CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 17296/04, de către Ion LACHI împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 25 septembrie 2007 în calitate de cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 31 martie 2004, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ion Lachi, este un național moldovenesc născut în 1952 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat de dl Vitalie Iordachi, avocat practicant în Chișinău și membru al organizației neguvernamentale „Avocați pentru Drepturile Omului”. Guvernul moldovenesc (“Guvernul”) a fost reprezentat de dna Lilia Grimalschi, șeful Departamentului Agentului Guvernului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1994 reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o societate de asigurare înscrisă în Moldova), prin care a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii lunare de pensii de pensie de încasare de 200 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 48 de dolari SUA (USD) la momentul respectiv). În ianuarie 1999 ASITO a încetat să plătească pensia, invocand o modificare a ratei dobânzii a Băncii Naționale a Moldovei și solicitând încheierea contractului. La o dată neespecificată în 2001, reclamantul a interzis o acțiune civilă împotriva ASITO, cerând plata achizițiilor de pensie și impunând societății să respecte contractul de 1994. Prin hotărârea finală din 11 aprilie 2002, Curtea Regională Chișinău a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat ASITO să-i plătească înaintările de pensie și să relueze executarea contractului. La 14 decembrie 2001, Procurorul General, în contextul unor proceduri diferite, dar conexe, a depus un „apel în interesul legii” la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului general, recursul a avut scopul de a clarifica controversa în legătură cu contractele și de a stabili o practică uniformă pentru toate instanțele. La 11 martie 2002, Curtea Supremă Plenară de Justiție a pronunțat o hotărâre care decide litigiul dintre ASITO și beneficiarii pensiilor în favoarea primei. În special, a constatat că criza economică, inflația și modificarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei ar putea fi invocate de ASITO pentru a evita unilateral contractele de încasare. De asemenea, a constatat că hotărârea sa este obligatorie pentru toate instanțele, deși nu poate afecta hotărârile existente și nu poate fi utilizată împotriva părților la proceduri care au fost deja decise. Ulterior, la o dată neespecificată în 2002 ASITO a introdus o acțiune civilă împotriva reclamantului care a solicitat încheierea contractului încheiat în 1994. Se bazează pe aceleași motive care figurează în hotărârea Curții Supreme Plenare din 11 martie 2002. Prin hotărârea finală din 8 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a stat în favoarea ASITO și a ordonat încheierea contractului încheiat în 1994. La 25 octombrie 2004, Curtea Supremă Plenară a susținut o cerere de revizuire depusă împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002 de către un grup de pensionari ASITO. Curtea Supremă a anulat hotărârea anterioară, în timp ce constată, printre altele, , că ASITO nu a putut să se bazeze pe criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii a Băncii Naționale a Moldovei pentru evitarea contractelor sale de încasare. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns, în fond, de încălcarea principiului certitudinei juridice prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție. El a susținut că validitatea contractului său de pensie a fost confirmată printr-o hotărâre finală în favoarea sa; totuși, a fost pusă la îndoială după hotărârea Curții Supreme Plenare din 11 martie 2002 și decizia ulterioară a Curții Supreme de Justiție din 8 octombrie 2003 de a găsi în favoarea ASITO. El se plângea în continuare de nedreptatea procedurii din cauza unui presupus acord secret între ASITO și Guvernul. El susține că ASITO a avut un acord cu Guvernul în conformitate cu care va retrage cererea (nr. 40663/98) de la Curte în schimbul asistenței guvernamentale cu problema cu pensionarii. În cele din urmă, reclamantul a susținut că dreptul său, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, la bucuria pașnică a bunurilor (denumită dreptul său de pensie) a fost încălcat de stat, în special de hotărârea instanței interne care și-a anulat contractul de pensie. Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, ECHR 2003 VI) și a informat Curții că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În ceea ce privește prejudiciu material, Guvernul a propus să atribuie reclamantului echivalentul în MDL de 850 euro (EUR). În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a propus să atribuie reclamantului echivalentul în MDL de 2.000 EUR. De asemenea, ei au propus să-l atribuie 300 EUR pentru costuri și cheltuieli. Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. La 1 martie 2007, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că dl Lachi a hotărât să își retragă cererea din lista de cauze a Curții. La 29 iunie și 2 iulie 2007, Registrul a contactat reprezentantul reclamantului și i-a cerut să confirme dacă reclamantul dorește să mențină poziția sa exprimată în scrisoarea sa din 1 martie 2007. El a explicat că reclamantul dorește să facă acest lucru din motive legate de ocuparea forței de muncă în calitate de funcționar public. La 13 iulie 2007, reprezentantul reclamantului a reiterat dorința reclamantului de a retrage cererea și prin scrisoarea înregistrată din 16 iulie 2007, Curtea a recunoscut primirea acestuia. Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea concluzionează că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării acestei cereri. În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. T.L. Early Nicolas Președintele grefierului Bratza
Application no. 17296/04
by Ion LACHI
against Moldova
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25
September 2007 as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
J.
