Cea decizia nr. 13225/04 a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 13 mai 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, Grefierul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la 29 martie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Galina Boguslavschi, este un național moldovenesc născut în 1927 și locuiește în Chișinău. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Vitalie Iordachi, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldoven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Vladimir Grosu, și de dna Lilia Grimalschi, șeful Departamentului Agentului Guvernului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1994 reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o societate de asigurare înscrisă în Moldova), prin care a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii lunare de pensii de încasare de 200 lei moldoveni (MDL) pe lună, echivalentul de 48 de dolari SUA (USD) în acel moment. În decembrie 1998 ASITO a încetat să plătească pensia, invocand o modificare a ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei și solicitând încheierea contractului. La o dată neespecificată în 2001, reclamantul a luat o acțiune civilă împotriva ASITO, cerând plata achizițiilor sale de pensie și impunând societății să respecte contractul de 1994. Prin o hotărâre finală din 17 aprilie 2002, Curtea Regională Chișinău a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat ASITO să-i plătească înaintările de pensie și să relueze executarea contractului. La 14 decembrie 2001, Procurorul General, în contextul unor proceduri diferite, dar conexe, a depus un „apel în interesul legii” la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit procurorului general, recursul a avut scopul de a clarifica controversa în legătură cu contractele și de a stabili o practică uniformă pentru toate instanțele. La 11 martie 2002, Curtea Supremă Plenară de Justiție a pronunțat o hotărâre care decide litigiul dintre ASITO și beneficiarii pensiilor în favoarea primei. În special, a constatat că criza economică, inflația și modificarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei ar putea fi invocate de ASITO pentru a încheia unilateral contractele de încasare. De asemenea, a constatat că hotărârea sa este obligatorie pentru toate instanțele, deși nu poate afecta hotărârile existente și nu poate fi utilizată împotriva părților la proceduri care au fost deja decise. Ulterior, la o dată neespecificată în 2002 ASITO a introdus o acțiune civilă împotriva reclamantului care a solicitat încheierea contractului încheiat în 1994. Se bazează pe aceleași motive care figurează în hotărârea Curții Supreme Plenare din 11 martie 2002. Prin o hotărâre finală din 3 decembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a stat în favoarea ASITO și a ordonat încheierea contractului încheiat în 1994. La 25 octombrie 2004, Curtea Supremă Plenară a susținut o cerere de revizuire depusă împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002 de către un grup de pensionari ASITO. Curtea Supremă a anulat hotărârea anterioară, în timp ce constată, printre altele, , că ASITO nu a putut să se bazeze pe criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii a Băncii Naționale a Moldovei pentru evitarea contractelor sale de renunță. După comunicarea cazului de către Curte, Agentul Guvernului a solicitat Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție pentru a-și anula hotărârea din 3 decembrie 2003. Decembrie 2007 Procurorul General a respectat cererea Agentului Guvernamental. El a depus o cerere de revizuire care se bazează pe art. 449 § 1 litera (j) din Codul de Procedură Civilă și a argumentat că prin încheierea contractului de 1994 a existat o încălcare similară a drepturilor reclamantului în temeiul Convenției, precum și în cazul Macovei și alții c. Moldova (n. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, 25 aprilie 2006). Prin hotărârea din 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a Procurorului General, a anulat hotărârea din 3 decembrie 2003 și a ordonat retragerea cazului în fața Curții Supreme. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a emis o nouă hotărâre în cadrul procedurii inițiate de ASITO în 2002 și a respins acțiunea. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a punerii la îndoială finalitatea hotărârii Curții Regionale Chișinău din 17 aprilie 2002. Curtea Supremă i-a acordat, de asemenea, 900 de euro (EUR) în compensare pentru prejudiciu material, reprezentând arridele de pensie, EUR 2 000 pentru prejudiciu moral și 800 EUR pentru costuri și cheltuieli. De asemenea, s-a menționat în hotărârea că contractul de 1994 a rămas valabil și că părțile ar trebui să respecte dispozițiile sale.Legea internă relevantă Legea internă relevantă este prevăzută în Macovei și altele, menționată mai sus, §§ 16-18. