ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2017, prin e-mail, contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat contestație împotriva măsurilor dispuse în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2017 și recunoașterea drepturilor fundamentale prevăzute de art. 127, art. 133 alin. (2) lit. a și art. 134 alin. (3) din Constituția României.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a fost invocată excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimiterea cauzei la instanța competentă material, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. De asemenea, intimatul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, intimatul a argumentat excepția necompetenței materiale, arătând că prin cererea introductivă contestatorul reclamă măsurile dispuse în dosarele înregistrate la Inspecția Judiciară sub nr. x/2017 și nr. y/2017. S-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, care stabilesc expres competența Curții de Apel București în soluționarea plângerii formulate de persoana vătămată prin soluția dispusă prin rezoluție.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, intimatul a arătat că Inspecția Judiciară beneficiază de personalitate juridică, astfel încât în conformitate cu prevederile art. 41 din C. proc. civ. poate să fie parte în judecată. Totodată, s-a precizat faptul că cercetarea disciplinară prealabilă se realizează de către Inspecția Judiciară, iar atributul sesizării secției corespunzătoare a CSM, cu privire la acțiunea disciplinară exercitată revenind tot instituției menționate, conform art. 47 din Legea nr. 317/2004.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în ceea ce privește judecarea pe fond a prezentei contestații, excepție invocată de intimat, apreciază că este întemeiată și o va admite pentru argumentele în continuare prezentate.

În conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 "În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b; rezoluția de clasare este definitivă;"

Cu privire la aceste dispoziții Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 397/2014, a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeași lege.

Având în vedere că legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului de lege în sensul reglementării unei proceduri de contestare a deciziei de clasare, în practica judiciară s-a apreciat că sunt aplicabile prin asemănare prevederile referitoare la procedura de contestare a rezoluției de respingere a sesizării. În acest sens a fost și soluția de unificare a practicii judiciare adoptată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017.

În consecință, procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare se supune normelor referitoare la rezoluția de respingere a sesizării.

Referitor la această din urmă categorie de rezoluții, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată prevede că "rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. cși alin. (4)poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile".

Astfel, legiuitorul a instituit în această materie o competență materială și teritorială exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga.

Pe de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., republicat și va constata că pricina este de competența unei instanțe de alt grad și, în consecință, va trimite cauza la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cererea formulată de A. spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.