ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3280/2016

Decizia nr. 3280/2016

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestație împotriva rezoluției nr. 1853/I/1047/DIJ/2016 din 19 aprilie 2016 a Inspecției Judiciare, solicitând anularea măsurii clasării sesizării sale și dispunerea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii faptelor sesizate.

Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluționarea prezentei cereri, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A mai invocat excepția nulității cererii, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că intimatul nu este emitentul actului atacat, rezoluția de clasare fiind emisă de inspectorul judiciar, iar Inspecția Judiciară beneficiază de personalitate juridică proprie.

Soluția Înaltei Curți

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește judecarea pe fond prezentei contestații, excepție invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține următoarele:

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 din noul C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

În cauza de față, contestatorul A. a supus controlului instanței de contencios administrativ rezoluția nr. 1853/I/1047/DIJ/2016 din 19 aprilie 2016, prin care Inspecția Judiciară a dispus, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, clasarea sesizării formulate de contestator.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, „inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată (...) clasarea sesizării, (...) rezoluția de clasare este definitivă”, iar, potrivit art. 47 alin. (5) din același act normativ, „rezoluția de respingere a sesizării (...) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.”

Sintagma „rezoluția de clasare este definitivă” din cuprinsul lit. b) a art. 47 alin. (1) din același act normativ, a fost declarată neconstituțională, prin Decizia Curții Constituționale nr. 397/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529 din 16 iulie 2014.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Legea nr. 317/2004 nu conține dispoziții exprese referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată în situația contestării rezoluției de clasare a sesizării adresate Inspecției Judiciare.

În lipsa unei reglementări exprese și având în vedere dispozițiile art. 97 C. proc. civ., citate mai sus, dar și caracterul de act administrativ al rezoluției, act emis de o autoritate publică centrală (Inspecția Judiciară), Înalta Curte constată că, prin analogie, indiferent de soluția dispusă prin rezoluție (clasarea, respectiv respingerea sesizării), Curtea de Apel București este instanța competentă material și teritorial să soluționeze contestația introdusă de persoana care a formulat sesizarea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 1 din același cod și coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Declină competența de soluționare a contestației formulată de contestatorul A. împotriva rezoluției nr. 1853/I/1047/DIJ/2016 din 19 aprilie 2016 a Inspecției Judiciare în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2016.