ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2016

Decizia nr. 1899/2016

Asupra conflictului negativ de competență:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 09 decembrie 2014 sub nr. x/3/2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea concursului organizat pentru ocuparea funcției de cercetător științific de grad II organizat de pârât la data de 30 octombrie 2014, anularea rezultatului acestui concurs, obligarea pârâtului la organizarea unui nou concurs și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința civilă nr. 5664/2015 din data de 14 septembrie 2015, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Institutul B. și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de pana la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Pârâtul Institutul B. este persoană juridică română, de interes public, aflată în subordinea Academiei Române, dispune de autonomie funcțională și financiară și funcționează în conformitate cu actele normative care reglementează activitatea instituțiilor publice de cercetare din cadrul Academiei Române.

Prin H.G. nr. 116/1990 privind trecerea unor unități de cercetare științifică la Academia Română, Institutul B. a trecut din subordinea Ministerului Învățământului la Academia Română.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 752/2001, Academia Română este instituție de interes public național de cercetare în domeniile fundamentale ale științei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.

Cap. V al Legii nr. 752/2001, intitulat "Unități subordonate Academiei Române" prevede următoarele: Art. 42. - (1) În vederea atingerii obiectivelor sale, Academia Română are, poate înființa și poate primi în sistemul său de unități cu sau fără personalitate juridică: unități de cercetare, edituri, biblioteci, fundații, unități sanitare etc. Înființarea, primirea și desființarea acestora se hotărăsc de Adunarea Generală, în condițiile legii și ale prezentului statut. (2) Academia Română poate accepta printr-o hotărâre a Prezidiului trecerea sub egida sa a unor unități de cercetare și fundații, altele decât cele din sistemul său.

a. Unități de cercetare

Art. 43. - (1) Unitățile de cercetare sunt institutele, centrele și colectivele de cercetare ale Academiei Române. Ele contribuie la dezvoltarea științei, literelor și artelor în țară, prin realizarea programelor de interes național, a programelor fundamentale și prioritare ale Academiei Române și a programelor proprii de cercetare, aprobate de Adunarea Generală, precum și prin manifestări științifice, colaborări interne și internaționale.

(2) Unitățile de cercetare își desfășoară activitatea sub coordonarea și controlul secțiilor de specialitate și, după caz, al filialelor cărora le sunt subordonate din punct de vedere administrativ, iar în cazul activităților economico-financiare, al aparatului central al Academiei Române. Secțiile pot propune Prezidiului măsuri privind organizarea internă a unităților subordonate. Pentru proiectele de cercetare și pentru acțiuni științifice de o mai mare amploare trebuie obținută aprobarea secțiilor sau, după caz, a Prezidiului."

Din aceste prevederi legale, instanța reține că nu există niciun temei pentru a se considera că, spre deosebire de Academia Română, instituție de interes public național în subordinea căreia funcționează, Institutul B. ar avea calitatea de autoritate publică locală, și nu pe cea de autoritate publică centrală, cât timp această unitate de cercetare a Academiei Române funcționează la nivel național, ca structură unică.

Împrejurarea că Institutul are personalitate juridică și se bucură de autonomie funcțională și financiară nu poate constitui un argument pentru a se reține că instituția acționează la nivel local, neavând legătură cu competența teritorială a institutului.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei alte instanțe alt grad, Tribunalul București a apreciat întemeiată excepția invocată, sens în care a și admis-o, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 ianuarie 2016 sub același nr. de dosar x/3/2014.

Prin Sentința civilă nr. 925 pronunțată la data de 18 martie 2016, secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru regulator de competență, suspendând judecata pricinii.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului B. prevede că Institutul este persoană juridică română, de interes public, aflată în subordinea Academiei Române.

Institutul dispune de autoritate funcțională și financiară și funcționează în conformitate cu actele normative care reglementează activitatea instituțiilor publice de cercetare din cadrul Academiei Române, precum și potrivit reglementărilor proprii, adoptate în limitele autorității și autonomiei sale, conferite prin lege.

