ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 377/2017

Decizia nr. 377/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea Deciziei nr. 216 din 09 octombrie 2013 emise de C. din cadrul B. și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare privind Proiectul „Procese decizionale eficiente la nivelul administrației publice locale din România” cod SMIS întocmite de D. - Serviciul E. din cadrul B. indicată din 06 august 2013.

În subsidiar, în cazul admiterii acțiunii principale, a solicitat și desființarea debitului stabilit în temeiul actelor contestate.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 1801 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

A reținut instanța, în esență, că susținerile reclamantului privind nelegalitatea actelor contestate ca urmare a aplicării retroactive a O.U.G. nr. 66/2011 sunt neîntemeiate, impunându-se a se face distincție între legalitatea procedurii de achiziție, care se apreciază în funcție de O.U.G. nr. 34/2006 și legalitatea notei de constatare și a deciziei emise în soluționarea contestației, care se apreciază în funcție de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, în vigoare la data emiterii actelor contestate.

Faptul că proiectul finanțat a fost finalizat, investiția a fost realizată și recepționată, iar obiectivul a fost pus în funcțiune nu are consecințe exoneratoare asupra debitului stabilit în sarcina beneficiarului contractului de finanțare, cu titlu de cheltuieli neeligibile.

Astfel, atât timp cât beneficiarul fondurilor europene nerambursabile încalcă dispozițiile legale în materia achizițiilor publice în implementarea proiectului, bugetul Uniunii Europene și cel național aferent acestuia este prejudiciat, impunându-se aplicarea unor corecții financiare.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva soluției instanței de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței de fond cu consecința anulării actelor administrative contestate, ca netemeinice și nelegale, și a desființări debitului stabilit prin Nota de constatare a neregulilor din 06 august 2013.

a) O primă critică a recurentului-reclamant, circumscrisă motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., este cea referitoare la faptul că instanța de fond a reținut greșit, în opinia titularului căii de atac, că verificările prealabile efectuate de F. asupra documentațiilor de atribuire nu ar prezenta relevanță, singura în măsură a se pronunța asupra corectitudinii elaborării acestora fiind autoritatea de management. A concluzionat recurentul-reclamant că, atâta timp cât F., cu ocazia verificării documentației de atribuire înainte de publicarea acesteia în Seap, nu a procedat la respingerea publicării anunțului de participare, aceasta echivalează cu împrejurarea că cerințele în cauză au fost stabilite în așa fel încât să nu fie încălcate principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică.

Deși a făcut trimitere la prevederile art. 32

4

alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, recurentul susține că în mod eronat au fost excluse competențele F. în verificarea conformității documentației de atribuire cu legislația din domeniul achizițiilor publice, aplicarea corecției financiare barându-se exclusiv pe constatările autorității de management.

b) În referire la cerința solicitată pentru dovedirea capacității economico-financiare a potențialilor ofertanți, respectiv ca media rezultatului net al exercițiului financiar al operatorului economic, pentru ultimii trei ani (2007, 2008, 2009), să fie pozitivă, arată recurentul-reclamant că această solicitare nu are, în opinia sa, un caracter restrictiv, ci urmărește doar să reflecte posibilitatea concretă a unui ofertant de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare.

În aceste condiții, critică recurentul susținerile primei instanțe, cât timp O.U.G. nr. 34/2006 nu interzice o astfel de solicitare, fundamentul unei astfel de cerințe fiind acela de a garanta existența calităților necesare pentru aducerea la îndeplinire a contractului la care s-a angajat operatorul economic, fapt permis, potrivit dreptului european, amintit prin trimiterile făcute la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-218/2011 Edukovizig împotriva Comisiei arbitrale a Consiliului Achizițiilor Publice din Ungaria, privind interpretarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) și ale art. 47 alin. (1) lit. b) din Directiva nr. 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004.

