc., utilizarea consecutivă a celor 2 proceduri nu este de natură să aducă vreo vătămare reclamantei câtă vreme, controlul inopinat nu a fost susceptibil să conducă la emiterea unui titlu de creanță în sarcina reclamantei, potrivit legii.

Referitor la aspectele invocate de reclamantă pe care instanța de fond le-a găsit întemeiate, s-a reținut că în perioada trim. IV al anului 2009 - martie 2011, respectiv, până la data de 09 martie 2011, când reclamanta a transferat autorizațiile de punere pe piață pentru soluțiile perfuzabile produse de aceasta, erau în vigoare dispozițiile art. 361

1

din Legea nr. 95/2006, introduse începând cu data de 07 octombrie 2009.

Conform prevederilor acestui articol, contribuția trimestrială din valoarea încasărilor, supranumită contribuție de tip „clawback”, se referă exclusiv la cele 3 tipuri de medicamente respectiv, medicamente incluse în programele naționale de sănătate, medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu (cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate), și medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc.

De asemenea, normele metodologice privind aplicarea textului de lege menționat au fost aprobate prin Ordinul comun F./N. nr. 928/591/2010, acestea definind în cuprinsul art. 1 lit. a) și b), noțiunile de volum al vânzărilor și total venituri trimestriale în sensul art. 361

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, astfel că aceste norme se referă la aceleași 3 tipuri de medicamente vândute de către deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, dar cu condiția ca vânzarea să aibă loc, în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu, și respectiv, către unitățile sanitare cu paturi.

Mai reține instanța că soluțiile perfuzabile produse de reclamantă nu se regăsesc enumerate în nici una din aceste subliste ale actului normativ, nici la data publicării și nici în modificările ulterioare, deși acesta ar trebui să cuprindă, conform celor de mai sus, toate cele 3 tipuri de medicamente la care se referă 361

1

din Legea nr. 95/2006, respectiv, medicamente incluse în programele naționale de sănătate, medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, și medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc.

Pârâta emitentă a actelor contestate susține că medicamentele produse de reclamantă se încadrează exclusiv în ultima categorie, potrivit legii, respectiv, medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, destinate unităților sanitare cu paturi, pe baza adresei emise de către N., înregistrată la pârâtă la 23 octombrie 2012, din care rezultă că „din sumele reprezentând c/val serviciilor medicale spitalicești încasate lunar de unitățile sanitare cu paturi de la M., acestea achiziționează medicamentele necesare desfășurării activității conform Nomenclatorului cu medicamente de uz uman, inclusiv produsele produse de reclamantă”. Acest fapt rezultă și din pag. 25 la Raportul de Inspecție Finală nr. 7553 din 31 iulie 2012, unde organul de control subliniază că reclamanta era obligată la plata contribuției, conform anexei nr. 2b din Ordinul nr. 928/2010 intitulată „lista medicamentelor vândute în trim. IV 2010 pentru unitățile sanitare cu paturi” și se referă la medicamentele vândute de societate, care sunt destinate doar unităților sanitare cu paturi (spitale).

Față de aceste aspecte, instanța a constatat că se desprinde o primă concluzie, constând în aceea că soluțiile perfuzabile comercializate de reclamantă în perioada verificată, nu constituiau medicamente care să se încadreze în cele 3 ipoteze prevăzute de art. 361

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, nefiind prevăzute ca atare de legislația în vigoare la acel moment, iar adresa N. nr. 49509 din 23 octombrie 2012, emisă la solicitarea organelor de control, nu poate constitui un substituent al acestei legislații, așa cum susține pârâta.

În altă ordine de idei, instanța de fond a precizat că se impunea respectarea prevederilor din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 928/2010, conform cărora, medicamentele care formau obiect al contribuției trebuiau vândute în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și/sau către unitățile sanitare cu paturi, așa cum s-a arătat.

Or, în speță, conform constatărilor de fapt expertizei, necontestate de pârâtă, reclamanta nu a vândut direct astfel de medicamente nici unor furnizori de medicamente în tratamentul ambulatoriu și nici către unitățile sanitare cu paturi, în realitate aceasta fiind un terț distribuitor către alte două societăți comerciale de profil, respectiv, către SC P. SRL și SC R. SA, doar aceste două societăți fiind distribuitori finali în sensul dispozițiilor menționate.

Pe cale de consecință, reține instanța nu se verifică nici susținerea organului de control conform căreia reclamanta era obligată să declare respectivele contribuții, conform Anexei nr. 2b la aceleași Norme aprobate, prin Ordinul 928/2010.

În afară de argumentele prezentate, instanța a mai reținut că această anexă se referă textual la „lista medicamentelor vândute în trim. IV 2010 pentru unitățile sanitare cu paturi”, și că, din acest punct de vedere, se dovedesc întemeiate și susținerile expertului conform cărora, cătă vreme reclamanta nu a vândut direct produse farmaceutice către unitățile sanitare cu paturi, ci doar unui alt distribuitor, nu putea cunoaște în mod obiectiv destinația finală a acestora și deci, nu putea declara în tip util, potrivit legii, cantitatea de medicamente care a fost produsă de ea, dar care a fost vândută de către alte societăți exclusiv unităților sanitare cu paturi, pe parcursul unui trimestru.

