ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 130/2016

HOTĂRÂRE

27.01.2016

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 130/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 130/2016

Deliberând asupra prezentei contestații,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 februarie 2015, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. din cadrul B., „contestație la executare” împotriva Hotărârii C. a B. nr. 816/2014, rămasă definitivă prin Hotărârea Plenului B. nr. 1350 din 27 noiembrie 2014, și a adresei din 30 ianuarie 2015 a președintelui Curții de Apel București ce i-a fost comunicată la data de 02 februarie 2015, considerată act de începere a executării.

În motivarea cererii a invocat, în esență, că apreciază că ambele hotărâri au fost date cu nesocotirea gravă a garanțiilor procesuale privind respectarea dreptului la apărare și obligativitatea citării părților.

Contestatoarea a indicat ca motiv de contestație la executare și faptul că înțelege să atace în fața instanței de contencios administrativ „hotărârea Plenului prin care a fost stabilit programul de formare specială”, fără a indica numărul și data acestui act.

În drept, a invocat prevederile art. 711 și urm. C. proc. civ.

Prin cererea precizatoare transmisă prin poștă la data de 18 martie 2015 (fila 11-dosar Curtea de Apel București), contestatoarea a arătat, „privitor la obiectul cererii de chemare în judecată”, că înțelege să conteste chiar executarea măsurii de a urma cursuri la D., ce devine executorie prin rămânerea definitivă a Hotărârii C. nr. 816/2014.

Intimatul B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, solicitând declinarea prezentei cauze spre competenta soluționare la Judecătoria sectorului 4, excepția lipsei capacității de folosință a C. din Cadrul B., cu consecința respingerii cererii formulat în contradictoriu cu această intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință și excepția inadmisibilității contestației la executare, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea cererii ca inadmisibilă.

Printr-o nouă cerere precizatoare transmisă Curții de Apel București prin e-mail la data de 29 iunie 2015 (fila 62 - dosar Curtea de Apel București), contestatoarea A. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimat, a

A.,

D., iar privitor la obiectul cererii de chemare în judecată a reiterat faptul că înțelege să conteste însăși executarea măsurii de a urma cursuri de pregătire profesională, iar actele în temeiul cărora se efectuează executarea efectivă și pe care le contestă sunt: Hotărârea nr. 1350 din 27 noiembrie 2014 a Plenului B. prin care a rămas definitivă Hotărârea nr. 816 din 26 august 2014 a C. și Hotărârea nr. 1198 din 06 noiembrie 2014 a Plenului B.

A precizat și faptul că începerea executării i-a fost comunicată prin adresa din 30 ianuarie 2015 a președintei Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1913 din 29 iunie 2015,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. din cadrul B., în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că, p

rin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, contestatoarea a înțeles să atace Hotărârea Plenului B. nr. 1198 din 6 noiembrie 2014 prin care s-a hotărât aprobarea programului de formare profesională continuă pentru contestatoare.

A apreciat Curtea de Apel că hotărârea contestată vizează drepturile și cariera judecătoarei contestatoare, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2015.

Intimatul D. a depus întâmpinare, iar B. a depus la dosar note prin care a reiterat susținerile și excepțiile invocate prin întâmpinarea formulată în fața Curții de Apel București.

În ședința publică de la 11 noiembrie 2015, Înalta Curte a solicitat contestatoarei A. să precizeze obiectul demersului său judiciar, pentru a se putea stabili, în mod corect, cadrul procesual în care urmează să se desfășoare judecata pricinii.

Contestatoarea a învederat completului de judecată, în mod expres, că înțelege să conteste Hotărârea Plenului B. nr. 1198 din 6 noiembrie 2014 prin care s-a aprobat programul special de formare profesională continuă, Înalta Curte luând act de această precizare și dispunând ca intimatul B. să depună la dosar documentele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate.

La termenul de judecată din 27 ianuarie 2016, având în vedere precizarea făcută anterior de contestatoare și faptul că excepțiile invocate de intimați vizau o contestație la executare, Înalta Curte a solicitat

contestatoarei A. să precizeze dacă obiectul cererii este reprezentat doar de contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1198 din 06 noiembrie 2014 a Plenului B. sau și de o contestație la executare.

Contestatoarea a arătat că în cuprinsul cererii introductive de instanță, astfel cum a fost precizată, a invocat atât motive ce îmbracă forma unei contestații a Hotărârii nr. 1198 din 06 noiembrie 2014 a Plenului B., cât și împrejurări de fapt care sunt de natură să susțină o contestație la executare.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității acțiunii precizate, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind B.