c) A menționat recurentul-reclamant că echipa de control și organul de soluționare a contestației nu au sesizat că obiectul contractului de servicii din 13 noiembrie 2010 face parte din categoria celor incluse în anexa 2B, iar valoarea estimată a contractului de servicii de formare este sub pragul stabilit de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, context în care, potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din același act normativ, nu poate fi identificată o neregulă, nefiind aplicabile art. 2, art. 178, art. 179 și art. 185 din O.U.G. nr. 34/2006, precum nici art. 8, art. 9 și art. 11 din H.G. nr. 925/2006.

d) În privința aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 în prezentul litigiu, a criticat recurentul-reclamant soluția primei instanțe, susținând că prin aceasta a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile noi, cât timp procedura de achiziție publică ce a fost supusă verificării de către autoritatea de management a fost finalizată anterior apariției acestui act normativ, fiind derulată sub imperiul dispozițiilor din O.G. nr. 79/2003.

Recurentul-reclamant a susținut că prin nota de constatare atacată au fost aplicate sancțiuni administrative prevăzute de un act normativ care a intrat în vigoare ulterior încheierii procedurii de atribuire, fapt pentru care solicită instanței de control judiciar să dea eficiență principiului securității juridice, care impune ca o reglementare să permită celor interesați cunoașterea cu exactitate a întinderii obligațiilor care le sunt impuse și să procedeze în acord cu aceste reglementări.

În sensul celor anterior menționate, a indicat recurentul-reclamant hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-158/06 Stiching Rom - projecten împotriva Staatssecretaris van Economische Zaken (parag. 24-26).

Referitor la condiția existenței prejudiciului, învederează recurentul-reclamant că nu a fost săvârșită nicio neregulă, în înțelesul dat acestei noțiuni prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, întrucât, pe de o parte, actul normativ în baza căruia a fost constatată abaterea nu exista la momentul desfășurării procedurii de atribuire, iar pe de altă parte, echipa de control nu face vorbire despre vreun eventual prejudiciu ori sumă plătită necuvenit de către A. în executarea contractului în cauză, astfel că nu poate fi pusă în discuție o eventuală prejudiciere a bugetului Uniunii Europene sau o abatere gravă de la legislația achizițiilor publice, care să ducă la aplicarea unei corecții financiare de 5%.

e) Sub un ultim aspect, arată recurentul-reclamant că asupra contractului de achiziție publică verificat în cauză trenează încă o suspiciune de neregulă, pentru care instituția beneficiară a fost sancționată cu o corecție financiară de 5% din valoarea contractului de servicii, fapt pentru care solicită aplicarea dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 875/2011, potrivit cărora ” în cazul în care, pentru același contract de achiziție verificat, se constată existența mai multor nereguli/abateri privind regimul achizițiilor pentru care trebuie aplicate corecțiile financiare/reducerile procentuale prevăzute în anexa la ordonanță, se va aplica valoarea cea mai mare a corecție financiare/reducerii proporționale propuse”, adică cea de 5%, o singură dată, nu succesiv, așa cum pretinde a se fi întâmplat în cazul de față.

1.4. Apărările intimatei;

Prin întâmpinarea depusă la filele 31-42 din dosar, intimatul pârât B. a reiterat apărările formulate în fața instanței de fond, fără a aduce argumente noi care să-i susțină poziția procesuală.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 aprilie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 07 octombrie 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., precum și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

a) O primă critică adusă de recurentul-reclamant sentinței atacate este aceea referitoare la neluarea în considerare, de către prima instanță, a verificărilor prealabile efectuate de către F. asupra documentațiilor de atribuire, în aplicarea prevederilor art. 49 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, fiind puse la îndoială, în acest mod, atribuțiile echipei de control și cele ale comisiei de soluționare a contestațiilor, cu privire la decizia prin care acestea au considerat că nu au fost încălcate dispozițiile legislației în domeniul achizițiilor publice cu ocazia întocmirii documentației de atribuire.

O astfel de critică, verificată de către instanța de control judiciar prin prisma motivului de casare indicat de recurent, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., are un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Prevederile art. 32

4

alin. (2) din H.G. nr. 457/2008, citate chiar de recurentul-reclamant, arată fără dubiu că activitatea de control exercitată de autoritatea de management urmează procedurile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, fără a fi împiedicată în exercitarea atribuțiilor sale de constatările anterioare ce au fost dispuse de F. și/sau G. în faza de derulare a procedurii de achiziție publică - ”

(1)

În cazul în care autoritatea de management consideră că au existat încălcări ale legislației comunitare sau naționale privind achizițiile publice, aceasta stabilește și aplică corecții financiare, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

(2)

În exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de F. și G. potrivit dispozițiilor art. 32

2

și 32

3

.”

Așadar, indiciile de legalitate a procedurii de achiziție publică derulate în vederea atribuirii contractului de prestări servicii din 13 noiembrie 2010, furnizate prin controlul ex-ante exercitat de F. cu privire la acest contract, nu determină obligația autorității de management de a ține seama de aceste verificări, obiectivele controlului exercitat de aceasta în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 putând fi orientate spre alte aspecte decât cele care au fost avute deja în vedere într-un control anterior.

b) )

În referire la caracterul restrictiv al criteriilor de selecție, prima instanță l-a confirmat cu aplicarea corectă a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 și a HG nr. 925/2006.

În raport de prevederile legale a căror încălcare s-a reținut atât prin actele administrativ-fiscale contestate, cât și prin sentința recurată, instanța de control judiciar are de verificat dacă

impunerea de cerințe minime de calificare ce au vizat capacitatea economică și financiară sunt disproporționate în raport de natura și complexitatea contractului de achiziție publică și dacă aceste cerințe minime au fost motivate de autoritatea contractantă.

În ceea ce privește cerința privind media rezultatului net al exercițiului financiar (operator economic sau membrii asocierii de operatori economici, împreună) pe ultimii trei ani (2007, 2008 și 2009) să fie pozitivă, se reține, în deplin acord cu soluția primei instanțe, că o astfel de cerință este contrară spiritului dispozițiilor art. 178 alin. (2) și ale art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, ea fiind de natură a restricționa accesul potențialilor ofertanți la procedura de achiziție publică, fără ca o astfel de cerință să reprezinte o garanție a menținerii bonității financiare a ofertantului în vederea îndeplinirii contractului pe care intenționează a-l încheia.

Totodată, se reține că media pozitivă a rezultatului net financiar pe cei trei ani anteriori procedurii de achiziție publică la care participă ofertantul interesat nu reprezintă un reper infailibil al unor resurse financiare de care dispune respectivul operator economic, în condițiile în care, chiar și în situația unui altfel de rezultat financiar anual decât cel pozitiv, acesta poate face dovada că dispune de resurse financiare (de ex., linii de credit sau alte instrumente bancare), ce îi permit executarea contractului ce se urmărește a fi licitat.

Or, preocuparea autorității contractante pentru verificarea premiselor financiare ale potențialilor ofertanți, prin solicitarea unor rezultate din trecutul activității economice a acestora, fără a se urmări elemente care să permită evidențierea unor resurse bănești prezente și/sau viitoare, de natură a garanta efectiva aducere la îndeplinire a contractului, nu asigură un caracter legal cerinței respective, de natură a crea condiții optime pentru executarea corespunzătoare a contractului, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia, în sensul dispozițiilor art. 7 din H.G. nr. 925/2006, invocate de recurentul-reclamant în cauză.