Cu privire la precizările privind aplicarea Ordinului comun F./N. nr. 928/591/2010 (pag. 93-96 dosar) - precizări de care reclamanta se prevalează susținând obligativitatea acestora, aflându-se sub autoritatea organelor emitente, ca societate comercială de profil și pe care pârâta le contestă susținând că sunt în contradicție cu legea - instanța a avut în vedere valoarea juridică și forța obligatorie incertă a acestora, în condițiile în care ordinul menționat reprezintă deja Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/1996.

Concluzionând, instanța reținut că argumentele anterioare relevă nelegalitatea actelor administrative contestate, iar condiția ca reclamanta să fie deținătoare a autorizațiilor de punere în piață a medicamentelor produse, de care se prevalează pârâta, este insuficientă față de celelalte condiții de legalitate care se cer a fi întrunite în mod cumulativ și care apar ca fiind neîndeplinite în cauză.

Calea de atac exercitată;

Împotriva sentinței civile nr. 23 din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2013 a declarat recurs pârâta S. Timișoara solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

Invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită examinarea hotărârii în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs se arată că instanța de fond a admis acțiunea cu motivarea că soluțiile perfuzabile pe care reclamanta le produce nu se regăsesc printre cele enumerate în art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 720/2008 dar și că deținerea de către reclamantă a autorizației de punere pe piața medicamentelor este insuficientă față de celelalte condiții de legalitate care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru stabilirea obligației de plată a contribuției clawback.

Aceste constatări ale primei instanțe sunt eronate deoarece societatea reclamantă este deținătoarea autorizației de punere pe piață a medicamentelor, din probele existente la dosar rezultă comercializarea medicamentelor pe piața din România iar soluțiile perfuzabile ce fac obiectul stabilirii obligației de plată a contribuției clawback intră în categoria medicamentelor din cadrul programelor naționale de sănătate de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contribuție personală pe bază de prescripție medicală, și de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și de către unitățile sanitare cu paturi.

Face trimitere în acest sens la adresa din 23 octombrie 2012 emisă de N. Timiș în care se precizează că soluțiile perfuzabile produse de reclamantă au fost achiziționate de unitățile sanitare cu paturi și decontate conform nomenclatorului cu medicamente de uz uman. Se mai susține că lista din Anexa la H.G. nr. 720/2008 nu face o enumerare exhaustivă a medicamentelor de care beneficiază asigurații.

Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta-intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală. Sunt reiterate susținerile din fața instanței de fond în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru stabilirea în sarcina societății a taxei clawback, deoarece nu a realizat livrări către unitățile care decontează direct cu N. sau cu F.

Mai susține că produsele pe care le fabrică nu se regăsesc pe niciuna din listele anexă la H.G. nr. 720/2008 indiferent că acestea se referă la tratamente ambulatorii decontate integral sau parțial sau că se referă la tratamente spitalicești sau la programele naționale de sănătate și nici nu a încasat contravaloarea veniturilor din vânzarea produselor vândute la aceste entități.

Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate și în limitele art. 304

1

C. proc. civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 (aplicabil în perioada vizată de notificările contestate) „(1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România. (3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale F. și se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ”. Totodată, dispozițiile art. 365 din Legea nr. 95/2006 prevăd: „(…) (1

1

) Contribuția prevăzută la art. 363

1

se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele F. (1

2

) Persoanele juridice prevăzute la art. 363

1

alin. (1) care nu își îndeplinesc obligația de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc. (1

3

) Pentru neplata la scadență a contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin Normele metodologice (privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 3631 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate) adoptate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului sănătății și președintelui N., la art. 1 sunt definite următoarele noțiuni: a) volumul vânzărilor reprezintă întreaga cantitate de medicamente din cadrul programelor naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândută în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru; b) total venituri trimestriale obținute reprezintă valoarea rezultată în urma comercializării corespunzătoare întregii cantități de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, încasată de către persoanele menționate la art. 3 în cadrul unui trimestru, după deducerea T.V.A.

Totodată, art. 4 din aceleași Norme prevede că „(1) Procentul contribuției se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a). (2) Valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit potrivit alin. (1), asupra totalului de venituri obținute trimestrial, definite la art. 1 lit. b), după deducerea T.V.A”.

De asemenea, potrivit art. 5 din Norme „În primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la N., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b. (2) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la N., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se dau pe propria răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute la alin. (1) nu există date, se completează cu zero. (4) Contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

se notifică de către N. în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3. (5) Sumele notificate conform alin. (4) pot fi contestate în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință, la comisia de contestații formată din 3 reprezentanți ai M., constituită prin ordin al președintelui M. Persoanele desemnate în comisia de soluționare a contestațiilor nu pot desfășura activități privind colectarea, centralizarea, calcularea contribuției și notificarea acesteia”.