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă se citesc după cum urmează: art. 449 Motivele revizuirii „Poate fi solicitată revizuirea: ... j) Atunci când Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de agentul guvernamental sau Curtea Europeană a început o procedură de soluționare prietenoasă într-un caz în curs împotriva Republicii Moldova, și guvernul consideră că prin decizia finală a unei instanțe un drept fundamental garantat de Constituția Republicii Moldova sau de Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale a fost încălcat. Când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și atunci când a constatat că persoana interesată ar putea obține, în conformitate cu dreptul intern, o reparație cel puțin parțială prin anularea unei hotărâri pronunțate de o instanță internă.” Reclamantul s-a plâns, în esență, de încălcarea principiului certitudinei juridice prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție. Ea a susținut că validitatea contractului său de pensie a fost confirmată printr-o hotărâre finală în favoarea ei; totuși, aceaceasta a fost pusă la îndoială mai târziu, după hotărârea Curții Supreme Plenare din 11 martie 2002, când instanțele au susținut acțiunea ASITO împotriva ei și au ordonat anularea contractului. De asemenea, s-a plâns de nedreptatea procedurii din cauza unui presupus acord secret între ASITO și Guvernul, susținând că ASITO a avut un acord cu Guvernul conform căruia își va retrage cererea (nr. 40663/98 declarată admisibilă la momentul respectiv) de la Curte în schimbul asistenței guvernamentale cu problema cu pensionarii. De asemenea, reclamantul se plângea că dreptul ei, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, la bucuria pașnică a bunurilor (de exemplu dreptul ei de pensie) a fost încălcat de către stat, în special prin hotărârea instanțelor care au anulat contractul de pensie. Curtea poate decide, în orice etapă a procedurii, să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată...” art. 43 § 1 din Regulamentul Curții, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 din Convenție.” La 25 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea cu privire la rezultatul procedurii, care s-a încheiat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. Guvernul a considerat că reclamantul a primit un recurs adecvat și a solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. La 19 martie 2008, reclamantul a informat, de asemenea, Curtea cu privire la rezultatul procedurii, care s-a încheiat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. Întrucât Curtea Supremă i-a acordat o soluție adecvată pentru încălcările convenției, ea solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor. Având în vedere art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din Convenție și faptul că reclamantul a primit o recursare adecvată de către instanțele interne, Curtea constată că nu intenționează să-și urmeze cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amenzi a Convenției și art. 43 din Regulamentul Curții). În consecință, art. 29 § 3 din Convenția nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui eliminat din lista Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza
Application no. 13225/04
by Galina BOGUSLAVSCHI
against Moldova
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13
May 2008 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi,
judges,
and Lawrence Early,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 29 March 2004,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Galina Boguslavschi, is a Moldovan national who was born in 1927 and lives in Chișinău. She is represented before the Court by Mr Vitalie Iordachi, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
Vladimir Grosu, and by Ms Lilia Grimalschi, Head of Department of the Government Agent.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
In 1994 the applicant concluded a contract with ASITO (an insurance company incorporated in Moldova), whereby she paid an insurance premium in exchange for a monthly annuity pension of 200 Moldovan lei (MDL) per month, the equivalent of 48 United States dollars (USD) at the time).
In December 1998 ASITO stopped paying the pension, invoking a change in the interest rate of the National Bank of Moldova and calling for the termination of the contract.
On an unspecified date in
2001 the applicant brought a civil action against ASITO, seeking the payment of her pension arrears and requiring the company to abide by the 1994 contract.
By a final judgment of 17 April 2002 the Chișinău Regional Court ruled in favour of the applicant and ordered ASITO to pay her the pension arrears and to resume the execution of the contract.
On 14 December 2001 the Prosecutor General, in the context of different but related proceedings, lodged an “appeal in the interest of the law” with the Supreme Court of Justice. According to the Prosecutor General, the appeal had the purpose of clarifying the controversy surrounding the contracts and of setting a uniform practice for all courts.
On 11 March 2002, the Plenary Supreme Court of Justice delivered a judgment deciding the dispute between ASITO and the pension beneficiaries in favour of the former. In particular, it found that the economic crisis, inflation and the change in the interest rate of the National Bank of Moldova could be relied upon by ASITO in order to terminate unilaterally the annuity contracts. It also found that its judgment was binding on all courts, although it could not affect already existing judgments nor be used against parties to proceedings which had already been decided.
Subsequently, on an unspecified date in 2002 ASITO brought a civil action against the applicant asking for the termination of the contract concluded in 1994. It relied on the same reasons as contained in the judgment of the Plenary Supreme Court of 11 March 2002.
By a final judgment of 3 December 2003, the Supreme Court of Justice ruled in favour of ASITO and ordered the termination of the contract concluded in 1994.