Invocarea de către recurentul-reclamant a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin trimiterile făcute la cele statuate în Hotărârea Curții din 18 octombrie 2012 în cauza

Édukövízig

(C-218/11)

, a urmărit să argumenteze caracterul nerestrictiv al cerinței solicitate ofertanților cu privire la capacitatea economică și financiară a acestora, considerând acesta că prezentarea unui rezultat al exercițiului financiar net al ofertantului pe anii 2007,2008 și 2009 nu are în vedere altceva decât să evidențieze profitul celui interesat în procedura de achiziție publică, acest indicator fiind de natură a reflecta capacitatea operatorului economic de a se autofinanța și dezvolta, cu șanse de a menține viabilitatea sa financiară pe durata executării contractului încheiat.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-218/11, referitor la interpretarea art. 44 alin. (2) și a art. 47 alin. (1) lit. (b) din Directiva nr. 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, s-a statuat în sensul că ”o autoritate contractantă este autorizată să solicite un nivel minim de capacitate economică și financiară prin referire la unul sau mai multe elemente individuale din bilanț, cu condiția ca acestea să fie în mod obiectiv apte să ofere informații cu privire la această capacitate în privința unui operator economic și că acest nivel să fie adaptat la importanța contractului în cauză, în sensul de a constitui în mod obiectiv un indiciu pozitiv al existenței unei baze economice și financiare suficiente pentru a finaliza executarea acestui contract, fără a depăși totodată ceea ce este necesar în mod rezonabil în acest scop.”

Contrar susținerilor recurentului pârât, reține Înalta Curte, confirmând raționamentul primei instanțe, că, în interpretarea conferită de Curte asupra referințelor justificative care trebuie prezentate de ofertanți pentru a-și dovedi capacitatea economică și financiară, recurentul-reclamant nu a dovedit necesitatea formulării cerinței referitoare la existența unui profit pe durata a trei ani anteriori participării la procedura de achiziție publică sub aspectul aptitudinii obiective a acestui indicator de a oferi informații cu privire la această capacitate, iar aceste informații să fi fost adaptate la importanța contractului, într-o astfel de măsură încât să nu depășească ceea ce era necesar în mod rezonabil în acest scop.

Nota justificativă întocmită de autoritatea contractantă nu prezintă o motivare detaliată a motivelor care au fundamentat inserarea acestei cerințe în caietul de sarcini, fiind de natură a descuraja potențialii ofertanți de participarea la procedura de achiziție publică, aceștia putând considera că sunt dezavantajați de situația financiară în care se aflau în acel moment, în raport de condiția minimă de calificare impusă de recurentul-reclamant.

O astfel de restricționare a participării la procedura de atribuire a condus la încălcarea principiului tratamentului egal și nediscriminatoriu al agenților economici, fapt ce a determinat aplicarea corecției financiare asupra contractului încheiat în aceste condiții, conform procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011

c) Cât privește argumentul inaplicabilității prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, dată fiind valoarea contractului pentru care s-a derulat procedura de achiziție sub pragul stabilit de art. 57 alin. (2) din acest act normativ, se reține că pentru alegerea procedurii de atribuire a contractului din 13 noiembrie 2010 s-a întocmit o notă privind determinarea valorii estimate a contractului de achiziție publică (filele 42-43 din dosarul de fond), în care s-a stabilit organizarea procedurii de licitație deschisă, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, situația în care sunt aplicabile toate prevederile legale ale acestui act normativ, ce au fost menționate în nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 06 august 2013.

d) În referire la critica recurentului-reclamant ce a vizat încălcarea principiului neretroactivității legii civile, reține instanța de control judiciar că soluția primei instanțe este corectă, fiind împărtășită, în esență, pentru considerente similare expuse în cuprinsul prezentei decizii.

În cadrul raportului juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului de finanțare a avut loc o manifestare a beneficiarului finanțării care s-a materializat într-o încălcare a clauzelor contractului de finanțare, respectiv a intervenit un fapt juridic modificator al raportului juridic, reprezentat de neregula constând în impunerea unor cerințe de calificare restrictive, ce a condus la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp. Este adevărat că, prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispozițiile acestei ordonanțe se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanței, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003. Curtea a constatat că activitățile anterior menționate presupun atât aplicarea normelor de procedură, cât și a normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere și aplicarea de corecții financiare.

