ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1214/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1214/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1214/2017
Analizând recursul în condițiile art.
493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc.
civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără
a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea
soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare,
Înalta Curte constată următoarele:
P
rin Încheierea nr. 20/F din data de 18 mai
2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de
strămutare formulate de petenții A., B., C., prin președinte D.,
E.
Prin cererea înregistrată la data de 29
mai 2017,
petenta
A. a arătat că
înțelege să declare recurs
împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/1/2016 al
Curții de Apel București
.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă, la data de 8 iunie 2017 și repartizată
spre soluționare completului de judecată CF 5.
În aplicarea
dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul
asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet
de filtru la data de 12 iunie 2017,
dispunându-se comunicarea acestuia părților.
La dosar nu
au fost depuse puncte de vedere cu privire la raport.
Prin
rezoluția din data de 3 iulie 2017, s-a stabilit termen pentru
soluționarea recursului la data de 14 septembrie 2017, în temeiul dispozițiilor
art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Analizând
excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu,
Înalta Curte reține următoarele:
Dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc.
civ. stipulează în mod expres că hotărârea asupra
strămutării se dă fără motivare și este
definitivă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 C.
proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse
apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care,
potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Totodată,
în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.,
hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept
de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de
lege sunt supuse recursului.
Față de dispozițiile legale mai sus-menționate
, reiese
că hotărârile judecătorești pronunțate în
soluționarea cererilor de strămutare nu sunt supuse căii de atac
a recursului, fiind hotărâri definitive.
Legalitatea
căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin.
(1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre
judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac
prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de
acesta.
Așa
fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi
alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această
regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.
129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor
judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public
pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
De asemenea, prin
dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în
sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în
condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau
judecător.
Prin urmare,
revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesual civile. Recunoașterea
unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală constituie o încălcare a principiului
legalității, precum și al principiului constituțional al
egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o
soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În raport de dispozițiile
legale anterior menționate, se constată că recursul declarat în
cauză este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de
Apel București în soluționarea cererii de strămutare fiind
definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Având în
vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la
prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a
respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de
petenta A. împotriva Încheierii nr. 20/F din
data de 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă
.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2017.