ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1078/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 03.05.2017, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice suspendarea punerii în aplicare a corecției financiare de 25% din valoarea contractului de achiziție publică și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

Prin Sentința nr. 3509 din 06 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată administrativ formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 14 martie 2017, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actului administrativ și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cazul bine justificat presupune împrejurări legate de starea de fapt și de starea de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Concret, această cerință este îndeplinită în situația în care se găsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat. Aparența de nelegalitate a actului administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în "indicii de nelegalitate" și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.

Or, în speță, instanța de fond a reținut elemente care, în realitate, vizează fondul cauzei. Condiția existenței unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecința imediată și directă a afectării grave a activității prestate de reclamantă.

Așadar, măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului. Or, această condiție nu este îndeplinită în speță, pentru că nu poate fi reținut un risc real de perturbare a activității sale prin plata creanței astfel cum a fost reținută în actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Condiția existenței pericolului producerii unei pagube iminente este aproape întotdeauna îndeplinită, având în vedere că indisponibilizarea unor sume de bani are ca efect întotdeauna împiedicarea desfășurării în condiții optime a activității, sau pericolul intervenirii unei perturbări a activității, însă aceste împrejurări trebuiau avute în vedere de către intimată în momentul când cu bună știință a încălcat clauzele contractuale.

Intimata A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes este întemeiată, motiv pentru care va admite excepția și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca rămas fără interes.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie anularea Deciziei nr. 10/CA/10.05.2017 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 5018/14.03.2017, prin care s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea contractului de achiziție publică nr. x, încheiat de A., în calitate de achizitor, cu B. SRL, în calitate de prestator, în baza Anexei la O.U.G. nr. 66/2011, pct. 1.7, în varianta în vigoare la momentul survenirii situației de fapt, cu stabilirea unei creanțe bugetare (debit) de 290.082,82 RON [contribuție fonduri UE: 240.768,75 RON, contribuție publică națională de la bugetul de stat: 49.314,08 RON, TVA (recuperabilă, după caz): 0,00 RON], precum și a tuturor actelor care au stat la baza adoptării acestei măsuri și a celor subsecvente, emise în aplicarea acestei măsuri.

Prin Sentința nr. 4701 din 5 decembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a anulat Decizia nr. 10/CA/10.05.2017 și nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.03.2017 și a obligat pârâtul la 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în 5 decembrie 2017, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 3509 din 6 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 martie 2019.

Procesat de GGC - GV