ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2015

Decizia nr. 831/2015

Dosar nr. 1041/33/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei

;

1.1. Cererea

de chemare în judecată;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia să

elaboreze ordinul de acordare a distincției „x”, în anul școlar 2010

- 2011, prevăzută de art. 13 pct. 8 din Regulamentul privind

acordarea de distincții și premii personalului didactic din

învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin Ordinului nr.

5435/2006.

Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a invocat

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a

tardivității formulării acțiunii.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

1.2. Soluția primei instanțe;

Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 489 din 8 octombrie 2013, a

respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu B.,

reținând că este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile.

1.3.

Cererea de recurs;

Împotriva

sentinței civile nr. 489 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.

În motivarea

căii de atac, recurenta invocă dispozițiile art. 488 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței și

trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se

pronunța asupra fondului cauzei.

În

dezvoltarea motivului de recurs susține că, în mod greșit, prima

instanță a respins acțiunea pentru lipsa procedurii prealabile,

având în vedere că, în speță, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ. În acest sens arată că obiectul acțiunii îl constituie

obligarea autorității la emiterea unui act administrativ normativ

și nu anularea vreunui act administrativ individual.

Prin Încheierea

Camerei de Consiliu din 18 noiembrie 2014 a Completului de filtru s-a admis în

principiu recursul declarat de A., constatându-se îndeplinirea condițiilor

de admisibilitate prevăzute de art. 486 și art. 487 C. proc. civ.,

republicat.

II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți;

Analizând

actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor dezvoltate în

cererea de recurs, precum și a dispozițiilor legale incidente în

cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru

considerentele expuse în continuare.

Obiectul

demersului judiciar al reclamantei constă în obligarea pârâtului B.

să elaboreze ordinul de acordare a distincției „x”, în anul

școlar 2010 - 2011, prevăzută de art. 13 pct. 8 din Regulamentul

privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din

învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin Ordinului nr. 5435/2006

.

În motivarea

pretențiilor deduse judecății, reclamanta a invocat, în fapt,

refuzul nejustificat al autorității pârâte de a emite actul

administrativ menționat, deși celelalte autorități cu

atribuții premergătoare în acordarea acestei distincții au

întocmit, la solicitarea reclamantei, dosarul cu documentația și

necesarul de fonduri pentru plata distincțiilor „x”, astfel cum

rezultă din probele administrate în cauză.

În acest

context, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a stabilit,

în mod corect, situația de fapt dedusă judecății, aplicând,

în mod nelegal, dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ privitoare la îndeplinirea procedurii prealabile.

Față

de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată

că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu

cercetarea unui act administrativ asimilat, sub forma refuzului nejustificat al

B. de a emite un act administrativ, situație în care incidente în

cauză sunt prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora: „În cazul acțiunilor (…) care privesc cererile persoanelor

vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe,

precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4,

nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (2) din actul normativ menționat „Se

asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat

de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori,

după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.

Prin urmare,

ceea ce trebuia să analizeze instanța de fond era faptul dacă

neemiterea ordinului pentru acordarea distincției x, în ceea ce o

privește pe reclamantă, reprezintă un refuz nejustificat din

partea ministerului pârât, astfel cum această noțiune este

definită prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În aceste

condiții, Înalta Curte constată că, motivul de recurs invocat

și dezvoltat de recurenta-reclamantă, în sensul că prima

instanță a încălcat normele de drept material, este întemeiat,

prima instanță pronunțând o hotărâre nelegală, prin

faptul că nu a intrat în cercetarea fondului.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportate la cele ale art.

498 alin. (2) din C. proc., civ., republicat, va admite recursului, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, pentru a soluționa cererea de chemare în

judecată pe fondul acesteia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 489 din 08 octombrie 2013 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.