ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1611/2017

HOTĂRÂRE
19.10.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1611/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1611/2017

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea

dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în

care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea

de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca

și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin decizia

civilă nr. 2563 din data de 27 aprilie 2017 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de

apelanta-pârâtă Administrația Națională Apele Române

și a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul

că a fost respinsă cererea reclamantului A. privind acordarea

adaosului lunar de 40% la salariul de bază, hotărârea

pronunțată fiind definitivă.

Împotriva

acestei decizii, pârâta Administrația Națională Apele Române a

declarat recurs.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 7 august 2017 și

repartizat spre soluționare completului de judecată CF 5.

În aplicarea

dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet

de filtru la data de 14 septembrie 2017, dispunându-se comunicarea acestuia

către părțile din cauză.

Conform

dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat

părților la data de 20 septembrie 2017.

La data de 27

septembrie 2017 intimatul-reclamant A. a transmis, prin e-mail, punct de vedere

cu privire la raport, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.

Analizând

cererea de recurs sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte

constată următoarele:

Față

de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de

muncă, se reține incidența dispozițiilor art. XVIII alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., care

stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în

vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la

conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la

aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de

instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum

prevăd dispozițiile art. 274 C. muncii.

Astfel,

coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care

stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc.

civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect

conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că

decizia nr. 2563 din data de 27 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, este definitivă, nefiind

supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea

căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457

alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre

judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

acesta.

Așa

fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot

folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile

art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru

considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta Administrația Națională

Apele Române împotriva deciziei civile nr. 2563 din data de 27 aprilie 2017

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1609/2017
Decizia nr. 1609/2017 Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recur
ÎCCJ 2017-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1941/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2863 din data de 11 mai 2017, pronunțată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelant
ÎCCJ 2017-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2017
Decizia nr. 637/2017 Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs
ÎCCJ 2018-04-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 846 din data de 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, au fost admise apelurile declarate de către pârâții Minis
ÎCCJ 2017-05-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2017
Decizia nr. 736/2017 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată, următoarele: Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă de mun
Sursă