Ca sancțiuni, art. 7 și 8 din Norme stabilesc: „(1) Persoanele prevăzute la art. 3 care nu își îndeplinesc obligația de plată pentru un trimestru, conform dispozițiilor art. 365 alin. (1)

1

din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, pierd dreptul la decontarea din E. a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, a medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și a medicamentelor în tratamentul spitalicesc, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. (2) Pentru neplata la scadență a contribuției se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare (…)” (art. 7), respectiv „(1) Nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) sau depunerea acestora cu date incomplete și/sau incorecte se notifică de N. în termen de 15 zile de la data depunerii lor. Accesoriile datorate pentru neplata la termen se suportă de persoana care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 3 și are obligația să depună declarația conform prevederilor art. 5 alin. (2) (…)” (art. 8).

În raport de toate temeiurile de drept indicate în precedent, Curtea observă că prin disp. art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a instituit obligația de plată a contribuției în primul rând în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (alin. (1)), iar, în măsura în care aceștia nu desfășoară în România activități de comercializare, obligația incumbă persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România (alin. (2)).

Instanța de fond a reținut că reclamanta SC A. SA Timișoara este deținătoarea autorizației de punere pe piața a medicamentelor produse de care se prevalează pârâta, dar nu a vândut în mod direct astfel de medicamente furnizorilor de medicamente în tratamentul ambulatoriu sau către unitățile sanitare cu paturi și prin urmare nu poate avea calitatea de plătitor de taxă clawback.

Înalta Curte nu poate împărtăși această interpretare.

Lecturându-se art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 se observă că acea contribuție este impusă în primul rând în sarcina deținătorului autorizației de punere pe piață a medicamentelor, adică în sarcina celui care, în ipoteza în care desfășoară activitate de comercializare în România, le introduce în circuitul programelor naționale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu sau spitalicesc la dispoziția asiguraților. În al doilea rând, contribuția fiind menită a finanța cheltuielile de sănătate, se observă că, la alin. (1) al art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul nu acordă vreo relevanță eventualilor terți distribuitori subsecvenți, obligația de plată incumbând doar deținătorului autorizației atunci când desfășoară activități de comercializare în România, indiferent de modalitatea în care medicamentele ajung la beneficiar, fie prin vânzare directă către farmacii sau unități sanitare cu paturi ori altă modalitate, fie prin intermediul unor terți distribuitori care apoi le înstrăinează farmaciilor sau unităților sanitare cu paturi.

Curtea constată că, în același scop al finanțării sistemului de sănătate, tocmai pentru a se evita situațiile în care deținătorii de autorizații să eludeze incidența alin. (1) de la art. 363

1

din lege prin intermediul unor terți, legiuitorul a impus, în cazul în care deținătorul autorizației nu desfășoară activități de comercializare a medicamentelor în România, obligația de plată a contribuției în sarcina persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

În speță, societatea reclamantă este producător de medicamente de uz uman-soluții perfuzabile și în același timp deținător de autorizație de punere pe piață a produselor sale până la data de 9 martie 2011 când autorizațiile sunt transferate către SC G. AG Germania. În perioada supusă controlului a comercializat în România medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc prin SC P. SA și SC R. SA fără să facă dovada că a transmis dreptul de comercializare în favoarea acestor societăți situație în care se poate conchide că datorează contribuția trimestrială pentru medicamentele suportate din F.

Este important de precizat că nu calitatea de producător de medicamente atrage după sine plata taxei ci calitatea de deținător a autorizației de punere pe piață a medicamentelor și că această taxă nu se impune numai pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate ci pentru toate medicamentele a căror contravaloare este suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul F., respectiv medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală precum și în tratamentul spitalicesc.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 363

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006 sunt pe deplin aplicabile în condițiile în care prin probele depuse la dosar, rezultă că reclamanta este deținătoarea autorizației de punere pe piață a unor medicamente, a comercializat aceste medicamente în România nefiind demonstrată împrejurarea că a cedat dreptul de comercializare unei alte persoane juridice.

Constatând îndeplinite condițiile pentru stabilirea în sarcina societății intimate a taxei clawback instanța de control apreciază că în această situație se impune a fi analizate și celelalte motive invocate de către reclamantă prin acțiunea dedusă judecății în susținerea nelegalității actelor administrative, despre care instanța de fond a apreciat că sunt de prisos a fi analizate având în vedere considerentele care au condus la anularea actelor administrative fiscale contestate.

Pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se mai verifică cuantumul contribuției clawback calculată în sarcina reclamantei accesoriile aferente acestei sume modalitatea de calcul având în vedere împrejurarea că din actele administrativ fiscale contestate dar și din raportul de expertiză întocmit în cauză nu rezultă procedura de calcul aplicată de organele fiscale procedură prevăzută de dispozițiile cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 95/2006 adoptate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului Sănătății și președintelui N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 23 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2015.