Analizând demersul judiciar al contestatoarei, în raport cu toate precizările succesive formulate, atât în dosarul Curții de Apel București, cât și în fața instanței supreme, inclusiv de cele susținute cu ocazia dezbaterilor din ședința publică de la 27 ianuarie 2016, Înalta Curte constată că acțiunea precizată este tardiv formulată, pentru considerentele expuse în continuare.

Prima chestiune care trebuie stabilită în speță vizează calificarea juridică a pretențiilor deduse judecății.

Pornind de la principiul rolului activ al judecătorului, care dă dreptul instanței de judecată de a proceda la calificarea corectă a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că simplele susțineri ale contestatoarei în sensul că, prin cererea introductivă și precizările ulterioare, a arătat

împrejurări de fapt care sunt de natură să susțină o contestație la executare, nu pot reprezenta o învestire legală a instanței cu o contestație la executare propriu-zisă.

Astfel, Codul de procedură civilă reglementează distinct în art. 148 coroborat cu art. 194 lit. c), d) obiectul cererii de chemare în judecată, de motivele de fapt și de drept ale acesteia.

De asemenea, același act normativ (invocat ca temei al cererii introductive) reglementează posibilitatea părții de a formula contestație la executare, în baza prevederilor sale, împotriva unui titlu ce se execută, în măsura în care pentru contestarea acestui titlu nu este prevăzută o altă procedură prin lege specială.

Or, în speță, contestatoarea a precizat că înțelege să conteste însuși titlul reprezentat de Hotărârea nr. 1198 din 06 noiembrie 2014 emisă de Plenul B., apreciind, totodată, ca fiind ”titlu” pe care se întemeiază executarea și Hotărârea

C. a B. nr. 816/2014, rămasă definitivă prin Hotărârea Plenului B. nr. 1350 din 27 noiembrie 2014 (acestea fiind actele pe care le consideră vătămătoare).

Înalta Curte constată, în primul rând, că - deși formal contestatoarea și-a intitulat acțiunea introductivă „contestație la executare” - aceasta nu a fost în măsură să indice un veritabil titlu executoriu sau un act de executare silită în sensul legii, Hotărârile nr. 816/2014 și nr. 1350 din 27 noiembrie 2014 nefiind susceptibile de executare, întrucât se referă la respingerea unor contestații administrative.

În al doilea rând, având în vedere motivele invocate în cererea introductivă și în cererile precizatoare ulterioare, precum și dispozițiile imperative ale art. 713 alin. (2) C. proc. civ., care împiedică partea să se prevaleze simultan de legea specială și de cea generală (valorificând astfel principiul specialia generalibus derogant), pentru contestarea aceluiași titlu, Înalta Curte - în baza art. 22 alin. (4) din același act normativ - califică prezenta acțiune, astfel cum a fost succesiv precizată, ca fiind o contestație împotriva Hotărârii nr. 1198 din 06 noiembrie 2014 emisă de Plenul B., în speță fiind aplicabilă procedura reglementată de Legea nr. 317/2004, completată cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În continuare, constatând că a fost învestită cu o contestație împotriva unei hotărâri a Plenului B. referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte va examina cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității, invocată din oficiu.

În acest context, reține că, potrivit art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004:

„(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al B. și pe pagina de internet a B. în termen de 10 zile de la redactare.

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.

(8) Contestația suspendă executarea hotărârii B.

(9) Hotărârea prin care se soluționează contestația prevăzută la alin. (7) este definitivă.”

Se constată că hotărârea contestată a fost adusă la cunoștință prin publicare pe site-ul B. la data de 14 decembrie 2014, iar contestatoarea susține că i-a fost comunicată personal această hotărâre la data de 2 februarie 2015.

Față de împrejurarea că, abia prin precizarea depusă la 29 iunie 2015, contestatoarea a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere propriu-zisă de anulare a Hotărârii 1198 din 06 noiembrie 2014, Înalta Curte reține nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea prezentei acțiuni și calculat conform art. 181 C. proc. civ., în raport cu ambele momente menționate (data publicării și data comunicării hotărârii), motiv pentru care - în baza art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestația ca tardivă.

Având în vedere aspectele prezentate, examinarea celorlalte excepții invocate în cauză de către intimați nu se mai impune a fi realizată.

De asemenea, în raport cu soluționarea acțiunii pe calea excepției de tardivitate și cu faptul că excepția de neconstituționalitate, invocată prin cererea depusă la data de 27 ianuarie 2016, vizează fondul dreptului pretins vătămat, iar nu prevederile legale care reglementează termenul de formulare a contestației, Înalta Curte apreciază - în baza art. 248 alin. (1), (2) C. proc. civ. - că nu se mai impune nici analizarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.