ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3813/2014

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 februarie 2014 și completată la data de 11 martie 2014, O.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 384 din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A invocat în susținerea cererii dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ. și dispozițiile art. 517 alin. (4) noul C. proc. civ. A susținut incidența în cauză a motivului prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. 2. Hotărârea instanței de recurs atacată cu contestație în anulare.

Prin decizia nr. 384 din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de O.M. împotriva sentinței civile nr. 2621 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că recurentul - reclamant a solicitat instanței de contencios administrativ, anularea în parte a dispoziției directorului C.N.S.I.S. nr. 11/599 din 31 mai 2011, respectiv alineatul penultim: „Personalul nominalizat în anexa 3, beneficiază începând cu data de 26 ianuarie 2011 de drepturile salariale stabilite potrivit dispoziției directorului C.N.S.I.S.

nr. S/II/675/2010”. Coeficientul de ierarhizare 5,75, de care a beneficiat recurentul - reclamant începând cu data de 26 iulie 2010 - 25 ianuarie 2011, a fost stabilit prin dispoziția directorului C.N.S.I.S. nr. II/675/2010, conform art. 3 din nota la anexa nr. IV/1A din Legea nr. 330/2009, pentru o perioadă de 6 luni, iar după expirarea perioadei de 6 luni a beneficiat de un coeficient de 5,40, având în vedere ca H.G. nr. 416/2007, când C.N.S.I.S. se afla în Aparatul Central, a fost modificată prin H.G. nr. 732/2010, C.N.S.I.S. fiind preluată ca structură aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Instanța de recurs a reținut că majorarea salarială de 15% la salariu de bază, prevăzută de Legea nr. 285/2010 a fost aplicată recurentului la indemnizația de încadrare, astfel cum a fost prevăzută în dispoziția directorului C.N.S.I.S.

nr. S/II/675/2010 după expirarea celor șase luni, respectiv 26 ianuarie 2011. Prin dispoziția directorului C.N.S.I.S. nr. II/599 din 31 mai 2011, contestată în prezenta cauză, a fost preluat coeficientul stabilit începând cu data de 26 ianuarie 2011 prin dispoziția directorului C.N.S.I.S. nr. S/II/675/2010, aspect reținut corect de prima instanță, reorganizarea Ministerului Afacerilor Interne ducând implicit și la modificarea structurii organizatorice a efectivelor Ministerului Afacerilor Interne. A apreciat instanța de recurs că recurentul a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 285/2010 privind majorarea salarială de 15% la salariul de bază, dar această majorare a fost aplicată la coeficientul de ierarhizare de 5,40 stabilit de dispoziția directorului S.I.S.

nr. S/II/675/2010, (aceasta fiind dată ca urmare a preluării C.N.S.I.S. ca structură în subordinea Ministerului Afacerilor Interne). Prin intrarea în vigoare la 26 iulie 2010, a H.G. nr. 732/2010 pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne – C.N.S.I.S. a trecut din Unitate a Aparatului Central al Ministerului Administrației și Internelor în unitate subordonată Ministerului Afacerilor Interne, fapt ce a dus la modificarea condițiilor de salarizare avute de persoanele C.N.S.I.S., context în care începând cu data de 26 iulie 2010 și recurentul a fost repus în funcția de șef serviciu I cu un coeficient de 5,40 (grad profesional de comisar șef).

A constatat instanța că începând cu data de 26 ianuarie 2011, drepturile salariale cuvenite recurentului au fost stabilite în raport de funcția deținută în cadrul unei unități aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, la care a fost aplicat sporul de 15% prevăzut de art. 1 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, coeficientul păstrat pentru perioada 26 iulie 2010 - 25 ianuarie 2011 având caracter temporar. A apreciat instanța de control judiciar faptul că menținerea coeficientului de 5,70 și după data de 25 ianuarie 2011, ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 285/2010 care interzic creșteri salariale, altfel decât cele prevăzute de lege. Decizia Înaltei Curți în contestația în anulare formulată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 teza I-a C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. „Greșelile materiale” sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs. Or, susținând că instanța de recurs a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (4) noul C. proc.

civ., a încălcat principiul disponibilității acțiunii civile, a apreciat greșit asupra cererii de probe, că hotărârea are motive contradictorii sau străine de natura pricinii, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate. Or, aceste aspecte, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte procedând la verificarea îndeplinirii condiției referitoare la omisiunea din greșeală de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau casare, respectiv la cele susținute de contestator în sensul că instanța s-a pronunțat minus petita, cu privire la „comunicarea modului de calcul detaliat al cuantumului venitului brut, precum și temeiurile de drept aferente fiecărei operațiuni de calcul”, a constatat că nu sunt fondate criticile formulate, având în vedere următoarele argumente. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 318 teza a doua C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte, căci aceste argumente trebuie să fie subsumate motivului de casare pe care se sprijină, oricât de larg ar fi dezbătute.

Înalta Curte reține că instanța de recurs a răspuns motivelor formulate, iar conform practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu are obligația de analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, putând grupa în acest sens argumentele aduse de parte, iar, în cauza dedusă judecății, se constată că instanța de recurs și-a îndeplinit obligația ce-i revenea. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 517 alin. (4) noul C. proc. civ., nu sunt aplicabile cauzei de față, văzând principiul neretroactivității legii civile consfințit de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și prevăzut expres de dispozițiile art. 3 din Titlul II, Capitolul I din Legea nr. 76/2012.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de anulare a deciziei atacate Înalta Curte va respinge contestația formulată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de O.M. împotriva deciziei nr. 384 din 29 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2014.