ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2016

Decizia nr. 2271/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 31 august 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/95/2015**, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins contestația privind tergiversarea procesului, formulată de A., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut că Dosarul nr. x/95/2015**, având ca obiect apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 344 din 05 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost soluționat de către instanța de apel la primul termen de judecată acordat în cauză, prin decizia civilă nr. 1581 din 09 martie 2016. În aceste condiții, instanța a constatat că dosarul cu privire la care a fost formulată contestație privind tergiversarea procesului a fost soluționat la data de 09 martie 2016, anterior înregistrării contestației privind tergiversarea procesului - 22 iulie 2016. Împotriva acestei încheieri din 31 august 2016, A. a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) C. proc.

civ. Prin încheierea nr. 1715 din data de 29 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii de respingere a contestației privind tergiversarea procesului, pronunțată la data de 31 august 2016 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/95/2015**. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a avut în vedere următoarele considerente: Art. 522 C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părți, precum și de către procurorul care participă la ședință, a unei contestații prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

La alin. (2) al articolului menționat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută respectiva contestație, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare. Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil, În speță, Dosarul nr. x/95/2015**, având ca obiect apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 344 din 05 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost soluționat de către instanța de apel la primul termen de judecată acordat în cauză, prin decizia civilă nr. 1581 din 09 martie 2016, anterior înregistrării contestației privind tergiversarea procesului - 22 iulie 2016. Astfel, Înalta Curte a constatat că, în mod legal, curtea de apel a apreciat prin încheierea atacată că în cauză nu este vorba de vreo tergiversare a procesului, atât timp cât contestația privind tergiversarea procesului presupune existența unui dosar în curs de soluționare.

Totodată, Înalta Curte a avut în vedere la pronunțarea soluției că instanța de apel a fixat primul termen de judecată al apelului după epuizarea procedurii prealabile obligatorii, în raport de condica ședințelor de judecată și ținând cont de gradul de încărcare cu cauze al instanței pe ședințele de judecată. De asemenea, Înalta Curte a constatat că în cauză nu a fost invocat de către contestator niciunul din motivele contestației privind tergiversarea procesului, expres prevăzute de legiuitor prin dispozițiile alin. (2) al art. 522 C. proc. civ. La data de 10 octombrie 2016, petentul A. a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, calea de atac intitulată „cerere de/în anulare act procedural”, îndreptată împotriva încheierii nr. 1715 din data de 29 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, solicitând anularea acestei încheieri.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac intitulată „cerere de/în anulare act procedural”, Înalta Curte reține următoarele: Petentul A. a atacat prin „cerere de/în anulare act procedural” încheierea nr. 1715 din data de 29 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva încheierii de respingere a contestației privind tergiversarea procesului, pronunțată la data de 31 august 2016 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/95/2015**. Prevederile art. 525 alin. (1) C. proc. civ. dispun în sensul că: „Instanța va soluționa plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecători.

Judecata se face fără citarea părților, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunțare”. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii. De asemenea, dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează principiul legalității căilor de atac prevăd că: „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

” Regula privind legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, în afara căilor de atac legale neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. În același sens sunt și dispozițiile art. 129 din Constituția României care consacră principiul constituțional constând în faptul că mijloacele procesuale de atac privind o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Față de aceste considerente rezultă că, în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, este incidentă excepția inadmisibilității acesteia în raport de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ. Din această perspectivă, cum împotriva încheierii nr. 1715 din data de 29 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, petentul A. a formulat calea de atac intitulată „cerere de/în anulare act procedural”, neprevăzută însă de dispozițiile legale ce reglementează căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art 525 alin. (1) din același act normativ, urmează a respinge cererea petentului, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge calea de atac intitulată „cerere de/în anulare act procedural”, formulată de petentul A., îndreptată împotriva încheierii nr. 1715 din data de 29 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016, ca inadmisibilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.