ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2016

Decizia nr. 1894/2016

Asupra conflictului negativ de competență:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererile identice de chemare în judecată formulate și înregistrate atât pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, cât și pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat instanței anularea titlului de despăgubire nr. 608 din 21 octombrie 2014 emis de pârâta C.N.C.L. și obligarea pârâților la emiterea unui nou titlu de despăgubire, cu respectarea procedurii prevăzute de lege, cu cheltuieli de judecată.

Pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cererea reclamanților a fost înregistrată la data de 02 aprilie 2015 sub număr de dosar x/3/2015, iar pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată la data de 02 noiembrie 2015, sub nr. de dosar x/33/2015.

Prin Sentința civilă nr. 10/2016 pronunțată la data de 20 ianuarie 2016 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2015 a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, având în vedere dispozițiile art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora cererile având ca obiect obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor la emiterea deciziilor de acordare a despăgubirilor sau de anulare a actelor deja emise sunt de competența tribunalelor. (conf. art. X din Legea nr. 2/2013).

Pe cale de consecință, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 ianuarie 2016.

Prin Încheierea de ședință din data de 10 martie 2016 Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția litispendenței invocată din oficiu, având în vedere identitatea de obiect, părți și cauză cu Dosarul nr. x/3/2015 și a dispus scoaterea de pe rol a dosarului și trimiterea acestuia la Dosarul nr. x/3/2015.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.

Prin Sentința civilă nr. 1019 pronunțată la data de 11 septembrie 2015, în Dosarul nr. x/3/2015 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței funcționale, invocată de pârâta Comisia Națională de Compensarea Imobilelor, declinând cauza privind pe contestatorii A. și B. în contradictoriu cu intimații Comisia Națională de Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor către Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția contencios administrativ, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a avut în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 ce prevăd următoarele "Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul".

Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede că: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

Reținând că în cauză se solicită anularea titlului de despăgubire și că dispoz. art. 20 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reprezintă o normă specială, ce nu poate fi abrogată tacit prin intrarea în vigoare a unei norme generale, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, tribunalul a constatat că excepția este întemeiată, sens în care a admis-o, dispunând declinarea soluționării cauzei către Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Prin Sentința nr. 125/2016 din 10 martie 2016, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, analizând, cu prioritate, excepția de necompetență funcțională invocată din oficiu, a reținut următoarele:

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții au solicitat anularea titlului de despăgubire emis de CNCI și obligarea acesteia la emiterea unui nou titlu, cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada comunistă.

Titlul contestat de reclamanți este emis sub imperiul Legii nr. 165/2013, act normativ care, prin art. 35 alin. (1), dispune în sensul că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Tribunalul mai constată că, Decizia nr. 269/2014 a Curții Constituționale (decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 4 teza a II-a din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii), conține în considerente și trimiteri la instanța competentă în cazul contestării deciziei emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul atribuirii competenței în favoarea secției civile a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul entității care a soluționat cererea (pct. 29 și 30 din decizia Curții Constituționale).

Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus relevate, tribunalul a admis excepția de necompetență funcțională invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În temeiul art. 133 noul C. proc. civ., a constatat ivit un conflict negativ de competență, iar potrivit art. 134 noul C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Considerentele Înaltei Curți în privința regulatorului de competență

Argumente de fapt și de drept relevante

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Înalta Curte, studiind actele și lucrările dosarului constată că, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții au solicitat anularea titlului de despăgubire emis de CNCI și obligarea acesteia la emiterea unui nou titlu, cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada comunistă; această lege reprezentând însuși temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, alături de legea contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004, Legea 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând însuși conținutul Titlului a cărui anulare se solicită de către reclamanți - respectiv Titlul de despăgubire nr. 608 din 21 octombrie 2014 - constată că acesta a fost emis în temeiul Legii nr. 165/2013, pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, act normativ care la art. 35 alin. (1), conține următoarele prevederi: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 legiuitorul a instituit o nouă competență funcțională a litigiilor izvorâte din această lege, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 rezultă că, rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013; titlul de despăgubire reglementat de art. 41 din Legea nr. 165/2013 înscriindu-se între obligațiile prevăzute în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, entitate învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g), respectiv de emitere a titlurilor de despăgubire, potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Deși legiuitorul, prin Legea nr. 165/2013, nu a prevăzut expres modalitatea de contestare a Titlurilor de despăgubire emise de Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor în baza art. 41 alin. (3), Înalta Curte, prin analogie, apreciază că, în condițiile în care, prin art. 35, legiuitorul a stabilit modalitatea de contestare a deciziilor emise cu respectarea art. 33 și 34 din lege, intenția a fost ca toate litigiile ce izvorăsc din această lege să fie soluționate unitar de aceeași instanță, respectiv de secția civilă a tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Astfel, având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 02 aprilie 2015, având în vedere temeiul de drept în baza căruia a fost întocmit actul administrativ a cărui anulare face obiectul prezentului litigiu, respectiv art. 18 alin. (3) și art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, act normativ ce constituie și temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată; raportat și la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial la 17 mai 2013, constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013 și nu dispozițiile Legii nr. 247/2005 (art. 20 din Titlul VII, modificat prin Legea 2/2013), cum greșit apreciază Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

În plus, Înalta Curte constată că, în raport de obiectul dosarului, ce este reprezentat de un Titlu de despăgubire emis pentru sume stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii, astfel cum sunt menționate la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013; nefiind vorba de despăgubiri în dosarele aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, nu poate fi reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 247/2005, care, deși nu au fost abrogate expres prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată și a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu pot fi aplicabile în prezentul litigiu.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT