ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2015

Decizia nr. 262/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A. în contradictoriu cu pârât Universitatea B. și pârât C., s-au solicitat următoarele:

- obligarea pârâtei Universitatea B. București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului pentru reclamant ca absolvent în sesiunea 2009;

- obligarea pârâtului C. să procedeze la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diplomele de licență.

La termenul din 30 mai 2014, Tribunalul Vrancea, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială a instanței.

2.1. Prin sentința nr. 940/2014 a Tribunalului Vrancea a fost admisă excepția de necompetență materială a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea și, în consecință:

A fost declinată competenta in favoarea Curții de Apel Galați si trimisă cauza pentru soluționare la aceasta instanță.

S-a apreciat că in cauză se solicită emiterea a două acte administrative si anume: diplomele de licență emise de pârâta Universitatea B. București, respectiv avizul pentru eliberarea tipizatelor diplomelor de licență de către pârâtul C.

A considerat tribunalul că deși pentru capătul 1 de cerere tribunalul este instanța competentă material; în privința capătului 2 al cererii introductive, dat fiind faptul că pârâtul C. este o autoritate centrală, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr 554/2004.

2.2. Prin sentința nr 166 din data de 10 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii in favoarea Tribunalului Vrancea. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație si Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că obiectul principal al acțiunii îl reprezintă cererea de obligare la emiterea diplomei de licență.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă.

În speță, Universitatea „B.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „B.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, este aplicabil primul criteriu al art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „B.” - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

În ceea ce privește obligarea C. să procedeze la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diplomele de licență, se cuvine a observa dispozițiile art. 123 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii adiționale și incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că această cerere reprezintă o cerere accesorie potrivit art. 30 alin (4) C. proc. civ. Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A., Universitatea B. și C. în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.