ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2015

Decizia nr. 3129/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată și apărările pârâtei

La data de 15 iulie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate ridicată de SC A. SRL cu privire la prevederile art. 14 alin. (2) și a anexei nr. 5 din H.G. nr. 870/2009.

În motivarea excepției de nelegalitate s-a arătat că H.G. nr. 870/2009 adaugă la lege, prin introducerea elementelor de identificare [art. 14 alin. (2)] și mai ales prin impunerea locului de depozitare (anexa nr. 5), normele de aplicare situându-se în afara cadrului legal stabilit.

Se arată că normele de aplicare, prin obligarea proprietarului de a declara locul de depozitare încalcă atât textul legii a cărei executare o organizează, cât și proprietatea privată - așa cum este ea definită de art. 555 C. civ., deoarece aceasta presupune exercitarea unui drept de dispoziție nesupus niciunei restrângeri sau condiționări legale de acest fel. Pur și simplu proprietarul este liber să-și depoziteze bunul unde crede de cuviință, în accepțiunea interpretării stricte a art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, fără a fi supus niciunei obligații de declarare. Consideră că prin instituirea acestei obligații de declarare a locului depozitării, art. 14 alin. (2) și anexa nr. 5 din H.G. nr. 870/2009 se situează în afara legii. Precum și simpla obligație de declarare este nelegală, pentru motivele arătate anterior.

Guvernul României, în calitate de emitent al actului administrativ atacat a formulat întâmpinare în cauză, invocând excepțiile nulității pentru lipsa timbrajului și a inadmisibilității excepției, din prisma caracterului de act administrativ individual al actului atacat, iar pe fond a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș

Prin sentința nr. 355 din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile nulității și inadmisibilității invocate de către Guvernul României.

A respins excepția de nelegalitate invocată de către SC A. SRL, în contradictoriu cu Guvernul României și Garda Financiară Mureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

- excepția lipsei timbrajului este neîntemeiată, în condițiile în care nelegalitatea actului administrativ a fost invocată pe cale de excepție, astfel încât nu se impune achitarea taxei de timbru.

- cu privire la inadmisibilitatea invocării excepției de nelegalitate, curtea de apel a reținut că aceasta este neîntemeiată, practica Înaltei Curții de Casație și Justiție fiind constantă în a recunoaște aplicabilitatea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 și actelor administrative cu caracter normativ și nu doar celor cu caracter individual.

Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, prima instanță a reținut că H.G. nr. 870/2009 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României și a art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

A constatat curtea de apel că la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În legătură cu nerespectarea prevederilor constituționale, Curtea a reținut că dispozițiile care reglementează primar organizarea și exploatarea jocurilor de noroc sunt cuprinse în O.U.G. nr. 77/2009, act legislativ care nu face obiectul excepției de nelegalitate.

Dispozițiile din cuprinsul H.G. nr. 870/2009 se înscriu în finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementările din conținutul O.U.G. nr. 77/2009 și cuprinde norme metodologice de aplicare a acestei ordonanțe fără a încălca sau depăși dispozițiile ordonanței.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fără a invoca în drept vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a analizat și nu a motivat considerentul reținut în hotărârea pronunțată, și anume acela că dispozițiile H.G. nr. 870/2009 nu încalcă și nu depășesc dispozițiile O.U.G. nr. 77/2009, în aplicarea și executarea căreia a fost emisă.

În sprijinul acestei critici, recurenta-reclamantă reiterează argumentele de nelegalitate susținute în fața instanței de fond, afirmând că art. 14 și anexa nr. 5 din H.G. nr. 870/2009, încalcă dreptul de proprietate garantat și ocrotit de art. 44 și art. 136 din Constituția României și adaugă la H.G. nr. 77/2009, impunând, nelegal, declararea de către agentul economic licențiat să organizeze jocuri de noroc, a locului de depozitare pentru mijloacele de joc.

În concluzie, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a art. 14 alin. (2) și anexa nr. 5 din H.G. nr. 870/2009.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., precum și din perspectiva normelor legale aplicabile, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

Uzând de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, care reglementează regimul juridic al excepției de nelegalitate a unui act administrativ, SC A. S.R.L. Târgu Mureș a susținut că dispozițiile art. 14 alin. (2) și anexa nr. 5 din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc sunt nelegale, deoarece adaugă la lege prin introducerea elementelor de identificare și prin impunerea declarării locului de depozitare a mijloacelor de joc.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă reiterează argumentele de nelegalitate ale dispozițiilor din H.G. nr. 870/2009, mai susmenționate, prin raportare la cele ale O.U.G. nr. 77/2009, susținând că prin normele de aplicare s-a adăugat, în mod nepermis, la actul normativ cu forță juridică superioară, prin impunerea unor condiții nereglementate în actul principal.

Din actele dosarului rezultă că excepția de nelegalitate a fost invocată de recurenta-reclamantă în cadrul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș sub nr. x/320/2012, având ca obiect contestarea procesului-verbal de contravenție nr. 0339410 din 12.04.2012 încheiat de Garda Financiară Mureș pe numele societății pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, la descrierea faptelor fiind citate dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 și cele ale art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009.

Prin urmare, Înalta Curte are a verifica dacă dispozițiile art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009 încalcă prevederile art. 20 alin. (4) și pe cele ale art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009.

Potrivit art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: „Operatorii economici care vând sau cumpără mijloace de joc sunt obligați să declare mijloacele de joc care fac obiectul tranzacției, comisiei, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe, în termen de 15 zile lucrătoare de la realizarea acesteia”.

Conform art. 22 alin. (2) din același act normativ: „Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 20 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, iar mijloacele de joc respective și/sau sumele provenite din operațiunile economice aferente, după caz, se confiscă”.

Art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009 privind normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 prevăd că: „ Operatorii economici care vând sau cumpără mijloace de joc în scopul prevăzut de ordonanța de urgență, vor declara tranzacția respectivă, cu precizarea elementelor de identificare ale mijloacelor de joc, conform modelului prezentat în anexa 5” .

Analizând comparativ textele redate anterior, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante vizând nelegalitatea art. 14 alin. (2) și anexa 5 din H.G. nr. 870/2009 din perspectiva adăugării la dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, nu se confirmă.

Astfel, atâta vreme cât, chiar textul art. 20 alin. (4) din actul cu forță juridică superioară, respectiv O.U.G. nr. 77/2009 face trimitere la prevederile normelor de aplicare a ordonanței, în ceea ce privește obligația de declarare a mijloacelor de joc care fac obiectul tranzacției, dispozițiile art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009 nu fac altceva decât să expliciteze modul în care obligația stabilită prin lege trebuie adusă la îndeplinire de către destinatarul ei. Cu alte cuvinte, textul din normele metodologice nu instituie o altă obligație în sarcina operatorilor economici, neprevăzută de actul normativ cu putere de lege, ci doar detaliază modalitatea de executare a art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, astfel încât să fie atins scopul avut în vedere de legiuitor.

Pe de altă parte, reglementarea din normele metodologice, apreciată ca fiind nelegală de către recurenta-reclamantă, respectă atât exigențele satisfacerii interesului public, general, dar și acela privat al consumatorului, având în vedere specificul activității de organizare a jocurilor de noroc, domeniu în care statul a înțeles să exercite un control mai riguros decât în cazul desfășurării altor fapte de comerț.

În consecință, și dreptul de proprietate privată poate avea limitări, atâta vreme cât vine în contradicție cu interesul public, general, care impune transparență într-o astfel de activitate comercială, iar arătarea elementelor de identificare a mijloacelor de joc și a locului de depozitare nu reprezintă o îngrădire a dreptului de proprietate privată pe care agentul economic îl are asupra acestora, ci, din contră, constituie o formă de protecție chiar a acestui drept și a titularului său, dat fiind regimul juridic special al acestor bunuri stabilit de legiuitor.

În acest context, instanța de control judiciar constată că, sentința instanței de fond este la adăpost de orice critică de nelegalitate sau netemeinicie, în sensul că prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii și că nici din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., care permite examinarea cauzei sub toate aspectele sentința atacată nu este susceptibilă de casare/modificare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportate la cele ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 355 din 01 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2015.