LUPASCU v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către

asociația

obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 41463/04

depusă de Gheorghe LUPAȘCU

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 20 mai 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Giovanni Bonello,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 29 martie 2004,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Gheorghe Lupașcu, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1948 și care locuiește la Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Iordachi, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere lunare. Reclamantul a început să primească pensia viageră de 100 lei moldovenești (aproximativ 21 dolari SUA la 1 februarie 1997) la 1 iulie 1997. În noiembrie 1999, ASITO a încetat să plătească pensiile, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei

și solicitând rezilierea contractului.

La o dată nespecificată în anul 2001, reclamantul a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva companiei ASITO, solicitând plata restanțelor la pensie acumulate până la acea dată și obligarea companiei să respecte prevederile contractului.

La 21 mai 2001, Judecătoria sectorului Rîșcani a hotărât în favoarea reclamantului și a obligat ASITO să-i plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului.

ASITO a contestat această hotărâre cu apel, solicitând

inter alia

rezilierea contractului încheiat cu reclamantul în anul 1994 și invocând drept temei înrăutățirea situației economice din țară și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei.

La 20 februarie 2002, Tribunalul Chișinău a respins apelul, constatând că contractul din anul 1994 era conform legii și valabil. ASITO nu a contestat această decizie și ea a devenit irevocabilă și executorie.

La 14

decembrie 2001, în cadrul unor alte proceduri similare, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiție un „demers în interesul legii”. Potrivit Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privința contractelor și stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanțele de judecată.

La 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, el a constatat că ASITO putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.

La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acțiune judiciară împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în anul 1994, invocând drept temei înrăutățirea situației economice din țară și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 30 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea companiei ASITO și a dispus rezilierea contractului încheiat în anul 1994. Ea a invocat argumentele menționate în hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 11

martie

2002.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ai companiei ASITO împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea sa anterioară, constatând

inter alia

că ASITO nu putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru neexecutarea contractelor de pensie viageră.

Ca urmare a comunicării acestei cauze de către Curte, Agentul guvernamental a solicitat Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție cu scopul casării hotărârii acesteia din 30 iunie 2004. La 12

decembrie 2007, Procurorul General s-a conformat cererii Agentului guvernamental. El a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 § 1 (j) al Codului de procedură civilă, susținând că, prin rezilierea contractului din anul 1994, a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenție similară celei care a avut loc în cauza

Macovei and Others v. Moldova

(nr.

19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, 25

aprilie 2006).

Printr-o hotărâre judecătorească din 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat hotărârea sa din 30 iunie 2004 și a dispus reexaminarea cauzei de către Curtea Supremă de Justiție.

La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a adoptat o nouă hotărâre în cadrul procedurilor inițiate de ASITO în anul 2002 prin care a respins acțiunea. Bazându-se pe hotărârea

Macovei and Others

(citată mai sus), Curtea Supremă de Justiție a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului, garantate de articolul 6 §

1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, ca rezultat al lipsirii de efecte a deciziei Tribunalului Chișinău din 20 februarie 2002. De asemenea, Curtea Supremă de Justiție i-a acordat acestuia 900 euro (EUR) în calitate de compensație pentru prejudiciul material, reprezentând restanțele la pensia acestuia, EUR

2,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 800 cu titlu de costuri și cheltuieli. De asemenea, în hotărârea judecătorească se menționa că contractul din anul 1994 era valid și că părțile erau obligate să respecte prevederile acestuia.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în substanță, de violarea principiului securității raporturilor juridice garantat de articolul

6 § 1 al Convenției. El a susținut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea sa; totuși, aceasta a fost lipsită de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2002, când instanțele judecătorești au admis acțiunea companiei ASITO intentată împotriva sa și au dispus rezilierea contractului.

În continuare, el s-a plâns de inechitatea procesului judiciar, din cauza unei pretinse înțelegeri secrete dintre ASITO și Guvern. El a pretins că ASITO avea o înțelegere cu Guvernul că-și va retrage de la Curte cererea (nr. 40663/98, declarată admisibilă la acea dată) în schimbul asistenței Guvernului în problema companiei cu pensionarii.

ÎN DREPT

Articolul 37 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă concluzia că:

(a) solicitantul nu dorește să o mai mențină; sau

(b) litigiul a fost rezolvat; ...”

Articolul 43 a1 Regulamentului Curții, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide scoaterea unei cauze de pe rol în condițiile art. 37 al Convenției.”

La 25 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. Guvernul a considerat că reclamantului i-a fost acordată o redresare adecvată și a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenției.

La 19 martie 2008, reclamantul de asemenea a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. Deoarece Curtea Supremă i-a acordat o redresare adecvată pentru violarea Convenției, el a cerut Curții să scoată cererea de pe rol.

Având în vedere articolul 37 § 1 (a) și (b) al Convenției și faptul că situația reclamantului a fost rezolvată de către instanțele judecătorești naționale, Curtea constată că acesta nu mai dorește să-și mențină cererea. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1

in fine

, Curtea nu constată existența circumstanțelor speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (a) și (b) al Convenției și articolul 43 al Regulamentului Curții). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și cererea urmează să fie scoasă de pe rolul Curții.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

Lawrence Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte