ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2301/2016

Decizia nr. 2301/2016

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2015, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.N.A., anularea deciziei comisiei de concurs prin care a fost declarat respins la selecția dosarelor de înscriere la concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice specifice de specialist, grad superior în cadrul D.N.A.

Prin Sentința nr. 9 pronunțată în data de 29 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cererii formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta D.N.A.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența normei speciale reprezentată de textul art. 109 din Legea nr. 188/1999, care atribuie competența tribunalului contencios administrativ, iar nu norma generală, art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stabilește competența materială în funcție de nivelul organului emitent al actului în sistemul administrației publice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar la termenul de judecată din data de 8 aprilie 2016 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Prin Sentința nr. 318/2016/CA pronunțată în data de 8 aprilie 2016, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat necompetența materială a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cererii formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta D.N.A. și, suspendând judecarea procesului, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că litigiul nu are ca obiect un raport de serviciu (neexistând un act administrativ de numire pe baza căruia s-a născut și se exercită raportul de serviciu) și nici nu vizează un funcționar public, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, astfel că disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 nu sunt incidente cauzei.

Tribunalul a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială se stabilește în raport de criteriul poziționării instituției publice pârâte în ierarhia administrației publice.

S-a reținut că D.N.A. face parte din categoria "autorităților publice centrale", ceea ce atrage competența materială a curții de apel în soluționarea litigiilor privind actele administrative emise de această pârâtă.

Referitor la competența teritorială, tribunalul a aplicat disp. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar, odată învestită una dintre cele două instanțe, nu mai este posibilă revenirea reclamantului asupra opțiunii sau invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale. Având domiciliul în orașul Piatra Neamț, jud. Neamț, în mod corect reclamantul s-a adresat instanței de la acest domiciliu (Curtea de Apel Bacău), neexistând nicio justificare legală pentru sesizarea instanței în circumscripția căreia reclamantul își are locul de muncă.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de anularea actelor administrative prin care s-a dispus respingerea dosarului reclamantului de participare la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții publice de specialist în domeniul evaluării proprietăților imobiliare.

Raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, este vorba de un litigiu privind acte administrative emise de o autoritate publică centrală, respectiv D.N.A. care, potrivit disp. art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, are atribuții pe întregul teritoriu al României.

În ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că aceasta este reprezentată de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, aplicabil în cauză fiind criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Normele de competență derogatorii instituite prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, nu sunt incidente în cauză, întrucât litigiul nu are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, atât timp cât reclamantul nu are această calitate.

În consecință, în temeiul art. 135 C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluționa conflictul de competență în sensul stabilirii competenței în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D.N.A., în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N