ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 585/2015

Decizia nr. 585/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei;

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3020 din 9 octombrie 2013, a admis cererea formulată de reclamanta

SC A. SRL

în contradictoriu cu pârâta B. reprezentată prin primar, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1421 din 7 mai 2013 în ceea ce privește impozitul pe clădiri stabilit pentru anul 2013 și accesoriile acestuia, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B. reprezentată prin primar, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că nu se impune măsura suspendării, în cauză fiind vorba despre fapta intimatei de a nu depune declarația de impunere, coroborat cu neplata impozitelor stabilite, dar pentru care aceasta stabilește că nu are obligația de a depune declarația fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii, în speță construcția centralei energetice eoliene, și de a achita suma de 1 281 602 lei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că decizia de impunere contestată este în concordanță cu dispozițiile legale în materie, intimata nefăcând vorbire de urgența cu care ar trebui luată măsura în discuție și de prejudiciul adus acesteia.

;

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului apreciind că toate criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează aspecte de netemeinicie care țin de fondul litigiului și nu motive de nelegalitate care să se încadreze în motivele de casare prevăzute în mod strict de art. 488 din N.C.P.C.; în subsidiar a cerut respingerea recursului ca vădit nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate, fiind legală.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea

parțială a executării Deciziei de impunere nr.

1421 din 07 mai 2013

în ceea ce privește impozitul pe clădiri în cuantum de

1.958.637 l

ei, aferent anului

2013,

și majorările de întârziere în cuantum de

39.173 l

ei aferente impozitului pe clădiri datorat pentru anul

2013,

și, în

consecință, încetarea oricărei forme de executare,

până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1421 din 7 mai 2013 în ceea ce privește impozitul pe clădiri stabilit pentru anul 2013 și accesoriile acestuia, până la pronunțarea instanței de fond.

În speță, prin sentința nr. 2131 din 03 iulie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Curtea de Apel București “Admite în parte acțiunile conexe formulate de reclamanta SC A. SRL (…) Anulează adresele de soluționare a contestațiilor din 12 iunie 2013, precum și Deciziile de impunere nr. 1421 din 07 mai 2013 și nr. 3116 din 26 noiembrie 2012 emise de pârâtă, exonerând reclamanta de plata impozitului pe clădiri aferent anilor 2012 și 2013, precum și a majorărilor de întârziere aferente (…).”

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar

prin anularea Deciziei de impunere nr. 1421 din 07 mai 2013 atacate aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, măsura dispusă de autoritatea publică recurentă generează o diminuare a patrimoniului intimatei, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

În fine, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „î

n ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

”

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. reprezentată prin primar împotriva sentinței nr. 3020 din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în sedință publică, astazi 12 februarie 2015.