On 25 October 2004, the Plenary Supreme Court of Justice upheld a revision request lodged against its judgment of 11 March 2002 by a group of ASITO pensioners. The Supreme Court quashed its previous judgment while finding,
inter alia
, that ASITO could not rely on the economic crisis, inflation and the change in the interest rate of the National Bank of Moldova for avoiding its annuity contracts.
Following the communication of the case by the Court, the Government Agent asked the Prosecutor General to lodge a revision request with the Supreme Court of Justice to quash its judgment of 3 December 2003. On 12
December 2007 the Prosecutor General complied with the Government Agent’s request. He lodged a revision request relying on Article 449 § 1 (j) of the Code of Civil Procedure and arguing that by terminating the 1994 contract there had been a similar infringement of the applicant’s rights under the Convention as in the case of
Macovei and Others v. Moldova
(nos.
19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 and 31761/03, 25
April 2006).
By a judgment of 19 December 2007 the Supreme Court of Justice upheld the Prosecutor General’s request for revision, quashed its judgment of 3 December 2003 and ordered that the case be re-tried before the Supreme Court.
On 20 December 2007 the Supreme Court of Justice issued a new judgment in the proceedings initiated by ASITO in 2002 and dismissed the action. Relying on
Macovei and Others
(cited above) the Supreme Court found that there had been a breach of the applicant’s rights under Article 6 §
1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of calling into question the finality of the judgment of the Chișinău Regional Court of 17 April 2002. The Supreme Court also awarded her 900 euros (EUR) in compensation for pecuniary damage, representing her pension arrears, EUR
2,000 for non-pecuniary damage and EUR 800 for costs and expenses. It has also been mentioned in the judgment that the 1994 contract remained valid and that the parties should abide by its provisions.
B.
Relevant domestic law
The relevant domestic law is set out in
Macovei and Others
, cited above, §§
16-18.
The relevant provisions of the Code of Civil Procedure read as follows:
Article 449 Grounds for revision
“Revision may be requested:
...
j) When the Government of the Republic of Moldova, represented by the Government Agent, or the European Court of Human Rights has started a procedure of friendly settlement in a pending case against the Republic of Moldova, and the Government consider that by a final decision of a court a fundamental right guaranteed by the Constitution of the Republic of Moldova or by the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms has been breached.
k)
When the European Court of Human Rights has found a breach of fundamental rights and liberties, as well as when it has found that the interested person could obtain, in accordance with domestic law, at least partial reparation by way of annulment of a judgment pronounced by a domestic court.”
The applicant complained, in substance, of a breach of the principle of legal certainty provided for in Article 6 § 1 of the Convention. She argued that the validity of her pension contract had been confirmed by a final judgment in her favour; however, it had been called into question later, after the judgment of the Plenary Supreme Court of 11
March
2002, when the courts upheld ASITO’s action against her and ordered the cancellation of the contract.
She also complained about the unfairness of the proceedings because of an alleged secret arrangement between ASITO and the Government. She claimed that ASITO had an agreement with the Government according to which it would withdraw its application (No. 40663/98 declared admissible at the time) from the Court in exchange for the Government’s assistance with their problem with the pensioners.
The applicant also complained that her right, as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, to the peaceful enjoyment of possessions (namely her pension right) had been breached by the State, in particular by the judgment of the courts which cancelled her annuity contract.
Article 37 of the Convention, as far as relevant, reads as follows:
“1.
The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that
(a)
the applicant does not intend to pursue his application; or
(b) the matter has been resolved...”
Rule 43 § 1 of the Rules of Court, as far as relevant, reads as follows:
“The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.”
On 25 December 2007 the Government informed the Court about the outcome of the proceedings, which ended with the judgment of the Supreme Court of Justice of 20 December 2007. The Government considered that the applicant had been awarded adequate redress and requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
On 19 March 2008 the applicant also informed the Court about the outcome of the proceedings, which ended with the judgment of the Supreme Court of Justice of 20 December 2007. Since the Supreme Court had awarded her adequate redress for the breaches of the Convention, she requested the Court to strike the application out of the list of cases.
Having regard to Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention and to the fact that the applicant has been awarded adequate redress by the domestic courts, the Court notes that she does not intend to pursue her application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued (Article 37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 43 of the Rules of Court). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the Court’s list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Lawrence Early
Nicolas
Bratza
Registrar
President