Obiectul acțiunii este anularea concursului organizat pentru ocuparea funcției de cercetător științific de grad II, organizat în data de 30 octombrie 2014 în cadrul Institutului B., anularea rezultatului concursului menționat în primul capăt de cerere și obligarea pârâtului la organizarea unui nou concurs.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 752 din 27 decembrie 2001 republicată:

(1) Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.

(2) Academia Română este continuatorul și unicul legatar al Societății Literare Române înființate în 1866, reorganizată în anul 1867 în Societatea Academică Română și în anul 1879 în Academia Română.

(3) Academia Română este instituție de interes public național de cercetare în domeniile fundamentale ale științei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.

ART. 3

(1) Academia Română are în structură secții științifice alcătuite din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare.

(2) Atribuțiile secțiilor științifice se stabilesc prin statut.

(3) În subordinea Academiei Române funcționează, în condițiile legii, institute și centre de cercetare științifică.

(4) Institutele de cercetare științifică din subordinea Academiei Române se înființează și se organizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Adunării generale a Academiei Române.

Susține în continuare Curtea de Apel București "Faptul că pârâtul Institutul B. are autonomie funcțională și financiară nu îi conferă statutul de autoritate publică centrală, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De altfel niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâtul în cauză și astfel nu poate fi încadrat decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, art. 10 din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat.

Față de cele reținute, instanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Considerentele Înaltei Curți în privința regulatorului de competență

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, constată că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea concursului organizat pentru ocuparea funcției de cercetător științific de grad II organizat de pârât la data de 30 octombrie 2014, anularea rezultatului acestui concurs, obligarea pârâtului la organizarea unui nou concurs și la plata cheltuielilor de judecată.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Ori, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea concursului organizat pentru ocuparea funcției de cercetător științific de grad II organizat de pârât la data de 30 octombrie 2014, anularea rezultatului acestui concurs, obligarea pârâtului la organizarea unui nou concurs și la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de obiectul litigiului dedus judecății este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, în mod temeinic și legal Curtea de Apel București a statuat că autoritatea chemată în judecată, respectiv Institutul B. are calitatea de autoritate publică locală și nu centrală, cum în mod greșit a apreciat Tribunalul București.

Faptul că Institutul B. este persoană juridică română, de interes public, aflată în subordinea Academiei Române și dispune de autonomie funcțională și financiară și funcționează în conformitate cu actele normative care reglementează activitatea instituțiilor publice de cercetare din cadrul Academiei Române, nu-i conferă statutul de autoritate publică centrală, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, faptul că pârâtul se află în subordinea Academiei Române, nu îi conferă acestuia calitatea de autoritate publică centrală, în sensul prevăzut de aceleași dispoziții mai sus menționate.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 752 din 27 decembrie 2001 republicată:

(1) Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.

(2) Academia Română este continuatorul și unicul legatar al Societății Literare Române înființate în 1866, reorganizată în anul 1867 în Societatea Academică Română și în anul 1879 în Academia Română.

(3) Academia Română este instituție de interes public național de cercetare în domeniile fundamentale ale științei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.

ART. 3

(1) Academia Română are în structură secții științifice alcătuite din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare.

(2) Atribuțiile secțiilor științifice se stabilesc prin statut.

(3) În subordinea Academiei Române funcționează, în condițiile legii, institute și centre de cercetare științifică.

(4) Institutele de cercetare științifică din subordinea Academiei Române se înființează și se organizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Adunării generale a Academiei Române.

Cum în cauză calitate de pârât are Institutul B., aflat în subordinea Academiei Române și nu există nicio normă legală care să îi confere acestuia statutul de autoritate publică centrală, Înalta Curte, având în vedere rangul acestuia, de autoritate publică locală, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Institutul B. și C., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT