ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3813/2014

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 februarie 2014 și completată

la data de 11 martie 2014, O.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

nr. 384 din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A invocat în susținerea cererii dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ. și

dispozițiile art. 517 alin. (4) noul C. proc. civ.

A susținut incidența în

cauză a motivului prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

de recurs atacată cu contestație în anulare.

Prin decizia nr. 384 din

29 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins

recursul declarat de O.M. împotriva sentinței civile nr. 2621 din 10 aprilie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că recurentul - reclamant a solicitat

instanței de contencios administrativ, anularea în parte a dispoziției directorului

C.N.S.I.S. nr. 11/599 din 31 mai 2011, respectiv alineatul penultim: „Personalul

nominalizat în anexa 3, beneficiază începând cu data de 26 ianuarie 2011 de drepturile

salariale stabilite potrivit dispoziției directorului C.N.S.I.S. nr. S/II/675/2010”.

Coeficientul de ierarhizare

5,75, de care a beneficiat recurentul - reclamant începând cu data de 26 iulie 2010

- 25 ianuarie 2011, a fost stabilit prin dispoziția directorului C.N.S.I.S. nr.

II/675/2010, conform art. 3 din nota la anexa nr. IV/1A din Legea nr. 330/2009,

pentru o perioadă de 6 luni, iar după expirarea perioadei de 6 luni a beneficiat

de un coeficient de 5,40, având în vedere ca H.G. nr. 416/2007, când C.N.S.I.S.

se afla în Aparatul Central, a fost modificată prin H.G. nr. 732/2010, C.N.S.I.S.

fiind preluată ca structură aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Instanța de recurs a reținut

că majorarea salarială de 15% la salariu de bază, prevăzută de Legea nr. 285/2010

a fost aplicată recurentului la indemnizația de încadrare, astfel cum a fost prevăzută

în dispoziția directorului C.N.S.I.S. nr. S/II/675/2010 după expirarea celor șase

luni, respectiv 26 ianuarie 2011.

Prin dispoziția directorului

C.N.S.I.S. nr. II/599 din 31 mai 2011, contestată în prezenta cauză, a fost preluat

coeficientul stabilit începând cu data de 26 ianuarie 2011 prin dispoziția directorului

C.N.S.I.S. nr. S/II/675/2010, aspect reținut corect de prima instanță, reorganizarea

Ministerului Afacerilor Interne ducând implicit și la modificarea structurii organizatorice

a efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

A apreciat instanța de

recurs că recurentul a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 285/2010 privind majorarea

salarială de 15% la salariul de bază, dar această majorare a fost aplicată la coeficientul

de ierarhizare de 5,40 stabilit de dispoziția directorului S.I.S. nr. S/II/675/2010,

(aceasta fiind dată ca urmare a preluării C.N.S.I.S. ca structură în subordinea

Ministerului Afacerilor Interne).

Prin intrarea în vigoare

la 26 iulie 2010, a H.G. nr. 732/2010 pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind

structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne – C.N.S.I.S.

a trecut din Unitate a Aparatului Central al Ministerului Administrației și Internelor

în unitate subordonată Ministerului Afacerilor Interne, fapt ce a dus la modificarea

condițiilor de salarizare avute de persoanele C.N.S.I.S., context în care începând

cu data de 26 iulie 2010 și recurentul a fost repus în funcția de șef serviciu I

cu un coeficient de 5,40 (grad profesional de comisar șef).

A constatat instanța că

începând cu data de 26 ianuarie 2011, drepturile salariale cuvenite recurentului

au fost stabilite în raport de funcția deținută în cadrul unei unități aflate în

subordinea Ministerului Afacerilor Interne, la care a fost aplicat sporul de 15%

prevăzut de art. 1 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, coeficientul

păstrat pentru perioada 26 iulie 2010 - 25 ianuarie 2011 având caracter temporar.

A apreciat instanța de

control judiciar faptul că menținerea coeficientului de 5,70 și după data de 25

ianuarie 2011, ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 285/2010

care interzic creșteri salariale, altfel decât cele prevăzute de lege.

Decizia Înaltei Curți

în contestația în anulare formulată.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Noțiunea de „greșeală

materială” folosită de legiuitor în art. 318 teza I-a C. proc. civ. nu trebuie interpretată

altfel decât în sensul textului legal.

„Greșelile materiale”

sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural,

care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată

și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul

în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel

de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei

sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea

unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres

și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit

să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Or, susținând că instanța

de recurs a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 517 alin. (4) noul C. proc. civ., a încălcat principiul disponibilității acțiunii

civile, a apreciat greșit asupra cererii de probe, că hotărârea are motive contradictorii

sau străine de natura pricinii, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul

cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea

situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile,

a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.

Or, aceste aspecte, exced

noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte procedând

la verificarea îndeplinirii condiției referitoare la omisiunea din greșeală de a

cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau casare, respectiv la cele susținute

de contestator în sensul că instanța s-a pronunțat minus petita, cu privire la „comunicarea

modului de calcul detaliat al cuantumului venitului brut, precum și temeiurile de

drept aferente fiecărei operațiuni de calcul”, a constatat că nu sunt fondate criticile

formulate, având în vedere următoarele argumente.

Înalta Curte reține că

dispozițiile art. 318 teza a doua C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea de

a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele

de fapt și de drept invocate de parte, căci aceste argumente trebuie să fie subsumate

motivului de casare pe care se sprijină, oricât de larg ar fi dezbătute.

Înalta Curte reține că

instanța de recurs a răspuns motivelor formulate, iar conform practicii constante

a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu are obligația de analiza fiecare

argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare,

putând grupa în acest sens argumentele aduse de parte, iar, în cauza dedusă judecății,

se constată că instanța de recurs și-a îndeplinit obligația ce-i revenea.

Înalta Curte reține că

dispozițiile art. 517 alin. (4) noul C. proc. civ., nu sunt aplicabile cauzei de

față, văzând principiul neretroactivității legii civile consfințit de dispozițiile

art. 15 alin. (2) din Constituția României și prevăzut expres de dispozițiile

art. 3 din Titlul II, Capitolul I din Legea nr. 76/2012.

Pentru aceste considerente,

constatând că nu sunt motive de anulare a deciziei atacate Înalta Curte va respinge

contestația formulată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de O.M. împotriva deciziei nr. 384 din 29 ianuarie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2014.