Casadevall
,
Mr
G.
Bonello
,
Mr
S.
Pavlovschi
,
Mr
L.
Garlicki
,
Ms
L.
Mijović
,
Mr
J.
Šikuta,
judges
,
and Mr
T.L.
Early
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 31 March 2004,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Ion Lachi, is a Moldovan national who was born in 1952 and lives in Chișinău. He was represented by Mr Vitalie Iordachi, a lawyer practising in Chișinău and member of the non-governmental organisation “Lawyers for Human Rights”. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by Ms Lilia Grimalschi, Head of Department of the Office of the Government Agent.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
In 1994 the applicant concluded a contract with ASITO (an insurance company incorporated in Moldova), whereby he paid an insurance premium in exchange for a monthly annuity pension of 200 Moldovan lei (MDL) (the equivalent of 48 United States dollars (USD) at the time).
In January 1999 ASITO stopped paying the pension, invoking a change in the interest rate of the National Bank of Moldova and calling for the termination of the contract.
On an unspecified date in 2001, the applicant brought a civil action against ASITO, seeking the payment of his pension arrears and requiring the company to abide by the 1994 contract.
By a final judgment of 11 April 2002 the Chișinău Regional Court ruled in favour of the applicant and ordered ASITO to pay him his pension arrears and to resume the execution of the contract.
On 14 December 2001 the Prosecutor General, in the context of different but related proceedings, lodged an “appeal in the interest of the law” with the Supreme Court of Justice. According to the Prosecutor General, the appeal had the purpose of clarifying the controversy surrounding the contracts and of setting a uniform practice for all courts.
On 11 March 2002, the Plenary Supreme Court of Justice delivered a judgment deciding the dispute between ASITO and the pension beneficiaries in favour of the former. In particular, it found that the economic crisis, inflation and the change in the interest rate of the National Bank of Moldova could be relied upon by ASITO in order to avoid unilaterally the annuity contracts. It also found that its judgment was binding on all courts, although it could not affect already existing judgments nor be used against parties to proceedings which had already been decided.
Subsequently, on an unspecified date in 2002 ASITO brought a civil action against the applicant asking for the termination of the contract concluded in 1994. It relied on the same reasons as contained in the judgment of the Plenary Supreme Court of 11 March 2002.
By a final judgment of 8 October 2003, the Supreme Court of Justice ruled in favour of ASITO and ordered the termination of the contract concluded in 1994.
On 25 October 2004, the Plenary Supreme Court of Justice upheld a revision request lodged against its judgment of 11 March 2002 by a group of ASITO pensioners. The Supreme Court quashed its previous judgment while finding,
inter alia
, that ASITO could not rely on the economic crisis, inflation and the change in the interest rate of the National Bank of Moldova for avoiding its annuity contracts.
The applicant complained, in substance, of a breach of the principle of legal certainty provided for in Article 6 § 1 of the Convention. He argued that the validity of his pension contract had been confirmed by a final judgment in his favour; however, it had been called into question following the judgment of the Plenary Supreme Court of 11 March 2002 and the subsequent decision of the Supreme Court of Justice of 8 October 2003 to find in favour of ASITO.
He further complained about the unfairness of the proceedings because of an alleged secret arrangement between ASITO and the Government. He claimed that ASITO had an agreement with the Government according to which it would withdraw its application (No. 40663/98) from the Court in exchange for the Government’s assistance with their problem with the pensioners.
Finally, the applicant alleged that his right, as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, to the peaceful enjoyment of possessions (namely his pension right) had been breached by the State, in particular by the judgment of the domestic court which cancelled his annuity contract.
On 20 November 2006 the Government submitted a unilateral declaration (see
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objection) [GC],
no.
‑
VI) and informed the Court that they were ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. In respect of pecuniary damage, the Government proposed to award the applicant the equivalent in MDL of 850 euros (EUR). In respect of non-pecuniary damage, the Government proposed to award the applicant the equivalent in MDL of EUR 2,000. They also proposed to award him EUR 300 for costs and expenses. The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
On 1 March 2007 the applicant’s representative informed the Court that Mr Lachi had decided to withdraw his application from the Court’s list of cases. On 29 June and 2 July 2007 the Registry contacted the applicant’s representative and asked him to confirm whether the applicant wished to maintain his position expressed in his letter of 1 March 2007. He explained that the applicant wished to do so for reasons connected with his employment as a civil servant. On 13 July 2007 the applicant’s representative reiterated the applicant’s wish to withdraw his application and by a registered letter of 16 July 2007 the Court acknowledged its receipt. It was also sent to the Government for information.
Having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court concludes that the applicant does not intend to pursue the application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of this application to be continued. Accordingly, the application of Article 29 § 3 of the Convention should be discontinued.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
T.L.
Early
Nicolas
Bratza
Registrar
President