Astfel, aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară.

Curtea a avut în vedere două diferențe de reglementare de drept substanțial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii și cea privitoare la implementarea principiului proporționalității, prin aplicarea corecțiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și bani sau fonduri publice naționale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile publice.

Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă și la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit.

Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază (n.a., cert, dovedit) bugetul Uniunii Europene.

Sub aspectul corecțiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporționalității.

Aceste considerente ale Curții Constituționale, care au condus la declararea neconstituționalității prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naționale succesive. Totuși, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanțare și a avut loc acțiunea beneficiarului considerată neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor în vigoare, care au același obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 al Comisiei Europene și Regulamentul nr. 1083/2006 al Comisiei Europene.

Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau care ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unor cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Această definire a neregulii, care se raportează și la prejudiciul potențial, este confirmată de examinarea contextului normativ în care se înscrie, în special, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, precum și obiectivul urmărit prin acest regulament.

Rezultă, din aceste considerente, că acțiunile beneficiarului finanțării, socotite nereguli în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie nereguli și sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistența unei diferențe între reglementările naționale succesive și, pe cale de consecință, inexistența unui conflict de legi în timp.

Acțiunile beneficiarului, care constituie situația juridică căreia i se aplică norma de drept referitoare la definirea neregulii, a constat în stabilirea criteriilor de selecție a ofertanților cu încălcarea unor dispoziții din dreptul național, respectiv a art. 178 alin. (2) și a art. 179 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și a art. 8 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data faptelor. O astfel de încălcare constituie neregulă, atât potrivit O.G. nr. 79/2003, cât și potrivit O.U.G. nr. 66/2011.

Cât privește măsura dispusă - aplicarea unei corecții cheltuielilor aferente proiectului finanțat din fonduri europene, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 66/2015, aplicarea acestor corecții/reduceri constituie o dispoziție din legea nouă mai favorabilă decât reglementarea anterioară din O.G. nr. 79/2003, în baza căreia constatarea neregulii ar fi atras retragerea integrală a finanțării.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în hotărârea sa din 26 mai 2016 pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 (parag. 57) următoarele: ”(…) principiile securității juridice și protecției legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este deja în competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.”

Luând în considerare că măsura administrativă a neacordării finanțării pentru o cheltuială necuvenită nu este nouă, fiind prevăzută și de vechea reglementare (art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003), se poate aprecia că aplicarea corecției, ca expresie a principiului proporționalității, reprezintă un efect viitor al situației juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare.

În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecției, a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

De altfel, motivele de nelegalitate îndreptate împotriva actelor administrative nu privesc aplicarea principiului proporționalității instituit prin reglementarea nouă (acesta fiind un aspect favorabil beneficiarului finanțării), ci calificarea acțiunilor beneficiarului ca nereguli.

Cât privește natura juridică a corecției aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte reține că aplicarea acestei corecții nu constituie o sancțiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat.

De asemenea, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârile în cauzele C-465/10 și C-199/03) și abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, iar statele membre sunt în măsură să solicite beneficiarilor în cauză rambursarea finanțării.

e) Susținerile recurentului-reclamant referitoare la individualizarea corecției financiare/reducerii procentuale în raport de toate neregulile/abaterile contestate asupra aceluiași contract de achiziție publică, formulate pentru prima dată în recurs, nu pot fi primite, cât timp ele exced controlului ce a fost exercitat de către prima instanță, hotărârea judecătorească ce constituie obiectul recursului necuprinzând o soluție în acest sens, aptă de a fi cenzurată în calea de atac.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, reținând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, iar criticile formulate de recurentul-reclamant asupra acestei hotărâri, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. (8) C. proc. civ. nu sunt de natură a conduce la o altă situație de fapt și de drept decât cea avută în vedere de judecătorul fondului, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză împotriva acestei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1801 din 05 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2017.